English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Tragedia veacurilor, 6


6:1 Cap. 4 - Valdenzii

6:2 În mijlocul întunericului care se lăsase pe pământ, în timpul îndelungatei perioade de supremaţie papală, lumina adevărului n-a putut fi stinsă cu totul. În fiecare veac au existat martori pentru Dumnezeu, bărbaţi care au cultivat credinţa în Hristos ca singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om, care au socotit Biblia ca fiind singura regulă de viaţă şi care au sfinţit Sabatul adevărat. Cât de mult datorează lumea acestor bărbaţi, posteritatea nu va şti niciodată. Au fost marcaţi ca eretici, motivele lor au fost criticate, caracterele lor au fost calomniate, scrierile lor au fost interzise, denaturate sau mutilate. Cu toate acestea ei au stat hotărâţi şi, de la un veac la altul, au păstrat credinţa în curăţia ei ca o moştenire sfântă pentru generaţiile ce urmau să vină.

6:3 Istoria poporului lui Dumnezeu în timpul veacurilor de întunecime care au urmat, datorită supremaţiei Romei, este scrisă în ceruri, dar rapoartele omeneşti îi rezervă un spaţiu restrâns. Câteva urme ale existenţei lui abia se pot găsi, cu excepţia acuzaţiilor prigonitorilor. Politica Romei a fost aceea de a şterge orice urmă de opoziţie faţă de învăţăturile sau hotărârile ei. Ea a căutat să distrugă tot ce era vinovat de erezie, fie persoane, fie scrieri. Expresii de îndoială sau întrebări cu privire la autoritatea dogmelor papale erau suficiente pentru a pierde viaţa bogatului sau a săracului, celui de sus sau de jos. Roma a încercat să distrugă orice raport al cruzimii ei faţă de disidenţi. Conciliile papale au hotărât ca acele cărţi sau scrieri care conţin asemenea rapoarte să fie date

6:4 flăcărilor. Înainte de inventarea tiparului, cărţile erau puţine la număr şi într-o formă nepotrivită de a putea fi păstrate; de aceea nu se puteau face prea multe pentru a-i împiedica pe romanişti să-şi aducă la îndeplinire scopul.

6:5 Nici o biserică dinăuntrul hotarelor jurisdicţiei Romei n-a fost prea mult lăsată netulburată ca să se bucure de libertatea de conştiinţă. De îndată ce papalitatea a câştigat puterea, ea a întins mâna pentru a-i zdrobi pe toţi aceia care refuzau să recunoască dominaţia ei şi, una după alta, bisericile s-au supus stăpânirii ei.

6:6 În Marea Britanie, creştinismul primar prinsese rădăcini foarte de timpuriu. Evanghelia primită de bretoni în primele veacuri era atunci necoruptă de apostazia romană. Persecuţia din partea împăraţilor păgâni, care se întinsese chiar şi la aceste tărâmuri îndepărtate, a fost singurul dar pe care primele biserici din Britania l-au primit din partea Romei. Mulţi creştini din Anglia, care au fugit de persecuţie, au găsit scăpare în Scoţia; de aici adevărul a fost dus în Irlanda şi în toate ţările acestea a fost primit cu bucurie.

6:7 Când saxonii au invadat Britania, păgânismul a câştigat stăpânire. Cuceritorii n-au acceptat să fie învăţaţi de sclavii lor, iar creştinii au fost constrânşi să se retragă în munţi şi în mlaştinile sălbatice. Cu toate acestea, lumina, ascunsă pentru o vreme, a continuat să ardă. În Scoţia, un secol mai târziu, ea strălucea cu o lumină care s-a întins până în ţări îndepărtate. Din Irlanda a venit credinciosul Columba împreună cu colaboratorii lui, care i-au adunat în jurul lor pe credincioşii împrăştiaţi pe insula singuratică Iona şi au făcut din ea centrul lucrării lor misionare. Printre aceşti evanghelişti se găsea şi un păzitor al Sabatului biblic, şi în felul acesta adevărul a fost introdus în popor. La Iona a fost întemeiată o şcoală din care au plecat misionari nu numai în Scoţia şi Anglia, ci şi în Germania, Elveţia şi chiar Italia.

6:8 Dar Roma îşi aţintise privirile asupra Britaniei şi s-a hotărât să o aducă sub stăpânirea ei. În veacul al şaselea, misionarii ei au început convertirea saxonilor păgâni.

6:9 Ei au fost primiţi cu favoruri de către barbarii cei mândri şi i-au convins pe mii dintre ei să practice credinţa romană. Pe măsură ce lucrarea înainta, conducătorii papali împreună cu cei convertiţi s-au ciocnit cu creştinii care erau asemenea celor din biserica primară. S-a prezentat un contrast izbitor. Cei din urmă erau simpli, umili, având un caracter, o doctrină şi obiceiuri conforme Scripturilor, în timp ce primii dădeau la iveală superstiţia, pompa şi aroganţa papilor. Trimisul Romei a cerut ca aceste biserici creştine să recunoască supremaţia suveranului pontif. Britanii au răspuns cu blândeţe că doreau să-i iubească pe toţi oamenii, dar că papa nu are dreptul la supremaţie în biserică, iar ei îi puteau da numai supunerea datorată oricărui urmaş al lui Hristos. Au fost făcute încercări repetate de a asigura unirea lor cu Roma; dar aceşti creştini umili, uimiţi de mândria desfăşurată de către trimişii ei, au răspuns categoric că nu cunosc alt stăpân decât pe Hristos. Acum s-a descoperit adevăratul spirit al papalităţii. Conducătorul roman a spus: "Dacă nu vreţi să-i primiţi pe fraţii care vă aduc pacea, veţi primi duşmanii care vă vor aduce războiul. Dacă nu vă uniţi cu noi pentru a arăta saxonilor calea vieţii, veţi primi de la ei lovitura de moarte" (J.H. Merle D'Aubigné, History of the Reformation of the Sixteenth Century, b.1, cap.2). Acestea nu erau simple ameninţări. Războiul, intriga şi înşelăciunea au fost folosite împotriva acestor martori ai credinţei biblice, până când bisericile din Bretania au fost distruse sau obligate să se supună autorităţii papei.

