Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Cugetări de pe Muntele Fericirilor

Cugetări de pe Muntele Fericirilor 5:58


5:58 Fără o credinţă vie în Domnul Hristos, ca Mântuitor personal, este cu neputinţă să facem ca influenţa noastră să fie simţită într-o lume plină de îndoială. Noi nu putem să dăm altora ceea ce noi înşine nu avem. Numai în măsura devoţiunii şi consacrării noastre faţă de Hristos putem să exercităm o influenţă pentru binecuvântarea şi înălţarea omenirii. Dacă nu există nici un serviciu real, nici o iubire sinceră, nici o experienţă trainică, în viaţă nu va exista nici o putere care să ajute, nici o legătură cu cerul, nici o plăcere pentru Hristos. Dacă Spiritul Sfânt nu ne poate folosi ca factori, prin care să vestească lumii adevărul aşa cum este în Isus, noi suntem ca şi sarea care şi-a pierdut gustul şi este cu totul fără valoare. Prin faptul că ne lipseşte harul lui Hristos, noi spunem lumii că adevărul în care avem pretenţia de a crede, n-are nici o putere sfinţitoare şi astfel, până acolo unde merge influenţa noastră, facem Cuvântul lui Dumnezeu fără nici o putere. "Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei