35:27 Şi ce concluzie se poate deduce din această vorbire? Nu-i aşa că suferinţele veşnice nu erau o parte din credinţa lui religioasă? Aşa înţelegem noi; şi aici descoperim un argument puternic pentru susţinerea unei ipoteze mai plăcute, mai luminoase, mai binevoitoare cu privire la curăţia şi pacea universală de la urmă. El a fost mângâiat văzând că fiul lui era mort. Şi de ce aşa? Pentru că, prin ochiul profeţiei, el putea privi înainte la un viitor glorios, să vadă că fiul lui, scăpat de toate ispitele, eliberat de robie şi curăţit de stricăciunea păcatului, după ce a fost făcut îndeajuns de sfânt şi luminat, a fost primit în adunarea spiritelor înălţate în bucurie... Singura lui mângâiere a fost aceea că, fiind mutat din această stare de păcat şi de suferinţă, iubitul lui fiu se dusese acolo unde adierile plăcute ale Duhului Sfânt aveau să se reverse peste sufletul lui întunecat, acolo unde aveau să fie descoperite minţii lui înţelepciunea cerului şi adierile dulci ale iubirii nemuritoare şi în felul acesta era pregătit cu o fire sfinţită să se bucure de odihnă şi de societatea moştenirii cereşti.