44:1 Cap. 42 - Sfârşitul luptei
44:2 La încheierea celor o mie de ani, Hristos Se întoarce din nou pe pământ. El este însoţit de oastea celor mântuiţi şi înconjurat de o suită de îngeri. Când coboară într-o maiestate înfricoşată, porunceşte morţilor nelegiuiţi să învie pentru a-şi primi pedeapsa. Ei ies, o ceată puternică, nenumărată ca nisipul mării. Ce contrast faţă de aceia care au înviat la prima înviere! Cei drepţi au fost îmbrăcaţi cu tinereţe şi frumuseţe nemuritoare. Cei nelegiuiţi poartă urmele bolii şi ale morţii.
44:3 Fiecare ochi din mulţime se întoarce să vadă slava lui Dumnezeu. Cu un glas, oştile nelegiuiţilor exclamă: "Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!" Nu iubirea faţă de Isus le inspiră această exclamaţie. Puterea adevărului face ca buzele lor să rostească, fără să vrea, aceste cuvinte. Cei nelegiuiţi ies din mormânt cu aceeaşi ură faţă de Isus şi cu acelaşi spirit de rebeliune. Ei nu mai au un nou timp de har în care să-şi corecteze defectele din viaţa lor trecută. Nimic nu s-ar mai câştiga cu aceasta. O viaţă întreagă de neascultare nu le-a înmuiat inimile. O a doua ocazie, dacă le-ar fi dată, ar fi folosită la fel ca prima, călcând în picioare cerinţele lui Dumnezeu şi răzvrătindu-se împotriva Lui.
44:4 Hristos coboară pe Muntele Măslinilor, de unde S-a înălţat după învierea Sa şi unde îngerii au repetat făgăduinţa revenirii Sale. Profetul spune: "Atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu,
44:5 şi toţi sfinţii împreună cu El! Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc... şi se va face o vale foarte mare... Şi Domnul va fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume" (Zah. 14, 4.5.9). În timp ce Noul Ierusalim, în splendoarea lui orbitoare, se coboară din ceruri şi se aşează pe locul curăţit şi pregătit să-l primească, Hristos împreună cu poporul Său şi cu îngerii intră în Cetatea Sfântă.
44:6 Acum Satana se pregăteşte pentru o ultimă luptă pentru supremaţie. Cât timp a fost lipsit de putere şi întrerupt din lucrarea lui de amăgire, prinţul răului s-a simţit nenorocit şi descurajat; dar când morţii nelegiuiţi învie şi el vede acele mulţimi de partea lui, nădejdea lui reînvie şi se hotărăşte să nu renunţe la marea luptă. Îşi va pune în linie de bătaie, sub steagul lui, toate oştile celor pierduţi şi prin ei va căuta să-şi aducă la îndeplinire planurile. Cei nelegiuiţi sunt prizonierii lui Satana. Respingându-L pe Hristos, ei au acceptat conducerea marelui răzvrătit. Ei sunt gata să primească sugestiile lui şi să împlinească poruncile lui. Dar, consecvent şireteniei lui de la început, nu vrea să fie recunoscut ca fiind Satana. Pretinde a fi prinţul care este proprietarul de drept al lumii şi a cărui moştenire i-a fost răpită pe nedrept. Se prezintă supuşilor lui amăgiţi ca salvator, asigurându-i că puterea lui i-a scos din morminte şi că este pe punctul de a-i scăpa de cea mai crudă tiranie. Prezenţa lui Hristos fiind îndepărtată, Satana face minuni pentru a-şi susţine pretenţiile. El îl face tare pe cel slab şi le inspiră tuturor spiritul şi energia lui. Le propune să-i conducă împotriva taberei sfinţilor şi să pună stăpânire pe Cetatea lui Dumnezeu. Cu bucurie diabolică arată spre milioanele nenumărate de oameni care au fost înviaţi din mormintele lor şi declară că, în calitate de conducător al lor, este în stare să cucerească cetatea ca să-şi recâştige tronul şi împărăţia.
44:7 În acea gloată sunt mulţi din generaţia aceea cu viaţă lungă, care a existat înainte de potop; bărbaţi cu statură înaltă şi de o inteligenţă vastă, care, supunându-se stăpânirii îngerilor căzuţi, şi-au consacrat toată priceperea şi cunoştinţele pentru înălţarea de sine; bărbaţi ale căror lucruri minunate de artă au făcut ca lumea să idolatrizeze geniul lor, dar ale căror cruzime şi invenţii rele au murdărit pământul şi au deformat chipul lui Dumnezeu, făcându-L să şteargă de pe faţa pământului creaţiunea Sa. Acolo sunt împăraţi şi generali care au cucerit popoare, viteji care n-au pierdut nici o bătălie, luptători mândri şi ambiţioşi, a căror apropiere făcea împărăţiile să tremure. Prin moarte, n-au suferit nici o schimbare. Când ies din morminte, îşi reiau cursul gândurilor chiar de acolo de unde au încetat. Sunt mânaţi de aceeaşi dorinţă de cucerire care-i stăpânea când au căzut.
44:8 Satana se consultă cu îngerii lui şi apoi cu aceşti împăraţi cuceritori şi oameni puternici. Ei privesc puterea şi numărul acelora care sunt de partea lor şi declară că armata din cetate este mică în comparaţie cu a lor şi că poate fi biruită. Fac planuri să pună stăpânire pe bogăţiile şi pe slava Noului Ierusalim. Toţi încep de îndată să se pregătească de luptă. Meşteri pricepuţi făuresc echipament de război. Conducători militari, renumiţi pentru succesele lor, rânduiesc gloate de luptători în companii şi divizii.
44:9 În cele din urmă, se dă ordinul de înaintare şi oştile nenumărate pornesc - o armată cum n-a fost niciodată formată de cuceritorii pământeşti, pe care forţele unite din toate veacurile, de când a început războiul pe pământ, n-au egalat-o niciodată. Satana, cel mai puternic dintre luptători, conduce avangarda, iar îngerii lui îşi unesc forţele pentru această luptă finală. Împăraţi şi luptători sunt în cortegiul lui, iar mulţimile îi urmează în companii mari, fiecare sub comandantul rânduit. Cu o precizie militară, rândurile înaintează unul după altul pe suprafaţa pământului, neregulată şi crăpată, către Cetatea lui Dumnezeu. La porunca lui Isus, porţile Noului Ierusalim sunt închise şi armatele lui Satana împresoară cetatea şi se pregătesc de atac.
44:10 Hristos apare acum din nou în faţa vrăjmaşilor Săi. Cu mult deasupra cetăţii, pe o temelie de aur lustruit, se află un tron înalt. Pe acest tron stă Fiul lui Dumnezeu, iar în jur sunt supuşii împărăţiei Sale. Nici o limbă şi nici o pană nu pot descrie puterea şi maiestatea lui Hristos. Slava veşnicului Tată Îl învăluie pe Fiul Său. Strălucirea prezenţei Sale umple Cetatea lui Dumnezeu şi se revarsă dincolo de porţi, învăluind pământul întreg cu strălucirea ei.
44:11 Cel mai aproape de tron sunt aceia care odinioară au fost zeloşi pentru cauza lui Satana, dar care, ca nişte tăciuni scoşi din foc, L-au urmat pe Mântuitorul lor cu un devotament profund şi puternic. Apoi stau aceia care au clădit caractere creştine în mijlocul minciunii şi necredinţei, aceia care au respectat Legea lui Dumnezeu atunci când lumea creştină o declara fără valoare şi milioane din toate veacurile care au suferit moartea de martir pentru credinţa lor. Iar mai departe este "gloata cea mare pe care n-o poate număra nimeni, dintre toate popoarele, neamurile şi limbile... înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe şi cu ramuri de finic în mâini" (Apoc. 7,9). Lupta lor s-a sfârşit, au câştigat biruinţa. Au alergat şi au căpătat premiul. Ramura de palmier din mâinile lor este simbolul biruinţei şi haina albă este însemnul neprihănirii lui Hristos care acum este a lor.
44:12 Cei răscumpăraţi înalţă o cântare de laudă care răsună prin bolţile cerului: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şede pe scaunul de domnie, şi a Mielului!" (vers. 10). Îngerii şi serafimii îşi unesc glasurile în adorare. Când cei mântuiţi privesc puterea şi răutatea lui Satana, văd, ca niciodată mai înainte, că nici o altă putere nu i-a putut face biruitori, decât aceea a lui Hristos. În toată mulţimea aceea strălucită nu se găseşte nimeni care să-şi atribuie mântuirea, ca şi când ar fi biruit prin propria putere şi bunătate. Nu se spune nimic despre ceea ce au făcut sau au suferit; ci refrenul fiecărei cântări, cheia fiecărui imn este: Mântuirea este a Dumnezeului nostru şi a Mielului.
44:13 În prezenţa locuitorilor pământului şi ai cerului, are loc încoronarea finală a Fiului lui Dumnezeu. Şi acum, învestit cu maiestate şi putere supremă, Împăratul împăraţilor pronunţă sentinţa faţă de răzvrătiţii împotriva guvernării Sale şi aduce la îndeplinire dreptatea pentru aceia care au călcat în picioare Legea Sa şi l-au prigonit pe poporul Său. Profetul lui Dumnezeu spune: "Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui, şi nu s-a mai găsit un loc pentru ele. Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea" (Apoc. 20,11.12).
44:14 De îndată ce cărţile cu rapoarte sunt deschise, şi ochiul lui Isus priveşte asupra nelegiuiţilor, ei devin conştienţi de fiecare păcat pe care l-au săvârşit vreodată. Ei văd exact locul unde picioarele lor s-au depărtat de pe cărarea curăţiei şi a sfinţeniei şi cât de departe i-a dus mândria şi răzvrătirea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Ispitele seducătoare pe care le-au încurajat prin îngăduirea păcatului, binecuvântările folosite în scop rău, solii lui Dumnezeu dispreţuiţi, avertizările lepădate, valurile de milă respinse din cauza inimii îndărătnice şi nepocăite - toate acestea apar ca şi când sunt scrise cu litere de foc.
44:15 Deasupra tronului este descoperită crucea; şi, ca o privelişte panoramică, apar scenele ispitirii şi căderii lui Adam împreună cu etapele succesive din Planul cel mare de Mântuire. Naşterea umilă a Mântuitorului, primii Săi ani de sărăcie şi ascultare; botezul Său în Iordan; postul şi ispitirea din pustie; lucrarea Sa publică, descoperirea faţă de oameni a celor mai preţioase binecuvântări ale cerului; zilele pline de fapte de iubire şi de milă; nopţile rugăciunii şi vegherii în singurătatea munţilor; comploturile geloziei, ale urii şi ale răutăţii cu care erau răsplătite binefacerile Sale; agonia îngrozitoare şi tainică din Ghetsemani, sub povara zdrobitoare a păcatelor lumii întregi; trădarea în mâinile gloatei ucigaşe; evenimentele înfricoşătoare din noaptea aceea de groază;
44:16 Prizonierul care nu Se împotrivea, părăsit de ucenicii Săi iubiţi, care fugiseră dezamăgiţi pe străzile Ierusalimului; Fiul lui Dumnezeu adus în mijlocul veseliei în faţa lui Ana, judecat în palatul marelui preot, în sala de judecată a lui Pilat, înaintea lui Irod cel crud şi laş, batjocorit, insultat, torturat şi condamnat la moarte - toate acestea sunt prezentate în culori vii.
44:17 Iar acum, în faţa mulţimii tremurânde, sunt arătate scenele finale; răbdătorul Suferind mergând pe drum către Calvar; Prinţul cerului atârnând pe cruce; preoţii îngâmfaţi, gloata batjocoritoare, care lua în râs agonia Lui de moarte; întunericul supranatural; pământul împovărat, stâncile despicate, mormintele deschise, marcând clipa în care Mântuitorul lumii Şi-a dat viaţa.
44:18 Spectacolul îngrozitor se arată exact aşa cum a fost. Satana, îngerii şi supuşii lui nu au nici o putere să se întoarcă de la tabloul propriei lucrări. Fiecare îşi reaminteşte partea pe care a înfăptuit-o. Irod, care a ucis copiii nevinovaţi din Betleem, ca să-L nimicească pe Împăratul lui Israel; Irodiada cea josnică, pe al cărei suflet vinovat stă sângele lui Ioan Botezătorul; Pilat cel slab şi oportunist; soldaţii batjocoritori; preoţii şi fruntaşii împreună cu gloata înnebunită, care striga: "Sângele Lui să fie peste noi şi peste copiii noştri" - toţi privesc grozăvia vinovăţiei lor. Zadarnic caută să se ascundă de maiestatea divină a feţei Sale, care întrece strălucirea soarelui, în timp ce mântuiţii îşi depun coroanele la picioarele Mântuitorului, exclamând: "El a murit pentru mine!"
44:19 În mijlocul mulţimii răscumpărate sunt apostolii lui Hristos, Pavel cel curajos, Petru cel înflăcărat, Ioan cel iubitor şi iubit, împreună cu fraţii lui inimoşi, şi împreună cu ei marea oaste de martiri; iar în afara zidurilor, împreună cu toate lucrurile respingătoare şi josnice, sunt aceia care i-au prigonit, întemniţat şi ucis. Acolo este Nero, acel monstru al cruzimii şi al viciului, care priveşte acum bucuria şi înălţarea acelora pe care odinioară i-a torturat şi în a căror groază extremă şi-a găsit o desfătare satanică. Mama lui este acolo pentru a vedea rezultatul lucrării ei; să vadă cum trăsătura rea de caracter transmisă fiului ei, patimile încurajate şi dezvoltate sub influenţa
44:20 şi prin exemplul ei au rodit crima care a făcut lumea să se cutremure.
44:21 Acolo sunt preoţii şi prelaţii papistaşi, care au pretins a fi ambasadorii lui Hristos, dar care au folosit roata, temniţa şi rugul pentru a stăpâni conştiinţele poporului Său. Acolo sunt pontifii cei îngâmfaţi, care s-au înălţat mai presus de Dumnezeu şi s-au încumetat să schimbe Legea Celui Preaînalt. Acei pretinşi părinţi ai bisericii au de dat o socoteală înaintea lui Dumnezeu, de care ar dori să fie scutiţi. Prea târziu sunt aduşi să vadă că Cel Atotştiutor este gelos pentru Legea Sa şi că nu-l va scuti pe cel vinovat. Ei înţeleg acum că Hristos Se face una cu poporul Său care suferă; iar ei simt puterea cuvintelor Sale: "Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut" (Matei 25,40).
44:22 Întreaga lume nelegiuită este la bara de judecată a lui Dumnezeu, sub acuzaţia de înaltă trădare faţă de guvernământul cerului. Ei nu au pe nimeni care să le apere cauza; n-au nici o scuză; şi se pronunţă asupra lor sentinţa morţii veşnice.
44:23 Acum văd cu toţii că plata păcatului este moartea, şi nu o libertate nobilă şi viaţa veşnică, ci sclavie, ruină şi moarte. Cei nelegiuiţi văd că s-au pierdut printr-o viaţă de răzvrătire. Când li s-a oferit greutatea veşnică de slavă, au batjocorit-o; dar acum, cât de dorită li se pare! "Toate acestea", strigă sufletul pierdut, "le-aş fi putut avea; dar am ales să le îndepărtez de la mine. O, ce patimă ciudată! Am schimbat pacea, fericirea şi onoarea pentru distrugere, ruşine şi disperare". Toţi văd că excluderea lor din cer este dreaptă. Prin viaţa lor au declarat: "Nu vrem ca acest Om (Isus) să domnească peste noi".
44:24 Ca într-o răpire, cei nelegiuiţi au privit încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Văd în mâinile Sale tablele Legii divine, statutele pe care le-au dispreţuit şi le-au călcat. Ei sunt martori ai izbucnirii de uimire, de răpire
44:25 şi de adorare a celor mântuiţi; şi ca unda unei melodii se revarsă peste mulţimile din afara Cetăţii exclamaţia tuturor, într-un glas: "Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor!" (Apoc. 15,3); şi, căzând cu faţa la pământ, ei se închină Prinţului vieţii.
44:26 Satana pare paralizat când priveşte slava şi maiestatea lui Hristos. El, care odată fusese un heruvim ocrotitor, îşi aminteşte de unde a căzut. Un serafim strălucitor, "fiu al zorilor"; cât de schimbat, cât de decăzut! Din sfatul în care odinioară era onorat, acum este exclus pentru totdeauna. El vede pe altul stând acum lângă Tatăl, acoperindu-I slava. A văzut coroana pusă pe capul lui Hristos de un înger cu o statură înaltă şi cu o prezenţă maiestuoasă şi ştie că poziţia înălţată a acestui înger ar fi putut fi a lui.
44:27 Îşi aduce aminte de căminul nevinovăţiei şi curăţiei lui, de pacea şi de mulţumirea lui, până şi-a îngăduit să murmure împotriva lui Dumnezeu şi să Îl invidieze pe Hristos. Acuzaţiile lui, răscoala lui, amăgirile lui pentru a câştiga simpatia şi sprijinul îngerilor, stăruinţa lui încăpăţânată în a nu face nici un efort de întoarcere atunci când Dumnezeu i-a oferit iertarea - toate acestea îi vin cu putere în minte. Îşi revede lucrarea printre oameni, cu urmările ei - vrăjmăşia omului faţă de semenul lui, distrugerea teribilă a vieţii, ridicarea şi căderea împărăţiilor, răsturnarea tronurilor, succesiunea îndelungată a agitaţiilor, a conflictelor şi a răscoalelor. Îşi aminteşte de toate eforturile lui permanente de a se împotrivi lucrării lui Hristos şi de a-l afunda pe om din ce în ce mai adânc. Vede că uneltirile lui demonice nu i-au putut distruge pe aceia care şi-au pus încrederea în Isus. Când Satana îşi priveşte împărăţia, rodul trudei lui, vede numai decădere şi ruină. A condus mulţimile să creadă că Cetatea lui Dumnezeu ar putea fi o pradă uşoară; dar ştie că aceasta este o minciună. Mereu şi mereu în desfăşurarea marii lupte a fost învins şi obligat să se predea. Cunoaşte prea bine puterea şi maiestatea Celui veşnic.
44:28 Scopul marelui răsculat a fost totdeauna să se îndreptăţească şi să dovedească faptul că guvernarea divină este răspunzătoare de răzvrătirea lui. În scopul acesta a folosit toată puterea minţii lui. A lucrat în mod premeditat şi sistematic şi cu un succes uimitor, conducând mulţimi uriaşe să primească versiunea lui cu privire la marea luptă care a durat atâta vreme. Timp de mii de ani, acest şef al conspiraţiei a aşezat minciuna în locul adevărului. Dar acum a venit timpul când rebeliunea trebuie să fie înfrântă până la urmă, iar istoria şi caracterul lui Satana să fie demascate. În ultimul său efort uriaş de a-L detrona pe Hristos, de a distruge pe poporul Său şi de a pune stăpânire pe Cetatea lui Dumnezeu, arhiamăgitorul a fost demascat definitiv. Aceia care s-au unit cu el văd înfrângerea totală a cauzei lui. Urmaşii lui Hristos şi îngerii credincioşi văd întinderea vastă a intrigilor lui împotriva guvernării lui Dumnezeu. El devine obiectul repulsiei generale.
44:29 Satana vede că răscoala l-a făcut nedemn pentru cer. El şi-a dirijat puterile pentru a lupta împotriva lui Dumnezeu; curăţia, pacea şi armonia cerului ar fi pentru el o tortură supremă. Acuzaţiile lui împotriva milei şi dreptăţii lui Dumnezeu sunt acum aduse la tăcere. Jignirea pe care a încercat să o arunce asupra lui Iehova cade cu totul asupra lui. Iar acum Satana se pleacă şi mărturiseşte justeţea sentinţei date lui.
44:30 "Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va slăvi Numele Tău? Căci numai Tu eşti sfânt, şi toate neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că judecăţile Tale au fost arătate!" (vers. 4). Toate întrebările cu privire la adevăr şi rătăcire în lupta cea lungă au fost acum explicate. Urmările răscoalei, roadele punerii deoparte a statutelor divine s-au descoperit vederii tuturor inteligenţelor create. Efectele conducerii lui Satana în contrast cu guvernarea lui Dumnezeu au fost prezentate universului întreg. Chiar lucrările lui l-au condamnat. Înţelepciunea lui Dumnezeu, dreptatea şi bunătatea Lui sunt deplin îndreptăţite. S-a văzut că toate procedeele Sale în marea luptă au fost dirijate ţinând seama de
44:31 binele veşnic al poporului Său şi binele tuturor lumilor pe care El le-a creat. "Toate lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne! Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta" (Ps. 145,10). Istoria păcatului va sta în toată veşnicia ca martoră că de existenţa Legii lui Dumnezeu este legată fericirea tuturor fiinţelor create de El. Ţinând seama de toate faptele din lupta cea mare, universul întreg, atât cei credincioşi, cât şi cei răsculaţi, declară într-un glas: "Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al neamurilor".
44:32 Înaintea universului s-a prezentat lămurit jertfa cea mare făcută de Tatăl şi de Fiul în favoarea omului. A venit ceasul când Hristos Îşi ocupă poziţia de drept şi este preamărit mai presus de domnii şi de puteri şi de orice nume ce se poate da. Pentru bucuria care-I era pusă înainte - ca să aducă multe suflete la slavă - a suferit El crucea şi a dispreţuit ruşinea. Şi pe cât de neînţeles de mari au fost durerea şi ruşinea, cu mult mai mari sunt bucuria şi slava. El priveşte asupra celor răscumpăraţi, înnoiţi după chipul Său, toate inimile purtând pecetea desăvârşită a divinului, toate feţele reflectând asemănarea cu Împăratul lor. El vede în ei rezultatul muncii sufletului Său şi este mulţumit. Apoi, cu un glas care mişcă mulţimile celor drepţi şi ale celor nelegiuiţi, El declară: "Iată răsplata pentru sângele Meu. Pentru aceştia am suferit, pentru ei am murit, ca să locuiască înaintea Mea în veacurile veşnice". Iar din gura celor îmbrăcaţi în haine albe din jurul tronului se înalţă cântecul de laudă: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!" (Apoc. 5,12).
44:33 Cu toate că Satana a fost constrâns să recunoască dreptatea lui Dumnezeu şi să se plece înaintea supremaţiei lui Hristos, caracterul lui rămâne neschimbat. Spiritul de răzvrătire izbucneşte iarăşi ca un torent puternic. Plin de furie, se hotărăşte să nu abandoneze lupta cea mare. A venit timpul pentru o luptă disperată, finală, împotriva Împăratului cerului. Se aruncă în mijlocul supuşilor lui
44:34 şi încearcă să-i inspire cu propria furie, ridicându-i pe loc la luptă. Dar dintre toate milioanele pe care le-a amăgit la răscoală nu este nici unul care să-i recunoască supremaţia. Puterea lui este sfârşită. Cei nelegiuiţi sunt plini de aceeaşi ură faţă de Dumnezeu pe care o inspiră Satana; dar ei văd că situaţia lor este deznădăjduită, că nu pot birui în lupta împotriva lui Iehova. Mânia lor se aprinde împotriva lui Satana şi a acelora care au fost agenţii lui în amăgire şi, cu o furie demonică, se întorc împotriva lor.
44:35 Domnul zicea: "Pentru că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu, iată că voi aduce împotriva ta nişte străini, pe cele mai asupritoare dintre popoare, care vor scoate sabia împotriva înţelepciunii tale strălucitoare, şi-ţi vor pângări frumuseţea. Te vor arunca în groapă". "Te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor şi te prefac în cenuşă pe pământ, înaintea tuturor celor ce te privesc; eşti nimicit, şi nu vei mai fi niciodată!" (Ezech. 28,6-8.16-19).
44:36 "Căci orice încălţăminte purtată în învălmăşeala luptei, şi orice haină de război tăvălită în sânge, vor fi aruncate în flăcări, ca să fie arse în foc." "Căci Domnul este mâniat pe toate neamurile şi plin de urgie pe toată oştirea lor; el le nimiceşte cu desăvârşire, le măcelăreşte de tot." "Peste cei răi plouă cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte" (Is. 9,5; 34,2; Ps. 11,6). Flăcări cad de la Dumnezeu din cer. Pământul se crapă. Armele ascunse în adâncurile lui sunt scoase în afară. Flăcări nimicitoare izbucnesc din fiecare prăpastie deschisă. Chiar şi stâncile ard. A venit ziua care va arde ca un cuptor. Elementele se topesc de dogoarea mistuitoare, chiar şi pământul cu tot ce este pe el arde (Mal. 4,1-2; 2 Petru 3,10). Suprafaţa pământului pare o masă topită - un lac de foc uriaş, clocotind.
44:37 Este vremea judecăţii şi a pierzării oamenilor nelegiuiţi - "o zi de răzbunare a Domnului, un an de răsplătire şi răzbunare pentru Sion" (Is. 34,8).
44:38 Cel nelegiuit îşi primeşte răsplata pe pământ (Prov. 11,31). "Căci iată, vine ziua, care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor" (Mal. 4,1). Unii sunt distruşi într-o clipă, în timp ce alţii suferă multe zile. Toţi sunt pedepsiţi "după faptele lor". Păcatele celor drepţi fiind puse asupra lui Satana, el trebuie să sufere nu numai pentru răscoala proprie, ci pentru toate păcatele la care i-a provocat pe sfinţi să le săvârşească. Pedeapsa lui este cu mult mai mare decât a acelora pe care i-a amăgit. După ce toţi aceia care au căzut prin amăgirile lui au pierit, el încă mai trăieşte şi mai suferă. În flăcările nimicitoare, cei nelegiuiţi sunt nimiciţi, şi rădăcină, şi ramură - Satana fiind rădăcina, iar urmaşii lui, ramurile. Pedeapsa deplină a Legii a fost adusă; cererea dreptăţii a fost satisfăcută; iar cerul şi pământul, privind, declară neprihănirea lui Iehova.
44:39 Lucrarea de nimicire a lui Satana s-a sfârşit pentru totdeauna. Timp de şase mii de ani şi-a făcut voia, umplând pământul de vai şi producând durere în tot universul. Toată creaţiunea a gemut şi s-a chinuit în durere. Acum, făpturile lui Dumnezeu sunt pentru totdeauna eliberate de prezenţa şi de ispitirile lui. "Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii cei drepţi în cântece de veselie" (Is. 14,7). Şi un strigăt de laudă şi de biruinţă se înalţă din tot universul credincios: "Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zice: "Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăţească" (Apoc. 19,6).
44:40 În timp ce pământul este învăluit în focul distrugerii, cei drepţi locuiesc în siguranţă în Sfânta Cetate. A doua moarte nu are nici o putere asupra acelora care au avut parte de prima înviere. În timp ce Dumnezeu este pentru cei nelegiuiţi un foc mistuitor, pentru poporul Său este un soare şi un scut (Apoc. 20,6; Ps. 84,11).
44:41 "Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou: pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră" (Apoc. 21,1). Focul care îi consumă pe cei nelegiuiţi curăţă pământul. Orice urmă de blestem este îndepărtată. Nici un iad arzând veşnic nu va păstra înaintea celor răscumpăraţi consecinţele grozave ale păcatului.
44:42 Numai o singură amintire rămâne: Mântuitorul nostru va purta pentru veşnicie semnele răstignirii. Pe fruntea Sa rănită, pe coasta Sa, pe mâinile şi picioarele Sale, se vor păstra pe veci urmele lucrării pline de cruzime pe care a făcut-o păcatul. Privindu-L pe Hristos în slava Sa, profetul spune: "Din mâna Lui pornesc raze, şi acolo este ascunsă tăria Lui" (Hab. 3,4). Coasta împunsă, din care a curs şuvoiul purpuriu, l-a împăcat pe om cu Dumnezeu - acolo este slava Mântuitorului, acolo "este ascunsă tăria Lui". Puternic ca să mântuiască, prin jertfa răscumpărării, El a fost puternic să execute dreptatea asupra acelora care au dispreţuit mila lui Dumnezeu. Iar semnele umilinţei Sale formează cinstea Sa cea mai înaltă; prin veacurile veşnice, rănile de la Calvar vor provoca lauda Sa şi vor face cunoscută puterea Sa.
44:43 "Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni, şi la tine va ajunge vechea stăpânire, împărăţia fiicei Ierusalimului!" (Mica 4,8). A venit vremea către care au privit cu ardoare oamenii sfinţi de la data de când sabia învăpăiată a oprit prima pereche din Eden, timpul pentru "răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu" (Efes. 1,14). Pământul, care a fost dat omului de la început să fie împărăţia sa şi care a fost trădat în mâinile lui Satana şi ţinut multă vreme de acest duşman puternic, a fost adus înapoi prin marele Plan de Mântuire. Tot ce a fost pierdut prin păcat a fost recâştigat. "Căci aşa vorbeşte Domnul, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit" (Is. 45,18). Scopul de la început al lui Dumnezeu în crearea pământului este împlinit când este făcut locuinţă veşnică pentru cei mântuiţi. "Cei neprihăniţi vor stăpâni ţara, şi vor locui în ea pe vecie" (Ps. 37,29).
44:44 Teama de a nu face moştenirea viitoare să pară prea materială
44:45 i-a făcut pe mulţi să spiritualizeze chiar acele adevăruri care ne conduc să o privim ca fiind căminul nostru. Isus i-a asigurat pe ucenicii Săi că S-a dus să le pregătească locaşuri în casa Tatălui. Aceia care primesc învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi în totală necunoştinţă cu privire la căminul ceresc. Şi, cu toate acestea, "lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Cor. 2,9). Limbajul omenesc nu este în stare să descrie răsplata celor neprihăniţi. Va fi cunoscută numai de aceia care o vor vedea. Nici o minte mărginită nu poate cuprinde slava Paradisului lui Dumnezeu.
44:46 În Biblie, moştenirea celor mântuiţi este numită "o patrie" (Evrei 11,14-16). Acolo, păstorul ceresc Îşi conduce turma la izvoare de apă vie. Pomul vieţii îşi dă roadele în fiecare lună, iar frunzele pomului sunt pentru vindecarea neamurilor. Acolo sunt izvoare care curg continuu, limpezi precum cristalul, şi, pe malul lor, pomi unduind îşi aruncă umbrele pe cărările pregătite pentru răscumpăraţii Domnului. Acolo câmpiile întinse se continuă cu coline pline de frumuseţe, iar munţii lui Dumnezeu îşi înalţă crestele înalte. Pe acele câmpii paşnice, lângă izvoarele pline de viaţă, poporul lui Dumnezeu, multă vreme peregrin şi rătăcitor, va găsi un cămin.
44:47 "Poporul Meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite." "Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale 'Mântuire' şi porţile tale 'Laudă'. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. Nu vor zidi case, ca altul să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor" (Is. 32,18; 60,18; 65,21-22).
44:48 "Pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul." "În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul."
44:49 "Atunci lupul va locui împreună cu mielul, şi pardosul se va culca împreună cu iedul; şi le va mâna un copilaş. Nu se va face nici un rău şi nici o pagubă pe tot muntele Meu cel sfânt", zice Domnul (Is. 35,1; 55,13; 11,6.9).
44:50 Durerea nu poate să existe în atmosfera cerului. Nu vor mai fi lacrimi, nici convoaie funebre, nici urme de plâns. "Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut." "Nici un locuitor nu zice: 'Sunt bolnav!' Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui" (Apoc. 21,4; Is. 33,24).
44:51 Acolo este Noul Ierusalim, metropola slăvită a noului pământ, "o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău". "Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. Neamurile vor umbla în lumina ei şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea." Domnul zice: "Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu". "Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor" (Is. 62,3; Apoc. 21,11.24; Is. 65,19; Apoc. 21,3).
44:52 În cetatea lui Dumnezeu "nu va fi noapte". Nimeni nu va avea nevoie şi nu va dori odihnă. Acolo nu va fi oboseală în a face voia lui Dumnezeu şi în a da laudă Numelui Său. Vom simţi mereu prospeţimea dimineţii şi mereu vom fi departe de încheierea ei. "Nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina" (Apoc. 22,5). Lumina soarelui va fi înlocuită cu o lumină care nu este supărătoare, cu toate că întrece strălucirea de la amiază. Slava lui Dumnezeu şi a Mielului inundă Cetatea Sfântă cu o lumină care nu slăbeşte. Cei răscumpăraţi umblă în slava fără soare a unei zile permanente.
44:53 "În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei" (Apoc. 21,22). Poporul lui Dumnezeu are privilegiul să păstreze o legătură deschisă cu Tatăl
44:54 şi cu Fiul. "Acum vedem ca într-o oglindă întunecată" (1 Cor. 13,12). Privim chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă, în lucrările naturii şi în procedeele Sale cu oamenii, dar atunci Îl vom vedea faţă în faţă, fără vălul înceţoşat între noi. Vom sta în prezenţa Lui şi vom privi slava feţei Sale.
44:55 Acolo, cei mântuiţi vor cunoaşte aşa cum sunt cunoscuţi. Dragostea şi simpatia pe care Însuşi Dumnezeu le-a sădit în suflet îşi vor găsi acolo exercitarea cea mai curată şi cea mai plăcută. Comuniunea curată cu fiinţele sfinte, viaţa socială armonioasă cu îngerii binecuvântaţi şi cu cei credincioşi din toate veacurile, care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului, legăturile sfinte care unesc întreaga familie din cer şi de pe pământ (Efes. 3,15) - acestea ajută la fericirea celor răscumpăraţi.
44:56 Acolo, minţi nemuritoare vor contempla, cu o bucurie care nu va slăbi niciodată, minunile puterii creatoare, tainele iubirii răscumpărătoare. Acolo, nu va mai fi nici un vrăjmaş crud şi amăgitor, care să ispitească la uitare de Dumnezeu. Orice facultate va fi dezvoltată, orice capacitate va fi mărită. Acumularea de cunoştinţe nu va mai obosi mintea şi nu va mai secătui puterile. Acolo, cele mai mari planuri vor fi realizate, cele mai înalte aspiraţii vor fi atinse, cele mai înalte ambiţii vor fi îndeplinite; şi încă vor mai fi noi culmi de urcat, noi minuni de admirat, noi adevăruri de înţeles, ţinte noi care să solicite puterile minţii, ale sufletului şi ale corpului.
44:57 Toate comorile universului vor fi deschise spre studiu mântuiţilor lui Dumnezeu. Neîncătuşaţi de moarte, ei îşi iau zborul neobosit către lumile îndepărtate - lumi care au fost mişcate de durere la vederea necazului oamenilor şi au tresăltat în cântări de bucurie la vestea despre un suflet salvat. Cu o bucurie de nedescris, copiii pământului ajung părtaşi la bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute. Ei se împărtăşesc din comorile de cunoştinţă şi înţelegere câştigate prin veacuri şi veacuri din contemplarea lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu. Cu o viziune neumbrită, ei privesc slava creaţiunii - sori, stele şi
44:58 sisteme, toate în ordinea rânduită lor înconjurând tronul Dumnezeirii. Numele Creatorului este scris pe toate lucrurile, de la cea din urmă şi până la cea mai mare, şi în toate se manifestă bogăţiile puterii Sale.
44:59 Şi anii veşniciei, în desfăşurarea lor, vor aduce descoperiri mai bogate şi mai slăvite despre Dumnezeu şi despre Hristos. Pe măsură ce creşte cunoştinţa, cresc şi dragostea, respectul şi fericirea. Cu cât oamenii Îl vor cunoaşte pe Dumnezeu mai mult, cu atât mai mare va fi admiraţia lor faţă de caracterul Său. Când Isus deschide în faţa lor bogăţiile mântuirii şi realizările uimitoare în lupta cea mare cu Satana, inimile celor mântuiţi sunt cuprinse de o devoţiune şi mai arzătoare şi, cu o bucurie şi mai entuziastă, îşi ating harpele de aur şi atunci de zece mii de ori zece mii şi mii de mii de glasuri se unesc pentru a înălţa coruri puternice de laudă.
44:60 "Şi pe toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: 'A Celui ce şede pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!'" (Apoc. 5,13)
44:61 Marea luptă s-a sfârşit. Păcatul şi păcătoşii nu mai există. Universul întreg este curat. O singură vibraţie de armonie şi de bucurie străbate prin creaţiunea imensă. De la Acela care a creat toate se revarsă viaţa, lumina şi fericirea prin domeniile spaţiului fără sfârşit. De la atomul minuscul şi până la lumile cele mari, toate lucrurile, însufleţite şi neînsufleţite, în frumuseţea lor neumbrită şi într-o bucurie desăvârşită, declară că Dumnezeu este iubire.