Printable ModeTragedia veacurilor, 45
|
45:1 Note suplimentare 45:2 Pagina 51. Titlurile - Într-un pasaj care este inclus în legea canonică Romano-Catolică, sau Corpus Juris Canonici, Papa Inocenţiu III declară că pontiful roman este "vicerege pe pământ, nu doar al unui simplu om, ci chiar al lui Dumnezeu"; şi, într-o notă marginală, lucrul acesta este explicat, deoarece el este viceregele lui Hristos, care este "Dumnezeu adevărat şi om adevărat" (vezi Decretales Domini Gregorii Papae IX - Decretaliile Domnului Papa Grigore IX), cartea 1, De translatione Episcoporum (cu privire la mutarea episcopiilor), titlul 7, cap. 3; Corpus Juris Canonici (ed. a doua Leipzig ed. 1881) col. 99; (Paris 1612), tom. 2 Decretalii col. 205. Documentele care au constituit Decretaliile au fost adunate de Gratian, care preda la Universitatea din Bologna în jurul anului 1140. Lucrarea lui a fost editată şi reeditată de Papa Grigore IX într-o ediţie apărută în anul 1234. Alte documente au apărut în anii următori din timp în timp, incluzând Extravagantes, adăugată spre încheierea sec. XV. Toate acestea împreună cu Decretum al lui Gratian au fost publicate sub titlul de Corpus Juris Canonici în 1582. Papa Pius X a autorizat codificarea în legile canonice în anul 1904, iar codul care a rezultat a intrat în vigoare în anul 1918. 45:3 Pentru titlul de "Domnul Dumnezeu Papa", vezi nota explicativă cu privire la Extravagantes ale Papei Ioan XXII, titlul 14, cap. 4, Declaramus. Într-o ediţie Antwerp a lucrării Extravagantes, datată 1584, cuvintele "Dominum Deum nostrum Papam" - "Domnul Dumnezeul nostru Papa" - se întâlnesc în col. 153. În ediţia din Paris, cu data de 1612, ele se întâlnesc în col. 140. În câteva ediţii publicate după anul 1612, cuvântul Deum (Dumnezeu) a fost omis. 45:4 Pagina 46, 53. Infailibilitate - Cu privire la doctrina infailibilităţii, aşa cum a fost stabilită la Conciliul Vatican din anul 1870-1871, vezi Philip Schaff. The Creeds of Christendom, vol. 2, Dogmatic Decrees of the Vatican Council, pp. 234-271, unde sunt date atât textul latin, cât şi cel englez. Pentru discuţie, vezi concepţia romano-catolică, The Catholic Encyclopedia, vol. 7, art. "Infallibility" de Patrick J. Toner, p. 790; James Cardinal Gibbons, the Faith of Our Fathers (Baltimore: John Murphy Company, ed. 110 din 1917), cap. 7,11. Pentru opoziţia romano-catolică faţă de doctrina infailibilităţii papale, vezi Johann Joseph Ignaz von Döllinger (Pseudonim "Janus") The Pope and the Council (New York: Charles Scribner's Sons 1869); şi W.J. Sparrow Simpson, Roman-Catholic Opposition to Papal Infallibility (London: John Murray, 1909). Pentru concepţia necatolică, vezi George Salmon, Infallibility of the Church (London: John Murray, ed. rev. 1914). 45:5 Pagina 48. Închinarea la icoane - "Închinarea la icoane... a fost una din acele corupţii ale creştinătăţii care şi-au făcut loc în biserică pe ascuns şi aproape pe neobservate. Această corupţie nu s-a dezvoltat dintr-o dată ca alte erezii, căci în cazul acela ar fi întâmpinat o mustrare şi o interdicţie hotărâtă; ci începutul s-a făcut încetul cu încetul sub o aparenţă plăcută, aşa de progresiv s-a introdus o practică după alta în legătură cu ea, încât biserica s-a afundat în practicarea idolatriei, nu numai fără nici o împotrivire eficientă, dar aproape fără nici un protest hotărât; şi când în cele din urmă s-a făcut încercarea de a o dezrădăcina, s-a constatat că răul era prea adânc înfipt pentru a accepta îndepărtarea... Trebuie mers pe urmele ei până la tendinţa idolatră a inimii omeneşti şi până la înclinarea lui de a sluji creaturii în locul Creatorului... 45:6 Chipurile şi picturile cu fost introduse la început în biserici nu pentru a li se aduce închinare, ci mai degrabă în locul cărţilor, pentru a da învăţătură acelora care nu puteau să citească sau pentru a produce evlavie în mintea altora. Cât de mult a răspuns scopului acestuia este discutabil; dar, chiar fiind de acord că aceasta a fost intenţia pentru o vreme, în scurt timp a încetat să mai fie aşa şi s-a constatat că tablourile şi chipurile aduse în biserică, în loc să lumineze, au întunecat mai degrabă minţile celor neştiutori - au înjosit mai degrabă decât au înălţat evlavia închinătorului. Astfel că, deşi au urmărit să îndrepte minţile oamenilor către Dumnezeu, ele au sfârşit prin a le întoarce de la El, la închinarea faţă de lucrurile create." - J. Mendham, The Seventh General Council, the Second of Nicaea, Introduction, p. III-VI. 45:7 Pentru un raport al lucrărilor şi hotărârilor celui de al doilea conciliu de la Nicea, anul 787, întrunit pentru a pune temelia închinării la icoane, vezi Baronius, Ecclesiastical Annals, vol. 9, p. 391-407 (Antwerp, 1612); J. Mendham, The Seventh General Council, the Second of Nicaea; Ed. Stilingfleet, Defense of the Discourse Concerning the Idolatry Practiced in the Church of Rome (London, 1686); A Select Library of Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. 14, p. 521-587 (New York 1900); Charles J. Hefele, A History of the Councils of the Church, from the Original Documents, b. 18, cap. 1, sec. 332, 333; cap. 2, sec. 345-352 (T. and T.Clark ed. 1896), vol. 5, p. 260-304; 342-372. 45:8 Pagina 49. Legea duminicală a lui Constantin - Legea dată de împăratul Constantin la 7 martie 321, cu privire la ziua de odihnă, abţinerea de la muncă, spune astfel: "Toţi judecătorii, orăşenii şi muncitorii trebuie să se odihnească în venerabila zi a soarelui. Locuitorii satelor însă pot să se ocupe liber de cultivarea câmpului, pentru că deseori se întâmplă că nici o altă zi nu este mai potrivită pentru semănarea grâului în brazde sau pentru plantarea viilor în şanţuri. În felul acesta, câştigul dat de providenţa cerească nu trebuie să se piardă din cauza aceasta". Joseph Cullen Ayer, A.Source Book for Ancient Church History (New York: Charles Scribner's Sons 1913), div. 2, per. 1, cap. 1, sec. 59, pp. 284-285. 45:9 Originalul latin se găseşte în Codex Justiniani (codul lui Justinian), cart. 3, 45:10 titl. 12, legea 3. Legea este redată în latină şi în trad. engleză în Philip Schaff's History of the Christian Church, vol. 3, perioada 3, cap. 7, sec. 75, p. 380, nota de subsol nr. 1; şi în James A. Hessey's Bampton Lectures, Sunday, lecture 3, par. 1, ed. 3, ed. Murray's printing din 1866, p. 58. Vezi discuţia în Schaff, la care ne-am referit mai sus; în Albert Newman, A.Manual of Church History (Philadelphia: The American Baptist Publication Society, ed. 1933), ed. rev. vol. 1, pp. 305-307; şi în Le Roy E.Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers Washington, D.C. (Review and Herald Publishing Assn, 1950),vol. 1, pp. 376- 381. 45:11 Pagina 50. Datele profetice - Un principiu important în interpretarea profetică legată de timpul profetic este principiul zi-an, şi în cadrul acestui principiu, o zi profetică este un an calendaristic de timp istoric. Înainte ca israeliţii să intre în ţara Canaanului, au trimis douăsprezece iscoade ca să cerceteze ţara. Iscoadele au cutreierat patruzeci de zile şi, la întoarcerea lor, evreii, îspăimântaţi de raportul lor, au refuzat să se ridice, să meargă şi să ocupe Ţara Făgăduinţei. Urmarea a fost că Domnul a rostit asupra lor o sentinţă: "După cum în patruzeci de zile aţi iscodit ţara, tot aşa patruzeci de ani veţi purta pedeapsa fărădelegii voastre; adică un an de fiecare zi: şi veţi şti atunci ce însemnează să-Mi retrag Eu mâna de la voi" (Numeri 14,34). O metodă similară pentru calcularea timpului viitor este arătată prin profetul Ezechiel. Patruzeci de ani de pedeapsă pentru fărădelegi aştepta regatul lui Iuda. Domnul spusese prin profet: "După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patruzeci de zile; îţi pun câte o zi pentru fiecare an" (Ezech. 4,6). Acest principiu zi-an are o aplicabilitate însemnată în interpretarea timpului din profeţia celor "două mii trei sute de seri şi dimineţi" (Dan. 8,14) şi a perioadei de o mie două sute şaizeci de zile, arătată în diferite alte locuri sub denumirea de "o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme" (Dan. 7,25), "42 de luni" (Apoc. 11,2; 13,5) şi "1260 de zile" (Apoc. 11,3; 12,6) "şi trei zile şi jumătate" (Apoc. 11,9). 45:12 Pagina 52. Scrieri plăsmuite - Printre documentele care în prezent sunt socotite ca fiind plăsmuite, Donaţia lui Constantin şi Decretele Pseudo-Isidoriene sunt de importanţă capitală. Donaţia lui Constantin este denumirea tradiţională dată în vremea evului mediu unui document despre care s-a presupus că a fost adresat de către Constantin cel Mare Papei Silvestru I, care s-a găsit pentru prima oară într-un manuscris parisian (Codex lat. 2777), probabil la începutul secolului IX. Din secolul XI a fost folosit ca un argument puternic în favoarea pretenţiilor papale şi, ca urmare, din secolul XII a fost obiectul unei controverse viguroase. În acelaşi timp, dând posibilitatea de a privi papalitatea ca fiind o intermediară între Imperiul Roman original şi cel medieval şi astfel să formeze baza teoretică a continuităţii pentru primirea legii romane în evul mediu, aceasta n-a avut o influenţă mică asupra istoriei pământeşti" - The New 45:13 Schaff - Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge, vol. 3 art. Donation of Constantin, p. 484-485. 45:14 Teoria istorică dezvoltată în "Donaţie" este larg discutată în lucrarea cardinalului Mannig's The Temporal Power of the Vicar of Jesus Christ, London, 1862. Argumentele în favoarea "Donaţiei" au fost de tip scolastic, iar posibilitatea falsificării n-a fost menţionată până la apariţia criticei istorice din secolul XV. Nicholas de Cusa a fost printre primii care au ajuns la concluzia că, de fapt, Constantin n-a făcut niciodată o astfel de donaţie. Lorenzo Valla în Italia a făcut o demonstraţie strălucită a falsităţii ei în anul 1450. Vezi Cristopher B. Coleman's Treatise of Lorenzo Valla on the Donation of Constantine (New York, 1927). Timp de peste un secol însă, credinţa în autenticitatea "Donaţiei" şi a Falselor Decrete a fost vie. De exemplu, Martin Luther la început a acceptat decretaliile, dar peste puţină vreme i-a spus lui Eck: "Mă împotrivesc acestor decretalii"; iar lui Spalatin: "El (papa) în aceste decretalii denaturează şi răstigneşte pe Hristos, adică adevărul". 45:15 Este bine stabilit că "Donaţia" este: (1) un fals, (2) lucrarea unui om sau a unei perioade, (3) plăsmuitorul a folosit documente mai vechi, (4) falsul şi-a avut originea în jurul anilor 752 şi 778. În ceea ce îi priveşte pe catolici, ei au părăsit apărarea autenticităţii documentului o dată cu Baronius, Ecclesiastical Annals, în 1592. A se consulta pentru cel mai bun text, K.Zeumer, in the Festgabe fur Rudolf von Gneist (Berlin 1888). Tradus în Treatise al lui Coleman, la care ne-am referit mai sus, şi în Ernest F.Henderson. Select Historical Documents of the Middle Ages (New York 1892), p. 319; Briefwechsel (Weimar ed.), pp. 141-161. Vezi şi the New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religions Knowledge (1950), vol. 3, p. 484; F. Gregorovius, Rome in the Middle Ages, vol.2, p. 329; şi Johann Joseph Ignaz von Dollinger, Fables Respecting the Popes of the Middle Ages (London 1871). 45:16 "Scrierile false" la care se referă textul cuprind şi "Decretaliile Pseudo-Isidoriene", împreună cu alte falsuri. Decretaliile Pseudo-Isidoriene sunt cu precizie scrisori născocite, atribuite primilor Papi de la Clement (A.D. 100) până la Grigore cel Mare (A.D. 600), încorporate într-o colecţie a secolului IX, presupunându-se ca fiind făcute de "Isidor Mercator". Numele de "Decretaliile Pseudo-Isidoriene" a fost în uz de la apariţia criticismului din secolul XV. 45:17 Pseudo-Isidor a luat ca bază a falsurilor lui colecţia de canoane în vigoare, denumite Hispana Gallica Augustodunensis, reducând în felul acesta primejdia de a fi descoperite, din moment ce colecţiile de canoane erau alcătuite în general prin adăugarea de material nou la cel vechi. În felul acesta, plăsmuirile lui au ieşit mai puţin în evidenţă atunci când au fost introduse în materialul autentic. Falsitatea fabricaţiilor Pseudo-Isidoriene este admisă astăzi în mod incontestabil, fiind dovedită cu dovezi interne, prin cercetarea izvoarelor, a metodelor folosite şi prin faptul că acest material n-a fost cunoscut înainte de anul 852. Istoricii sunt de acord că anii 850 sau 851 constituie data cea mai probabilă pentru încheierea acestei colecţii, deoarece documentul este citat pentru prima oară în The Admonitio of the capitulary of Quiercy, în 857. 45:18 Autorul acestor falsuri nu este cunoscut. S-ar putea ca să fi emanat 45:19 de la o nouă partidă agresivă a bisericii care s-a format în secolul IX la Rheims, Franţa. S-a căzut de acord că episcopul Hincmar din Rheims a folosit aceste Decretalii în depoziţiile sale de la Rothad of Soissons, şi care a adus Decretaliile la Roma în anul 864, şi le-a predat Papei Nicolae I. 45:20 Printre aceia care au pus la îndoială autenticitatea lor a fost Nicholas de Cusa (1401-1464), Charles Dumoulin (1500-1566) şi George Cassender (1513-1564). Dovada irecuzabilă a falsităţii lor a fost comunicată de David Biondel, 1628. 45:21 O ediţie mai veche este dată în Migne Patrologia Latina, CXXX. Pentru cel mai vechi şi mai bun manuscris, a se vedea P. Hinschius, Decretalis Pseudo-Isidorianiae at capitula Angilramni (Leipzig, 1863). A se consulta The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge (1950), vol. 9, pp. 343-345. A se vedea şi H.H.Milman, Latin Christianity (vol. 9), vol. 3; Johann Joseph Ignaz von Döllinger, The Pope and the Council (1869); şi Kenneth Scott Latourette, A History of the Expansion of Christianity (1939), vol. 3; The Catholic Encyclopedia, vol. 5, art. "False Decretals", şi Fournier, "Etudes sur les Fausses Decretals", în Revue d'Historique Ecclesiastique (Louvain) vol. 7 (1906) şi vol. 8 (1907). 45:22 Pagina 56. Dictatul lui Hildebrand - (Grigore VII) Pentru traducerea latină originală a se vedea Baronius, Annales Eclesiastici, an. 1076, vol. 17, pp. 405, 406 a editurii din Paris 1869; şi Monumenta Germaniae Historica Selecta, vol. 3, p. 17. Pentru traducerea engleză, vezi Frederic A. Ogg, Source Book of Medieval History (New York: American Book Co. 1907) cap. 16, sec. 45, pp. 262-264; şi Oliver J. Thatcher şi Edgar H. Mc.Neal, Source Book for Medieval History (New York: Charles Scribner's Sons, 1905), sec. 3, fişa 65, pp. 136-139. 45:23 Pentru discutarea temeiului Dictatului, vezi James Bryce, The Holy Roman Empire, rev. ed. cap. 10; şi James W.Thompson şi Edgar N. Johnson, An Introduction to Medieval Europa, 300-1500, p. 377- 380. 45:24 Pagina 55. Purgatoriul - Dr. Joseph Faa Di Bruno defineşte purgatoriul astfel: "Purgatoriul este o stare de suferinţă după viaţa aceasta, în care sunt reţinute - pentru un timp - acele suflete care, despărţindu-se de această viaţă, după ce păcatele lor de moarte au fost iertate, iertaţi de vinovăţia şi pedeapsa veşnică ce li se cuvenea; dar care mai au de suferit şi o pedeapsă temporară pentru păcatele lor, ca şi acele suflete care părăsesc lumea, făcân-du-se vinovate de păcate ce pot fi iertate" - Catholic Belief (1884 ed.; imprimatur Archbishop of New York), p. 196. 45:25 Vezi şi K.R. Hagenbach Compendium of the History of Doctrines (T. and T.Clark ed.), vol. 1, pp. 234-237, 405,408; vol. 2, pp. 135-150, 308, 309; Charles Elliot, Delineation of Roman Catholicism, b. 2, cap. 12; The Catholic Encyclopedia, vol. 12, art. "Purgatoriul". 45:26 Indulgenţele - Pentru o istorie amănunţită a doctrinei indulgenţelor, a se vedea Mandell Creighton, A History of the Papacy From the Great 45:27 Schism to the Sack of Rome (London: Longmans, Green and Co. 1911), vol. 5, pp. 56-64, 71; W. H.Kent, "Indulgences", The Catholic Encyclopedia, vol. 7, pp. 783- 789; H.C.Lea, A History of Auricular Confession and Indulgences in the Latin Church (Philadelphia: Lea Brothers and Co., 1896); Thomas M.Lindsay, A History of the Reformation (New York Charles Scribner's Sons 1917), vol. 1, pp. 216-227; Albert Henry Newman, A Manual of Church History (Philadelphia: the American Baptist Publication Society, 1953), vol. 2, pp. 53,54,62; Leopold Ranke, History of the Reformation in Germany (ediţia a 2-a, London, 1845, tradusă de Sarah Austin, vol. 1, pp. 331, 335-337, 343-346); Preserved Smith, The Age of the Reformation (New York: Henry Holt and Company, 1920), pp. 23-25,66. 45:28 Cu privire la operele cu caracter practic ale învăţăturii despre indulgenţe în perioada Reformei, vezi o lucrare de Dr. C. Lea, intitulată Indulgenţele în Spania, publicată în Papers of the American Society of Church History, vol. 1, pp. 129-171. Despre valoarea acestei informaţii suplimentare Dr. Lea spune în paragraful din introducere: "Netulburată de controversa care a izbucnit între Luther, Dr.Eck şi Silvester Prierias, Spania a continuat liniştită să urmeze căile vechi şi bătătorite şi ne oferă documente oficiale incontestabile, care ne ajută să examinăm problema în lumina ei curată a istoriei." 45:29 Pagina 56. Liturghia - Pentru învăţătura cu privire la liturghie, aşa cum s-a stabilit la conciliul din Trent, vezi The Canons and Decrees of the Council of Trent in Philip Schaff, Creeds of Christendom, vol.2, pp. 126-139, unde sunt date atât textul latin, cât şi cel englez. Vezi şi H. G. Schreder, Canons and Decrees of the Council of Trent (St. Louis, Missouri: B.Herder, 1941). 45:30 Pentru discuţiile despre liturghie, vezi The Catholic Encyclopedia vol.5, art. "Eucharist", de Joseph Pohle, pl.572; Nikolaus Gihr, Holy Sacrifice of the Mass, Dogmatically, Liturgically, Ascetically, Explained, a 12-a ediţie (St. Louis, Missouri; B. Herder, 1937); Josef Andreas Jungmann The Mass of the Roman Rite, Its Origins and Development, tradusă din l. Germană de Francis A. Brunner (New York: Benziger Bros, 1951). Pentru concepţia noncatolică, vezi John Calvin, Institutes of the Christian Religion, b.4, cap.17, 18; şi Edward Bouverie Pusey, The Doctrine of the Real Presence (Oxford, England: John H. Parker, 1855). 45:31 Pagina 62. Traducerile valdenze ale Bibliei - Cu privire la descoperirile recente ale manuscriselor valdenze, vezi M. Esposito, "Sur quelques manuscrits de l'anciene literature des Vaudois du Piemont", in Revue d'Historique Ecclesiastique (Louvain, 1951), p.130; F.Jostes, "Die Waldenserbibeln", in Historisches Jahrbuch, 1894; D. Lortsch, Historie de la Bible en France (Paris, 1910), cap.10. 45:32 O scriere clasică, făcută de unul dintre "bărboşii" valdenzi, Jean Leger, este Historie Generale des Elises Evangeliques des Vallées de Piemont (Leyden, 1669), care a fost scrisă în vremea marilor persecuţii şi conţine informaţii de mâna întâi cu sublinieri. 45:33 Pentru literatura textelor valdenze, vezi A. de Stefano, Civilta Medioevale (1944); and Riformatori ed eretici nel medioeve (Palermo 1938); J.D. Bounous, The Waldensian Patois of Pramol (Nashville, 1936); and A. Dondaine, Archivum Fratrum Praedicatorum (1946). 45:34 Pentru istoria valdenzilor, unele dintre lucrările cele mai recente şi mai demne de încredere sunt: E. Comba, History of the Waldenses in Italy (vezi ediţia italiană publicată la Torre Pellice, 1934); E. Gebhart, Mystics and Heretics (Boston 1927); G. Gonnet, Il Valdismo Medioevale, Prolegoment (Torre Pellice, 1935); şi Jalla, Histoire des Vaudois et leurs colonies (Torre Pellice, 1935). 45:35 Pagina 67. Sabatul printre Valdenzi - Sunt scriitori care au susţinut că valdenzii au făcut o practică generală din păzirea Sabatului zilei a şaptea. Această concepţie a izvorât din surse care în originalul latin îi descriu pe valdenzi ca pe unii care păzeau dies dominicalis, sau ziua Domnului (duminica), dar care printr-o practică ce-şi are originea în reformă cuvântul duminică a fost tradus prin "Sabat". 45:36 Dar există o dovadă istorică pentru păzirea Sabatului zilei a şaptea printre valdenzi. Un raport al Inchiziţiei în faţa căreia au fost aduşi unii valdenzi din Moravia, în mijlocul secolul XV, declară că printre valdenzi "nu puţini, desigur, sărbătoresc Sabatul 45:37 împreună cu iudeii". - Johann Joseph Ignaz von Döllinger, Beitrage zur Sektengeschichte des Mittelalters (Rapoarte asupra istoriei sectelor din evul mediu), München 1890, ed. a 2-a p. 661. Nu poate fi nici o îndoială, desigur, că această sursă indică păzirea Sabatului zilei a şaptea. 45:38 Pagina 74. Edictul împotriva Valdenzilor - O parte considerabilă a textului bulei papale emise de Inocenţiu VIII, în 1487, împotriva valdenzilor (originalul căreia se găseşte în Biblioteca Universităţii din Cambridge) este redat într-o traducere engleză în John Dowling's History of Romanism (1871), b. 6, cap.5, sec.62. 45:39 Pagina 82. Wycliffe - Istoricul descoperă că numele lui Wycliffe are multe forme de pronunţare. Pentru o cercetare completă a acestora, vezi J. Dahmus, The Prosecution of John Wyclyffe (New Haven: Yale University Press, 1952), p.7. 45:40 Pagina 83. Infailibilitatea - vezi nota pentru p.50. 45:41 Pentru textul original al bulelor papale emise împotriva lui Wycliffe împreună cu traducerea engleză vezi J.Dahmus, The Prosecution of John Wycliffe (New Haven: Yale University Press, 1952), pp.35-49, şi John Foxe, Acts and Monuments of the Church (London: Pratt Townsend. 1870), vol.3, pp.4-13. 45:42 Pentru un sumar al acestor bule trimise arhiepiscopului de Canterbury, Regelui Edward şi cancelarului Universităţii din Oxford, vezi Merle d'Aubigné, The History of the Reformation in the Sixteenth Century (London: Blackie and Son, 1885); vol.4 div. 7, p.93; August Neander, General 45:43 History of the Christian Church (Boston: Crocker and Brester, 1862), vol.5, pp.146-147; George Sargeant, History of the Christian Church (Dallas: Frederick Publishing House, 1948). p.323; Gotthard V. Lechler, John Wycliffe and His English Precursors (London: The Religius Tract Society, 1878), pp.162-164; Philip Schaff, History of the Christian Church (New York: Charles Scribner's Sons, 1915), vol.5, pt.2, p.317. 45:44 Pagina 101. Conciliul din Constanţa - O sursă primară cu privire la Consiliul de la Constanţa este Richendal Ulrich, Das Concilium so zu Constanz gehalten ist worden (Augsburg, 1483, Incun.). Un studiu interesant, recent, al acestui text întemeiat pe "Aulendorf Codex" se găseşte în Colecţia Spencer din Biblioteca publică din New York, editată de Karl Kup. Ultrich von Richental's Chronicle of the Council of Constance (New York, 1936). Vezi şi H. Finke (ed.), Acta Concilii Constanciensis (1896), vol.I; Hefele, Conciliengeshichte (9 vol.), vol.6, 7; L. Mirbt, Quellem zur Geschihte des Papsttums (1934); Milman, Latin Christianity, vol.7, p.426-524; Pastor, The History of the Popes (34 vols.), vol.1, p.194. 45:45 Publicaţii mai recente despre Conciliu sunt K.Zähringer, Das Kardinal, Kollegium auf dem Konstanzer Conzil (Münster, 1935); The F. Grogau, The Conciliar Theory as It Manifested Itself at the Council of Constance (Washington, 1949); Fred A. Kremple, Cultural Aspects of the Council of Constance and Basel (Ann Arbor, 1955); John Patrick McGowan, d'Aily and the Council of Constance (Washington: Catholic University 1936). 45:46 Pentru Jan Hus vezi John Hus, Letters, 1904; E.J. Kitts, Pope John XXIII, and Master John Hus (London, 1910); D.S. Schaff, John Hus (1915); Schwarze, John Hus (1915); and Mathew Spinka, John Hus and the Czech Reform (1941). 45:47 Pagina 237 . Iezuiţii - Pentru o declaraţie cu privire la originea, principiile şi ţelurile "Societăţii lui Isus", aşa cum au fost subliniate de membrii acestui ordin, vezi o lucrare intitulată Concerning Jesuits, editată de Rev. John Gerard, S.J., şi publicată la Londra în anul 1902 de Societatea Adevărului Catolic. În această lucrare se spune: "Resortul întregii organizaţii a societăţii este un spirit de totală ascultare. Fiecare, scrie Sf.Ignaţiu, să fie convins că toţi aceia care trăiesc în ascultare ar trebui să se lase mişcaţi şi călăuziţi de providenţa divină prin superiorii lor, ca şi cum ar fi un trup mort care se lasă purtat oriunde şi să fie tratat oricum, sau ca toiagul unui bătrân de care se slujeşte şi care-l ţine în mână cum vrea". 45:48 Această supunere absolută este înnobilată de motivul ei şi trebuie să fie, continuă întemeietorul... promptă, cu bucurie şi stăruitoare... ascultătorul religios împlineşte cu bucurie ceea ce i-au încredinţat superiorii lui pentru binele general, asigurat că prin aceasta el corespunde în adevăr voinţei divine". The Contess R. de Courson in Concerning Jesuits, Pagina. 6. 45:49 Vezi şi L.E.Dupin, A.Compendious History of the Church, cent. 16, cap. 33, (London, 1713, vol. 4, p. 132-135); Mosheim, Ecclesiastical History, cent. 16, sec. 3, p.1, cap.1, par.10 (inclusiv nota); The Encyclopedia Britanica (ed. 9-a), art. "Iezuiţii". C.Paroissen, The Principles of the Jesuits, Developed in a collection of Extracts From Their Own Authors (London, 1860 - an earlier edition appeared in 1839); W.C.Cartwright, The Jesuits, Their Constitution and Teaching (London, 1876); E.L.Taunton, The History of the Jesuits in England, 1580-1773 (London, 1901). 45:50 Vezi şi H.Boemer, The Jesuits (traducere după The German, Philadelphia, Castle Press, 1928); E.Goetheim, Ignatius Loyola and the Gegenreformation (Halle, 1895); T.Campbell, The Jesuits, 1534-1921 (New York, 1922); E.L.Taunton, The History of the Jesuits in England, 1580-1773 (London, 1901). 45:51 Pagina 238. Inchiziţia - Pentru punctul de vedere romano-catolic, vezi The Catholic Encyclopedia, vol.8, art. "Inchiziţia" de Joseph Blötzer, p.26; şi E.Vacandard, The Inquisition: A Critical and Historical Study of the Coercive Power of the Church (New York: Longmans, Green and Company, 1908). 45:52 Pentru concepţia anglo-catolică vezi Hoffman Nickerson, The Inquisition: A Political and Military Study of Its Establishment. Pentru concepţia noncatolică vezi Philip Van Limborch, History of the Inquisition, Henry Charles Lea, A History of the Inquisition of the Middle Ages, 3 vol. A History of the Inquisition of Spain, 4 vols. şi The Inquisition in the Spanish Dependencies; şi H.S.Turberville. Medieval Heresy and the Inquisition (London: C.Lockwood şi Son, 1920 - o concepţie intermediară). 45:53 Pagina 271. Cauzele Revoluţiei Franceze - Cu privire la consecinţele îndepărtate ale lepădării Bibliei şi a religiei Bibliei de către poporul Franţei, vezi H.von Sybel, History of the French Revolution, b.5, cap.1, par., 3-7; Henry Thomas Buckle, History of Civilization in England, cap. 8, 12.14 (New York, 1895, vol.I, p. 364-366, 369-371,437, 540, 541, 550), Blackwood's Magazine, vol.34, nr.215 (November, 1833), p.739; J.G.Lorimer, An Historical Sketch, of the Protestant Church in France, cap.8, par. 6.7. 45:54 Pagina 272. Eforturi de a suprima şi de a distruge Biblia - Conciliul din Toulouse care s-a întrunit aproximativ pe vremea cruciadei împotriva albigenzilor a hotărât: "Interzicem posedarea de către laici a copiilor Vechiului şi Noului Testament... le interzicem cu stricteţe să aibă cărţile de mai sus în dialectul local. Lorzii districtelor să caute cu grijă pe eretici în locuinţe, în colibe şi în păduri, chiar şi adăposturile lor subterane să fie distruse" - Concil. Tolosanum, Pope Grigory IX, Anno, chr, 1229, Canons 14 and 2. Acest Conciliu s-a ţinut pe vremea cruciadei împotriva albigenzilor. 45:55 "Această molimă (Biblia) a luat o aşa amploare, încât unii oameni 45:56 şi-au rânduit preoţi dintre ei, şi chiar unii evanghelişti care au denaturat şi au distrus adevărul Evangheliei şi au făcut evanghelii noi pentru scopurile lor... (ei ştiu că) predicarea şi explicarea Bibliei este cu totul interzisă membrilor laici" - Acts of Inquisition, Philip van Limborach, History of the Inquisition, cap.8. 45:57 Conciliul din Tarragona, 1234, a hotărât ca "Nimeni să nu aibă cărţile Vechiul şi Noului Testament în limba romanică şi dacă cineva le are, trebuie să le predea episcopului local în termen de opt zile după promulgarea acestui decret, pentru a fi arse, fie că este cleric sau laic, altfel va fi suspectat până se va fi curăţit de orice bănuială". - D.Lortsch, Histoire de la Bible en France, 1910, p.14. 45:58 La Conciliul din Constanţa în anul 1415, Wycliffe a fost condamnat post-mortem de Arundel, arhiepiscopul de Canterbury, ca fiind "un ticălos otrăvit de erezia condamnabilă care a inventat o nouă traducere a Bibliei în limba lui maternă". 45:59 Opoziţia Bisericii Romano-Catolice faţă de Biblie a continuat de-a lungul veacurilor şi a crescut în mod deosebit pe vremea înfiinţării Societăţii Biblice. La 8 decembrie 1866, Papa Pius IX în enciclica lui Quanta cura, a publicat expunerea a optzeci de rătăciri sub zece titluri diferite. Sub titlul IV, găsim enumerate: "Socialism, comunism, societăţi clandestine, societăţi biblice... ciume de acest fel trebuie distruse prin toate mijloacele posibile". 45:60 Pagina 285. Domnia teroarei - Pentru o introducere scurtă şi demnă de încredere în istoria Revoluţiei Franceze vezi L.Gershoy, The French Revolution (1932); G.Lefevre, The Coming of the French Revolution (Princeton, 1947); and H.von Sybel, History of the French Revolution (1869), 4 vols. 45:61 Monitorul Oficial era ziarul guvernamental pe vremea revoluţiei şi era o sursă primară, conţinând un raport autentic cu privire la hotărârile Adunărilor, textele complete ale documentelor etc. A fost retipărit. Vezi şi A.Aulard, Christianity and the French Revolution (London, 1927), în care raportul este continuat până în anul 1802 - un studiu excelent; W.H.Jervis, The Gallican Church and the Revolution (London, 1882), o lucrare sub îngrijirea unui anglican, dar care manifestă preferinţa pentru catolicism. 45:62 Cu privire la relaţia între biserică şi stat, în Franţa, în timpul Revoluţiei Franceze, vezi Henry H.Walsh, The Concordate of 1801; A study of Nationalism in Relation to Church and State (New York, 1933); Charles Ledre, L'Eglise de France souls la Revolution (Paris, 1949). 