Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 9:10


9:10 Într-o zi, pe când cerceta în biblioteca universităţii, Luther a descoperit o Biblie latină. O astfel de carte nu mai văzuse niciodată. Nu ştia nici măcar de existenţa ei. Auzise părţi din Evanghelii şi din Epistole, care erau citite poporului în slujbele religioase publice, şi socotise că acelea formau toată Biblia. Acum, pentru prima oară vedea Cuvântul lui Dumnezeu întreg. Plin de teamă şi uimire, s-a îndreptat spre paginile ei sfinte; cu inima care-i bătea mai tare şi mai repede citea pentru sine cuvintele vieţii, oprindu-se din când în când pentru a exclama: "O, dacă mi-ar da Dumnezeu o carte ca aceasta!" (Idem, b.2, cap.2). Îngerii cerului erau lângă el şi raze de lumină de la tronul lui Dumnezeu descopereau înţelegerii lui comorile adevărului. Totdeauna se temuse să-L mânie pe Dumnezeu, dar acum o convingere adâncă a stării lui de păcat a pus stăpânire pe el ca niciodată mai înainte.