Printable ModeTragedia veacurilor, 3
|
3:1 Cap. 1 - Distrugerea Ierusalimului 3:2 De pe creasta Muntelui Măslinilor, Isus privea Ierusalimul. Plăcută şi paşnică era scena care se desfăşura în faţa Sa. Era sărbătoarea Paştelui şi, din toate ţările, copiii lui Iacov se adunaseră acolo pentru a participa la marea sărbătoare naţională. În mijlocul grădinilor şi al viilor, cu pajişti înverzite, presărate cu corturile pelerinilor, se înălţau colinele în terase, palatele impunătoare şi fortăreţele masive ale capitalei lui Israel. Fiica Sionului părea să spună în mândria ei: "Stau ca împărăteasă şi nu văd nici o nenorocire". Era atât de fermecătoare şi era sigură de favoarea cerului, ca atunci când, cu veacuri în urmă, regele cântăreţ psalmodia: "Frumoasă înălţime, bucuria întregului pământ, este Muntele Sionului... cetatea marelui Împărat". (Ps. 48,2). Se puteau vedea clădirile măreţe ale templului. Razele apusului de soare luminau albul ca de zăpadă al zidurilor lui de marmură şi se reflectau pe poarta de aur, pe turn şi pe turnurile mai mici, ascuţite. "În frumuseţea desăvârşită" 3:3 ea stătea ca mândrie a naţiunii iudaice. Care copil al lui Israel putea privi scena aceasta fără un simţământ de bucurie şi admiraţie! Dar mintea lui Isus era ocupată de gânduri cu totul deosebite. "Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea." (Luca 19,41). În mijlocul bucuriei generale a alaiului triumfal, în timp ce ramurile de palmier unduiau, în timp ce osanalele vesele trezeau ecourile colinelor şi mii de glasuri Îl declarau împărat, Mântuitorul lumii a fost copleşit de o durere neaşteptată şi tainică. El, Fiul lui Dumnezeu, Cel făgăduit lui Israel, a cărui putere învinsese moartea şi chemase din mormânt pe prizonierii ei, era în lacrimi, nu din cauza unei dureri obişnuite, ci a unei agonii adânci, nestăvilite. 3:4 Lacrimile Sale nu erau pentru Sine, deşi cunoştea bine calea pe care picioarele Sale urmau să urce. Înaintea Sa era Ghetsemani, scena apropiatei Sale agonii. De asemenea, înaintea Sa era Poarta oilor, prin care timp de veacuri fuseseră conduse animalele pentru jertfă şi care urma să se deschidă pentru El când avea "să fie adus ca un miel la junghiere". (Is. 53,7). Nu prea departe era Calvarul, locul răstignirii. Pe drumul pe care Hristos avea să calce în curând, urma să cadă groaza unui întuneric des, atunci când El avea să Se ofere ca jertfă pentru păcat. Cu toate acestea, nu contemplarea acestor scene arunca umbră asupra Lui în acest ceas de bucurie. Nu o presimţire a groazei Sale supraomeneşti întuneca acest spirit neegoist. El plângea pentru miile de condamnaţi din Ierusalim, datorită orbirii şi nepocăinţei acelora pe care venise să-i binecuvânteze şi să-i mântuiască. 3:5 Istoria de mai bine de o mie de ani, de favoare deosebită şi ocrotire, manifestate de Dumnezeu faţă de poporul ales, era deschisă în faţa ochilor lui Isus. Acolo era Muntele Moria, unde fiul făgăduinţei, o victimă ce nu se împotrivise, fusese adus la altar, ca simbol al jertfirii Fiului lui Dumnezeu. Acolo, legământul binecuvântării, slăvită făgăduinţă mesianică, fusese confirmat tatălui celor credincioşi (Gen. 22,9.16-18). Acolo, flăcările jertfei care s-au înălţat către cer din aria lui Ornan îndepărtaseră 3:6 sabia îngerului pierzător (1 Cron. 21) - simbol potrivit al jertfei Mântuitorului şi al mijlocirii Sale pentru cei vinovaţi. Ierusalimul fusese onorat de Dumnezeu mai