6:10 În ţările de dincolo de jurisdicţia Romei, au existat timp de multe secole grupe de creştini care au rămas aproape cu totul libere de corupţia papală. Ele erau înconjurate de păgânism şi, în desfăşurarea veacurilor, au fost contaminate de rătăcirile lui; dar au continuat să privească Biblia ca singura regulă de credinţă şi au primit multe dintre adevărurile ei. Aceşti creştini credeau în perpetuitatea Legii lui Dumnezeu şi păzeau Sabatul poruncii a patra. Biserici care au ţinut la această credinţă şi practică au existat în Africa Centrală şi printre armenii din Asia.

6:11 Dar printre aceia care au rezistat abuzurilor puterii papale, valdenzii au stat în frunte. Chiar în ţara în care papalitatea şi-a stabilit scaunul, acolo i s-a rezistat cel mai puternic înşelăciunii şi corupţiei ei. Timp de veacuri, bisericile Piemontului şi-au păstrat independenţa; dar în cele din urmă a sosit timpul când Roma a insistat să se supună. După lupta fără rezultat împotriva tiraniei ei, conducătorii acestor biserici au recunoscut, chiar împotriva voinţei lor, supremaţia puterii căreia lumea întreagă se părea că plăteşte tribut. Însă, au fost unii care au refuzat să se supună autorităţii papei sau prelatului. Ei s-au hotărât să păstreze credincioşia faţă de Dumnezeu şi să păstreze curăţia şi simplitatea credinţei lor. S-a produs o despărţire. Aceia care au rămas la vechea credinţă s-au retras; unii, părăsind Alpii natali, au ridicat steagul adevărului în ţări străine; alţii s-au retras în văile singuratice şi în fortăreţe stâncoase ale munţilor şi acolo şi-au păstrat libertatea de a se închina lui Dumnezeu.

6:12 Credinţa care timp de veacuri a fost ţinută şi învăţată de către creştinii valdenzi era în contrast evident cu învăţăturile rătăcite impuse de Roma. Credinţa lor religioasă era întemeiată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, adevăratul sistem al creştinismului. Dar ţăranii aceia umili, în ascunzătorile lor neştiute, alungaţi de lume şi legaţi de truda zilnică în mijlocul turmelor şi viilor lor, n-au ajuns prin ei înşişi să cunoască adevărul în opoziţie cu dogmele şi rătăcirile bisericii apostaziate. Credinţa lor nu era primită de curând. Credinţa lor era o moştenire de la părinţi. Ei se luptau pentru credinţa bisericii apostolice - "credinţa care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna". (Iuda 3). "Biserica din pustie," şi nu ierarhia mândră întronată în marea capitală a lumii, era biserica adevărată a lui Hristos, păstrătoarea comorilor adevărului pe care Dumnezeu îl încredinţase poporului Său pentru a fi dat lumii.

6:13 Printre cauzele principale care au dus la despărţirea

6:14 bisericii adevărate de Roma, a fost ura acesteia din urmă faţă de Sabatul biblic. Aşa cum era prevestit în profeţie, puterea papală a aruncat adevărul la pământ. Legea lui Dumnezeu a fost călcată în picioare, în timp ce tradiţiile şi obiceiurile oamenilor au fost înălţate. Bisericile care erau sub conducerea papalităţii au fost constrânse de timpuriu să onoreze, ca zi sfântă, duminica. În mijlocul rătăcirii şi superstiţiei predominante, mulţi, chiar din poporul adevărat al lui Dumnezeu, au ajuns atât de dezorientaţi, încât, în timp ce păzeau Sabatul, se reţineau de la muncă şi duminica. Dar lucrul acesta nu i-a mulţumit pe conducătorii papali. Ei au cerut nu numai ca duminica să fie sfinţită, ci ca Sabatul să fie profanat; şi i-a denunţat în limbajul cel mai puternic pe aceia care îndrăzneau să-i dea cinste. Numai fugind de puterea Romei au putut unii să asculte în pace de Legea lui Dumnezeu.

6:15 Valdenzii au fost printre primele popoare din Europa care au avut o traducere a Sfintelor Scripturi (vezi note suplimentare). Cu sute de ani înainte de Reformă, ei aveau Biblia, în manuscris, în limba lor maternă. Ei aveau adevărul nefalsificat, şi aceasta a făcut din ei obiectul special al urii şi persecuţiei. Ei au declarat biserica Romei ca fiind Babilonul decăzut din Apocalipsa şi, cu primejdia vieţii lor, s-au împotrivit stricăciunilor ei. În timp ce unii, sub apăsarea unei persecuţii îndelungate, şi-au compromis credinţa, părăsind puţin câte puţin principiile care-i deosebeau, alţii au ţinut cu tărie la adevăr. Prin veacurile de întunecime şi decădere, valdenzi au fost aceia care s-au împotrivit supremaţiei Romei, au respins închinarea la chipuri ca fiind idolatrie şi au păzit Sabatul adevărat. Sub cele mai crunte furtuni ale împotrivirii, ei şi-au păstrat credinţa. Cu toate că erau spintecaţi de lăncile ducilor de Savoia şi arşi pe rugurile Romei, ei au stat neabătuţi pentru Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru onoarea Sa.

6:16 Înapoia bastioanelor înalte ale munţilor - în toate veacurile fiind scăparea celor prigoniţi şi apăsaţi - valdenzii

6:17 şi-au găsit ascunzătorile. Aici lumina adevărului a fost păstrată în mijlocul întunericului evului mediu. Aici, timp de o mie de ani, martorii adevărului au păstrat vechea credinţă.

6:18 Dumnezeu a pregătit pentru poporul Său un sanctuar de o grandoare înfricoşătoare, potrivit cu marile adevăruri date lor în păstrare. Pentru aceşti exilaţi credincioşi, munţii erau un simbol al dreptăţii, al neprihănirii de neschimbat a lui Iehova. Ei îndreptau atenţia copiilor către crestele care se înălţau deasupra lor într-o maiestate neschimbătoare şi le vorbeau despre Acela în care nu este schimbare, nici umbră de mutare, al cărui cuvânt este tot atât de durabil ca şi munţii cei veşnici. Dumnezeu a întemeiat munţii şi i-a încununat cu tărie; nici un alt braţ, decât acela al Puterii infinite, nu-i putea mişca din locul lor. În acelaşi fel El Şi-a clădit Legea, temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Braţul omului poate să se atingă de semenii lui şi să le ia viaţa; dar acel braţ ar putea mai uşor să dezrădăcineze munţii din temeliile lor şi să-i arunce în mare decât să schimbe un singur precept din Legea lui Iehova sau să şteargă una din făgăduinţele Sale faţă de aceia care împlinesc voia Sa. În credincioşia lor faţă de Legea Sa, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie tot atât de neclintiţi ca şi munţii care nu se clatină.

6:19 Munţii care înconjurau văile lor joase erau o mărturie continuă despre puterea creatoare a lui Dumnezeu şi despre o asigurare a grijii Sale ocrotitoare care nu se schimbă. Acei peregrini învăţau să iubească simbolurile tăcute ale prezenţei lui Iehova. Ei nu-şi îngăduiau nici o nemulţumire pentru greutăţile sorţii lor; niciodată nu erau singuri în mijlocul singurătăţii munţilor. Ei Îi mulţumeau lui Dumnezeu care le rânduia un azil faţă de ura şi cruzimea oamenilor. Se bucurau de libertatea pe care o aveau de a se închina înaintea Lui. Adesea, când erau urmăriţi de vrăjmaşi, tăria munţilor se dovedea a fi o apărare sigură. De pe stâncile cele înalte ei cântau laude lui Dumnezeu, iar armatele Romei n-au putut aduce la tăcere cântările lor de mulţumire.

6:20 Curată, simplă şi arzătoare era evlavia acestor urmaşi ai lui

6:21 Hristos. Ei preţuiau principiile adevărului mai presus de case şi ţarini, prieteni, rude şi chiar viaţă. Ei au căutat cu stăruinţă să imprime aceste principii în inimile celor tineri. Din fragedă copilărie, tineretul era educat din Scripturi şi era învăţat să privească cu sfinţenie cerinţele Legii lui Dumnezeu. Copii ale Bibliei erau rare; de aceea cuvintele ei preţioase erau încredinţate memoriei. Mulţi dintre ei erau în stare să repete părţi întregi atât din Noul, cât şi din Vechiul Testament. Gândurile lui Dumnezeu erau asociate cu scenele sublime din natură şi cu binecuvântările umile ale vieţii de fiecare zi. Copilaşii învăţau să privească cu recunoştinţă spre Dumnezeu, ca fiind dătătorul oricărui har şi oricărei mângâieri.

6:22 Părinţii, oricât de iubitori şi de afectuoşi ar fi fost, îşi iubeau copiii cu prea multă înţelepciune pentru a-i familiariza cu îngăduinţa de sine. Înaintea lor era o viaţă de încercări şi greutăţi, poate chiar şi moartea de martir. Erau educaţi din copilărie să suporte greutăţile, să se supună disciplinei şi totuşi să gândească şi să acţioneze pe cont propriu. Foarte de timpuriu erau învăţaţi să poarte răspunderi, să fie atenţi în vorbire şi să cunoască înţelepciunea tăcerii. Un cuvânt neatent, lăsat să ajungă la urechea vrăjmaşilor lor, putea pune în primejdie nu numai viaţa celui care-l rostise, dar chiar viaţa a sute dintre fraţii lui; căci duşmanii adevărului îi urmăreau ca lupii care-şi vânează prada pe aceia care îndrăzneau să ceară libertatea credinţei religioase.

6:23 Valdenzii jertfiseră proprietatea lor lumească de dragul adevărului şi cu răbdare stăruitoare trudeau pentru pâinea lor. Orice petic de pământ arabil, în munţi, era cultivat cu grijă; văile şi coastele mai puţin fertile erau făcute să aducă rod. Economia şi o aspră renunţare de sine formau o parte din educaţia pe care copiii o primeau ca singura lor moştenire. Ei erau învăţaţi că Dumnezeu a stabilit ca viaţa să fie o disciplină şi că dorinţele lor puteau fi împlinite numai prin muncă personală, prin prevedere, grijă şi credinţă. Activitatea era anevoioasă şi obositoare, dar era sănătoasă,

6:24 exact ceea ce trebuie omului în starea lui decăzută, şcoala pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru educarea şi dezvoltarea lui. În timp ce tineretul era obişnuit cu truda şi cu greutăţile, nu era neglijată nici cultura intelectuală. Ei erau învăţaţi că toate puterile aparţineau lui Dumnezeu şi că toate trebuiau cultivate şi dezvoltate pentru slujirea Sa.

6:25 Bisericile valdenzilor, în curăţia şi simplitatea lor, se asemănau cu biserica din timpurile apostolice. Respingând supremaţia papilor şi a prelaţilor, ei socoteau Biblia ca fiind singura autoritate supremă, infailibilă. Pastorii lor, în contrast cu preoţii trufaşi ai Romei, urmau exemplul Domnului lor care "a venit nu ca să I se slujească, ci ca să slujească". Hrăneau turma lui Dumnezeu, conducând-o la păşunile verzi şi la apele de odihnă ale Sfântului Său Cuvânt. Departe de monumentele pompei şi mândriei omeneşti, oamenii se adunau nu în biserici măreţe sau în catedrale imense, ci sub umbra munţilor în văile Alpilor sau, în timp de primejdie, în fortăreţele stâncoase, pentru a asculta cuvintele adevărului de la slujitorii lui Hristos. Pastorii nu numai că predicau Evanghelia, ci îi vizitau pe bolnavi, catehizau copiii, mustrau pe cei greşiţi şi aplanau certurile, promovând armonia şi dragostea frăţească. În vreme de pace, erau susţinuţi prin darurile benevole ale poporului; dar, ca şi Pavel, făcătorul de corturi, fiecare învăţa o meserie sau o ocupaţie prin care, dacă ar fi fost necesar, să-şi asigure întreţinerea.

6:26 Tinerii primeau educaţie de la pastorii lor. În timp ce se dădea atenţie ramurilor de cultură generală, Biblia era studiul de căpetenie. Evangheliile lui Matei şi ale lui Ioan erau învăţate pe de rost împreună cu multe din epistole. Erau folosiţi şi la copierea Scripturilor. Unele manuscrise cuprindeau Biblia întreagă, altele numai părţi scurte din ea, la care erau adăugate unele explicaţii simple ale textului de către aceia care erau în stare să explice Scripturile. În felul acesta

6:27 erau scoase la iveală comorile adevărului, atâta vreme ascunse de către aceia care căutau să se înalţe mai presus de Dumnezeu.

6:28 Prin muncă răbdătoare şi neobosită, uneori în peşterile adânci şi întunecate ale pământului, la lumina torţelor, Sfintele Scripturi erau scrise verset după verset şi capitol după capitol. Pe măsură ce lucrarea înainta, voinţa descoperită a lui Dumnezeu strălucea ca aurul curat; cât de strălucitoare, clară şi puternică era, datorită încercărilor suferite pentru ea, numai aceia care erau angajaţi în această lucrare îşi puteau da seama. Îngeri din cer îi încurajau pe aceşti lucrători credincioşi.

6:29 Satana îi îndemnase pe preoţii şi prelaţii papali să îngroape Cuvântul adevărului sub ruinele rătăcirii, ereziei şi ale superstiţiei; dar a fost păstrat neîntinat, în modul cel mai minunat de-a lungul veacurilor de întuneric. El nu purta amprenta omului, ci pecetea lui Dumnezeu. Oamenii au fost neobosiţi în eforturile lor de a întuneca înţelesul clar şi simplu al Scripturilor şi a face ca mărturia lor să se contrazică; dar, ca şi curcubeul peste adâncimile întunecate, Cuvântul lui Dumnezeu a rezistat furtunilor care îl ameninţau cu distrugerea. Aşa cum o mină are ascunse în adâncuri filoane bogate de aur şi argint şi toţi care vor să-i descopere rezervele preţioase trebuie să sape, tot astfel Sfintele Scripturi au tezaurele adevărului care sunt descoperite numai cercetătorului stăruitor, umil şi care se roagă. Dumnezeu a intenţionat ca Biblia să fie o carte de învăţătură pentru toată omenirea, în copilărie, tinereţe şi maturitate, şi să fie studiată în orice vreme. El a dat Cuvântul Său oamenilor ca o descoperire a Sa. Orice adevăr nou descoperit este o dezvăluire proaspătă a caracterului Autorului său. Studiul Scripturilor este mijlocul divin rânduit să-i aducă pe oameni într-o legătură mai strânsă cu Creatorul lor şi să le dea o cunoaştere mai desluşită a voinţei Sale. Ea este mijlocul de comunicare dintre Dumnezeu şi om.

6:30 În timp ce valdenzii priveau temerea de Dumnezeu ca fiind începutul înţelepciunii, ei nu erau orbi faţă de importanţa

6:31 legăturii cu lumea, a cunoaşterii oamenilor şi a vieţii active, pentru dezvoltarea minţii şi ascuţirea înţelegerii. De la şcolile lor din munţi, unii tineri erau trimişi la instituţii de învăţământ din oraşele Franţei sau Italiei, unde se găsea un loc mai bun pentru studiu, cugetare şi observaţii decât în Alpii lor natali. Tinerii trimişi acolo erau expuşi ispitei, vedeau viciul, întâlneau agenţii tirani ai lui Satana, care le strecurau cele mai subtile erezii şi cele mai primejdioase amăgiri. Dar educaţia lor din copilărie fusese de o aşa manieră, încât îi pregătise pentru toate acestea.

6:32 În şcolile în care mergeau, ei nu trebuiau să-şi facă nici un confident. Veşmintele lor erau astfel pregătite, încât să ascundă cea mai mare comoară a lor - manuscrisele preţioase ale Scripturilor. Acestea, ca rod al lunilor şi anilor de trudă, erau purtate cu ei şi, oriunde puteau face lucrul acesta fără să trezească bănuiala, aduceau cu atenţie unele părţi din ele în calea acelora ale căror inimi păreau deschise să primească adevărul. Pe genunchii mamelor lor, tinerii valdenzi fuseseră pregătiţi având în vedere acest scop; ei au înţeles lucrarea lor şi au îndeplinit-o cu credincioşie. În aceste instituţii de învăţământ, erau câştigaţi mulţi convertiţi la credinţa adevărată şi adesea se dovedea că principiile ei pătrundeau în toată şcoala; chiar conducătorii papali nu puteau, prin cercetarea cea mai minuţioasă, să meargă până la izvorul acestei aşa numite erezii stricăcioase.

6:33 Duhul lui Hristos este un duh misionar. Prima dorinţă a unei inimi renăscute este să-i aducă şi pe alţii la Mântuitorul. Acesta era spiritul creştinilor valdenzi. Ei socoteau că Dumnezeu cerea mai mult de la ei decât numai să păstreze adevărul în curăţia lui în propriile biserici; că asupra lor zăcea o răspundere solemnă, de a face ca lumina să strălucească şi pentru aceia care se găseau în întuneric; prin puterea mare a Cuvântului lui Dumnezeu, ei au căutat să rupă sclavia pe care Roma o impusese. Pastorii valdenzi erau pregătiţi ca misionari, fiecăruia care dorea să intre în lucrare, cerându-i-se

6:34 în primul rând să câştige o experienţă ca evanghelist. Fiecare trebuia să slujească trei ani într-un câmp misionar, înainte de a primi sarcina unei biserici în patrie. Această slujire, care cerea în cel mai înalt grad lepădare de sine şi sacrificiu, era o introducere potrivită pentru viaţa pastorilor din acele vremuri grele pentru sufletele oamenilor. Tinerii care primeau binecuvântarea pentru slujirea sfântă nu vedeau în faţa lor perspectiva bogăţiei şi slavei pământeşti, ci o viaţă de trudă şi primejdie şi o posibilă soartă de martir. Misionarii erau trimişi doi câte doi, aşa cum i-a trimis şi Isus pe ucenicii Săi. Cu fiecare tânăr era de obicei asociat un om în vârstă şi cu experienţă, tânărul fiind sub călăuzirea tovarăşului său, care răspundea de educaţia acestuia, şi de ale cărui sfaturi trebuia să ţină seama. Aceşti colaboratori nu erau totdeauna împreună, dar se întâlneau adesea pentru rugăciune şi sfătuire, întărindu-se în felul acesta unul pe altul în credinţă.

6:35 Dacă ar fi făcut cunoscut cuiva obiectul misiunii lor, ar fi provocat o înfrângere; de aceea ascundeau cu grijă adevăratul ei caracter. Fiecare pastor cunoştea o meserie, iar misionarii îşi aduceau la îndeplinire lucrarea sub pretextul unei chemări pământeşti. De obicei, o alegeau pe aceea de negustor sau comis-voiajor. "Duceau mătăsuri, giuvaieruri şi alte articole, pe vremea aceea nu atât de uşor de găsit decât la târguri îndepărtate; şi erau bine primiţi ca negustori acolo unde ar fi fost dispreţuiţi ca misionari" (Wylie b.1, cap.7). În toată vremea, inimile lor erau înălţate către Dumnezeu pentru înţelepciunea de a prezenta o comoară mai valoroasă decât aurul sau pietrele preţioase. Ei purtau asupra lor, în ascuns, copii ale Bibliei, în întregime sau părţi din ea; şi oriunde se prezenta o ocazie, atrăgeau atenţia clienţilor la aceste manuscrise. Adesea se trezea în felul acesta un interes de a citi Cuvântul lui Dumnezeu, şi unele părţi erau lăsate cu bucurie acelora care doreau să-l primească.

6:36 Lucrarea acestor misionari a început pe câmpiile şi văile de la poalele munţilor, dar s-a răspândit cu mult peste aceste hotare. Cu picioarele goale,

6:37 în veşminte de proastă calitate şi prăfuite datorită călătoriei, aşa cum erau şi acelea ale Mântuitorului lor, ei străbăteau marile oraşe şi pătrundeau în ţări îndepărtate. Pretutindeni răspândeau sămânţa preţioasă. În urma lor răsăreau biserici, iar sângele martirilor mărturisea în favoarea adevărului. Ziua lui Dumnezeu va descoperi secerişul bogat de suflete, strânse în grânar prin lucrarea acestor oameni credincioşi. Acoperit şi tăcut, Cuvântul lui Dumnezeu îşi făcea drum prin creştinătate şi întâlnea o primire bucuroasă în căminele şi inimile oamenilor.

6:38 Pentru valdenzi, Scripturile nu erau numai un raport al procedeelor lui Dumnezeu cu oamenii din vechime şi o descoperire a răspunderilor şi datoriilor prezentului, ci şi o descoperire a primejdiilor şi slavei viitoare. Ei credeau că sfârşitul tuturor lucrurilor nu era prea departe, iar când studiau Biblia cu rugăciune şi lacrimi, erau şi mai adânc impresionaţi de declaraţiile ei preţioase şi de datoria lor de a face cunoscut şi altora adevărurile ei mântuitoare. Ei vedeau Planul de Mântuire clar descoperit în paginile sfinte şi găseau mângâiere, nădejde şi pace în credinţa în Isus. Când lumina ilumina înţelegerea lor şi le umplea inimile de bucurie, ei tânjeau de dorul ca razele ei să strălucească asupra acelora care erau în întunericul rătăcirii papale.

6:39 Ei vedeau că, sub conducerea papei şi a preoţilor, mulţimile încercau zadarnic să obţină iertarea, chinuindu-şi trupurile pentru păcatul sufletelor lor. Învăţaţi să creadă că faptele lor bune îi vor mântui, ei priveau continuu asupra lor, minţile lor preocupându-se de starea lor păcătoasă, văzându-se expuşi mâniei lui Dumnezeu, chinuindu-şi sufletul şi trupul, şi totuşi negăsind nici o uşurare. În felul acesta sufletele conştiincioase erau legate de învăţăturile Romei. Mii de oameni îşi părăseau prietenii şi rudele şi-şi petreceau viaţa în celulele mănăstirilor. Prin posturi repetate şi prin biciuiri crude, prin vegheri în miez de noapte, zăcând întinşi timp de ore apăsătoare pe pietre reci şi umede, în locuinţa lor mohorâtă, prin pelerinaje lungi, prin pocăinţă umilitoare şi chinuri înspăimântătoare, mii de oameni căutau în zadar să-şi găsească pacea conştiinţei. Apăsaţi de sentimentul păcatului şi

6:40 urmăriţi de frica mâniei unui Dumnezeu răzbunător, mulţi sufereau până când natura istovită ceda şi fără nici o rază de lumină sau de nădejde erau coborâţi în mormânt.

6:41 Valdenzii se străduiau să frângă acestor suflete flămânde pâinea vieţii, să le prezinte soliile de pace din făgăduinţele lui Dumnezeu şi să-i îndrepte spre Hristos ca fiind singura lor nădejde de mântuire. Învăţătura că faptele bune pot face ispăşire pentru călcarea Legii lui Dumnezeu ei susţineau că se întemeiază pe rătăcire. Încrederea în meritele omeneşti umbreşte iubirea nemărginită a lui Hristos. Isus a murit ca jertfă pentru om, deoarece neamul omenesc căzut nu putea face nimic care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu. Meritele unui Mântuitor răstignit şi înviat constituie temelia credinţei creştine. Dependenţa omului de Hristos este tot atât de reală şi legătura lui cu El trebuie să fie tot atât de strânsă ca şi a braţului de corp sau ca a unei mlădiţe cu butucul de vie.

6:42 Învăţăturile papilor şi preoţilor îi conduseseră pe oameni să privească caracterul lui Dumnezeu şi chiar al lui Hristos ca fiind aspru, posomorât şi respingător. Mântuitorul era prezentat ca fiind lipsit de simpatie faţă de starea decăzută a omului, încât trebuia să fie invocată mijlocirea preoţilor şi a sfinţilor. Aceia ale căror minţi fuseseră iluminate de Cuvântul lui Dumnezeu se străduiau să-L prezinte acestor suflete pe Hristos ca fiind Mântuitorul lor iubit şi milos, stând cu braţele deschise, invitându-i pe toţi să vină la El cu povara păcatelor, a grijilor şi poverilor lor. Ei se străduiau să îndepărteze piedicile pe care Satana le îngrămădise pentru ca oamenii să nu poată vedea făgăduinţele şi să vină direct la Dumnezeu, mărturisindu-şi păcatele şi primind iertare şi pace.

6:43 Misionarul valdenz descoperea cu râvnă minţilor cercetătoare adevărurile preţioase ale Evangheliei. Cu precauţie, el oferea părţi din Scriptură, scrise cu grijă. Cea mai mare bucurie a lor era să dea nădejde sufletului îndurerat de păcat, care vedea numai un Dumnezeu al răzbunării, aşteptând să execute dreptatea. Cu buze tremurânde şi cu ochii în lacrimi, adesea plecat pe genunchi, descoperea fraţilor lui

6:44 făgăduinţele preţioase care arătau păcătosului unica nădejde. În felul acesta, lumina adevărului pătrundea în multe minţi întunecate, îndepărtând norul de ceaţă, până când Soarele neprihănirii lumina inimile cu razele lui vindecătoare. Adesea era cazul ca unele pasaje ale Scripturii să fie citite iar şi iar, ascultătorul dorind să-i fie repetate ca şi când ar fi dorit să se asigure că auzise corect. Deosebit de dorită era repetarea cuvintelor: "Sângele lui Isus Hristos Fiul Lui ne curăţeşte de orice păcat" (1 Ioan 1,7); "Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică". (Ioan 3,14.15)

6:45 Mulţi rămăseseră neamăgiţi de pretenţiile Romei. Ei vedeau cât de zadarnică este mijlocirea oamenilor sau a îngerilor în favoarea păcătosului. Când lumina adevărată răsărea în mintea lor, ei exclamau cu bucurie: "Hristos este preotul meu; sângele Lui este jertfa mea; altarul Său este mărturisirea mea". Ei se încredeau cu totul în meritele lui Isus, repetând cuvintele: "Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu". (Evrei 11,6). "Nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor, prin care trebuie să fie mântuiţi." (Fapte 4,12)

6:46 Asigurarea iubirii unui Mântuitor părea prea greu de crezut pentru unele din aceste suflete lovite de furtuna păcatului. Atât de mare era uşurarea pe care o adusese, ca un potop de lumină revărsat asupra lor, încât păreau răpiţi în ceruri. Mâinile lor erau puse cu încredere în mâna lui Hristos; picioarele lor erau bine fixate pe Stânca Veacurilor. Orice teamă de moarte era alungată. Acum puteau să dorească temniţa şi rugul, dacă prin acestea puteau onora numele Răscumpărătorului lor.

6:47 Cuvântul lui Dumnezeu era adus astfel în locuri tainice şi citit uneori unui singur suflet, alteori unor grupe mici care tânjeau după lumină şi adevăr. Adesea, toată noaptea era petrecută în felul acesta. Atât de mare era mirarea şi admiraţia ascultătorilor, încât solul milei

6:48 deseori era rugat să-şi întrerupă citirea până ce mintea putea prinde veştile mântuirii. Adesea se puteau auzi rostindu-se cuvinte ca acestea: "Va primi oare Dumnezeu jertfa mea? Îmi va zâmbi El cu bunăvoinţă? Mă va ierta oare?" Apoi era citat răspunsul: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă". (Matei 11,28)

6:49 Credinţa prindea făgăduinţa şi se auzea răspunsul plin de bucurie: "Nu mai sunt necesare pelerinaje lungi; nici călătorii obositoare către locurile sfinte. Pot veni la Isus chiar aşa cum sunt, păcătos şi nesfânt, şi El nu va dispreţui rugăciunea de pocăinţă: 'Iertate îţi sunt păcatele.' Ale mele, chiar şi ale mele pot fi iertate!"

6:50 Un val de bucurie sfântă inunda inima, iar numele lui Isus era preamărit prin cuvinte de laudă şi mulţumire. Acele suflete fericite se reîntorceau în căminele lor pentru a răspândi lumina, pentru a repeta şi altora, cât puteau mai bine, experienţa lor cea nouă; şi anume că ei descoperiseră Calea vie şi adevărată. Era o putere stranie şi solemnă în cuvintele Scripturii care vorbeau direct inimilor acelora care flămânzeau după adevăr. Acesta era glasul lui Dumnezeu şi el aducea convingere acelora care îl auzeau.

6:51 Solul adevărului îşi vedea apoi de drum, dar înfăţişarea lui umilă, sinceritatea lui, seriozitatea şi ardoarea lui adâncă erau subiecte des remarcate. În multe cazuri, ascultătorii nici nu întrebau de unde vine sau unde merge. Fuseseră atât de copleşiţi, la început de surpriză, iar după aceea de recunoştinţă şi de bucurie, încât nu se gândiseră să-l întrebe. Când îl rugaseră să-i însoţească în căminele lor, el le răspunsese că trebuie să viziteze oile pierdute ale turmei. Ei se întrebau: Fusese oare un înger din cer?

6:52 În multe cazuri solul adevărului nu mai era revăzut. Lua drumul spre alte ţări, sau îşi ducea viaţa în vreo temniţă necunoscută, sau poate oasele lui

6:53 albeau pe locul unde mărturisise pentru adevăr. Dar cuvintele pe care le lăsase în urmă nu puteau fi distruse. Ele îşi făceau lucrarea în inimile oamenilor; rezultatele lor binecuvântate vor fi cunoscute pe deplin numai la judecată.

6:54 Misionarii valdenzi au invadat împărăţia lui Satana, dar puterile întunericului s-au trezit la o veghere mai atentă. Toate străduinţele pentru înaintarea adevărului erau urmărite de prinţul răului şi el provoca temeri agenţilor lui. Conducătorii papali au văzut o prevestire a unei primejdii pentru cauza lor datorită lucrării acestor călători umili. Dacă lumina adevărului ar fi fost lăsată să strălucească neîmpiedicată, ea ar fi alungat norii grei de rătăcire care îi înconjurau pe oameni. Ea urma să îndrepte mintea oamenilor numai spre Dumnezeu şi până la urmă avea să distrugă supremaţia Romei.

6:55 Chiar şi numai existenţa acestui popor, care ţinea credinţa bisericii din vechime, era o mărturie permanentă cu privire la apostazia Romei şi de aceea provoca cea mai mare ură şi persecuţie. Refuzul lor de a renunţa la Scriptură era de asemenea o jignire pe care Roma nu o putea îngădui. Ea s-a hotărât să-i şteargă de pe pământ. Acum au început cruciadele cele mai teribile împotriva poporului lui Dumnezeu din căminul său de munte. Inchizitorii au fost puşi pe urmele lor, iar scena cu nevinovatul Abel căzând înaintea criminalului Cain se repeta deseori.

6:56 Mereu şi mereu erau lăsate în paragină ţarinele lor fertile, locuinţele şi bisericile lor erau distruse, astfel că acolo unde odinioară fuseseră câmpuri înfloritoare şi casele unor oameni nevinovaţi, harnici, rămânea numai un pustiu. Aşa cum fiara lacomă se înfurie şi mai tare gustând sângele, la fel mânia papistaşilor era aprinsă către o mai mare intensitate datorită suferinţelor victimelor. Mulţi dintre aceşti martori, pentru o credinţă adevărată, erau hăituiţi peste munţi şi vânaţi în văile unde se ascundeau, împresuraţi în păduri dese şi pe culmi stâncoase.

6:57 Nici o acuzaţie nu putea fi adusă împotriva caracterului moral al acestei clase proscrise. Chiar vrăjmaşii lor îi declarau a fi un popor paşnic, liniştit, credincios. Cea mai mare vină era aceea

6:58 că nu se închinau lui Dumnezeu după cum vroia papa. Pentru această crimă, asupra lor erau îngrămădite toate umilinţele, insultele şi chinurile pe care oamenii sau demonii le puteau inventa.

6:59 Când Roma a fost hotărâtă să extermine secta cea urâtă, papa a emis o bulă, prin care-i condamna ca eretici, şi i-a dat la moarte (vezi note suplimentare). Nu erau acuzaţi ca leneşi, necinstiţi sau tulburători ai ordinii; ci se declara că aveau o aparenţă de evlavie şi sfinţenie care amăgea "oile turmei adevărate". De aceea papa a poruncit ca "acea sectă răutăcioasă şi nesuferită să fie strivită ca şerpii veninoşi dacă refuză să se lepede" (Wylie, b.16, cap.1). Se aştepta acest potentat înfumurat să se întâlnească iarăşi cu aceste cuvinte? Ştia el că erau înregistrate în cărţile cerului pentru a fi confruntat cu ele la judecată? "Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din cei mai neînsemnaţi fraţi ai Mei", a spus Isus, "Mie Mi le-aţi făcut." (Mat. 25,40)

6:60 Această bulă îi chema pe toţi membrii bisericii să se unească într-o cruciadă împotriva ereticilor. Ca o încurajare pentru a se angaja în această lucrare crudă, ea "scutea de toate pedepsele şi penalizările ecleziastice generale şi personale; ea îi elibera pe toţi aceia care se uneau în cruciadă de toate jurămintele pe care le-ar fi făcut; ea legaliza titlul lor asupra oricărei proprietăţi pe care ar fi dobândit-o ilegal; şi făgăduia iertarea tuturor păcatelor lor pentru aceia care ar fi omorât vreun eretic. Această bulă anula toate contractele făcute în favoarea valdenzilor, poruncea tuturor slujitorilor lor să-i părăsească şi interzicea tuturor să le dea vreun ajutor de orice fel ar fi fost şi împuternicea pe toţi să le ia în stăpânire proprietăţile". (Wylie, b.16, cap.1). Acest document descoperă cu claritate spiritul care lucra în spatele scenei. În acesta se aude răcnetul balaurului, şi nu glasul lui Hristos.

6:61 Conducătorii papali n-au vrut să modeleze caracterul lor după marele standard al Legii lui Dumnezeu, ci şi-au ridicat un standard care să li se potrivească şi s-au hotărât să-i oblige pe toţi să se conformeze lui pentru că aşa voia Roma. Au avut loc cele mai îngrozitoare tragedii. Preoţii şi papii corupţi şi hulitori făceau

6:62 lucrarea pe care le-o încredinţase Satana. Mila nu avea loc în firea lor. Acelaşi spirit care Îl răstignise pe Hristos şi îi ucisese pe apostoli, acelaşi care îl provocase pe Nero cel setos de sânge împotriva celor credincioşi din zilele sale era la lucru pentru a curăţa pământul de aceia care erau iubiţi de Dumnezeu.

6:63 Persecuţiile care au bântuit timp de multe veacuri peste acest popor temător de Dumnezeu au fost suportate de aceştia cu o răbdare şi cu o hotărâre care L-au onorat pe Răscumpărătorul lor. În ciuda cruciadelor pornite împotriva lor şi a măcelului sălbatic la care au fost supuşi, ei au continuat să-şi trimită misionarii pentru a împrăştia adevărul preţios. Erau vânaţi şi omorâţi; dar sângele lor uda sămânţa semănată, care nu înceta să aducă roade. În felul acesta, valdenzii au depus mărturie pentru Dumnezeu cu multe veacuri înainte de naşterea lui Luther. Împrăştiaţi prin multe ţări, ei au semănat seminţele Reformei care a început în vremea lui Wycliffe, a crescut şi s-a adâncit în zilele lui Luther şi trebuie să fie dusă mai departe până la încheierea timpului de către aceia care sunt gata să sufere toate lucrurile pentru "Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia lui Isus Hristos". (Apoc. 1,9)

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: