3:14 Proorocii plânseseră apostazia lui Israel şi nenorocirile teribile care le fuseseră partea din cauza păcatelor lor. Ieremia dorise ca ochii să-i fie un izvor de lacrimi, ca să plângă zi şi noapte pe cei ucişi ai fiicei poporului său, pentru turma Domnului, care era dusă în robie (Ier. 9,1; 13,17). Cât de mare era atunci durerea Aceluia a cărui privire profetică cuprindea, nu ani, ci veacuri! El îl vedea pe îngerul pierzător cu sabia ridicată împotriva cetăţii care fusese multă vreme locuinţa lui Iehova. De pe culmea Muntelui Măslinilor, chiar din locul care mai târziu urma să fie ocupat de Titus şi oastea sa, El privea peste vale la curţile şi porticurile sfinte şi, cu ochii întunecaţi de lacrimi, vedea într-o perspectivă groaznică zidurile înconjurate de oştile vrăjmaşe. Auzea şirurile de armate mărşăluind la război. Auzea glasul mamelor şi al copiilor strigând după pâine în cetatea asediată. Vedea casa Sa sfântă şi frumoasă, palatele şi turnurile ei date flăcărilor, şi în locul unde ele fuseseră odinioară, numai un morman de ruine fumegânde.