Printable ModeTragedia veacurilor, 37
|
37:1 Cap. 35 - Scopul papalitaţii 37:2 Romanismul este privit acum de protestanţi cu o bunăvoinţă mult mai mare decât în anii de mai înainte. În acele ţări unde catolicismul nu este în ascendenţă şi unde papistaşii aleg o cale de împăcare pentru a câştiga influenţă, acolo se arată o indiferenţă crescută faţă de învăţăturile care despart bisericile reformate de ierarhia papală; câştigă teren părerea că, în fond, nu ne deosebim atât de mult în punctele principale, aşa cum s-a presupus, şi că o mică cedare din partea noastră ne va duce la nişte înţelegeri mai bune cu Roma. A fost o vreme când protestanţii puneau mare preţ pe libertatea de conştiinţă care fusese câştigată atât de scump. Ei îşi învăţau copiii să urască papalitatea şi susţineau că a căuta înţelegere cu Roma însemna necredincioşie faţă de Dumnezeu. Dar cât de deosebite sunt sentimentele pe care le exprimă acum! 37:3 Apărătorii papalităţii declară că biserica a fost vorbită de rău, iar lumea protestantă este înclinată să accepte această declaraţie. Mulţi susţin că este nedrept să judecăm biserica de astăzi după urâciunile şi absurdităţile care au caracterizat domnia ei în veacurile de neştiinţă şi de întuneric. Ei îi scuză cruzimea îngrozitoare ca fiind urmarea barbariei din vremea aceea şi susţin că influenţa civilizaţiei moderne i-a schimbat sentimentele. 37:4 Au uitat oare aceste persoane pretenţia de infailibilitate susţinută timp de opt sute de ani de către această putere arogantă? Departe de a fi renunţat la ea, această pretenţie a fost afirmată în secolul XIX cu o mai mare greutate decât oricând mai înainte. Din moment ce Roma susţine că "biserica n-a greşit niciodată" şi "după Scripturi nici nu va greşi" (John L. von Mosheim, Institutes of Ecclesiastical History, book 3, century II, part 2, chapter 2, section 9, note 17), cum poate renunţa ea la principiile care i-au călăuzit drumul în veacurile trecute? 37:5 Biserica papală nu va renunţa niciodată la pretenţia de infailibilitate. Ea susţine că tot ce a făcut, persecutându-i pe aceia care au respins dogmele ei, este drept; dar n-ar repeta ea aceleaşi fapte, dacă i s-ar oferi ocazia? Să fie înlăturate restricţiile impuse acum de guvernele pământeşti, iar Roma să fie pusă din nou în puterea ei de mai înainte şi foarte repede s-ar vedea o renaştere a tiraniei şi a persecuţiei ei. 37:6 Un scriitor foarte cunoscut vorbeşte astfel despre atitudinea ierarhiei papale în ceea ce priveşte libertatea de conştiinţă şi despre primejdiile care ameninţă îndeosebi Statele Unite datorită succesului politicii ei. 37:7 "Există mulţi care cred că este o copilărie sau o superstiţie să ne temem de catolicismul Romei în Statele Unite. Unii ca aceştia nu văd nimic în caracterul şi atitudinea romaniştilor care să fie împotriva instituţiilor noastre libere şi nu găsesc nimic ieşit din comun în creşterea lor. De aceea, să comparăm mai întâi unele principii fundamentale ale guvernării noastre cu acelea ale Bisericii Catolice. 37:8 "Constituţia Statelor Unite garantează libertatea de conştiinţă. Nimic nu este mai scump şi mai fundamental decât aceasta. Papa Pius IX, în Enciclica sa din 15 august 1854, spunea: ' Învăţăturile absurde şi greşite în apărarea libertăţii de conştiinţă sunt o erezie ucigătoare - o crimă, ca toate celelalte, cea mai îngrozitoare într-un stat'. Acelaşi papă, în Enciclica din 8 decembrie 1864, îi anatemiza pe 'aceia care susţin libertatea de conştiinţă şi a închinării religioase' 37:9 şi pe 'toţi aceia care susţin că biserica nu poate folosi forţa'. 37:10 Tonul paşnic al Romei în Statele Unite nu cere implicit şi o schimbare a inimii. Ea este îngăduitoare acolo unde nu are putere. Episcopul O'Connor spune: 'Libertatea religioasă este tolerată numai atâta vreme cât nu reprezintă o ameninţare pentru lumea catolică'... Arhiepiscopul din St. Louis spunea odată: 'Erezia şi necredinţa sunt crime; şi în ţările creştine, ca Italia şi Spania, de exemplu, unde toţi oamenii sunt catolici şi unde religia catolică este o parte esenţială a legii ţării, ele sunt pedepsite la fel ca celelalte crime'... 37:11 Orice cardinal, arhiepiscop sau episcop din Biserica Catolică depune un jurământ de credinţă faţă de papa, în care se întâlnesc următoarele cuvinte: 'Pe ereticii, schismaticii şi rebelii faţă de domnul nostru (papa) sau de urmaşii lui, mai sus amintiţi, îi voi prigoni şi mă voi împotrivi lor cu toată puterea'." (Josiah Strong, Our Country, ch. 5,2-4) 37:12 Este adevărat că există creştini sinceri în Biserica Romano-Catolică. Mii de oameni din această biserică Îl slujesc pe Dumnezeu după cea mai bună lumină pe care o au. Lor nu li s-a îngăduit accesul la Cuvântul Său, de aceea nu cunosc adevărul. Ei n-au văzut niciodată contrastul dintre o slujire din inimă şi o slujire în forme şi ceremonii. Dumnezeu priveşte cu dragoste plină de milă asupra acestor suflete, aşa cum sunt educate într-o credinţă amăgitoare şi nesatisfăcătoare. El va face ca razele de lumină să pătrundă prin întunericul des, care-i înconjoară. El le va descoperi adevărul aşa cum este în Isus şi mulţi încă vor lua poziţie împreună cu poporul Său. 37:13 Dar romanismul, ca sistem, nu este mai în armonie cu Evanghelia lui Hristos acum decât în oricare altă perioadă din istoria lui. Bisericile protestante se găsesc într-o mare întunecime, dacă nu vor lua aminte la semnele vremurilor. Biserica Romană ţinteşte departe în planurile şi în căile ei de lucru. Ea foloseşte orice ocazie pentru a-şi extinde influenţa şi a-şi mări puterea în pregătirea pentru o luptă crudă şi hotărâtă, 37:14 spre a-şi recâştiga controlul asupra lumii, a reîncepe prigoana şi a strica tot ce a făcut protestantismul. Catolicismul câştigă teren în orice direcţie. Se poate vedea creşterea numărului de biserici şi de capele în ţările protestante. Priviţi la popularitatea colegiilor şi a seminarilor catolice în America, într-o mare măsură patronate de protestanţi. Urmăriţi creşterea ritualismului în Anglia şi frecventele dezertări către rândurile catolicilor. Aceste lucruri ar trebui să trezească îngrijorarea tuturor acelora care preţuiesc principiile romane curate ale Evangheliei. 37:15 Protestanţii s-au amestecat cu catolicii şi au ocrotit papalitatea; ei au făcut compromisuri şi concesii de care chiar şi papistaşii au fost surprinşi când le-au văzut şi n-au putut să le înţeleagă. Oamenii închid ochii faţă de caracterul adevărat al romanismului şi faţă de primejdiile de care trebuie să se teamă şi care provin din supremaţia lui. Oamenii trebuie treziţi să se împotrivească înaintării acestui duşman primejdios al libertăţilor religioase şi civile. 37:16 Mulţi protestanţi socotesc că religia catolică nu este atrăgătoare şi că slujba ei este un şir de ceremonii fără înţeles şi plictisitoare. Aici greşesc. În timp ce romanismul este întemeiat pe amăgire, el nu este o înşelătorie grosolană şi vulgară. Slujba religioasă a Bisericii Romane este un ceremonial foarte impresionant. Desfăşurarea fastuoasă şi ritualurile ei solemne fascinează simţurile oamenilor şi aduc la tăcere glasul raţiunii şi al conştiinţei. Ochiul este încântat. Biserici măreţe, procesiuni impunătoare, altare de aur, racle împodobite cu pietre scumpe, picturi alese şi sculpturi minunate fac apel la iubirea de frumos. Şi urechea este captivată. Muzica este neîntrecută. Notele pline şi profunde ale orgii, unite cu melodia multor glasuri, care se înalţă în domurile înalte şi printre stâlpii naosului din marile catedrale, nu pot să nu impresioneze mintea cu respect şi teamă. 37:17 Această splendoare, pompă şi ceremonie exterioară, care nu fac decât să înşele dorinţele sufletului bolnav de păcat, constituie o dovadă a stricăciunii interioare. Religia lui Hristos nu are nevoie de astfel de atracţii pentru a o recomanda. În lumina care străluceşte de la 37:18 cruce, creştinismul adevărat se arată atât de curat şi de atrăgător, încât nici o decorare exterioară nu-i poate spori adevărata lui valoare. Frumuseţea sfinţeniei, a unui duh blând şi liniştit, este aceea care are valoare înaintea lui Dumnezeu. 37:19 Strălucirea stilului nu este în mod necesar o dovadă de gândire curată şi înaltă. Concepţii înalte cu privire la artă, rafinament plăcut al gustului se găsesc deseori în minţile fireşti şi senzuale. Acestea sunt folosite adesea de Satana pentru a-i face pe oameni să uite nevoile sufletului, să piardă din vedere viitorul, viaţa nemuritoare, să-i îndepărteze de Ajutorul lor nemărginit şi să-i facă să trăiască numai pentru lumea aceasta. 37:20 O religie a exteriorului este atrăgătoare pentru inima nerenăscută. Pompa şi ceremonia slujbei catolice au o putere seducătoare, fermecătoare, prin care mulţi sunt amăgiţi; ei ajung să privească Biserica Romană ca fiind chiar poarta cerului. Numai aceia care şi-au înfipt picioarele cu hotărâre în temelia adevărului şi ale căror inimi sunt reînnoite prin Duhul lui Dumnezeu sunt siguri împotriva influenţei ei. Mii de oameni care nu L-au cunoscut pe Hristos printr-o experienţă proprie vor fi conduşi să primească formele evlaviei lipsite de putere. O astfel de religie este exact ceea ce doresc mulţimile. 37:21 Pretenţia bisericii la dreptul de a ierta îi face pe romanişti să se simtă liberi să păcătuiască; iar rânduiala spovedaniei, fără de care iertarea ei nu este acordată, tinde şi ea să dea îngăduinţă către rău. Acela care îngenunchează înaintea unui om căzut şi îşi deschide prin mărturisire gândurile ascunse şi închipuirile inimii lui, acela îşi înjoseşte demnitatea de om şi-şi degradează toate instinctele nobile ale sufletului. Descoperind păcatele vieţii lui înaintea unui preot - şi el un păcătos muritor, supus greşelii şi prea adesea stricat de vin şi imoralitate -, măsura caracterului lui este coborâtă şi, ca urmare, este pătat. Concepţia lui cu privire la Dumnezeu este coborâtă şi asemănată omenirii căzute, căci preotul stă ca reprezentant al lui Dumnezeu. Această mărturisire degradantă a omului faţă de om este izvorul tainic din care au ieşit multe din relele care mânjesc lumea şi o pregătesc pentru 37:22 distrugerea finală. Dar pentru acela care iubeşte îngăduinţa de sine, este mai plăcut să-şi mărturisească păcatele unui semen muritor decât să-şi deschidă sufletul înaintea lui Dumnezeu. Este mai plăcut firii omeneşti să facă penitenţe decât să renunţe la păcat; este mai uşor să-şi mortifice trupul îmbrăcat în sac, biciuit şi în lanţuri aspre decât să-şi răstignească poftele fireşti. Greu este jugul pe care inima firească este gata să-l poarte, în loc să se plece şi să ia jugul lui Hristos. 37:23 Există o asemănare izbitoare între biserica Romei şi biserica iudaică din timpul primei veniri a lui Hristos. În timp ce iudeii în ascuns călcau în picioare toate principiile Legii lui Dumnezeu, pe dinafară erau foarte riguroşi în păzirea preceptelor ei, încărcându-le cu excese şi tradiţii care făceau ca ascultarea să fie grea şi împovărătoare. Aşa cum iudeii pretindeau că respectă Legea, tot astfel şi romaniştii pretind că respectă crucea. Ei înalţă simbolul suferinţelor lui Hristos, în timp ce în viaţa lor Îl resping pe Acela pe care acesta Îl reprezintă. 37:24 Papistaşii aşază cruci pe biserici, pe altare şi pe îmbrăcăminte. Pretutindeni se vede însemnul crucii. Pretutindeni este onorată şi înălţată pe dinafară. Dar învăţăturile lui Hristos sunt îngropate sub o mulţime de tradiţii fără rost, interpretări rătăcite şi pretenţii aspre. Cuvintele Mântuitorului spuse despre iudeii bigoţi se aplică în dreptul conducătorilor Bisericii Romano-Catolice cu o putere mult mai mare: "Ei leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le mişte" (Matei 23,4). Suflete conştiincioase sunt ţinute în continuă groază, temându-se de mânia unui Dumnezeu ofensat, în timp ce mulţi dintre demnitarii bisericii trăiesc în lux şi plăceri senzuale. 37:25 Închinarea la chipuri şi la moaşte, invocarea sfinţilor şi înălţarea papei sunt născociri ale lui Satana pentru a atrage minţile oamenilor de la Dumnezeu şi de la Fiul Său. Pentru a le desăvârşi ruina, el încearcă să le întoarcă atenţia de la Acela prin care pot găsi mântuirea. El îi va conduce către orice ţintă care Îl poate înlocui pe 37:26 Acela care a zis: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Matei 11,28). 37:27 Efortul permanent al lui Satana este de a prezenta greşit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului şi adevăratele probleme puse în joc în marea luptă. Denaturările lui slăbesc obligativitatea Legii divine şi dau oamenilor îngăduinţa să păcătuiască. În acelaşi timp, îi face să nutrească idei greşite despre Dumnezeu, astfel încât să-L privească mai degrabă cu teamă şi cu ură decât cu iubire. Cruzimea caracterului său o atribuie Creatorului; aceasta este înfăţişată în sistemele religiei şi experimentată în felul de închinare. În felul acesta, minţile oamenilor sunt orbite, iar Satana şi le asigură ca mijloace de a lupta împotriva lui Dumnezeu. Prin concepţii greşite, privitoare la atributele divine, popoarele păgâne au fost conduse să creadă că sunt necesare sacrificii omeneşti pentru a asigura favoarea Divinităţii; şi astfel au fost săvârşite cruzimile cele mai oribile sub diferite forme de idolatrie. 37:28 Biserica Romano-Catolică, unind formele păgânismului cu cele ale creştinismului şi, asemenea păgânismului, reprezentând greşit caracterul lui Dumnezeu, a recurs la practici nu mai puţin crude şi revoltătoare. În zilele supremaţiei Romei, au existat instrumente de tortură pentru a impune primirea doctrinelor ei. Pentru aceia care nu recunoşteau pretenţiile ei, era rezervat rugul. Au fost atâtea masacre, încât nu vor putea fi niciodată cunoscute decât atunci când vor fi descoperite la judecată. Demnitarii bisericii au studiat, sub călăuzirea lui Satana, domnul lor, ce mijloace să inventeze pentru a provoca cel mai mare chin posibil şi, în acelaşi timp, să nu pună capăt vieţii victimei. În multe cazuri, procedeele infernale erau repetate până la limita extremă a rezistenţei omeneşti, până când natura ceda în luptă, iar sufletul saluta moartea ca pe o scăpare plăcută. 37:29 Aceasta a fost soarta acelora care se împotriveau Romei. Pentru adepţii ei avea disciplina biciului, a înfometării, a privaţiunilor fizice, în toate formele care pot fi concepute de mintea omenească, pentru a produce dezgust. Pentru a-şi asigura favoarea cerului, penitenţii călcau legile lui Dumnezeu prin călcarea legilor naturii. Erau învăţaţi să rupă legăturile pe care El le-a întemeiat pentru a binecuvânta şi a înveseli 37:30 viaţa pământească a omului. Cimitirele cuprind milioane de victime care şi-au cheltuit viaţa în zadar, încercând să-şi supună sentimentele naturale, pentru a reprima, ca fiind ofensatoare la adresa lui Dumnezeu, orice gând şi orice sentiment de simpatie faţă de semenii lor. 37:31 Dacă dorim să înţelegem cruzimea hotărâtă a lui Satana, manifestată timp de sute de ani nu numai printre aceia care n-au auzit niciodată despre Dumnezeu, ci chiar în inima şi de-a lungul întinderii creştinismului, nu avem decât să privim istoria romanismului. Prin acest sistem gigantic de amăgire, prinţul răului îşi ajunge scopul aducând dezonoare lui Dumnezeu şi nenorocire omului. Iar când vedem cum reuşeşte să se deghizeze şi să-şi aducă la îndeplinire lucrarea prin conducătorii bisericii, putem înţelege mai bine de ce are o antipatie atât de mare faţă de Biblie. Dacă această carte este citită, se vor descoperi mila şi dragostea lui Dumnezeu; se va vedea că El nu pune asupra oamenilor nici una din aceste poveri grele. El nu cere decât o inimă zdrobită şi mâhnită, un spirit umil şi ascultător. 37:32 Nici un exemplu din viaţa lui Hristos nu arată că bărbaţii şi femeile ar trebui să se închidă în mănăstiri pentru a se pregăti pentru cer. El n-a învăţat niciodată că dragostea şi simpatia trebuie înăbuşite. Inima Mântuitorului era plină de dragoste. Cu cât omul se apropie mai mult de desăvârşirea morală, cu atât mai ascuţite sunt sensibilităţile lui, cu atât mai acută este perceperea păcatului şi cu atât mai profundă este simpatia pentru cel amărât. Papa pretinde că este vicarul lui Hristos; dar cum se poate compara caracterul lui cu acela al Mântuitorului nostru? Se ştie despre Hristos că i-a condamnat vreodată pe oameni la închisoare sau pe roată pentru că nu I-au adus omagii ca Rege al cerului? S-a auzit glasul Lui condamnându-i la moarte pe aceia care nu L-au primit? Când a fost refuzat de locuitorii unui sat din Samaria, apostolul Ioan s-a umplut de indignare şi a cerut: "Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?" Isus a privit cu milă la ucenicul Său şi i-a mustrat spiritul aspru, zicând: "Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le 37:33 mântuiască" (Luca 9,54.56). Câtă deosebire este între spiritul manifestat de Hristos şi cel manifestat de pretinsul Său vicar! 37:34 Biserica romană prezintă acum lumii o faţă plăcută, acoperind cu scuze raportul cruzimilor ei oribile. S-a îmbrăcat cu o haină creştină; dar a rămas neschimbată. Toate principiile papalităţii care existau în trecut există şi astăzi. Învăţăturile născocite în evul mediu sunt şi azi susţinute. Nimeni să nu se amăgească. Papalitatea, pe care protestanţii sunt gata acum să o cinstească, este aceeaşi care a condus lumea în zilele Reformei, când oamenii lui Dumnezeu au stat cu preţul vieţii lor, pentru a-i demasca nelegiuirea. Ea are aceeaşi mândrie şi aceeaşi pretenţie arogantă pe care le-a impus regilor şi prinţilor şi prin care şi-a asumat prerogativele lui Dumnezeu. Spiritul ei nu este mai puţin crud şi despotic acum decât atunci când a înăbuşit libertatea umană şi i-a ucis pe sfinţii Celui Preaînalt. 37:35 Papalitatea este exact ce a declarat profeţia că va fi, şi anume apostazia zilelor din urmă (2 Tes. 2,3.4). Este unul din procedeele ei acela de a arăta caracterul care va împlini cel mai bine planurile ei; dar, dincolo de aspectul schimbător de cameleon, ea ascunde acelaşi venin neschimbat al şarpelui. "Credinţa nu trebuie păstrată faţă de eretici, nici faţă de persoanele suspecte de erezie" (Lenfant vol.I, p. 516), declară ea. Poate această putere, al cărui raport, timp de o mie de ani, este scris cu sângele sfinţilor, să fie acum recunoscută ca o parte a bisericii lui Hristos? 37:36 Nu fără motiv s-a susţinut că, în ţările protestante, catolicismul se deosebeşte mult mai puţin de protestantism decât în vremurile de demult. S-a produs o schimbare; dar schimbarea nu este în papalitate. Catolicismul, fără îndoială, se aseamănă mult cu protestantismul care există astăzi, deoarece protestantismul a degenerat atât de mult din zilele reformatorilor. 37:37 În timp ce bisericile protestante au căutat favoarea lumii, iubirea cea falsă le-a orbit ochii. Le place să creadă că răul este bun, iar urmarea 37:38 inevitabilă este că vor ajunge să considere binele ca fiind rău. În loc să stea în apărarea credinţei date sfinţilor o dată pentru totdeauna, se scuză acum faţă de Roma pentru părerile pe care le au despre ea, lipsite de dragoste, cerând iertare pentru îngustimea lor. 37:39 O mare categorie de oameni, chiar şi dintre aceia care nu au nici o simpatie faţă de romanism, înţeleg puţin primejdia care vine din puterea şi din influenţa ei. Mulţi susţin că întunericul intelectual şi moral, care predomina în evul mediu, a favorizat răspândirea dogmelor, superstiţiilor şi a persecuţiilor ei şi că înţelepciunea mai vastă din timpurile moderne, extinderea generală a cunoştinţei şi creşterea toleranţei în materie de religie exclud o reînviere a intoleranţei şi a tiraniei. Chiar şi numai gândul că va exista o aşa stare de lucruri, în acest veac luminat, este luat în râs. Este adevărat că o lumină mare, intelectuală, morală şi religioasă străluceşte peste această generaţie. În paginile descoperite ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, a fost revărsată lumină din cer asupra lumii. Dar trebuie să ne amintim că cu cât este mai mare lumina revărsată, cu atât mai mare este întunericul acelora care o pervertesc şi o resping. 37:40 Un studiu cu rugăciune al Bibliei le-ar arăta protestanţilor caracterul adevărat al papalităţii şi i-ar face să o deteste şi să se ferească de ea; dar mulţi sunt atât de înţelepţi, după părerea lor, încât nu simt nevoia să-L caute cu umilinţă pe Dumnezeu pentru a fi conduşi la adevăr. În timp ce se mândresc cu iluminarea lor, ei nu cunosc nici Scripturile şi nici puterea lui Dumnezeu. Ei trebuie să aibă unele mijloace pentru a-şi linişti conştiinţa şi caută ceea ce este mai puţin spiritual şi umilitor. Ceea ce doresc ei este o metodă de a-L uita pe Dumnezeu, dar care să treacă drept o metodă de a-şi aminti de El. Papalitatea este pregătită să facă faţă tuturor acestor nevoi. Ea este pregătită pentru cele două categorii de oameni, care cuprind aproape întreaga lume - aceia care doresc să fie mântuiţi prin meritele lor şi aceia care ar vrea să fie mântuiţi în păcatele lor. Acesta este secretul puterii ei. 37:41 O vreme de mare întuneric intelectual s-a dovedit a fi 37:42 favorabilă succesului papalităţii. Se va dovedi totuşi că o vreme de mare lumină intelectuală este în aceeaşi măsură favorabilă succesului ei. În veacurile trecute, când oamenii nu aveau Cuvântul lui Dumnezeu şi nu cunoşteau adevărul, ochii le-au fost legaţi şi mii au fost prinşi în laţ, nevăzând plasa întinsă pentru picioarele lor. În această generaţie, sunt mulţi ai căror ochi sunt orbiţi de strălucirea speculaţiilor omeneşti, "ştiinţă pe nedrept numită astfel"; ei nu văd plasa şi intră în ea de parcă ar fi legaţi la ochi. Dumnezeu a intenţionat ca puterile intelectuale ale omului să fie socotite ca un dar de la Făcătorul lor şi să fie folosite în slujba adevărului şi a neprihănirii; dar când se cultivă mândria şi ambiţia, iar oamenii îşi înalţă propriile teorii mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, atunci inteligenţa poate produce mai multă pagubă decât neştiinţa. În felul acesta, ştiinţa falsă din zilele noastre, care subminează credinţa în Biblie, se va dovedi tot atât de plină de reuşită în pregătirea căii pentru primirea papalităţii, cu formele ei plăcute, aşa cum lipsa de cunoaştere a deschis calea pentru dezvoltarea ei în evul mediu. 37:43 În mişcările care se dezvoltă acum în Statele Unite, cu scopul de a asigura sprijinul statelor în favoarea instituţiilor şi a practicilor bisericii, protestanţii merg pe calea papalităţii. Ba mai mult, ei deschid uşa ca papalitatea să-şi recâştige, în America protestantă, supremaţia pe care a pierdut-o în Lumea Veche. Şi ceea ce dă o mai mare însemnătate acestei mişcări este faptul că principala ţintă care se urmăreşte este impunerea păzirii duminicii - o practică ce-şi are originea în Roma şi pe care ea o pretinde ca semn al autorităţii sale. Acesta este spiritul papalităţii - spiritul de conformare la practicile lumeşti, venerarea tradiţiilor omeneşti mai presus de poruncile lui Dumnezeu - care pătrunde în bisericile protestante şi le conduce să facă aceeaşi lucrare de înălţare a duminicii, lucrare pe care papalitatea a făcut-o înaintea lor. 37:44 Dacă cititorul vrea să înţeleagă mijloacele ce vor fi folosite în lupta care se apropie cu grăbire, nu are decât să revadă raportul 37:45 despre mijloacele pe care Roma le-a folosit pentru acelaşi scop în veacurile trecute. Dacă vrea să cunoască modul în care papistaşii şi protestanţii uniţi vor proceda cu aceia care leapădă dogmele lor, să cerceteze spiritul pe care Roma l-a manifestat faţă de Sabat şi de apărătorii lui. 37:46 Edictele regale, conciliile generale şi rânduielile bisericii, susţinute de puterea pământească, au fost treptele prin care sărbătoarea păgână a atins poziţia de cinste în lumea creştină. Prima măsură publică ce impune păzirea duminicii a fost legea emisă de Constantin (anul 321 d.Hr.; vezi notele suplimentare). Acest edict le cerea orăşenilor să se odihnească în "venerabila zi a soarelui", dar le îngăduia ţăranilor să-şi continue lucrările agricole. Cu toate că iniţial era o instituţie păgână, a fost impusă de împărat după primirea, cu numele, a creştinismului. 37:47 Mandatul regal nedovedindu-se destul de puternic pentru înlocuirea autorităţii divine, Eusebiu, un episcop care căuta favoarea prinţilor şi care era un prieten deosebit şi un linguşitor al lui Constantin, a formulat susţinerea că Hristos a schimbat Sabatul în duminică. Nu s-a adus nici măcar o singură mărturie din Scripturi, ca dovadă în favoarea învăţăturii noi. Însuşi Eusebiu, fără să vrea, recunoaşte falsitatea ei şi arată către adevăraţii autori ai schimbării. "Toate lucrurile", spunea el, "care trebuiau să fie făcute în Sabat au fost transferate în Ziua Domnului." (Robert Cox, Sabbath Laws and Sabbath Duties, p. 538). Însă argumentul cu privire la duminică, în ciuda lipsei lui de temeinicie, a slujit la încurajarea oamenilor pentru a călca Sabatul Domnului. Toţi aceia care doreau să fie onoraţi de lume au primit sărbătoarea populară. 37:48 Când papalitatea s-a statornicit temeinic, lucrarea de înălţare a duminicii a continuat. Pentru o vreme, oamenii se ocupau cu lucrările agricole atunci când nu veneau la biserică, dar ziua a şaptea era încă privită ca Sabat. Dar schimbarea s-a produs fără întrerupere. Celor implicaţi în slujbele sfinte le era interzis să se amestece într-o judecată, în vreo discuţie particulară cu privire la duminică. La scurtă vreme după aceea, tuturor persoanelor, de orice rang, li s-a poruncit 37:49 să se oprească de la munca obişnuită, sub pedeapsa unei amenzi pentru oamenii liberi şi a loviturilor în cazul robilor. Mai târziu, s-a decretat ca cei bogaţi să fie pedepsiţi cu pierderea a jumătate din avere; şi, în cele din urmă, dacă stăruie, să fie făcuţi robi. Clasele de jos aveau să sufere o exilare definitivă. 37:50 S-a făcut apel şi la minuni. Printre altele, s-a spus că un gospodar care tocmai voia să-şi are ogorul duminica şi-a curăţat plugul cu un fier, iar fierul i s-a lipit de mână şi timp de doi ani l-a purtat, "spre marea lui durere şi ruşine". (Francis West, Historical and Practical Discourse on the Lord's Day, p. 174) 37:51 Mai târziu, papa a dat îndrumări ca preoţii de parohie să-i mustre pe călcătorii duminicii, să-i invite să meargă la biserică şi să-şi spună rugăciunile, ca să nu aducă vreo calamitate asupra lor şi asupra vecinilor. Un conciliu ecleziastic a emis un alt argument, de atunci folosit pe scară largă şi de către protestanţi, şi anume că, dacă au fost lovite de trăsnet persoane care lucrau duminica, acesta trebuie să fie adevăratul Sabat. "Este clar", spuneau prelaţii, "cât de neplăcută Îi este lui Dumnezeu călcarea acestei zile. Atunci s-a făcut o chemare ca preoţii şi pastorii, regii şi prinţii şi toţi oamenii credincioşi să depună toate eforturile şi toată grija pentru ca această zi să fie repusă în cinste, iar pentru bunul nume al creştinătăţii, să fie păzită cu mai multă evlavie în vremea care vine." (Thomas Morer, Dicourse in Six Dialogues on the Name, Notion, and Observation of the Lord's Day, p. 271) 37:52 Decretele conciliilor dovedindu-se nesatisfăcătoare, autorităţile pământeşti au fost rugate să emită un edict care să răspândească groaza în inimile oamenilor şi să-i oblige să se oprească de la lucru duminica. La un sinod ţinut la Roma, toate hotărârile anterioare au fost reafirmate cu o putere şi cu o solemnitate mai mare. Ele au fost introduse chiar în legile bisericeşti şi impuse de autoritatea civilă în aproape întreaga creştinătate. (Vezi Heylyn, History of the Sabbath, p. 2, cap. 5, sec. 7.) 37:53 Lipsa autorităţii scripturistice pentru păzirea duminicii a dat ocazie încă la multe necazuri. Oamenii puneau la îndoială dreptul învăţătorilor de a trece cu vederea declaraţiile pozitive ale lui Iehova: "Ziua a şaptea este Sabatul Domnului Dumnezeului tău", pentru a cinsti ziua soarelui. Pentru a suplini lipsa mărturiilor biblice, erau necesare alte soluţii. Un apărător zelos al duminicii, care a vizitat bisericile din Anglia la sfârşitul secolului XII, a întâlnit împotriviri din partea martorilor credincioşi pentru adevăr; şi străduinţele lui au fost atât de neroditoare, încât a plecat din ţară pentru o bucată de vreme şi a căutat în toate părţile câteva mijloace pentru a-şi susţine învăţăturile. Când s-a întors, lipsa a fost completată, iar străduinţele lui ulterioare au fost însoţite de un mai mare succes. A adus cu el un sul, despre care susţinea că este de la Dumnezeu şi care conţinea porunca necesară pentru păzirea duminicii, cu ameninţări grozave pentru a înspăimânta pe cel neascultător. Acest document preţios - o contrafacere josnică, la fel ca instituţia care trebuia să fie susţinută - se spunea că a căzut din cer şi că a fost găsit în Ierusalim, pe altarul sfântului Simeon, la Golgota. Dar, de fapt, palatul pontifical de la Roma a fost izvorul din care a ieşit. Fraudele şi falsificările folosite pentru creşterea puterii şi pentru prosperitatea bisericii au fost socotite legale în toate veacurile de către ierarhia papală. 37:54 Sulul interzicea lucrul sâmbătă, de la ceasul al nouălea, ora trei după-amiaza, până luni, la răsăritul soarelui; s-a declarat că autoritatea lui a fost confirmată de mai multe minuni. S-a spus că persoane care au lucrat peste timpul rânduit au fost lovite de paralizie. Un morar care a încercat să-şi macine grâul a văzut, în loc de făină, un şuvoi de sânge, iar roata morii s-a oprit, cu toate că avea apă destulă. O femeie care şi-a pus aluatul în cuptor l-a găsit necopt când l-a scos, deşi cuptorul era încins. O altă femeie, care s-a hotărât să-l lase până luni, l-a găsit a doua zi făcut pâini şi copt de puterea divină. 37:55 Un bărbat care a preparat pâinea sâmbătă, după ceasul al nouălea, a constatat, atunci când a rupt-o, a doua zi dimineaţă, că din ea a curs sânge. Prin asemenea născociri absurde şi superstiţioase au încercat apărătorii duminicii să-i întărească sfinţenia. (Vezi Roger de Hoveden, Annals, vol. 2, pp. 528-530.) 37:56 În Scoţia, ca în Anglia, a fost asigurată o respectare mai mare a duminicii, ataşând la ea o parte din vechiul Sabat. Însă timpul cât se cerea să fie sfinţită a fost diferit. Un edict din partea regelui Scoţiei declara că "Sâmbăta de la ora 12, la amiază, ar trebui socotită sfântă" şi că nici un om, de la ceasul acela şi până luni dimineaţa, să nu se angajeze în treburi lumeşti (Morer, pp. 290,291). 37:57 Însă, în ciuda tuturor eforturilor pentru a întemeia sfinţenia duminicii, chiar şi papistaşii au mărturisit în public autoritatea divină a Sabatului şi originea omenească a instituţiei prin care fusese înlocuit. În secolul XVI, un conciliu papal a declarat în mod deschis: "Să-şi amintească toţi creştinii că ziua a şaptea a fost consacrată de Dumnezeu şi a fost primită şi păzită nu numai de către iudei, ci şi de toţi ceilalţi care pretind că se închină lui Dumnezeu; cu toate că noi, creştinii, am schimbat Sabatul lor în ziua Domnului" (Idem, pp. 281,282). Aceia care au călcat Legea divină nu erau neştiutori cu privire la caracterul lucrării lor. Ei se aşezau în mod deliberat deasupra lui Dumnezeu. 37:58 Un exemplu izbitor al procedeului Romei faţă de aceia care nu erau de acord cu ea a fost prigonirea îndelungată şi sângeroasă a valdenzilor, dintre care unii erau păzitori ai Sabatului. Alţii au suferit la fel pentru credincioşia lor faţă de porunca a patra. Istoria bisericilor din Etiopia şi Abisinia este semnificativă, în mod deosebit. În mijlocul întunecimii evului mediu, creştinii din Africa Centrală, pierduţi din vedere şi uitaţi de lume, s-au bucurat timp de mai multe veacuri de libertatea exercitării credinţei lor. Dar, în cele din urmă, Roma a aflat de existenţa lor şi împăratul Abisiniei a fost în curând determinat să-l recunoască 37:59 pe papa ca vicar al lui Hristos. Au urmat şi alte concesii. A fost dat un edict care interzicea păzirea Sabatului sub cele mai aspre pedepse. (Vezi Michael Geddes, Church History of Ethiopia, pp. 311,312.) Dar tirania papală a devenit în curând un jug atât de chinuitor, încât etiopienii s-au hotărât să-l arunce de pe grumaz. După o luptă teribilă, romaniştii au fost alungaţi din dominioanele lor, iar vechea credinţă a fost restabilită. Bisericile s-au bucurat iarăşi de libertatea lor şi n-au uitat niciodată lecţia pe care o învăţaseră cu privire la amăgire, la fanatism şi puterea despotică a Romei. În liniştea singurătăţii lor, s-au mulţumit să rămână necunoscute restului creştinătăţii. 37:60 Bisericile din Africa au ţinut Sabatul aşa cum era ţinut de biserica papală înainte de apostazia ei deplină. În timp ce ţineau ziua a şaptea în ascultare de porunca lui Dumnezeu, se reţineau de la lucru duminica, în conformitate cu obiceiul bisericii. Pentru obţinerea puterii supreme, Roma a călcat în picioare Sabatul lui Dumnezeu pentru a-l înălţa pe al ei; dar bisericile din Africa, ascunse timp de aproape o mie de ani, nu au fost atinse de această apostazie. Când au fost aduse sub stăpânirea Romei, au fost obligate să părăsească Sabatul adevărat şi să-l înalţe pe cel fals; dar, de îndată ce şi-au câştigat independenţa, s-au reîntors la ascultarea de porunca a patra. (Vezi notele suplimentare.) 37:61 Aceste rapoarte ale trecutului descoperă cu claritate vrăjmăşia Romei faţă de Sabatul adevărat şi faţă de apărătorii lui, precum şi mijloacele pe care le foloseşte pentru a cinsti instituţia pe care a creat-o. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă că aceste scene urmează să se repete atunci când romano-catolicii şi protestanţii se vor uni pentru înălţarea duminicii. 37:62 Profeţia din Apocalipsa capitolul 13 declară că puterea reprezentată de fiara cu coarne ca de miel va face ca "pământul şi cei ce locuiesc pe el" să se închine papalităţii, simbolizate acolo prin fiara "asemenea unui leopard". Fiara cu două coarne va spune şi ea "celor ce locuiesc 37:63 pe pământ să facă o icoană fiarei"; şi mai departe va porunci tuturor, mari şi mici, bogaţi şi săraci, liberi şi robi", să primească semnul fiarei (Apoc. 13,11-16). S-a arătat că Statele Unite sunt puterea reprezentată prin fiara cu coarne ca de miel şi că această profeţie se va împlini atunci când Statele Unite vor impune păzirea duminicii, pe care Roma o pretinde ca recunoaştere deosebită a supremaţiei ei. Dar în acest omagiu faţă de papalitate, Statele Unite nu vor fi singure. Influenţa Romei, în ţările care odinioară i-au recunoscut stăpânirea, este departe de a fi nimicită. Iar profeţia prevesteşte o restaurare a puterii ei: "Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară" (vers. 3). Primirea rănii de moarte arată către căderea papalităţii în anul 1798. După aceea, spune profetul, "rana de moarte s-a vindecat şi tot pământul se mira după fiară". Pavel declară lămurit că "omul păcatului" va continua până la a doua venire (2 Tes. 2,3-8). Chiar la încheierea vremii, el va conduce lucrarea de amăgire. Iar Ioan declară, referindu-se tot la papalitate: "Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat" (Apoc. 13,8). Atât în lumea veche, cât şi în cea nouă, papalitatea va primi închinare prin cinstea dată instituţiei duminicii, care se întemeiază numai pe autoritatea bisericii romane. 37:64 Încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, în Statele Unite cercetătorii profeţiei au prezentat lumii această mărturie. În evenimentele care au loc acum se vede o înaintare rapidă către împlinirea acestei profeţii. La învăţătorii protestanţi, se vede aceeaşi pretenţie la autoritatea divină în favoarea păzirii duminicii şi aceeaşi lipsă de dovezi scripturistice ca la conducătorii papali, care au născocit minuni pentru a umple locul unei porunci de la Dumnezeu. Susţinerea că judecăţile lui Dumnezeu vin asupra oamenilor din cauza călcării 37:65 sabatului duminical se va repeta; deja a început să fie susţinută. Şi o mişcare pentru impunerea păzirii duminicii câştigă teren cu repeziciune. 37:66 Uimitoare este biserica romană în subtilitatea şi şiretenia ei. Ea poate citi ce trebuie să se întâmple. Ea îşi aşteaptă vremea, văzând că bisericile protestante îi dau onoare primind sabatul cel fals şi că se pregătesc să-l impună prin aceleaşi mijloace pe care le-a folosit ea în zilele de odinioară. Aceia care resping lumina adevărului vor căuta iarăşi ajutor la această aşa-zisă putere infailibilă, pentru a înălţa o instituţie care şi-a avut originea o dată cu ea. Cu câtă bucurie va veni în ajutorul protestanţilor pentru această lucrare, nu este greu de presupus. Cine înţelege mai bine decât conducătorii papali cum să-i trateze pe aceia care nu ascultă de biserică? 37:67 Biserica Romano-Catolică, cu toate ramificaţiile ei în lumea întreagă, formează o organizaţie vastă, sub stăpânirea scaunului papal şi destinat să slujească intereselor lui. Milioanele lui de credincioşi din toate ţările globului sunt instruiţi să se ţină legaţi în supunere faţă de papa. Oricare le-ar fi naţionalitatea sau guvernământul, ei trebuie să privească autoritatea bisericii mai presus de oricare alta. Cu toate că au jurat credinţă faţă de stat, în spatele acestuia stă votul de ascultare faţă de Roma, care îl dezleagă de oricare alt angajament împotriva intereselor ei. 37:68 Istoria stă ca martoră a eforturilor ei persistente şi măiestrite de a se amesteca în treburile naţiunilor; iar după ce a câştigat un cap de pod, îi promovează scopurile, chiar cu preţul ruinării conducătorilor şi a poporului. În anul 1204, papa Inocenţiu al III-lea a smuls de la Petru II, regele Aragonului, următorul jurământ extraordinar: "Eu, Petru, regele aragonezilor, mărturisesc şi făgăduiesc să fiu totdeauna credincios şi ascultător faţă de domnul meu, papa Inocenţiu, faţă de urmaşii lui catolici şi faţă de Biserica Romană şi să păstrez cu credincioşie regatul în ascultare faţă de el, apărând credinţa catolică şi persecutând stricăciunea eretică" 37:69 (John Dowling, The History of Romanism, b. 5, cap. 6, sec. 55). Aceasta este în armonie cu pretenţiile privitoare la puterea pontifului roman, "că este legal pentru el să-i dea jos pe împăraţi" şi "că îi poate dezlega pe supuşii lui de supunerea faţă de conducătorii nedrepţi" (Mosheim, b. 3, cent. II, p. 2, c. 2, sec. 9, nota 17; vezi şi note suplimentare). 37:70 Să nu se uite că înfumurarea Romei nu se schimbă niciodată. Principiile lui Grigore al VII-lea şi ale lui Inocenţiu al III-lea sunt şi astăzi principiile Bisericii Romano-Catolice. Şi dacă ar avea numai puterea, le-ar pune în practică acum cu tot atâta vigoare ca în veacurile trecute. Puţin îşi dau seama protestanţii ce fac atunci când îşi propun să primească ajutorul Romei în lucrarea de înălţare a duminicii. În timp de ei urmăresc împlinirea scopului lor, Roma ţinteşte să-şi restabilească puterea, să-şi refacă supremaţia pierdută. O dată stabilit în Statele Unite principiul că biserica poate folosi sau poate controla puterea statului; că rânduielile religioase pot fi impuse prin legi civile; pe scurt, că autoritatea bisericii şi a statului trebuie să domine conştiinţa, triumful Romei în această ţară este asigurat. 37:71 Cuvântul lui Dumnezeu a avertizat cu privire la primejdia care se apropie; dacă acesta este neglijat, atunci lumea protestantă va vedea care sunt în realitate scopurile Romei, numai că atunci va fi prea târziu pentru a scăpa din cursă. Ea creşte pe nesimţite în putere. Învăţăturile ei îşi exercită influenţa în sălile legiuitoare, în biserici şi în inimile oamenilor. Ea îşi înalţă construcţii masive şi semeţe în ale căror ascunzişuri tainice se vor repeta persecuţiile de odinioară. Pe ascuns şi nebănuit, ea îşi întăreşte forţele pentru a-şi îndeplini scopurile atunci când va veni timpul să lovească. Tot ce doreşte este o poziţie avantajoasă, şi aceasta i s-a dat deja. În curând, vom vedea şi vom simţi care este scopul elementului roman. Toţi aceia care vor crede şi vor asculta de Cuvântul lui Dumnezeu vor stârni prin aceasta mustrarea şi persecuţia. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: