Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 36:2


36:2 Lucrarea îngerilor sfinţi, aşa cum este prezentată în Scripturi, este un adevăr deosebit de preţios şi de mângâietor pentru toţi urmaşii lui Hristos. Dar învăţătura Bibliei cu privire la acest subiect a fost întunecată şi pervertită de rătăcirile teologiei populare. Învăţătura cu privire la nemurirea de la natură a sufletului, care a fost prima oară împrumutată de la filozofia păgână, iar în întunecimea marii apostazii a fost introdusă în credinţa creştină, a subminat adevărul, atât de lămurit arătat de Scriptură, că "morţii nu ştiu nimic". Mulţimi de oameni au ajuns să creadă că duhurile morţilor sunt "duhuri slujitoare, trimise să slujească acelora care vor moşteni mântuirea". Şi fac lucrul acesta în ciuda mărturiei Scripturii cu privire la existenţa îngerilor cereşti şi la legătura lor cu istoria omului, înainte de moartea vreunei fiinţe omeneşti.