Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 4:19


4:19 Apostolii aveau de luptat cu aceia din biserică ce pretindeau că sunt evlavioşi, în timp ce în ascuns nutreau nelegiuirea. Anania şi Safira lucrau de partea înşelătorilor, pretinzând că aduc o jertfă întreagă pentru Dumnezeu, în timp ce erau lacomi, reţinând o parte pentru ei. Duhul adevărului a descoperit apostolilor adevăratul caracter al acestor fraţi cu numele, iar judecăţile lui Dumnezeu au curăţit biserica de această pată. Această dovadă categorică a cercetării Duhului lui Hristos în biserică semăna groaza printre făţarnici şi făcătorii de rele. Ei nu mai puteau rămâne în legătură cu aceia care erau, în obiceiuri şi înclinaţii, reprezentanţi permanenţi ai lui Hristos; iar când încercările şi prigoana veneau asupra urmaşilor Săi, numai aceia care erau gata să părăsească totul pentru adevăr doreau să devină ucenici ai Săi. În felul acesta, atâta vreme cât persecuţia a continuat, biserica a rămas relativ curată. Dar când aceasta a încetat, s-au adăugat convertiţi care erau mai puţin sinceri şi devotaţi şi s-a deschis astfel o uşă prin care Satana putea să obţină un punct de sprijin.