42:22 de pământ, devenind din ce în ce mai luminos şi mai glorios, până ce se face un nor mare, alb, având la bază o slavă asemănătoare unui foc mistuitor, iar deasupra, curcubeul legământului. Isus vine ca un cuceritor puternic. Acum nu mai este "Omul durerii", ca să bea paharul amar al ruşinii şi al durerii, ci El vine biruitor în cer şi pe pământ, să-i judece pe cei vii şi pe cei morţi. "Cel credincios şi adevărat", "în dreptate va judeca şi va face război". "Şi oştile din ceruri Îl vor urma" (Apoc. 19,11-14). O dată cu acordurile melodiei cereşti a îngerilor sfinţi, o mulţime nenumărată Îl însoţeşte pe drumul Său. Firmamentul pare plin de forme strălucitoare - "zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii". Nici o pană omenească nu poate descrie scena; nici o minte muritoare nu este în stare să-i înţeleagă splendoarea. "Măreţia Lui acoperă cerurile şi slava Lui umple pământul. Strălucirea Lui este ca lumina" (Hab. 3,3.4). Când norul cel viu se apropie mai mult, orice ochi Îl priveşte pe Prinţul vieţii. Nici o coroană de spini nu mai răneşte capul acela sfânt; ci o diademă de slavă se odihneşte pe sfânta Sa frunte. Faţa Sa străluceşte de lumina orbitoare a soarelui de amiază: "Pe haină şi pe coapsă avea scris numele acesta: Împăratul împăraţilor şi Dom-nul domnilor" (Apoc. 19,16).