Printable ModeTragedia veacurilor, 9
|
9:1 Cap. 7 - Despărţirea lui Luther de Roma 9:2 Asemenea primilor vestitori ai Evangheliei, Luther s-a ridicat din rândurile celor săraci. Primii lui ani au fost petrecuţi într-un cămin umil de ţărani germani. Prin truda zilnică de miner, tatăl său a câştigat mijloacele necesare pentru educaţia sa. Intenţiona să-l facă jurist; dar Dumnezeu avea ca scop să-l facă ziditor în marele templu care se înălţa încet peste veacuri. Asprimea, lipsurile şi o disciplină severă au fost şcoala în care Înţelepciunea Infinită l-a pregătit pe Luther pentru misiunea importantă a vieţii lui. 9:3 Tatăl lui Luther era un bărbat cu o inteligenţă puternică şi activă şi cu o mare forţă în caracter, cinstit, hotărât şi deschis. Era devotat convingerilor sale faţă de datorie, oricare ar fi fost consecinţele. Bunul lui simţ sănătos l-a făcut să privească sistemul monastic cu neîncredere. A fost foarte nemulţumit atunci când Luther, fără consimţământul său, a intrat într-o mănăstire, şi a trebuit să treacă doi ani ca tatăl să se împace cu fiul, şi chiar şi atunci convingerile i-au rămas aceleaşi. 9:4 Părinţii lui Luther manifestau mare grijă pentru educarea şi instruirea copiilor. Ei se străduiau să-i instruiască în cunoaşterea lui Dumnezeu şi în practicarea virtuţilor creştine. Rugăciunile tatălui se înălţau adesea către ceruri în auzul fiului său, ca acest copil să-şi amintească de numele Domnului şi într-o zi să ajute la înaintarea adevărului Său. Orice posibilitate de cultură intelectuală sau morală, de care viaţa lor de trudă le îngăduia să se bucure, era imediat folosită de aceşti părinţi. Eforturile lor erau sincere şi stăruitoare pentru a-şi pregăti copiii pentru o viaţă evlavioasă şi folositoare. Cu hotărârea lor şi cu puterea caracterului lor, uneori exercitau o severitate prea mare; dar viitorul reformator, deşi era conştient că în unele privinţe greşeau, găsea totuşi că disciplina lor trebuia mai degrabă aprobată decât condamnată. 9:5 La şcoala în care a fost trimis, la o vârstă destul de fragedă, Luther a fost tratat cu asprime şi chiar cu violenţă. Atât de mare era sărăcia părinţilor săi, încât pentru a merge de acasă la şcoală într-un oraş, a fost obligat, pentru un timp, să-şi câştige pâinea cântând din poartă în poartă şi deseori suferea de foame. Ideile întunecate şi superstiţioase cu privire la religia care era atunci în circulaţie îl umpleau de teamă. Se culca seara cu o inimă amărâtă, privind cutremurat la un viitor întunecat, şi trăia într-o groază continuă la gândul că Dumnezeu ar fi un judecător aspru, necruţător, un tiran crud şi nu un Tată ceresc plin de bunătate. 9:6 Cu toate că dezamăgirile erau mari şi multe, Luther înainta hotărât spre ţinta înaltă a desăvârşirii intelectuale şi morale, care-l atrăgea. El înseta după cunoştinţă, iar caracterul său stăruitor şi practic l-a condus să dorească ceea ce era statornic şi folositor mai degrabă decât bătător la ochi şi superficial. 9:7 Atunci când, la vârsta de 18 ani, a intrat la Universitatea din Erfurt, situaţia lui era mai favorabilă, iar perspectivele mai strălucitoare decât în anii de mai înainte. Părinţii lui, obţinând, prin economie şi hărnicie, o stare materială mai bună, erau acum în stare să-i dea tot ajutorul de care avea nevoie. În acelaşi timp, influenţa 9:8 prietenilor serioşi a ameliorat efectele întunecate ale educaţiei lui anterioare. S-a apucat de studiul celor mai buni autori, acumulând cu sârguinţă cele mai înalte gânduri ale lor şi însuşindu-şi înţelepciunea înţelepţilor. Chiar şi sub aspra disciplină a îndrumătorilor lui de la început, promitea de timpuriu că se va distinge şi, sub influenţe favorabile, mintea i s-a dezvoltat repede. O memorie ageră, o imaginaţie viru o gândire logică şi puternică şi o muncă neobosită l-au aşezat în scurtă vreme în primele rânduri printre tovarăşii lui. Disciplina sa intelectuală i-a maturizat înţelegerea, dând naştere unei activităţi mintale şi unei ascuţimi de înţelegere care l-au pregătit pentru luptele vieţii. 9:9 Teama de Dumnezeu era prezentă în inima lui Luther, făcându-l în stare să menţină fermitatea scopului şi conducându-l la o adâncă umilinţă înaintea lui Dumnezeu. Avea un simţ înnăscut al dependenţei de ajutorul divin şi începea totdeauna ziua cu rugăciune, în timp ce sufletul i se înălţa continuu în cereri pentru călăuzire şi sprijin. "O rugăciune bună, zicea el, înseamnă mai mult decât jumătate din studiu." (D'Aubigné, b.2, cap.2) 9:10 Într-o zi, pe când cerceta în biblioteca universităţii, Luther a descoperit o Biblie latină. O astfel de carte nu mai văzuse niciodată. Nu ştia nici măcar de existenţa ei. Auzise părţi din Evanghelii şi din Epistole, care erau citite poporului în slujbele religioase publice, şi socotise că acelea formau toată Biblia. Acum, pentru prima oară vedea Cuvântul lui Dumnezeu întreg. Plin de teamă şi uimire, s-a îndreptat spre paginile ei sfinte; cu inima care-i bătea mai tare şi mai repede citea pentru sine cuvintele vieţii, oprindu-se din când în când pentru a exclama: "O, dacă mi-ar da Dumnezeu o carte ca aceasta!" (Idem, b.2, cap.2). Îngerii cerului erau lângă el şi raze de lumină de la tronul lui Dumnezeu descopereau înţelegerii lui comorile adevărului. Totdeauna se temuse să-L mânie pe Dumnezeu, dar acum o convingere adâncă a stării lui de păcat a pus stăpânire pe el ca niciodată mai înainte. 9:11 Dorinţa sinceră de a fi eliberat de păcat şi de a avea pace 9:12 cu Dumnezeu l-a determinat în cele din urmă să intre într-o mănăstire şi să se consacre unei vieţi de călugărie. Aici i s-a cerut să îndeplinească muncile cele mai umile şi să cerşească din casă în casă. Era la o vârstă când respectul şi aprecierea sunt dorite cu sete, iar aceste îndatoriri de slugă îi ucideau până în adâncul sufletului simţămintele lui naturale; a suferit însă cu răbdare toată această umilinţă, crezând că era necesară din cauza păcatelor sale. 9:13 Orice clipă pe care o putea economisi de la datoriile zilnice o folosea pentru studiu, lipsindu-se de somn şi plângându-se chiar şi de timpul petrecut cu mesele lui sărace. Mai presus de toate se desfăta în studiul Cuvântului lui Dumnezeu. Descoperise o Biblie legată cu lanţ de peretele mănăstirii şi adesea putea fi găsit acolo. Pe măsură ce i se adâncea convingerea despre păcat, căuta prin propriile fapte să găsească iertare şi pace. Ducea viaţa cea mai severă, încercând prin posturi, priveghiuri şi biciuiri să supună ceea ce era rău în natura lui, în care viaţa de mănăstire nu-i adusese nici o uşurare. Nu se dădea înapoi de la nici o jertfă prin care ar fi putut ajunge la acea curăţie de inimă care să-l facă în stare să fie primit înaintea lui Dumnezeu. "Am fost în adevăr un călugăr pios", spunea el mai târziu, "şi am urmat rânduielile ordinului meu cu mai multă stricteţe decât pot să exprim. Dacă vreun călugăr ar fi câştigat cerul prin practicile călugăreşti, sunt sigur că eu aş fi fost îndreptăţit la aceasta... Dacă aş mai fi continuat aşa, mi-aş fi dus chinurile până la moarte" (Idem, b.2, cap.3). Ca urmare a acestei discipline dureroase, şi-a pierdut puterea şi a suferit crize de epuizare, de pe urma cărora nu şi-a mai revenit pe deplin, niciodată. A ajuns în cele din urmă în pragul deznădejdii. 