9:84 Aceasta a fost pentru Reformă o criză teribilă. Timp de veacuri, sentinţele de excomunicare ale Romei îi îngroziseră pe monarhii cei mai puternici; ele umpluseră imperiile puternice de vaiuri şi pustiire. Aceia peste care cădea condamnarea ei erau priviţi de toţi cu dezgust şi groază; erau izolaţi de orice legătură cu semenii lor şi trataţi ca proscrişi, ca să fie prigoniţi până la exterminare. Luther nu era orb la furtuna care era gata să izbucnească asupra lui; dar a rămas hotărât, încrezându-se în Hristos, care era sprijinul şi scutul lui. Cu un curaj şi o credinţă de martir, el scria: "Nu ştiu ce urmează să aibă loc, nici nu mă frământ să ştiu... Oriunde ar cădea trăsnetul, sunt fără teamă. Nici o frunză nu cade fără voia Tatălui nostru. Cu mult mai mult Se va îngriji El de noi! Este un lucru uşor să mori pentru Cuvânt, din moment ce Însuşi Cuvântul care S-a făcut trup a murit. Dacă murim împreună cu El, vom trăi împreună cu El; şi trecând prin ceea ce a trecut El înaintea noastră, vom fi acolo unde este El şi vom locui împreună cu El pe vecie." (Idem, a 3-a ed. London, Walther, 1840, b.6, cap.9)