Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 43:33


43:33 (1 Cor. 4,5). Daniel declară că atunci când vine Cel Îmbătrânit de zile "judecata a fost dată sfinţilor Celui Preaînalt" (Dan. 7,22). La data aceasta, cei neprihăniţi domnesc ca regi şi preoţi pentru Dumnezeu. Ioan spune în Apocalipsa: "Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celor ce au şezut pe ele, li s-a dat judecata; ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani" (Apoc. 20,4-6). Acum este timpul când, aşa cum a profetizat apostolul Pavel, "sfinţii vor judeca lumea" (1 Cor. 6,2). Împreună cu Hristos ei îi judecă pe cei nelegiuiţi, comparând faptele lor cu Biblia, cartea statutară, hotărând fiecare caz după faptele făcute în trup. Apoi, partea pe care cei nelegiuiţi trebuie să o suporte este măsurată după faptele lor; şi este scrisă în dreptul numelui lor în cartea morţii.