45:63 Unele studii contemporane cu privire la însemnătatea religioasă a Revoluţiei aparţin următorilor: G.Chais de Sourcesol. Le Livre des Manifestes (Avignon 1800), în care autorul a încercat să acrediteze cauzele izbucnirii, precum şi însemnătatea ei religioasă etc.); James Bicheno, The Signs of the Times (London, 1794); James Winthrop, A. Systematic Arrangement of Several Scripture Prophecies Relating to Antichrist; With Their Application to the Course of History 45:64 (Boston, 1795); şi Lathrop, The Prophecy of Daniel Relating to the Time of the End (Springfield, Massachusetts, 1811). 45:65 Pentru starea bisericii în timpul Revoluţiei vezi W.M.Sloan, The French Revolution and Religious Reform (1901); P.F.La Gorce, Histoire Religieuse de la Revolution (Paris, 1909). 45:66 Pentru legăturile cu papalitatea vezi G.Bourgin, La France et Rome de 1788-1797 (Paris, 1808), întemeiată pe colecţiile secrete ale Vaticanului; A.Latreille, L'Eglise Catholique et la Revolution (Paris, 1950), îndeosebi interesează Pius VI şi criza religioasă, 1775-1799. 45:67 Cu privire la protestanţi în timpul Revoluţiei, vezi Pressenssé (ed.) The Reign of Terror (Cincinnati, 1869). 45:68 Pagina 285. Masele Şi clasele privilegiate - Cu privire la condiţiile sociale care predominau în Franţa înainte de perioada Revoluţiei vezi H. von Holst, Lowell Lectures on the French Revolution, lecture 1; şi Taine, Ancien Regime, and A.Young, Travels în France. 45:69 Pagina 288. Răzbunarea - Pentru alte amănunte cu privire la caracterul răzbunător al Revoluţiei Franceze vezi Thos, H.Gill, The Papal Drama, b.10; Edmond de Pressensé, The Church and the French Revolution, b.3, cap.1. 45:70 Pagina 289. Atrocităţile domniei teroarei - Vezi M.A.Thiers, History of the French Revolution, vol.3, pp. 42-44,62-74,106 (New York, 1890 tradusă de F.Shoberl); F.A.Mignet, History of the French Revolution, cap. 9, par. 1 (Bohn, 1894); A.Alison, History of Europe, 1789-1815, vol.1, cap. 14 (New York 1872, vol.1, pp. 293- 312). 45:71 Pagina 292. Răspândirea Scripturilor - În anul 1804, după spusele lui Mr.William Canton de la Societatea Biblică pentru Britania şi Străinătate, "toate Bibliile existente în lume sub formă de manuscrise sau tipărite, cuprinzând toate traducerile din toate ţările, se ridicau la peste patru milioane... Diferitele limbi în care au fost scrise aceste patru milioane, care includ unele limbi dispărute, cum sunt cea moeso-gothică a lui Ulfilas şi cea anglo-saxonă a lui Beda, se apreciază ca ridicându-se la cincizeci" - What Is the Bible Society? rev. ed. 1904, p.23. 45:72 Societatea Biblică Americană a raportat o distribuire, între anii 1816 şi 1955, de 481.149.365 de Biblii, Testamente şi părţi din Testamente. La acestea se pot adăuga peste 600.000.000 de Biblii sau părţi din Scriptură distribuite de Societatea Biblică pentru Britania şi Străinătate. Numai în anul 1955 Societatea Biblică Americană a distribuit în total 23.819.733 de Biblii, Testamente şi părţi din Testamente în toată lumea. 45:73 Scripturi, în întregime sau în parte, se tipăreau în decembrie 1955, în 1092 de limbi şi mereu se adaugă limbi noi. 45:74 Pagina 293. Misiunile externe - Activitatea misionară în prima biserică creştină nu s-a înmulţit până în vremurile moderne. În jurul anului 1000, ea aproape murise şi a fost urmată de campaniile militare ale cruciadelor. Epoca Reformei a fost martoră la o slabă lucrare misionară cu excepţia aceleia pe care o făceau iezuiţii la început. Mişcarea pietistă a produs câţiva misionari. Lucrarea Bisericii Morave din secolul XVIII a fost remarcabilă şi englezii au mai format unele societăţi misionare pentru lucrarea în America de Nord colonizată atunci. Dar marea reînviorare a activităţii misionare externe începe în jurul anului 1800, la "vremea sfârşitului" (Dan. 12,4). În anul 1792 s-a întemeiat Societatea Misionară Baptistă, care l-a trimis pe Carey în India. În anul 1795 a fost organizată Societatea Misionară din Londra, şi în anul 1799, o altă societate care în anul 1812 a devenit Societatea Misionară Bisericească. La scurt timp după aceea a fost întemeiată Societatea Misionară Wesleyană. În Statele Unite s-a format, în anul 1812, Comitetul American al Împuterniciţilor pentru Misiunea Externă, iar Adoniram Judson a fost trimis în acelaşi an la Calcutta. El s-a stabilit în anul următor în Burma. În anul 1814 a luat fiinţă Uniunea Misionară Baptistă Americană. Comitetul Prezbiterian al Misiunilor Externe a luat fiinţă în anul 1837. 45:75 "În anul 1800... majoritatea covârşitoare a creştinilor erau descendenţi ai acelora care fuseseră câştigaţi înainte de anul 1500... Acum, în secolul XIX, s-a produs o mare expansiune a creştinismului. Pentru început, nu s-a pătruns în prea multe continente sau ţări mai însemnate ca în cele trei secole anterioare. Acest lucru ar fi fost imposibil, pentru că în toate ţările mari de pe pământ, în afară de Australia, şi aproape printre toate popoarele mai numeroase din toate părţile cu o civilizaţie înaintată, creştinismul fusese introdus înainte de anul 1800. Ceea ce a avut loc acum a fost câştigarea de noi puncte de sprijin în regiunile şi printre popoarele la care se ajunsese deja o expansiune fără precedent atât în ţinuturile noi, cât şi a celor vechi; şi pătrunderea creştinismului în marea majoritate a acestor ţări, insule, popoare şi triburi care fuseseră câştigate anterior. 45:76 În secolul XIX răspândirea creştinismului s-a datorat în primul rând unei mari reînvieri a vieţii religioase, care îşi avea originea în imboldul creştin... Niciodată, în timpuri asemănătoare, n-a dat naştere imboldul creştin la atâtea mişcări noi. Niciodată nu avusese un efect atât de mare asupra popoarelor Europei apusene. Din această vigoare abundentă a izvorât activitatea misionară, care în timpul secolului XIX a crescut atât de mult puterea numerică şi influenţa creştinătăţii." - Kenneth Scott Latourette, A History of the Expansion of Christianity, vol. IV, The Great Century A.D. 1800 - A.D. 1914 (New York: Harper and amp; Brothers, 1941), pp. 2-4. 45:77 Pagina 347. Datele Profetice - După calculul iudaic, luna a cincea (Ab) din al şaptelea an al domniei lui Artaxerxe a fost de la 23 iulie până la 21 august anul 457 î.Hr. După sosirea lui Ezra la Ierusalim, în toamna acestui an, a intrat în vigoare decretul împăratului. Pentru siguranţa datei de 457 î.Hr., ca fiind anul al şaptelea al lui Artaxerxe, vezi S.H.Horn and K.H.Wood, The 45:78 Chronology of Ezra 7. Washington, D.C.; Review and Herald Publishing Assn, 1953); E.G.Kraeling, the Broklyn Museum Aramaic Papyri, New Haven of London, 1953, p. 191-193; The Seventh-day Adventist Bible Commentary (Washington D.C.; Review and Herald Publishing Assn, 1954), vol.3, p. 97-110. 45:79 Pagina 341. Căderea Imperiului Otoman - Impactul turcilor musulmani asupra Europei după căderea Constantinopolului, în anul 1453, a fost atât de dur precum fuseseră cuceririle catastrofale ale musulmanilor sarazini timp de un secol şi jumătate după moartea lui Mahomed, asupra Imperiului Roman de Răsărit. În perioada Reformei, Turcia constituia o ameninţare continuă la porţile răsăritene ale creştinătăţii europene; scrierile reformatorilor sunt pline de condamnare a puterii otomane. Atât scriitorii creştini, de la data de când au fost preocupaţi de rolul Turciei în evenimentele viitoare ale lumii, cât şi comentatorii profeţiei au văzut puterea turcească şi declinul ei prevăzut în Scriptură. 45:80 Pentru ultimul capitol sub expresia: "ceasul, luna, ziua şi anul" profetic, ca parte a trâmbiţei a şaptea. Josiah Litch a făcut o aplicaţie cu privire la timpul profetic, fixând încetarea independenţei Turciei în august 1840. Poziţia lui Litch poate fi găsită în lucrarea sa, The Probability of the Second Coming of Christ About A.D. 1843 (publicată în iunie 1838), An Address to the Clergy (publicată în primăvara anului 1840; a doua ediţie, cu date istorice în sprijinul preciziei calculelor anterioare cu privire la perioada profetică ce se întinde până la căderea Imperiului Otoman, a fost publicată în anul 1841); şi un articol în Signs of the Times and Expositor of Prophecy, 1 aug. 1840. Vezi şi articolul din Signs of the Times and Expositor of Prophecy, 1 feb. 1841; şi J.N.Loughborough, The Great Advent Movement (1905 ed.), pp. 129-132. Cartea lui Uriah Smith, Thoughts on Daniel and the Revelation, rev. ed. of 1944, discută calculul profetic al acestei profeţii la Pagina. 506-517. 45:81 Pentru istoria de început a Imperiului Otoman şi declinul puterii turceşti vezi şi William Miller, The Ottoman Empire and Its Successors, 1801-1927 (Cambridge, England University Press, 1936); George G.S.L.Eversley, The Turkish Empire From 1288 la 1914 London: T.Fisher Unwin, Ltd. ed. a 2-a, 1923); Joseph von Hammer-Purgstall, Geschichte des Osmannischen Reichs (Pesth: C.A.Hartleben, ed.2-a, 1834-36), 4; vol. Herbert A.Gibbons, Foundation of the Ottoman Empire, 1300-1403 (Oxford; University Press, 1916); Arnold J.Toynbee and Kenneth B.Kirkwood, Turkey (London, 1926). 45:82 Pagina 347. Ascunderea Bibliei de popor - Cu privire la atitudinea Bisericii Romano-Catolice faţă de răspândirea Bibliei în traducerile poporului printre laici, vezi The Catholic Encyclopedia, art. "Biblia"; şi G.P.Fisher, The Reformation, cap. 15, 45:83 par. 16 (1873 ed. pp. 530-532); J.Cardinal Gibbons, The Faith of Our Fathers, cap.8 (a 49-a ediţie, 1897), pp. 98-117; John Dowling, History of Romanism, b.7, cap.2, sec. 14; and b.9, cap.3, sec. 24-27 (1871 ed. pp.491-496, 621-625); L.F.Bungener, History of the Council of Trent, pp.101-110 (a 2-a ed. Edinburgh, 1853, tradusă de d.D.Scott); G.H.Putnam, Books and Their Makers During the Middle Ages, vol.1, part.2, cap.2, par. 49.54-56). 45:84 Vezi şi William Muir, The Arrested Reformation (Morgan and Scott, 1912), pp.37-43; Harold Grimm, The Reformation Era (Macmillan, 1954), p.285. Index of Prohibited Books (Vatican Polyglot Press, 1930), p.IX, X; Timothy Hurley, A. Commentary on the Present Index Legislation (New York: Benziger Brothers, 1908) p.71; traducere din The Great Encyclical Letters of Leo XIII (New York: Benziger Brothers, 1903), p.413. 45:85 Cititorul va recunoaşte că textul acestui volum şi notele lui de "Apendice" au fost scrise mai înainte de Conciliul Vatican II, cu politica lui schimbată cu privire la citirea Sfintelor Scripturi. 45:86 Pagina 381. Haine pentru înălţare - Povestea că adventiştii şi-au făcut haine cu care să se înalţe pentru "a întâmpina pe Domnul în văzduh" a fost născocită de aceia care au dorit să aducă batjocură asupra predicării ad-vente. Ea a fost vehiculată atât de stăruitor, încât mulţi au crezut-o, dar o cerce-tare atentă i-a dovedit netemeinicia. Timp de mai mulţi ani, s-a oferit o recom-pensă substanţială pentru acela care ar fi adus o dovadă că aşa ceva a avut loc vreodată, dar n-a fost produsă niciodată. Nici unul dintre aceia care au iubit venirea Mântuitorului n-a fost atât de necunoscător al învăţăturilor Scripturii, încât să presupună că hainele pe care le puteau confecţiona ar fi fost trebuincioa-se pentru ocazia aceea. Singura haină de care sfinţii vor avea nevoie pentru a-L întâmpina pe Domnul este neprihănirea lui Hristos. Vezi Is. 61,10; Apoc. 19,8. 45:87 Pentru respingerea cu înţelepciune a legendei hainelor de înălţare, vezi Francis D.Nichol, Midnight Cry (Washington, D.C.; Review and Herald Publishing Assn, 1944) cap. 25-27 şi Appendices H., vezi şi LeRoy Edwin Froom, Prophetic Faith of Our Fathers (Washington, D.C.: Review andHerald Publishing Assn, 1954), vol. 4, p. 822- 826. 45:88 Pagina 418. Cronologia profetică - Dr. George Bush, profesor de ebraică şi literatură orientală la Universitatea din New York, într-o scrisoare adresată lui William Miller şi publicată în Advent Herald and Signs of the Times Reporter, Boston, March 6 and 13, 1844, a făcut o declaraţie importantă cu privire la acceptarea calculului său cu privire la timpurile profetice. Dr. Bush scria: 45:89 "Niciodată nu vi se va reproşa, după părerea mea, nici dumneavoastră şi nici prietenilor dumneavoastră, că aţi devotat prea mult timp şi atenţie studiului cronologiei profetice şi că aţi lucrat mult la determinarea datelor începutului şi încheierii acestor mari perioade. Dacă aceste perioade sunt date cu adevărat de către Duhul Sfânt în cărţile profetice, au fost date fără îndoială cu scopul 45:90 de a fi studiate şi probabil, în cele din urmă, să fie înţelese pe deplin; şi nici un om care încearcă să facă lucrul acesta nu trebuie acuzat de nebunie plină de încumetare... Luând o zi ca temei profetic pentru un an, cred că sunteţi susţinut atât de exegeza sănătoasă, cât şi de numele mari ale lui Mede, Sir Isaac Newton, episcopul Newton, Kirby, Scott, Keith, cât şi de o oaste întreagă de alţii care au ajuns de multă vreme, în principiu, la aceleaşi concluzii asupra acestei probleme. Toţi sunt de acord că perioadele principale menţionate de Daniel şi de Ioan se încheie aproximativ în acest veac al lumii şi ar fi o logică ciudată aceea care ar încerca să vă convingă de erezie, susţinând, în fond, aceleaşi concepţii care se înalţă atât de proeminent în notiţele acestor profeţi eminenţi. Rezultatele dumneavoastră în acest domeniu de cercetare nu mă şochează atât de mult, încât să afecteze vreun interes important cu privire la adevăr şi datorie. Greşeala dumneavoastră, pe cât înţeleg, se găseşte în alte direcţii decât în cronologia dumneavoastră. Aţi greşit cu totul în ceea ce priveşte natura evenimentelor care trebuie să aibă loc atunci când se încheie aceste perioade. Aceasta este faţa şi capul care suferă explicaţia dv." Vezi Le Roy Edwin Froom, Prophetic Faith of Our Fathers (Washington, D.C.: Review and Herald Publishing Assn, 1950), vol.1, cap. 1.2. 45:91 Pagina 458. O solie întreită - Apoc. 14,6.7 profetizează vestirea primei solii îngereşti. Apoi profetul continuă: "Apoi a urmat un alt înger zicând: 'A căzut, a căzut Babilonul'... Şi a urmat al treilea înger. Cuvântul redat aici "a urmat" înseamnă "a merge împreună", "a veni după altul", "a merge cu el", vezi Henry George Liddeli and Robert Scott Greek English Lexicon (Oxford: Clarendon Press, 1940), vol.1, p. 52. El mai înseamnă "a însoţi". Vezi George Abbott-Smith, A.Manual Greek Lexicon of the New Testament (Edinburgh: T. and T.Clark, 1950), p.17. Este acelaşi cuvânt folosit în Marcu 5, 24. "Isus a mers cu el; şi mult popor Îl urma şi se înghesuia în jurul Lui." El mai este folosit şi de cei o sută patruzeci şi patru de mii de răscumpăraţi. Apoc. 14,4 unde spune: "Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El". În ambele locuri se vede că ideea intenţionată să fie transmisă este aceea de "mergere împreună" "în tovărăşie cu cineva". Aşa găsim în 1 Cor. 10,4, unde citim despre copiii lui Israel că "au băut din aceeaşi stâncă duhovnicească ce venea după ei", cuvântul "venea" este tra-ducerea aceluiaşi cuvânt grec, iar marginalele redau "a mers cu ei". Din acestea înţelegem că ideea din Apoc. 14,8.9 nu este aceea că al doilea şi al treilea înger au venit după primul, la un timp anumit, ci că au venit cu el. Cele trei solii nu sunt decât o solie întreită. Ele sunt trei numai în ordinea ridicării lor. Dar, după ce s-au ridicat, merg împreună şi sunt inseparabile. 45:92 Pagina 455. Supremaţia episcopilor Romei - Pentru împrejurările deosebite referitoare la pretenţia de supremaţie din partea episcopilor din Roma, vezi Robert Francis Cardinal Bellarmine, Power of the Popes in Temporal Affairs (există o traducere engleză în Biblioteca Congresului din Washington D.C.); Henry Edward Cardinal Manning, The Temporal Power of the Vicar of Jesus Christ (London: Burns and Lambert ed. 2-a 1862); and James Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers (Baltimore: John Murphy Co., ed. 110-a, 1917), cap. 5.9. 10012. Pentru autorii protestanţi, vezi Trevor Gervase Jalland, The Church and the Papacy (London: Society for Promoting Christian Knowledge, 1944, a Bampton Lecture); 45:93 and Richard Frederick Littledale, Petrine Claims (London: Society for Promoting Christian Knowledge, 1899). Pentru izvoarele din primele secole în favoarea teoriei petrine, vezi James T.Shotwell and Louise Ropes Loomis, The See of Petre (New York: Columbia University Press, 1927). Pentru aşa-zisa "Donaţie a lui Constantin" vezi Christopher B.Coleman, The Treatise of Lorenzo Valla on the Donation of Constantine (New York, 1914), care dă textul latin integral şi traducerea împreună cu critica totală a documentelor şi a tezelor lui. 45:94 Pagina 593. Biserica din Etiopia Şi Sabatul - Până în anii din urmă, Biserica Coptă din Etiopia a păzit Sabatul zilei a şaptea. Etiopienii au păzit de asemenea duminica, prima zi a săptămânii, de-a lungul istoriei lor ca popor creştin. Aceste zile erau marcate de slujbe deosebite în biserici. Păzirea Sabatului zilei a şaptea a încetat în realitate în Etiopia de astăzi. Pentru rapoarte ale martorilor oculari privitor la zilele religioase în Etiopia, vezi Pero Gomes de Teixeira, The Discovery of Abyssinia by the Portughese în 1520 (tradus în Engleză la Londra: British Museum, 1938), p.79; Father Francisco Alverez, Narrative of the Portuguese Embassy to Abyssinia During the Years 1520-1527, in the records of the Hakluyt Society (London, 1881), vol. 64, p. 22-49; Michael Russell, Nubia and Abyssinia (quoting Father Lobo, Catholic missionary in Ethiopia in 1622) (New York: Harper and amp; Brothers, 1837), p. 226-229; S.Giacomo Baratti, Late Travels Into the Remote Countries of Abyssinia (London: Benjamin Billingsley 1670), p. 134-137; Job Ludolphus, A.New History for Ethiopia London: Smith, 1682), p. 234-357; Samuel Gobat, Journal of Three Years' Residence in Abyssinia (New York; ed. din 1850), pp.55-58, 83-98. Pentru alte lucrări cu privire la această întrebare vezi Peter Heylyn, History of the Sabbath, ed. 2, 1636, vol.2, pp. 198-200; Arthur P.Stanley, Lectures on the History of the Eastern Church (New York; Charles Scribner's Sons, 1882), lecture 1, par. 1; C.F.Rey Romance of the Portuguese in Abyssinia (London: F.H. and G.Witherley, 1929), p.p. 59, 253-297. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: