Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 42:51


42:51 înaintea tronului, o cântare pe care nici un om n-o poate cânta afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii. Este cântarea lui Moise şi a Mielului - cântarea eliberării. Nimeni în afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii nu poate învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor - o experienţă pe care nici o altă generaţie n-a avut-o până atunci. "Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El." Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiţi ca "primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel" (Apoc. 15,2-3; 14,1-5). "Aceştia sunt cei care au venit din strâmtorarea cea mare"; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a fost niciodată pe pământ. Ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov, au stat fără mijlocitor în timpul revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi, căci "şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului". "În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată" înaintea lui Dumnezeu. "De aceea stau ei înaintea tronului lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Său. Şi cel care şede pe tron va locui în mijlocul lor." Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să-i dogorească pe oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat necazuri, foame şi sete. Dar "nu vor mai fi flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul care este în mijlocul tronului îi va hrăni, şi-i va aduce la izvoarele de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor." (Apoc. 7,14-17)