9:14 Când Luther socotea că totul este pierdut, Dumnezeu i-a ridicat un prieten şi un ajutor. Piosul Staupitz a luminat înţelegerea lui Luther pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a îndemnat să privească dincolo de sine, să înceteze a contempla pedeapsa veşnică pentru călcarea Legii lui Dumnezeu şi să privească la Isus, Mântuitorul lui iertător de păcate. "În loc să te chinuieşti cu privire la păcatele tale, aruncă-te în braţele Mântuitorului. Încrede-te 9:15 în El, în neprihănirea vieţii Lui, în ispăşirea prin moartea Lui. Ascultă-L pe Fiul lui Dumnezeu... El S-a făcut om ca să-ţi dea asigurarea favorii divine". "Iubeşte-L pe El, care te-a iubit întâi" (Idem, b.2, cap. 4). Astfel i-a vorbit acel sol al milei. Cuvintele lui au făcut o impresie adâncă asupra minţii lui Luther. După multe lupte cu rătăcirile pe care le cultivase multă vreme, a ajuns în stare să înţeleagă adevărul, iar pacea a venit peste sufletul său tulburat. 9:16 Luther a fost hirotonit ca preot şi a fost chemat de la mănăstire ca profesor la Universitatea din Wittenberg. Aici s-a dedicat studiului Scripturilor în limbile originale. A început să prezinte subiecte din Biblie; cartea Psalmilor, Evangheliile şi Epistolele erau deschise înţelegerii mulţimilor ce ascultau cu încântare. Staupitz, prietenul şi superiorul lui, l-a îndemnat să se urce la amvon şi să predice Cuvântul lui Dumnezeu. Luther a ezitat, simţindu-se nevrednic să vorbească poporului în locul lui Hristos. Numai după o luptă îndelungată s-a supus propunerilor prietenilor. Era deja puternic în Scripturi şi harul lui Dumnezeu era peste el. Elocvenţa lui i-a cucerit pe ascultători, claritatea şi puterea cu care prezenta adevărul le convingea mintea, iar zelul lui le mişca inimile. 9:17 Luther era încă un fiu devotat al bisericii papale şi n-avea nici măcar un gând că ar ajunge vreodată altfel. Dumnezeu, în providenţa Sa, l-a condus să viziteze Roma. A făcut călătoria pe jos, găzduind la mănăstiri în drumul lui. La o mănăstire din Italia, a fost foarte uimit la vederea bogăţiei, luxului şi măreţiei de acolo. Înzestraţi cu venituri princiare, călugării locuiau în apartamente splendide, îmbrăcaţi în robe bogate şi foarte costisitoare şi hrăniţi la mese fastuoase. Cu o nelinişte dureroasă, Luther a pus în contrast scena aceasta cu lepădarea de sine şi greutăţile propriei vieţi. Mintea i s-a încurcat. 9:18 În cele din urmă a zărit în depărtare cetatea aşezată pe cele şapte coline. Atunci, cu o emoţie profundă s-a aruncat la pământ, 9:19 exclamând: "Sfântă Romă, te salut!" (Idem, b.2, cap.6). A intrat în oraş, a vizitat bisericile, a ascultat nenumăratele istorisiri relatate de preoţi şi călugări şi a dus la îndeplinire toate ceremoniile care erau cerute. Peste tot vedea scene care-l umpleau de uimire şi dezgust. A văzut că nelegiuirea se găsea la toate nivelurile clerului. A auzit glume necuviincioase din gura prelaţilor şi s-a umplut de dezgust la vederea necuviinţei lor îngrozitoare, chiar şi în timpul slujbei. Amestecându-se printre călugări şi ceilalţi oameni, a întâlnit depravare şi risipă. Oriunde se întorcea, în locul sfinţeniei găsea pângărirea. "Nimeni nu-şi poate închipui", scria el, "câte păcate şi fapte scandaloase sunt înfăptuite la Roma; trebuie văzute şi auzite pentru a fi crezute. De aceea se şi spune de obicei: 'Dacă există un iad, atunci Roma este clădită pe el, ea este un abis din care ies tot felul de păcate.'" (Idem, b.2, c.6) 9:20 Printr-o hotărâre recentă, papa făgăduise o indulgenţă tuturor acelora care vor urca pe genunchi "scara lui Pilat", pe care se spunea că a coborât Mântuitorul nostru atunci când a părăsit sala de judecată a romanilor şi care fusese adusă în mod miraculos de la Ierusalim la Roma. Într-o zi, Luther urca cu evlavie aceste trepte, când deodată i s-a părut că aude un glas ca un tunet care i-a zis: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă". (Rom. 1,17). A sărit în picioare şi s-a grăbit să părăsească acel loc de ruşine şi dezgust. Textul acesta nu şi-a pierdut niciodată influenţa asupra sufletului lui. De la data aceea a văzut mai clar decât oricând înainte greşeala de a te încrede în faptele omeneşti pentru mântuire, cât şi nevoia de credinţă continuă în meritele lui Hristos. Ochii îi fuseseră deschişi şi nu aveau să mai fie închişi niciodată faţă de amăgirile papalităţii. Când şi-a întors faţa de la Roma, el s-a întors şi cu inima de la ea, iar de la data aceea despărţirea s-a mărit până când a rupt toate legăturile cu biserica papală. 9:21 După reîntoarcerea de la Roma, Luther a primit din partea Universităţii din Wittenberg gradul de doctor în teologie. Acum avea libertatea de a se consacra, ca niciodată mai înainte, studiului Scripturilor pe care le iubea. El a făcut un vot solemn să studieze 9:22 cu grijă şi să predice cu credincioşie Cuvântul lui Dumnezeu şi nu părerile sau învăţăturile papilor, în toate zilele vieţii lui. Începând de acum, el nu era numai călugăr sau profesor, ci un sol autorizat al Bibliei. Fusese chemat ca păstor, pentru a hrăni turma lui Dumnezeu care flămânzea şi înseta după adevăr. Şi astfel a declarat categoric că creştinii nu trebuiau să primească alte învăţături decât acelea care se întemeiază pe autoritatea Sfintelor Scripturi. Aceste cuvinte loveau chiar în temelia supremaţiei papale. Ele cuprindeau principiul vital al Reformei. 9:23 Luther a văzut primejdia de a înălţa teoriile omeneşti mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. A atacat fără teamă necredinţa speculativă a scolasticilor şi s-a împotrivit filozofiei şi teologiei care avuseseră multă vreme o influenţă covârşitoare asupra oamenilor. A denunţat asemenea studii ca fiind nu numai fără valoare, dar şi distrugătoare şi a căutat să întoarcă minţile ascultătorilor de la sofisticăriile filozofilor şi ale teologilor la adevărurile veşnice susţinute de profeţi şi apostoli. 9:24 Preţioasă era solia pe care el o aducea mulţimilor dornice de a auzi cuvintele lui. Niciodată mai înainte nu auziseră învăţături ca acestea. Vestea cea bună a iubirii unui Mântuitor, asigurarea iertării şi a păcii prin sângele Său ispăşitor aduceau bucurie în inimile lor şi inspirau în rândurile lor o nădejde nepieritoare. La Wittenberg se aprinsese o lumină, ale cărei raze aveau să se întindă până în cele mai îndepărtate părţi ale pământului şi care urma să crească în strălucire până la încheierea vremii. 9:25 Dar lumina şi întunericul nu pot sta împreună. Între adevăr şi rătăcire este o luptă necontenită. A susţine şi a apăra pe una înseamnă a ataca şi a lepăda pe cealaltă. Însuşi Mântuitorul nostru a declarat: "N-am venit să aduc pacea ci sabia". (Matei 10,34). Luther spunea la câţiva ani după începutul Reformei: "Dumnezeu nu numai că mă conduce, El mă împinge înainte. El îmi poartă de grijă şi nu eu sunt stăpânul meu. Doresc să trăiesc în linişte, dar sunt aruncat în 9:26 mijlocul frământărilor şi revoluţiilor." (D'Aubigné, b. 5, cap. 2). Acum era gata să se arunce în luptă. 9:27 Biserica romană făcuse negoţ cu harul lui Dumnezeu. Mesele schimbătorilor de bani (Matei 21, 12) erau aşezate lângă altarele ei şi atmosfera răsuna de strigătele vânzătorilor şi ale cumpărătorilor. Sub pretextul strângerii de fonduri pentru clădirea bisericii Sf. Petru din Roma, au fost oferite spre vânzare, în văzul lumii, indulgenţe pentru păcat, garantate de autoritatea papei. Urma să fie ridicat un templu pentru închinarea la adevăratul Dumnezeu, cu preţul crimei - piatra din capul unghiului fiind pusă cu plata nelegiuirii! Dar chiar mijloacele adoptate pentru înălţarea Romei au provocat o lovitură de moarte pentru puterea şi măreţia ei. Aceasta a ridicat cel mai hotărât, cel mai eficient adversar al papalităţii şi a dus la o luptă care a mişcat coroana întreită de pe capul pontifului. 9:28 Delegatul însărcinat să supravegheze vânzarea indulgenţelor în Germania, pe nume Tetzel, fusese condamnat pentru cele mai josnice fapte împotriva societăţii şi împotriva Legii lui Dumnezeu; dar scăpând de pedeapsa pentru crimele lui, a fost folosit pentru a împlini planurile mercantile şi fără scrupule ale papei. Cu mare îndrăzneală, el repeta cele mai vădite rătăciri şi relata poveşti miraculoase pentru a înşela un popor ignorant, credul şi superstiţios. Dacă ar fi avut Cuvântul lui Dumnezeu, ei n-ar fi fost amăgiţi în felul acesta. Biblia fusese ascunsă de ei pentru a-i ţine sub stăpânirea papei, cu scopul de a creşte puterea şi bogăţia conducătorilor ei ambiţioşi (vezi John C.L.Gieseler, A Compendium of Ecclesiastical History, p. 4, sec. I, par. 5). 9:29 Când Tetzel intra într-un oraş, un sol mergea înaintea lui anunţând: "Harul lui Dumnezeu şi al sfântului părinte este la porţile voastre". (D'Aubigné, b. 3, cap. 1). Iar poporul saluta aceste pretenţii hulitoare ca şi când Însuşi Dumnezeu ar fi coborât din ceruri la ei. Această negustorie infamă a fost instalată în biserică şi Tetzel, urcând la amvon, ridica în slăvi 9:30 indulgenţele ca fiind cel mai preţios dar al lui Dumnezeu. El declara că, "în virtutea certificatelor sale de iertare, toate păcatele pe care cumpărătorul ar fi dorit să le facă după aceea aveau să fie iertate şi nici pocăinţa nu mai era necesară" (Idem, b.3, cap.1). Mai mult decât atât, el îi asigura pe ascultători că indulgenţele aveau putere să-i mântuiască nu numai pe cei vii, ci şi pe cei morţi; că în clipa când banii sunau pe fundul cutiei lui, chiar atunci sufletul în favoarea căruia se plătise scăpa din purgatoriu şi-şi lua zborul spre ceruri (vezi K.R.Hagenbach, History of the Reformation, vol.1, p.96). 9:31 Când Simon magul s-a oferit să cumpere de la apostoli puterea de a face minuni, Petru i-a răspuns: "Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea cumpăra cu bani!" (Fapte 8,20). Însă oferta lui Tetzel era primită cu grabă de miile de naivi. Aurul şi argintul curgeau în tezaurul lui. O mântuire care putea fi cumpărată cu bani era mai uşor de câştigat decât aceea care cerea pocăinţă, credinţă şi luptă stăruitoare pentru a birui păcatul (vezi note suplimentare). 9:32 Împotriva învăţăturii despre indulgenţe s-au ridicat mulţi bărbaţi de cultură şi evlavioşi din însăşi Biserica Romană şi mulţi din aceştia nu credeau în nişte pretenţii care erau în contradicţie atât cu raţiunea, cât şi cu revelaţia. Dar nici un prelat nu îndrăznea să ridice glasul împotriva acestui comerţ nelegiuit; totuşi minţile oamenilor se tulburau, se agitau şi mulţi întrebau cu sinceritate dacă Dumnezeu nu trebuia să lucreze în vreun fel la curăţirea bisericii Sale. 9:33 Luther, deşi era încă un foarte zelos partizan al papei, a fost umplut de oroare faţă de pretenţiile nelegiuite ale vânzătorului de indulgenţe. Mulţi dintre enoriaşii săi cumpăraseră astfel de certificate de iertare şi au început să vină la duhovnicul lor, mărturisindu-şi diferitele lor păcate şi aşteptând iertarea, nu pentru că se pocăiseră şi doreau o schimbare, ci pe temeiul indulgenţei. Luther le-a refuzat iertarea 9:34 şi i-a avertizat că, dacă nu se pocăiesc şi nu-şi schimbă viaţa, vor pieri în păcatele lor. Intraţi într-o mare încurcătură, s-au dus la Tetzel cu plângerea că duhovnicul le-a refuzat indulgenţele, în timp ce alţii au cerut cu îndrăzneală să li se restituie banii. Călugărul s-a umplut de mânie; a rostit cele mai groaznice blesteme, a pus să fie aprinse focuri în pieţele publice şi a declarat că "primise o poruncă expresă de la papa să-i ardă pe toţi ereticii care ar îndrăzni să se împotrivească sfintelor indulgenţe". (D'Aubigné, b. 3, cap. 4) 9:35 Acum Luther a intrat cu îndrăzneală în lucrarea lui de apărător al adevărului. Glasul lui a fost auzit de la amvon într-o avertizare solemnă şi stăruitoare. El a descoperit înaintea poporului caracterul ofensator al păcatului şi i-a învăţat că este imposibil pentru om ca prin propriile fapte să-şi uşureze vinovăţia sau să scape de pedeapsă. Nimic altceva decât pocăinţa înaintea lui Dumnezeu şi credinţa în Hristos îl pot mântui pe păcătos. Harul lui Hristos nu poate fi cumpărat; el este un dar. I-a sfătuit pe oameni să nu cumpere indulgenţe, ci să privească prin credinţă la Răscumpărătorul răstignit. Le-a povestit experienţa lui chinuitoare, când a căutat zadarnic prin umilinţe şi penitenţe să obţină mântuirea, şi i-a asigurat pe ascultători că a găsit pacea şi bucuria numai întorcându-şi privirile de la el şi privind prin credinţă la Hristos. 9:36 Deoarece Tetzel continua cu negoţul şi cu pretenţiile sale nelegiuite, Luther s-a hotărât să protesteze mai energic împotriva acestor abuzuri strigătoare la cer. Curând i s-a prezentat ocazia. Biserica de la castelul din Wittenberg avea multe moaşte care, la anumite sărbători, erau expuse înaintea poporului, oferindu-se o iertare deplină a păcatelor tuturor acelora care vizitau biserica şi făceau spovedanie. Ca urmare, în acele zile oamenii se îngrămădeau acolo în mare număr. Una dintre cele mai importante ocazii, Sărbătoarea tuturor sfinţilor, se apropia. Cu o zi înainte, Luther, unindu-se cu mulţimea care se îndrepta spre biserică, a prins pe uşă o listă care conţinea 95 de teze împotriva învăţăturii 9:37 cu privire la indulgenţe. S-a declarat gata să le susţină a doua zi la universitate, împotriva tuturor acelora care ar fi dorit să le atace. 9:38 Tezele au atras atenţia generală. Ele erau citite, recitite şi repetate în toate părţile. La universitate şi în tot oraşul s-a produs o mare agitaţie. Prin aceste teze se arăta că puterea de a garanta iertarea păcatelor şi îndepărtarea pedepsei n-a fost niciodată încredinţată papei şi nici unui alt om. Şi că întreg planul acesta era o înşelătorie - un vicleşug pentru a stoarce bani profitând de superstiţiile oamenilor - un plan al lui Satana de a distruge sufletele tuturor acelora care se încredeau în pretenţiile lui mincinoase. De asemenea, se arăta clar că Evanghelia lui Hristos este cea mai preţioasă comoară a bisericii şi că harul lui Dumnezeu, descoperit în ea, este revărsat fără plată peste toţi aceia care-l caută prin pocăinţă şi credinţă. 9:39 Tezele lui Luther îi provocau la discuţie, dar nimeni n-a îndrăznit să primească provocarea. Problemele pe care el le-a ridicat s-au răspândit în câteva zile prin toată Germania şi în câteva săptămâni au făcut ocolul întregii creştinătăţi. Mulţi catolici devotaţi, care văzuseră şi deplânseseră nelegiuirea care domnea în biserică, dar care nu ştiuseră cum să oprească înaintarea ei, citeau propunerile cu mare bucurie, recunoscând în ele glasul lui Dumnezeu. Ei simţeau că Dumnezeu pusese mâna să oprească valul copleşitor de stricăciune care izvora din scaunul Romei. Prinţi şi magistraţi se bucurau în ascuns că urma să se pună un control asupra acestei puteri arogante care nega dreptul de a protesta împotriva hotărârilor ei. 9:40 Dar mulţimile iubitoare de păcat şi superstiţioase se îngrozeau când înşelăciunile care le liniştiseră temerile erau demascate. Ecleziasticii, întrerupţi în lucrarea lor de a încuviinţa crima, văzându-şi primejduite câştigurile, erau plini de mânie şi s-au unit să-şi susţină pretenţiile. Unii îl acuzau că lucrează pripit şi cu patimă. Alţii îl acuzau de încumetare, declarând că nu era condus de Dumnezeu, ci lucra 9:41 din mândrie şi din exces de zel. "Cine nu ştie", răspundea el, "că un om rareori susţine o idee nouă fără să aibă aparenţe de mândrie şi fără să fie acuzat că dă naştere la certuri? De ce au fost daţi morţii Hristos şi toţi martirii? Deoarece ei păreau a fi nişte dispreţuitori mândri ai înţelepciunii timpului lor şi pentru că aduceau noutăţi fără ca mai întâi să primească sfatul învăţăturilor şi părerilor vechi". 9:42 Apoi susţinea: "Tot ce fac eu nu va fi îndeplinit prin înţelepciune omenească, ci prin sfatul lui Dumnezeu. Dacă lucrarea aceasta este de la Dumnezeu, cine o va putea opri? Dar dacă nu, atunci cine o poate face să meargă înainte? Nu voia mea, nici a lor, şi nici a noastră să se facă; ci voia Ta, Sfinte Tată, care eşti în ceruri." (Idem, b. 3, cap. 6) 9:43 Cu toate că Luther fusese mânat de Duhul lui Dumnezeu să-şi înceapă lucrarea, nu urma să o ducă mai departe fără lupte grele. Reproşurile vrăjmaşilor săi, prezentările denaturate ale planurilor sale şi insinuările lor nedrepte şi răutăcioase cu privire la caracterul şi motivele lui au năvălit peste el ca un şuvoi copleşitor; şi n-au rămas fără efect. El avusese încredere că fruntaşii poporului, atât din biserică, cât şi din şcoli, se vor uni bucuroşi cu el în eforturi pentru reformă. Cuvintele de încurajare din partea celor din poziţii înalte îl inspiraseră cu bucurie şi nădejde. El văzuse deja în mod vizionar o zi mai strălucitoare pentru biserică apărând la orizont. Dar încurajarea se schimbase în reproş şi condamnare. Mulţi demnitari, atât ai statului, cât şi ai bisericii, erau lămuriţi cu privire la adevărul acestor teze; dar au văzut îndată că primirea acestor adevăruri va fi însoţită de schimbări mari. A-i lumina şi a-i reforma pe oameni însemna în realitate subminarea autorităţii Romei, a opri mii de şuvoaie care acum curgeau în tezaurul ei, şi în felul acesta reducerea extravaganţei şi luxului conducătorilor papali. Mai mult decât atât, a-i învăţa pe oameni să gândească şi să acţioneze ca fiinţe responsabile, privind numai la Hristos 9:44 pentru mântuire, ar fi însemnat prăbuşirea scaunului pontifical şi în cele din urmă distrugerea autorităţii lor. Pentru motivul acesta ei au refuzat cunoaşterea oferită de Dumnezeu şi s-au aşezat împotriva lui Hristos şi a adevărului prin împotrivire faţă de omul pe care El îl trimisese să-i lumineze. 9:45 Luther se cutremura atunci când privea la sine - un singur om împotriva celor mai puternice forţe ale lumii. Uneori se îndoia dacă fusese cu adevărat condus de Dumnezeu pentru a se ridica împotriva autorităţii bisericii. "Cine am fost eu, scria el, să mă împotrivesc maiestăţii papei înaintea căruia... regii pământului şi toată lumea tremură?... Nimeni nu ştie ce a suferit inima mea în aceşti doi ani de început şi în ce mâhnire, pot spune, în ce descurajare m-am afundat" (Idem, b.3, cap.6). Dar n-a fost lăsat să fie doborât de descurajare. Atunci când sprijinul omenesc slăbea, privea numai la Dumnezeu şi înţelegea că poate fi călăuzit în siguranţă desăvârşită de acel braţ atotputernic. 9:46 Luther scria către un prieten al Reformei: "Nu putem ajunge la înţelegerea Scripturilor doar prin studiu sau prin inteligenţă. Prima datorie este să începi cu rugăciune. Roagă pe Dumnezeu să-ţi acorde marele Său har, înţelegerea adevărată a Cuvântului Său. Nu există alt interpret al Cuvântului lui Dumnezeu decât Autorul acestui Cuvânt, aşa cum El Însuşi a spus: 'Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu'. Nu nădăjdui nimic prin străduinţele tale, prin înţelegerea ta; încrede-te numai în Dumnezeu şi în influenţa Duhului Său. Crede aceasta pe temeiul cuvântului unui om care a făcut experienţă." (Idem, b.3, cap.7). Iată o lecţie de o importanţă vitală pentru aceia care simt că Dumnezeu i-a chemat să prezinte altora adevărurile solemne pentru timpul acesta. Aceste adevăruri vor trezi vrăjmăşia lui Satana şi a oamenilor cărora le plac poveştile pe care el le-a inventat. În lupta cu puterile răului, este nevoie de ceva mai mult decât puterea intelectuală şi înţelepciunea omenească. 9:47 Când vrăjmaşii apelau la obicei şi la tradiţie sau la susţinerile şi autorităţile papei, Luther îi întâmpina cu Biblia şi numai cu Biblia. Acolo se găseau argumentele cărora ei nu le puteau răspunde; de aceea robii formalismului şi superstiţiei îi cereau viaţa, aşa cum iudeii ceruseră sângele lui Hristos. "Este un eretic", strigau zeloşii 9:48 romani. "A-l îngădui să mai trăiască chiar şi numai un ceas înseamnă înaltă trădare împotriva bisericii. Să fie înălţat imediat un eşafod pentru el." (Idem, b.3, cap.9). Dar Luther n-a căzut pradă furiei lor. Dumnezeu avea pentru el o lucrare de îndeplinit, iar îngerii cerului au fost trimişi să-l ocrotească. Mulţi însă, care primiseră de la Luther lumina preţioasă, au devenit obiectul mâniei lui Satana şi pentru cauza adevărului au suferit fără teamă chinul şi moartea. 9:49 Învăţăturile lui Luther au atras atenţia minţilor luminate din toată Germania. Din predicile şi din scrierile lui izvorau raze de lumină care trezeau şi iluminau mii de oameni. O credinţă vie lua locul formalismului mort în care îi ţinuse biserica timp îndelungat. Oamenii îşi pierdeau în fiecare zi încrederea în superstiţiile romanismului. Barierele prejudecăţii erau îndepărtate. Cuvântul lui Dumnezeu, prin care Luther măsura orice învăţătură şi orice pretenţie, era ca o sabie cu două tăişuri, croindu-şi drum spre inimile oamenilor. Peste tot se vedea o trezire a dorinţei după creştere spirituală. Pretutindeni era o aşa foame şi sete după neprihănire cum nu mai fuseseră cunoscute de veacuri. Ochii oamenilor, atâta vreme îndreptaţi către riturile omeneşti şi către mijlocitori pământeşti, se îndreptau acum în pocăinţă şi credinţă către Hristos şi către El răstignit. 9:50 Interesul larg răspândit a făcut să crească şi mai mult temerile autorităţilor papale. Luther a primit somaţia să compară la Roma pentru a răspunde acuzaţiei de erezie. Porunca i-a umplut pe prieteni de groază. Cunoşteau destul de bine primejdia care-l ameninţa în cetatea aceea stricată, care era deja îmbătată de sângele martirilor lui Isus. Ei au protestat împotriva plecării lui la Roma şi au cerut să fie cercetat în Germania. 9:51 În cele din urmă a fost făcut acest aranjament şi trimisul papei a fost delegat să asculte cazul. În instrucţiunile comunicate de pontif acestui delegat, se declara că Luther fusese deja declarat eretic. De aceea, trimisul era însărcinat "să-l urmărească şi să-l constrângă fără amânare". 9:52 Dacă va rămâne statornic şi trimisul nu va putea câştiga stăpânire asupra persoanei lui, era împuternicit să-l proscrie în orice parte a Germaniei; să-i izgonească, să-i blesteme şi să-i excomunice pe toţi aceia care i se alătură". (Idem, b.4, cap.2). Şi, mai departe, papa a dat directive trimisului său să dezrădăcineze cu totul erezia otrăvitoare, să-i excomunice pe toţi, din orice demnitate a bisericii sau statului, cu excepţia împăratului, care nu vor demasca pe Luther şi pe sprijinitorii lui şi nu-i vor preda răzbunării Romei. 9:53 Aici s-a descoperit adevăratul spirit al papalităţii. Nici o urmă de principiu creştin sau cel puţin de dreptate nu se vedea în tot acest document. Luther se găsea la o mare depărtare de Roma şi nu avusese ocazia să explice sau să-şi apere poziţia; cu toate acestea, înainte ca situaţia lui să fi fost cercetată, a şi fost declarat ca eretic şi în aceeaşi zi avertizat, acuzat, judecat şi condamnat şi toate acestea au fost îndeplinite de cel care pretindea că este sfântul părinte, singura autoritate supremă şi infailibilă în biserică sau stat! 9:54 În vremea aceasta, când Luther avea atât de mare nevoie de împreuna simţire şi sfatul unui prieten adevărat, providenţa lui Dumnezeu i-a trimis pe Melanchton la Wittemberg. Tânăr, modest şi cu maniere alese, judecata sănătoasă a lui Melanchton, cunoştinţele lui vaste şi o elocvenţă care câştiga, unite cu cinstea şi curăţia caracterului său, au câştigat admiraţia şi respectul general. Strălucirea talentelor sale nu era totuşi mai presus de amabilitatea lui. În scurtă vreme a devenit un ucenic al Evangheliei, şi prietenul cel mai de încredere al lui Luther şi susţinătorul lui cel mai de valoare; amabilitatea, prevederea şi precizia acestuia slujeau ca o completare la curajul şi energia lui Luther. Unirea lor în lucrare a dat putere Reformei şi a fost un izvor de mare încurajare pentru Luther. 9:55 Oraşul Augsburg fusese stabilit ca loc al cercetării şi reformatorul a pornit să străbată drumul pe jos până acolo. Temeri serioase erau exprimate pentru el. Se trimiteau ameninţări că va fi descoperit şi ucis pe cale, iar prietenii l-au rugat să nu se expună. Ei 9:56 au stăruit de el să părăsească Wittenbergul pentru o vreme şi să-şi găsească siguranţa în mijlocul acelora care îl vor ocroti cu bucurie. Dar el nu va părăsi locul în care îl aşezase Dumnezeu. El trebuia să continue a susţine adevărul cu credincioşie, în ciuda furtunilor care-l loveau. Vorbirea lui era: "Sunt ca Ieremia, un om care provoacă luptă şi ceartă; dar cu cât cresc ameninţările, cu atât mi se măreşte bucuria... Ei mi-au distrus deja onoarea şi bunul nume. Mai rămâne un singur lucru: trupul meu slăbănogit; să-l ia; îmi vor scurta viaţa în felul acesta, cu câteva ceasuri. Dar cât priveşte sufletul meu, ei nu mi-l pot lua. Acela care doreşte să predice Cuvântul lui Hristos în lume trebuie să se aştepte la moarte în orice clipă" (Idem, b.4, cap. 4). 9:57 Vestea sosirii lui Luther la Augsburg a dat o mare satisfacţie legatului papal. Ereticul turbulent, care atrăsese atenţia lumii întregi, părea a fi acum în puterea Romei şi legatul se hotărâse să nu-i scape. Reformatorul nu-şi asigurase un bilet de liberă trecere. Prietenii au stăruit ca el să nu apară înaintea legatului fără aşa ceva şi şi-au luat sarcina să i-l procure de la împărat. Legatul papal intenţiona să-l constrângă pe Luther, dacă era posibil, să retracteze sau, dacă nu reuşea, să-l ducă la Roma pentru a împărtăşi soarta lui Huss şi a lui Ieronim. De aceea, prin agenţi a încercat să-l facă pe Luther să apară fără bilet de liberă trecere, încrezându-se în mila lui. Reformatorul a refuzat categoric să facă acest lucru. Până când n-a primit documentul care-i garanta ocrotirea împăratului, n-a apărut în faţa ambasadorului papal. 9:58 În mod diplomatic, romaniştii au hotărât să încerce să-l câştige pe Luther printr-o aparentă amabilitate. Legatul, în întrevederile cu el manifesta o caldă prietenie; a cerut însă ca Luther să se supună necondiţionat autorităţii bisericii şi să renunţe la toate punctele fără argumentare sau discuţie. El nu apreciase corect caracterul omului cu care avea de a face. În răspunsul lui, Luther şi-a exprimat aprecierea faţă de biserică, dorinţa lui după adevăr, dispoziţia de a 9:59 răspunde tuturor obiecţiunilor faţă de ceea ce învăţase şi de a supune învăţăturile lui hotărârilor unor mari universităţi. Dar, în acelaşi timp, a protestat împotriva procedeului cardinalului de a-i cere să retracteze fără să-i fi dovedit vreo greşeală. 9:60 Singurul răspuns a fost: "Retractează, retractează!" Reformatorul a arătat că poziţia lui era susţinută de Scripturi şi a declarat cu hotărâre că nu renunţă la adevăr. Legatul papal, nefiind în stare să răspundă argumentelor lui Luther, l-a năpădit cu o furtună de acuzaţii, batjocuri şi linguşiri, întărite cu citate din tradiţie şi din declaraţiile patristice, nepermiţându-i nici o ocazie să vorbească. Văzând că întrevederea continuată în acest mod va fi inutilă, Luther a obţinut în cele din urmă o îngăduinţă - nu fără opoziţie - să-şi prezinte răspunsul în scris. 9:61 "Făcând acest lucru", scria el unui prieten, "cel acuzat are un dublu câştig: mai întâi, ceea ce este scris poate fi supus şi judecăţii altora; în al doilea rând, este o ocazie mai bună de a acţiona asupra temerilor, dacă nu chiar a conştiinţei unui despot arogant şi fanfaron, care altfel s-ar impune prin vorbirea lui abuzivă" (Martyn, The Life and Times of Luther, pp.271, 272). 9:62 La întrevederea următoare, Luther a prezentat o expunere clară, concisă şi plină de vigoare a concepţiilor sale, susţinută cu multe citate din Scriptură. După ce a citit-o cu voce tare, a înmânat documentul cardinalului care însă l-a aruncat cu dispreţ, declarându-l a fi o grămadă de cuvinte goale şi de citate fără însemnătate. Luther s-a ridicat şi l-a întâmpinat pe înfumuratul prelat pe terenul lui - tradiţiile şi învăţăturile bisericii - şi i-a respins categoric susţinerile. 9:63 Când prelatul a văzut că nu se poate răspunde raţionamentelor lui Luther, şi-a pierdut stăpânirea de sine şi plin de mânie a strigat: "Retractează, dacă nu, te trimit la Roma ca să apari în faţa judecătorilor însărcinaţi să ia cunoştinţă de cazul tău. Te voi excomunica pe tine, pe toţi partizanii tăi şi pe toţi aceia care vreodată te vor sprijini şi-i voi arunca afară din 9:64 biserică". În cele din urmă a declarat pe un ton îngâmfat şi plin de trufie: "Retractează sau nu te mai întorci acasă". (D'Aubigné, London ed., b.4, cap.8) 9:65 Reformatorul s-a retras imediat împreună cu prietenii lui, declarând clar în felul acesta că nu se putea aştepta de la el nici o retractare. Cardinalul nu se aşteptase la lucrul acesta. El îşi închipuise că prin violenţă îl putea înspăimânta pe Luther să se supună. Acum, rămas singur doar cu ajutoarele lui, privea când pe unul, când pe altul, plin de mânie de neaşteptatul eşec al planurilor sale. 9:66 Eforturile lui Luther, cu această ocazie, n-au rămas fără rezultate bune. Marea adunare prezentă a avut ocazia să-i compare pe cei doi bărbaţi şi să-i judece după spiritul manifestat de ei, ca şi după tăria şi sinceritatea poziţiilor adoptate. Ce contrast izbitor! Reformatorul, un om simplu, umil şi hotărât, stătea în puterea lui Dumnezeu, având adevărul de partea lui, iar reprezentantul papei, plin de sine, semeţ, înfumurat şi neînduplecat, nu avea nici un argument din Scripturi şi cu toate acestea strigând cu vehemenţă: "Retractează, altfel vei fi trimis la Roma pentru a primi o pedeapsă". 9:67 Cu toate că Luther îşi asigurase un bilet de liberă trecere, solii Romei căutau să-l prindă şi să-l întemniţeze. Prietenii au stăruit de el, arătându-i că era inutil să-şi prelungească şederea acolo, el ar trebui să se întoarcă la Wittenberg fără întârziere, luând cele mai severe măsuri ca să-şi ascundă intenţia de a pleca. Ca urmare, a părăsit Augsburgul înainte de ivirea zorilor, călare, însoţit numai de o călăuză oferită de magistratul oraşului. Cu multe măsuri de prevedere, în taină şi-a făcut drum pe străzile întunecate şi tăcute ale oraşului. Dar duşmanii vigilenţi şi cruzi îi pregăteau pierzarea. Va scăpa oare din cursele pregătite pentru el? Erau momente de încordare şi de rugăciune stăruitoare. A ajuns la o poartă mică în zidul oraşului. I s-a deschis şi împreună cu călăuza a trecut fără nici o piedică. O dată ieşiţi şi aflaţi în siguranţă, fugarii şi-au grăbit alergarea şi, înainte ca legatul papal să fi aflat ceva despre 9:68 plecarea lui Luther, el era în afara primejdiei de a fi ajuns de către urmăritori. Satana împreună cu trimişii lui au fost înfrânţi. Omul pe care-l credeau în mâna lor fugise, scăpase ca o pasăre din cursa păsărarului. 9:69 La primirea acestei veşti, legatul papal a fost surprins şi plin de mânie. Se aşteptase să primească o mare onoare pentru înţelepciunea şi hotărârea lui în tratarea acestui tulburător al bisericii; dar nădejdea i-a fost dezamăgită. Şi-a exprimat mânia într-o scrisoare către Frederic, electorul de Saxonia, acuzându-l vehement pe Luther şi cerând ca Frederic însuşi să-l trimită pe reformator la Roma sau să-l alunge din Saxonia. 9:70 În apărarea sa, Luther a cerut ca legatul papei să-i arate din Scripturi greşelile şi a făgăduit în modul cel mai solemn că va renunţa la învăţăturile lui, dacă se va putea arăta că sunt în contradicţie cu sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. El şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Dumnezeu care-l socotise vrednic să sufere pentru o cauză atât de sfântă. 9:71 Prinţul elector, deşi avea puţină cunoştinţă despre învăţăturile reformate, a fost profund impresionat de sinceritatea, puterea şi claritatea cuvintelor lui Luther; şi până când reformatorul urma să fie dovedit rătăcit, Frederic s-a hotărât să stea ca protector al lui. Ca răspuns la cererea legatului papal, el a scris: "'Din moment ce dr. Martin a apărut înaintea voastră la Augsburg, ar trebui să fiţi mulţumit. Nu ne-am aşteptat că veţi încerca să-l faceţi să retracteze fără să-l fi convins de greşelile lui. Nici unul dintre oamenii învăţaţi din principatul nostru nu mi-a adus la cunoştinţă că doctrina lui Martin este nelegiuită, anticreştină sau eretică.' Prinţul a refuzat să-l trimită pe Luther la Roma sau să-l alunge din statele lui." (D'Aubigné, b.4, cap.10) 9:72 Electorul vedea că există o generală decădere morală în societate. Era necesară o mare lucrare de reformă. Străduinţele complicate şi costisitoare pentru a opri şi a pedepsi fărădelegile n-ar fi fost necesare, dacă oamenii ar fi recunoscut şi ar fi ascultat de cerinţele lui Dumnezeu şi de ceea ce le dicta 9:73 o conştiinţă luminată. El a văzut că Luther lucra tocmai pentru asigurarea acestui obiectiv şi în ascuns se bucura că în biserică se făcea simţită o influenţă mai bună. 9:74 El mai vedea şi că, în calitatea sa de profesor la universitate, Luther avea un succes deosebit. Trecuse doar un an de când reformatorul îşi afişase tezele pe uşa bisericii castelului, şi se vedea deja o mare scădere a numărului de pelerini care vizitau biserica la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Roma fusese mult lipsită de închinători şi de daruri; dar locul lor era ocupat de o altă clasă, care veneau acum la Wittenberg nu ca pelerini să-i adore moaştele, ci ca studenţi să umple sălile de cursuri. Scrierile lui Luther aprinseseră pretutindeni un interes nou faţă de Sfintele Scripturi, şi nu numai din toate părţile Germaniei, dar şi din alte ţări, se strângeau studenţi la universitate. Tineri, care veneau pentru prima oară să vadă Wittenbergul, "îşi ridicau mâinile spre cer şi Îl lăudau pe Dumnezeu care a făcut ca lumina adevărului să strălucească din acest oraş, ca în timpurile de odinioară din Sion, şi de aici să se răspândească în ţările cele mai îndepărtate". (Idem, b.4, cap.10) 9:75 Luther nu părăsise decât în parte rătăcirile romanismului. Dar când făcea comparaţie între Scripturile sfinte, decretele şi constituţiile papale, rămânea plin de uimire. "Citesc", scria el, "decretele pontifilor şi... nu ştiu dacă papa este însuşi anticristul sau apostolul lui, atât de rău este reprezentat Hristos şi răstignit în ele." (Idem, b. 5, cap. 1). Chiar acum, în aceste momente, Luther încă era un susţinător al bisericii romane şi nu avea nici un gând să se despartă vreodată de legătura cu ea. 9:76 Scrierile reformatorului şi învăţăturile lui se răspândeau pretutindeni în creştinătate. Lucrarea lui s-a răspândit în Elveţia şi în Olanda. Copii ale scrierilor lui şi-au făcut drum în Franţa şi în Spania. În Anglia, învăţăturile lui au fost primite ca fiind cuvântul vieţii. În Belgia şi în Italia, de asemenea, adevărul era răspândit. Mii de oameni se trezeau din amorţeala de moarte la bucuria şi nădejdea unei noi vieţi de credinţă. 9:77 Roma se mânia din ce în ce mai mult din cauza atacurilor lui Luther, iar unii dintre adversarii săi cei mai fanatici, printre care chiar doctori la universităţile catolice, declarau că acela care-l va ucide pe călugărul răzvrătit va fi fără păcat. Într-o zi, un străin, cu un pistol ascuns sub mantie, s-a apropiat de reformator şi l-a întrebat de ce umblă singur. "Sunt în mâna lui Dumnezeu", i-a răspuns Luther. "El este tăria mea şi scutul meu. Ce poate să-mi facă omul?" (Idem, b. 6, cap. 2). Auzind aceste cuvinte, străinul s-a întors palid şi a luat-o la fugă ca din faţa îngerilor cerului. 9:78 Roma era hotărâtă să-l distrugă pe Luther; dar Dumnezeu îl apăra. Învăţăturile lui erau auzite pretutindeni - "în colibe şi în mănăstiri, ... în casele nobililor, în universităţi şi în palatele regilor"; şi oamenii de viţă nobilă se ridicau din toate părţile să-i susţină eforturile (Idem, b. 6, cap. 2). 9:79 Cam în vremea aceasta, Luther, citind lucrările lui Huss, a descoperit că adevărul cel mare al îndreptăţirii prin credinţă, pe care el căuta să-l înalţe şi să-l predice, fusese susţinut de reformatorul Boemiei. "Toţi au fost husiţi", spunea Luther, "Pavel, Augustin şi chiar eu, fără să ştim acest lucru!" "Cu siguranţă că judecăţile lui Dumnezeu vor veni peste lume", continua el, "deoarece acum un veac i s-a predicat adevărul care a fost osândit şi ars." (Wylie, b. 6, cp. 1) 9:80 Într-un apel adresat împăratului şi nobilimii din Germania în favoarea Reformei creştinătăţii, Luther scria cu privire la papa: "Este un lucru dezgustător să-l vezi pe omul care se pretinde a fi locţiitorul lui Hristos, desfăşurând o astfel de măreţie pe care nici un împărat nu o poate egala. Se aseamănă această fiinţă cu Isus cel sărac sau cu Petru cel umil? Ei spun că el este stăpânul lumii! Dar Hristos, al cărui vicar se laudă a fi, spunea: 'Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta'. Pot oare stăpânirile unui vicar să se întindă dincolo de acelea ale superiorului său?" (D'Aubigné, b. 6, cap. 3) 9:81 Despre universităţi scria în felul următor: "Tare mi-e teamă că 9:82 universităţile se vor dovedi a fi porţile mari ale iadului, dacă nu se lucrează cu stăruinţă să se explice Sfintele Scripturi, pe care să le întipărească în inimile tineretului. Nu sfătuiesc pe nimeni să-şi dea copilul acolo unde Scripturile nu au un loc suprem. Orice instituţie în care oamenii nu se ocupă intens de Cuvântul lui Dumnezeu devine coruptă." (Idem, b.6, cap.3) 9:83 Acest apel a circulat cu repeziciune în toată Germania şi a exercitat o influenţă puternică asupra oamenilor. Întreaga naţiune a fost trezită şi mulţimile s-au adunat în jurul steagului Reformei. Împotrivitorii lui Luther, arzând de dorinţa de răzbunare, au stăruit de papa să ia măsuri energice împotriva lui. S-a hotărât ca învăţăturile lui să fie imediat condamnate. Au fost acordate reformatorului şi adepţilor lui 60 de zile, după care, dacă nu-şi retrăgeau părerile, vor trebui să fie excomunicaţi. 9:84 Aceasta a fost pentru Reformă o criză teribilă. Timp de veacuri, sentinţele de excomunicare ale Romei îi îngroziseră pe monarhii cei mai puternici; ele umpluseră imperiile puternice de vaiuri şi pustiire. Aceia peste care cădea condamnarea ei erau priviţi de toţi cu dezgust şi groază; erau izolaţi de orice legătură cu semenii lor şi trataţi ca proscrişi, ca să fie prigoniţi până la exterminare. Luther nu era orb la furtuna care era gata să izbucnească asupra lui; dar a rămas hotărât, încrezându-se în Hristos, care era sprijinul şi scutul lui. Cu un curaj şi o credinţă de martir, el scria: "Nu ştiu ce urmează să aibă loc, nici nu mă frământ să ştiu... Oriunde ar cădea trăsnetul, sunt fără teamă. Nici o frunză nu cade fără voia Tatălui nostru. Cu mult mai mult Se va îngriji El de noi! Este un lucru uşor să mori pentru Cuvânt, din moment ce Însuşi Cuvântul care S-a făcut trup a murit. Dacă murim împreună cu El, vom trăi împreună cu El; şi trecând prin ceea ce a trecut El înaintea noastră, vom fi acolo unde este El şi vom locui împreună cu El pe vecie." (Idem, a 3-a ed. London, Walther, 1840, b.6, cap.9) 9:85 Când a primit bula papală, Luther a spus: "O dispreţuiesc 9:86 şi o atac, deoarece este nelegiuită, falsă... Însuşi Isus Hristos este condamnat în ea... Mă bucur să suport asemenea necazuri pentru cea mai bună dintre cauze. Simt deja o mai mare libertate în inima mea; căci până la urmă ştiu că papa este antihristul şi că tronul lui este chiar tronul lui Satana." (D'Aubigné, b.6, cap.9) 9:87 Cu toate acestea, mandatul papal n-a rămas fără efect. Închisoarea, tortura şi sabia erau armele capabile să impună ascultare. Cei slabi şi superstiţioşi tremurau înaintea decretului papei; şi cu toate că exista o simpatie generală pentru Luther, mulţi socoteau că viaţa era prea scumpă spre a fi riscată pentru cauza Reformei. Totul părea să arate că lucrarea reformatorului era aproape de încheiere. 9:88 Dar Luther era încă neînfricat. Roma îşi aruncase asupra lui anatemele, iar lumea privea neîndoindu-se câtuşi de puţin că el va pieri sau va fi obligat să se supună. Dar, cu toată puterea, el a respins sentinţa de condamnare şi a făcut cunoscută în public hotărârea lui de a se despărţi pentru totdeauna de Roma. În prezenţa unei mulţimi de studenţi, doctori şi cetăţeni de toate categoriile, Luther a ars bula papală împreună cu toate legile canonice, decretele şi alte scrieri care susţineau autoritatea papală. "Duşmanii mei au fost în stare, prin arderea cărţilor mele", a spus el, "să aducă pagube cauzei adevărului în mintea oamenilor de rând şi să le distrugă sufletele; pentru motivul acesta am ars şi eu cărţile lor. O luptă serioasă începe chiar acum. Până acum, doar m-am jucat cu papa. Am început această lucrare în Numele Domnului; ea se va încheia fără mine, dar prin puterea Sa." (Idem, b.6, cap.10) 9:89 La reproşurile vrăjmaşilor lui, care-l dispreţuiau pentru slăbiciunea cauzei sale, Luther răspundea: "Cine ştie dacă nu Dumnezeu m-a ales şi m-a chemat şi dacă ei n-ar trebui să se teamă că, dispreţuindu-mă pe mine, Îl dispreţuiesc pe Însuşi Dumnezeu? Moise era singur la ieşirea din Egipt; Ilie era singur în timpul domniei lui Ahab; Isaia era singur în Ierusalim; Ezechiel era singur în Babilon...Dumnezeu n-a ales niciodată ca profet nici pe marele preot, nici vreun alt personaj mare; ci de obicei 9:90 a ales oameni umili şi dispreţuiţi, l-a ales pe păstorul Amos. În toate vremurile, sfinţii trebuiau să-i mustre pe cei mari, regi, prinţi, preoţi şi oameni înţelepţi, cu primejdia vieţii lor... Eu nu spun că sunt profet; dar spun că ar trebui să se teamă mai ales pentru că eu sunt singur şi ei sunt mulţi. De un lucru sunt sigur: Cuvântul lui Dumnezeu este de partea mea, şi nu a lor". (Idem, b.6, cap.10) 9:91 Şi totuşi nu fără o luptă teribilă cu sine s-a hotărât Luther să se despartă de biserică. Era cam pe vremea când scria: "Simt în fiecare zi, din ce în ce mai mult, cât este de greu să dau la o parte scrupulele care mi-au fost inoculate în copilărie. O, câtă durere mi-a produs, cu toate că aveam Scriptura de partea mea, să mă conving că trebuie să îndrăznesc a mă împotrivi papei şi să-l denunţ ca antihrist! Cât de mari au fost durerile inimii mele! De câte ori nu mi-am pus cu amărăciune aceeaşi întrebare care era atât de des pe buzele papistaşilor: 'Numai tu eşti înţelept? Pot oare toţi ceilalţi să fie în rătăcire? Şi cum va fi dacă, după toate acestea, tu vei fi cel greşit şi ai implicat în rătăcirea ta atâtea suflete care vor fi pe veci condamnate?' Şi aşa m-am luptat cu mine şi cu Satana, până când Hristos, prin Cuvântul Său infailibil, mi-a întărit inima împotriva acestor îndoieli." (Martyn, p.372, 373) 9:92 Papa îl ameninţase pe Luther cu excomunicarea, dacă nu retracta, iar acum această ameninţare era o realitate. A fost emisă o nouă bulă, care anunţa despărţirea definitivă a lui Luther de Biserica Catolică, denunţându-l ca fiind blestemat de cer, cuprinzând în aceeaşi condamnare pe toţi aceia care aveau să primească învăţăturile lui. Lupta cea mare era acum în plină desfăşurare. 9:93 Împotrivirea este partea tuturor acelora pe care Dumnezeu îi foloseşte pentru a prezenta adevărurile care au o aplicaţie deosebită pentru vremea lor. Astfel, pentru zilele lui Luther era un adevăr prezent - un adevăr de o deosebită importanţă pentru vremea aceea; există însă un adevăr prezent şi pentru biserica de astăzi. Acela care face totul după sfatul voii Sale a găsit 9:94 cu cale să-i pună pe oameni în diferite situaţii şi să le încredinţeze îndatoriri speciale pentru vremurile în care trăiesc şi pentru condiţiile în care se găsesc. Dacă aceştia vor preţui lumina care le-a fost dată, li se va descoperi o privire mai profundă a adevărului. Dar adevărul nu este astăzi mai dorit de majoritatea oamenilor de cum a fost dorit de papistaşii care s-au împotrivit lui Luther. Există şi azi, ca în veacurile trecute, aceeaşi dispoziţie de a primi teoriile şi tradiţiile oamenilor în locul Cuvântului lui Dumnezeu. Aceia care prezintă adevărul pentru vremea aceasta nu trebuie să se aştepte să fie primiţi mai bine decât au fost primiţi reformatorii. Marea luptă dintre adevăr şi rătăcire, dintre Hristos şi Satana, trebuie să crească în intensitate până la încheierea istoriei acestei lumi. 9:95 Isus le spunea ucenicilor Săi: "Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteţi din lume şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Aduceţi-vă aminte de vorba, pe care v-am spus-o: 'Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au prigonit pe Mine, şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi'" (Ioan 15,19.20). Iar pe de altă parte, Domnul a declarat lămurit: "Vai de voi, când toţi oamenii vă vor grăi de bine! Fiindcă tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii mincinoşi!" (Luca 6,26). Spiritul lumii nu este astăzi mai mult în armonie cu spiritul lui Hristos faţă de cum era pe vremuri, iar aceia care predică Cuvântul lui Dumnezeu în curăţia lui nu vor fi primiţi mai bine astăzi decât atunci. Formele împotrivirii faţă de adevăr s-ar putea să se schimbe, vrăjmăşia ar putea fi mai puţin manifestată, deoarece este mai subtilă; dar există totuşi aceeaşi duşmănie care se va manifesta până la sfârşitul timpului. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: