41:12 Noaptea de groază a lui Iacov, atunci când s-a luptat în rugăciune pentru eliberarea din mâna lui Esau (Gen. 32,24-30), reprezintă experienţa poporului lui Dumnezeu în ultimul timp de strâmtorare. Din cauza înşelăciunii practicate pentru a-şi asigura binecuvântarea tatălui, care voia să i-o dea lui Esau, Iacov fugise ca să-şi scape viaţa, înspăimântat de ameninţările groaznice ale fratelui său. După ce rămăsese timp de mulţi ani în exil, se hotărâse, la porunca lui Dumnezeu, să se întoarcă în ţara lui natală cu soţiile şi copiii, cu turmele şi cirezile. Ajungând la hotarele ţării, s-a umplut de frică la vestea apropierii lui Esau în fruntea unei cete de luptători, fără îndoială puşi pe răzbunare. Ceata lui Iacov, neînarmată şi fără apărare, părea să cadă victimă neajutorată violenţei şi măcelului. Şi, pe lângă povara temerii şi neliniştii, se mai adăuga şi povara apăsătoare a remuşcării, că păcatul lui fusese acela care adusese această primejdie. Singura lui nădejde era în harul lui Dumnezeu; singura lui apărare trebuia să fie rugăciunea. Cu toate acestea, n-a lăsat nimic nefăcut din partea lui pentru a ispăşi răul făcut fratelui şi pentru a îndepărta primejdia care-l ameninţa. Tot astfel şi urmaşii lui Hristos, când se apropie timpul strâmtorării, fac toate demersurile pentru a fi priviţi într-o lumină potrivită de oameni, pentru a dezarma prejudecata şi pentru a îndepărta primejdia care ameninţă libertatea de conştiinţă.