Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Cugetări de pe Muntele Fericirilor

Cugetări de pe Muntele Fericirilor 5:68


5:68 Urmaşii lui Hristos trebuie să fie mai mult decât o lumină în mijlocul oamenilor. Ei sunt lumina lumii. Isus le spune tuturor acelora care poartă Numele Său: Voi v-aţi predat Mie şi Eu v-am dat lumii ca reprezentanţi ai Mei. După cum Tatăl M-a trimis pe Mine în lume, tot aşa, zice El, "i-am trimis şi Eu pe ei în lume" (Ioan 17,18). După cum Hristos este calea prin care Se descoperă Tatăl, tot aşa şi noi trebuie să fim mijlocul prin care Se descoperă Hristos. Chiar dacă Mântuitorul nostru este marele Izvor de lumină, să nu uiţi, creştin iubit, că El este descoperit prin unelte - oameni. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt revărsate prin unelte omeneşti. Hristos Însuşi vine în lume ca Fiu al omului. Natura omenească, unită cu natura dumnezeiască, trebuie să vină în contact cu ce e omenesc. Biserica Domnului Hristos, fiecare ucenic al Mântuitorului, este mijlocul hotărât de cer pentru descoperirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Îngeri ai măririi aşteaptă să dea prin noi, sufletelor care sunt aproape să piară, lumina şi puterea cerului . Oare omul se va da înapoi de la lucrarea care i-a fost încredinţată? O, atunci lumea va fi jefuită în aceeaşi măsură de influenţa făgăduită a Duhului Sfânt!