3:1 Cap. 2 - Pe coasta muntelui
3:2 Cu mai bine de paisprezece veacuri înainte de naşterea Domnului Isus în Betleem, copiii lui Israel s-au adunat în frumoasa vale a Sihemului şi, de pe o coastă a muntelui pe cealaltă, se auzeau glasurile preoţilor care vesteau binecuvântările şi blestemele, - "binecuvântarea, dacă veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru" blestemul, dacă nu veţi asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru" (Deut.11,27-28). Şi astfel, muntele de pe care au fost rostite cuvintele de binecuvântare a ajuns să fie cunoscut sub numele de Muntele Binecuvântării. Dar cuvintele care au ajuns o binecuvântare pentru o lume păcătoasă şi trudită n-au fost rostite pe Garizim. Curând însă, Israel a renunţat la idealul cel înalt, care fusese pus înaintea lui. Altcineva decât Iosua trebuia să-l conducă pe poporul Său la adevărata odihnă a credinţei. Garizim nu mai este cunoscut ca Muntele Fericirilor, ci acel munte fără nume, de lângă lacul Ghenezaret, unde Isus a rostit cuvintele de binecuvântare în auzul ucenicilor Săi şi al mulţimii.
3:3 Să ne întoarcem cu gândul la scena aceea şi, aşa cum stăm împreună cu ucenicii pe costişa muntelui, să pătrundem în simţămintele şi gândurile care le-a umplut inimile. Înţelegând ce însemnau cuvintele Domnului Isus pentru aceia care le auzeau, putem să vedem în ele o nouă viaţă şi frumuseţe şi să primim şi noi învăţăturile lor adânci.
3:4 Când Mântuitorul Şi-a început lucrarea de slujire, credinţa populară despre Mesia şi lucrarea Sa era de aşa natură, încât făcea ca poporul să fie cu totul nepregătit să-L primească. Spiritul adevăratei devoţiuni se pierduse în tradiţii şi ceremonii,
3:5 iar profeţiile fuseseră tâlcuite după dorinţa inimii trufaşe şi iubitoare de lume. Iudeii aşteptau venirea Cuiva, nu ca un Mântuitor din păcat, ci ca un mare prinţ, care să aducă toate naţiunile sub stăpânirea Leului din seminţia lui Iuda. În zadar îi chemase la pocăinţă Ioan Botezătorul, care avea puterea cercetătoare de inimă a profeţilor de pe vremuri. În zadar Li-l arătase el, lângă Iordan, pe Isus, ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii. Dumnezeu căuta să îndrepte inimile lor spre profeţia lui Isaia, care vorbea despre suferinţele Mântuitorului, dar ei nu voiau să asculte.
3:6 Dacă învăţătorii şi conducătorii lui Israel ar fi fost gata să primească harul Său transformator, Isus ar fi făcut din ei trimişi ai Săi în mijlocul oamenilor. În Iudea se vestise de prima dată venirea Împărăţiei şi acolo se adresase chemarea la pocăinţă. Prin gestul izgonirii profanatorilor din templul din Ierusalim, Isus Se anunţase ca Mesia - Acela care avea să cureţe sufletul de păcat şi să facă din poporul Său un templu sfânt pentru Domnul. Dar conducătorii iudei nu voiau să se smerească şi să-L primească pe umilul Învăţător din Nazaret. Cu prilejul celei de-a doua vizite a Sa la Ierusalim, El a fost târât înaintea Sinedriului şi numai teama de norod i-a făcut pe aceşti demnitari să nu încerce să-I ia viaţa. Atunci, părăsind Iudea. Isus Şi-a început lucrarea în Galilea.
3:7 Lucrarea Sa a continuat aici câteva luni, înainte de a se fi ţinut Predica de pe Munte. Solia pe care El o vestise prin ţară, "Împărăţia cerurilor este la uşi",
3:8 reţinuse atenţia tuturor categoriilor de oameni şi aprinsese şi mai mult flacăra nădejdilor lor ambiţioase. Vestea despre noul Învăţător se răspândise până dincolo de hotarele Palestinei şi, cu toată atitudinea mai marilor, multă lume era cuprinsă de simţământul că Acesta ar putea fi Eliberatorul făgăduit. Mulţimi nenumărate se îmbulzeau pe urmele lui Isus şi însufleţirea poporului creştea tot mai mult.
3:9 Pentru ucenicii care fuseseră în mai strânsă legătură cu Domnul Hristos, venise prilejul să se alipească şi mai mult de lucrarea Sa, pentru ca aceste mulţimi să nu fie lăsate fără îngrijire, ca oile fără păstor. Unii dintre ucenici veniseră alături de El, la începutul lucrării Sale, şi aproape toţi doisprezece se legaseră ca membri ai familiei lui Isus. Dar chiar şi ei, amăgiţi de învăţătura rabinilor, împărtăşeau aşteptarea generală a unui împărat pământesc. Ei nu puteau să înţeleagă ce făcea Isus. Fuseseră chiar încurcaţi şi tulburaţi că El nu făcea nici un efort ca să-Şi întărească lucrarea prin câştigarea sprijinului preoţilor şi rabinilor; că El n-a făcut nimic ca să-Şi întărească autoritatea, ca împărat pământesc. O mare lucrare trebuia să se facă pentru aceşti ucenici, înainte ca ei să fie pregătiţi pentru sfânta însărcinare, care avea să li se dea atunci când Isus urma să Se înalţe la cer. Totuşi, ei răspunseră la iubirea lui Isus şi, deşi erau zăbavnici cu inima când era vorba să creadă, Isus a văzut că putea să-i pregătească şi să-i disciplineze pentru marea Sa lucrare. Şi acum, după ce fuseseră atâta vreme cu Isus, izbutind să-şi întărească, într-o măsură oarecare, credinţa în caracterul divin al misiunii Sale, şi după ce poporul primise, de asemenea, dovada puterii Lui, pe care nimeni n-o putea pune la îndoială,
3:10 calea era pregătită pentru o mărturisire a principiilor Împărăţiei Sale, care avea să le ajute să priceapă adevărata Sa natură.
3:11 Singur, pe un munte aproape de Marea Galileii, Isus petrecuse toată noaptea în rugăciune pentru aceşti aleşi ai Săi. În zorii zilei, El îi chemă la Sine şi, rostind cuvinte de rugăciune şi învăţătură, Îşi aşeză mâinile pe capetele lor spre binecuvântare, punându-i la o parte pentru lucrarea Evangheliei. Apoi Se arătă împreună cu ei pe ţărmul mării, unde începuse să se adune din zorii zilei o mare mulţime.
3:12 În afară de gloata obişnuită, venită de prin satele Galileii, mai erau mulţi din Iudea şi chiar din Ierusalim; din Perea şi din populaţia pe jumătate păgână a ţinutului Decapole; din Idumeia, de departe din sudul Iudeii, din Tir şi Sidon, cetăţile feniciene de pe ţărmul mării Mediterane. "Când au auzit tot ce făcea, au venit la El ca să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor; şi" din El ieşea o putere, care-i vindeca pe toţi" (Marcu 3,8; Luca 6,17-19).
3:13 Atunci, pentru că îngustul ţărm al mării nu era încăpător pentru toată mulţimea care venise să-L asculte pe Isus, chiar dacă ar fi stat în picioare, Isus apucă drumul înapoi, spre coasta Muntelui. Ajungând la un loc mai ridicat, care îngăduia un loc plăcut pentru o mare adunare, El Se aşeză pe iarbă, iar ucenicii şi mulţimea făcură la fel.
3:14 Cuprinşi de simţământul că se puteau aştepta la ceva neobişnuit, ucenicii se adunară cu toţii aproape de Învăţătorul lor. Din întâmplările care avuseseră loc în dimineaţa aceea, ei căpătaseră asigurarea că în curând avea să fie anunţat
3:15 ceva deosebit cu privire la Împărăţia pe care, după cum doreau din toată inima, El avea s-o întemeieze peste puţin timp. Un simţământ de aşteptare străbătea mulţimea şi feţele doritoare dădeau dovadă de un adânc interes.
3:16 Şi, cum şedeau pe costişa înverzită, aşteptând cuvintele divinului Învăţător, inimile lor erau pline de gânduri despre slava viitoare. Erau de faţă cărturari şi farisei, care aşteptau ziua când aveau să stăpânească peste romanii atât de urâţi de ei şi peste bogăţiile şi splendoarea marelui imperiu al lumii. Sărmanii ţărani şi pescari nădăjduiau să audă asigurarea că nenorocitele lor cocioabe, hrana sărăcăcioasă, viaţa de muncă trudnică şi teama de lipsă, aveau să fie înlocuite cu case îmbelşugate şi zile de viaţă plăcută. În locul acelui veşmânt aspru, care era acoperământul lor în timpul zilei şi aşternutul lor în timp de noapte, trăgeau nădejde că Hristos avea să le dea veşmintele bogate şi costisitoare ale cuceritorilor lor.
3:17 Toate inimile palpitau de trufaşă nădejde că, în curând, Israel avea să fie onorat în faţa naţiunilor, ca popor ales al Domnului, iar Ierusalimul urma să fie înălţat la rangul de capitală a unui imperiu universal.