3:2 De pe creasta Muntelui Măslinilor, Isus privea Ierusalimul. Plăcută şi paşnică era scena care se desfăşura în faţa Sa. Era sărbătoarea Paştelui şi, din toate ţările, copiii lui Iacov se adunaseră acolo pentru a participa la marea sărbătoare naţională. În mijlocul grădinilor şi al viilor, cu pajişti înverzite, presărate cu corturile pelerinilor, se înălţau colinele în terase, palatele impunătoare şi fortăreţele masive ale capitalei lui Israel. Fiica Sionului părea să spună în mândria ei: "Stau ca împărăteasă şi nu văd nici o nenorocire". Era atât de fermecătoare şi era sigură de favoarea cerului, ca atunci când, cu veacuri în urmă, regele cântăreţ psalmodia: "Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este Muntele Sionului... cetatea marelui Împărat". (Ps. 48,2). Se puteau vedea clădirile măreţe ale templului. Razele apusului de soare luminau albul ca de zăpadă al zidurilor lui de marmură şi se reflectau pe poarta de aur, pe turn şi pe turnurile mai mici, ascuţite. "În frumuseţea desăvârşită"