3:3 ea stătea ca mândrie a naţiunii iudaice. Care copil al lui Israel putea privi scena aceasta fără un simţământ de bucurie şi admiraţie! Dar mintea lui Isus era ocupată de gânduri cu totul deosebite. "Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea." (Luca 19,41). În mijlocul bucuriei generale a alaiului triumfal, în timp ce ramurile de palmier unduiau, în timp ce osanalele vesele trezeau ecourile colinelor şi mii de glasuri Îl declarau împărat, Mântuitorul lumii a fost copleşit de o durere neaşteptată şi tainică. El, Fiul lui Dumnezeu, Cel făgăduit lui Israel, a cărui putere învinsese moartea şi chemase din mormânt pe prizonierii ei, era în lacrimi, nu din cauza unei dureri obişnuite, ci a unei agonii adânci, nestăvilite.