presus de tot pământul. Domnul alesese Sionul, El "îl dorise ca locuinţă a Sa". (Ps. 132,13). Acolo, timp de veacuri, sfinţii prooroci îşi rostiseră soliile de avertizare. Acolo, preoţii îşi legănaseră cădelniţele, iar norul de tămâie împreună cu rugăciunile închinătorilor se înălţaseră înaintea lui Dumnezeu. Zilnic, acolo fusese oferit sângele mieilor înjunghiaţi, arătând în viitor către Mielul lui Dumnezeu. Acolo, Iehova Îşi descoperise prezenţa în norul de slavă de deasupra tronului milei. Acolo se găsea începutul acelei scări tainice, care unea pământul cu cerul (Gen. 28,12; Ioan 1,51) - acea scară pe care îngerii lui Dumnezeu coborau şi urcau şi care deschidea lumii drumul către Sfânta Sfintelor. Dacă Israel, ca popor, ar fi păstrat supunerea lui faţă de Cer, Ierusalimul ar fi rămas pentru totdeauna ca ales al lui Dumnezeu (Ier. 17,21-25). Dar istoria acestui popor favorizat era un raport de nelegiuire şi răzvrătire. Ei se împotriviseră harului ceresc, abuzaseră de privilegiile lor şi dispreţuiseră ocaziile. 3:7 Deşi Israel "şi-a bătut joc de trimişii lui Dumnezeu, i-a nesocotit cuvintele şi a râs de proorocii Săi" (2 Cron. 36,16), El încă Se manifestase faţă de el ca "Domnul Dumnezeu milos şi îndurător, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi credincioşie" (Exod 34,6); în ciuda repetatelor respingeri, mila Sa continuase cu insistenţă. Cu o iubire mai mare decât aceea a unui tată milos faţă de fiul grijii sale, "Dumnezeu dăduse din vreme trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe pe poporul Său şi locaşul Său". (2 Cron. 36,15). Când mustrarea, implorarea şi certarea n-au mai avut efect, El le-a trimis cel mai bun dar al Cerului; mai mult chiar, El a revărsat tot cerul în acest singur dar. 3:8 Însuşi Fiul lui Dumnezeu a fost trimis să mijlocească pentru cetatea nepocăită. Hristos a fost Acela care l-a adus la existenţă pe Israel, crescându-l ca pe o viţă aleasă din Egipt (Ps. 80,8). Mâna Sa 3:9 îi îndepărtase pe păgâni dinaintea lui. El o sădise "pe un deal foarte roditor". Grija Sa ocrotitoare îl înconjurase. Slujitorii Săi fuseseră trimişi să îl hrănească. "Ce aş mai fi putut face viei Mele, exclamă El, şi n-am făcut?" (Is. 5,1-4). Deşi atunci când aştepta să facă struguri buni rodise struguri sălbatici, El a venit personal la via Sa cu o nădejde arzătoare - aceea că va fi posibil să o salveze de distrugere. El Şi-a săpat via, a curăţit-o şi a îngrijit-o. A fost neobosit în străduinţele Sale de a salva via pe care El Însuşi o sădise. 3:10 Timp de trei ani, Domnul luminii şi al slavei mersese încoace şi încolo prin mijlocul poporului Său. El "mergea din loc în loc, făcând bine şi vindecând pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul", legând inimile zdrobite, aducând eliberare celor ce erau robiţi, redând vederea orbilor, făcându-i pe ologi să meargă şi pe cei surzi să audă, curăţindu-i pe leproşi, înviindu-i pe morţi şi predicând Evanghelia celor săraci (Fapte 10,38; Luca 4,18; Matei 11,5). Tuturor claselor, fără deosebire, le-a fost adresată chemarea plină de har: "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă". (Matei 11,28). 3:11 Deşi răsplătiseră binele cu rău, iar iubirea Sa cu ură (Ps. 109,5), El urmase neabătut misiunea Sa plină de milă. Niciodată aceia care căutaseră harul Său nu fuseseră respinşi. Fiind un călător fără cămin, având zilnic parte de învinuiri şi de lipsuri, El trăia pentru a sluji nevoilor omeneşti şi pentru a uşura durerile lor, invitându-i să primească darul vieţii. Valurile de milă, respinse de acele inimi îndărătnice, se reîntorceau cu o mai mare gingăşie şi o iubire de nedescris. Dar Israel întorsese spatele celui mai bun Prieten al său şi Aceluia care singur îl putea ajuta. Invitaţiile iubirii Sale fuseseră dispreţuite, sfaturile Sale fuseseră călcate în picioare, iar avertismentele Sale fuseseră luate în râs. 3:12 Ceasul nădejdii şi al iertării era gata să treacă; cupa mâniei lui Dumnezeu cel îndelung răbdător era aproape plină. Norul care se adunase prin veacurile de apostazie şi răzvrătire, acum întunecat de nenorociri, era gata să se reverse peste un popor vinovat; 3:13 iar Acela care singur putea să-i salveze de soarta care stătea să se dezlănţuie fusese dispreţuit, insultat, lepădat şi în curând urma să fie răstignit. Când Hristos avea să atârne pe crucea Calvarului, ziua lui Israel, ca popor favorizat şi binecuvântat de Dumnezeu, avea să se sfârşească. Chiar şi pierderea unui singur suflet este un dezastru care depăşeşte infinit de mult câştigurile şi comorile lumii; însă atunci când Hristos privea asupra Ierusalimului, condamnarea unei cetăţi întregi, a unui popor întreg, era înaintea Lui - cetatea aceea, naţiunea aceea care fusese odinioară poporul ales al lui Dumnezeu, comoara Sa deosebită. 3:14 Proorocii plânseseră apostazia lui Israel şi nenorocirile teribile care le fuseseră partea din cauza păcatelor lor. Ieremia dorise ca ochii să-i fie un izvor de lacrimi, ca să plângă zi şi noapte pe cei ucişi ai fiicei poporului său, pentru turma Domnului, care era dusă în robie (Ier. 9,1; 13,17). Cât de mare era atunci durerea Aceluia a cărui privire profetică cuprindea, nu ani, ci veacuri! El îl vedea pe îngerul pierzător cu sabia ridicată împotriva cetăţii care fusese multă vreme locuinţa lui Iehova. De pe culmea Muntelui Măslinilor, chiar din locul care mai târziu urma să fie ocupat de Titus şi oastea sa, El privea peste vale la curţile şi porticurile sfinte şi, cu ochii întunecaţi de lacrimi, vedea într-o perspectivă groaznică zidurile înconjurate de oştile vrăjmaşe. Auzea şirurile de armate mărşăluind la război. Auzea glasul mamelor şi al copiilor strigând după pâine în cetatea asediată. Vedea casa Sa sfântă şi frumoasă, palatele şi turnurile ei date flăcărilor, şi în locul unde ele fuseseră odinioară, numai un morman de ruine fumegânde. 3:15 Privind prin veacuri, vedea poporul legământului răspândit în toate ţările, "ca nişte naufragiaţi pe un ţărm pustiu". În pedeapsa trecătoare, gata să cadă peste copiii săi, El vedea doar primii stropi din cupa mâniei pe care, la judecata din urmă, aveau să-i bea până la drojdii. Mila divină, iubirea compătimitoare, îşi găseşte exprimarea în cuvintele pline de jale: "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng 3:16 pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!" O, dacă tu, popor favorizat mai presus de oricare altul, ai fi cunoscut timpul cercetării tale, şi lucrurile care puteau să-ţi dea pacea! Am oprit îngerul dreptăţii, te-am chemat la pocăinţă, dar zadarnic. Tu n-ai lepădat doar pe slujitori, pe trimişi şi prooroci, ci pe Sfântul lui Israel, pe Mântuitorul tău. Dacă eşti distrus, tu singur porţi răspunderea. "Şi nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţă." (Matei 23,37; Ioan 5,40) 3:17 Hristos vedea în Ierusalim un simbol al unei lumi împietrite în necredinţă şi răzvrătire şi grăbindu-se să suporte judecăţile răsplătitoare ale lui Dumnezeu. Vaiurile unui neam căzut, apăsând sufletul Său, au scos de pe buzele Sale acel strigăt nespus de amar. El vedea urma păcatului în mizeria omenească, în lacrimi şi sânge; inima Sa era mişcată de o milă necuprinsă pentru cei nenorociţi şi suferinzi de pe pământ; El se străduise să-i mângâie pe toţi. Dar nici chiar mâna Sa nu putea întoarce valul nenorocirilor omeneşti; puţini urmau să caute singurul lor Izvor de ajutor. El era gata să-Şi dea sufletul la moarte pentru a aduce mântuirea în hotarele lor; dar puţini urmau să vină la El ca să poată avea viaţă. 3:18 Maiestatea cerului în lacrimi! Fiul Dumnezeului nemărginit, tulburat în duhul Său, încovoiat de groază! Scena a umplut tot cerul de uimire. Această scenă descoperă grozăvia peste măsură de mare a păcatului; arată cât de grea este răspunderea chiar şi pentru Puterea nemărginită să-l scape pe cel vinovat de urmările călcării Legii lui Dumnezeu. Privind către generaţia din urmă, Isus a văzut lumea cuprinsă de o amăgire asemănătoare cu aceea care a dus la distrugerea Ierusalimului. Păcatul cel mare al iudeilor a fost lepădarea lui Hristos; păcatul cel mare al lumii creştine va fi respingerea Legii lui Dumnezeu, temelia guvernării Sale în cer şi pe pământ. Preceptele lui Iehova vor fi dispreţuite şi declarate ca fiind fără valoare. Milioane de oameni în robia păcatului, robi ai lui Satana, condamnaţi să sufere moartea a doua, vor refuza să asculte de cuvintele adevărului 3:19 în ziua cercetării. Teribilă orbire! Ciudată rătăcire! 3:20 Cu două zile înainte de Paşte, când Hristos plecase pentru ultima oară din templu, după ce demascase făţărnicia conducătorilor iudei, a ieşit din nou cu ucenicii Săi pe Muntele Măslinilor şi S-a aşezat cu ei pe coasta înverzită, privind spre cetate. Încă o dată a privit zidurile, turnurile şi palatele ei. Încă o dată a privit templul în splendoarea lui orbitoare, o diademă a frumuseţii care încorona muntele cel sfânt. 3:21 Cu o mie de ani înainte, psalmistul preamărise îndurarea lui Dumnezeu faţă de Israel, care făcuse din Casa cea sfântă locuinţa Sa: "Cortul Lui este în Salem şi locuinţa Lui în Sion". El "a ales seminţia lui Iuda, muntele Sionului pe care-l iubeşte. Şi-a zidit sfântul locaş ca cerurile de înalt." (Ps. 76,2; 78,68-69). Templul dintâi fusese înălţat în perioada cea mai prosperă a istoriei lui Israel. Împăratul David strânsese vaste comori pentru scopul acesta, iar planurile pentru construcţie au fost făcute prin inspiraţie divină (1 Cron. 28,12.19). Solomon, cel mai înţelept dintre monarhii lui Israel, completase această lucrare. Templul acesta era cea mai măreaţă clădire pe care o văzuse lumea vreodată. Cu toate acestea, Domnul declarase prin proorocul Hagai cu privire la cel de al doilea templu: "Slava acestuia din urmă va fi mai mare decât a celui dintâi". "Voi clătina toate neamurile şi Dorinţa tuturor popoarelor va veni: şi voi umplea de slavă casa aceasta, zice Domnul oştirilor." (Hagai 2,9.7) 3:22 După distrugerea lui de către Nebucadneţar, templul a fost reclădit, cu aproximativ 500 de ani înainte de naşterea lui Hristos, de către un popor care se întorsese într-o ţară nelocuită şi aproape pustie, după o robie de o viaţă întreagă. Se aflau printre ei bătrâni care văzuseră slava Templului lui Solomon şi care plângeau la punerea temeliei acestei clădiri noi, deoarece ea urma să fie inferioară celei dintâi. Simţământul care predomina este descris cu putere de prooroc: "Cine a mai rămas între voi din cei ce au văzut casa aceasta în slava ei dintâi? Şi cum o vedeţi 3:23 acum? Aşa cum este, nu pare ea ca o nimica în ochii voştri?" (Hagai 2,3; 3,12). Atunci s-a dat făgăduinţa că slava acestei case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi. 3:24 Dar templul al doilea nu-l egalase pe primul în măreţie; nici nu fusese sfinţit prin acele dovezi vizibile ale prezenţei divine care aparţinuseră templului dintâi. Nu a fost nici o manifestare de putere supranaturală pentru a marca consacrarea lui. Nici un nor de slavă nu s-a văzut umplând sanctuarul nou înălţat. Nici foc din cer n-a coborât pentru a mistui jertfa de pe altar. Şechina nu mai exista între heruvimi în Locul preasfânt; chivotul, scaunul harului şi Tablele Mărturiei nu se mai găseau acolo. Nici un glas n-a răsunat din cer pentru a face cunoscut preotului voia lui Dumnezeu. 3:25 Timp de veacuri, iudeii încercaseră zadarnic să arate cum s-a împlinit făgăduinţa lui Dumnezeu, dată prin Hagai; dar mândria şi necredinţa le-au orbit mintea faţă de înţelesul adevărat al cuvintelor profetului. Templul al doilea nu era onorat cu norul slavei lui Iehova, ci cu prezenţa vie a Aceluia în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii - care este Dumnezeu Însuşi manifestat în trup. "Dorinţa tuturor popoarelor" venise fără îndoială în templul Său atunci când Omul din Nazaret învăţa şi vindeca în curţile sfinte. Prin prezenţa lui Hristos, şi numai prin aceasta, cel de al doilea templu îl întrecea în slavă pe primul. Dar Israel îndepărtase darul oferit de cer. O dată cu umilul Învăţător care trecuse în ziua aceea prin poarta lui aurită, slava se depărtase pentru totdeauna de templu. Cuvintele Mântuitorului se împliniseră deja: "Vi se lasă casa pustie". (Matei 23,38) 3:26 Ucenicii se umpluseră de teamă şi uimire la proorocia lui Hristos cu privire la distrugerea templului şi doreau să înţeleagă mai deplin sensul cuvintelor Sale. Bogăţie, muncă şi iscusinţă arhitectonică fuseseră cheltuite timp de peste patruzeci de ani pentru a spori splendorile lui. Irod 3:27 cel Mare risipise pentru el atât bogăţii romane, cât şi comori iudaice, şi chiar împăratul lumii îl îmbogăţise cu darurile sale. Blocuri masive de marmură albă de dimensiuni aproape de neînchipuit, trimise de la Roma pentru acest scop, formau o parte din structura lui, şi ucenicii atraseră atenţia Domnului lor la aceasta, spunând: "Uită-Te ce pietre şi ce zidiri" (Marcu 13,1). 3:28 Acestor cuvinte, Isus le-a dat răspunsul solemn şi surprinzător: "Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată". (Matei 24,2) 3:29 Ucenicii asociau distrugerea Ierusalimului cu evenimentele venirii personale a lui Hristos într-o slavă vremelnică, pentru a lua tronul imperiului universal, pentru a-i pedepsi pe iudeii nepocăiţi şi pentru a sfărâma jugul roman de pe grumazul naţiunii. Domnul le spusese că va veni a doua oară. De aceea, la amintirea judecăţilor asupra Ierusalimului, mintea lor s-a îndreptat către venirea aceea; şi, când s-au adunat în jurul Mântuitorului pe Muntele Măslinilor, au întrebat: "Când se vor întâmpla aceste lucruri şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?" (vers. 3) 3:30 Viitorul a fost acoperit, în mila Sa, faţă de ucenici. Dacă ar fi înţeles la data aceea pe deplin cele două evenimente teribile - suferinţele şi moartea Mântuitorului şi distrugerea cetăţii şi a templului lor -, ei ar fi fost copleşiţi de spaimă. Hristos le-a dat o schiţă a evenimentelor mai importante, care urmau să aibă loc înainte de încheierea timpului. Cuvintele Sale n-au fost atunci pe deplin înţelese; însă înţelesul lor urma să fie descoperit pe măsură ce poporul Său avea nevoie de sfaturile date în ele. Profeţia pe care El a rostit-o avea un înţeles dublu; în timp ce prefigura distrugerea Ierusalimului, ea arunca o lumină şi asupra grozăviilor marii zile din urmă. 3:31 Isus a arătat ucenicilor care ascultau judecăţile ce aveau să cadă peste Israelul apostat şi îndeosebi răzbunarea care urma să vină peste ei din cauza respingerii şi răstignirii lui Mesia. Semne neînşelătoare vor preceda apogeul teribil. Ceasul îngrozitor va veni deodată 3:32 şi pe nesimţite. Mântuitorul i-a avertizat pe urmaşii Săi: "De aceea, când veţi vedea urâciunea pustiirii, despre care a vorbit proorocul Daniel, aşezată în Locul sfânt - cine citeşte să înţeleagă; atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi". (Mat. 24,15.16; Luca 21,20.21). Când steagurile idolatre ale romanilor aveau să fie aşezate în Locul sfânt, care se întindea cu câţiva kilometri în afara zidurilor cetăţii, atunci urmaşii lui Hristos trebuiau să-şi găsească scăparea fugind. Atunci când semnalul de avertizare era dat, aceia care doreau să scape nu trebuiau să mai amâne. În toată Iudea, ca şi în Ierusalim, semnalul pentru fugă trebuia să fie ascultat imediat. Acela care se întâmpla să fie pe acoperişul casei nu trebuia să mai coboare în casă, nici chiar pentru a-şi salva cele mai valoroase comori. Aceia care lucrau la câmp sau în vie nu trebuiau să piardă vremea cu întoarcerea nici măcar pentru haina dezbrăcată din cauza căldurii zilei. Nu trebuia să ezite nici un moment, ca să nu fie cuprinşi de distrugerea generală. 3:33 În timpul domniei lui Irod, Ierusalimul nu numai că fusese mult înfrumuseţat, dar prin înălţarea unor turnuri, ziduri şi fortăreţe, care se adăugau la puterea naturală a aşezării lui, fusese făcut în aparenţă de neînvins. Acela care ar fi încercat la vremea aceea să prevestească în mod deschis distrugerea lui, ar fi fost socotit, ca şi Noe în vremea lui, un alarmist nebun. Însă Isus Hristos spusese: "Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece". (Matei 24,35). Din cauza păcatelor poporului, mânia fusese manifestată pe faţă contra Ierusalimului, iar necredinţa lui înverşunată făcea ca distrugerea să fie sigură. 3:34 Domnul declarase prin proorocul Mica: "Ascultaţi dar lucrul acesta, căpetenii ale casei lui Iacov, şi mai mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept; voi care zidiţi Sionul cu sânge şi Ierusalimul cu nelegiuire! Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi proorocii lui proorocesc pentru bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: 'Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire!'" (Mica 3,9-11) 3:35 Aceste cuvinte îi descriau cu credincioşie pe locuitorii corupţi şi plini de sine ai Ierusalimului. În timp ce pretindeau că păzesc cu stricteţe preceptele Legii lui Dumnezeu, ei călcau toate principiile ei. Ei Îl urau pe Hristos, deoarece curăţia şi sfinţenia Sa descopereau nelegiuirea lor şi-L acuzau pe El ca fiind cauza tuturor necazurilor care veniseră peste ei ca urmare a păcatelor lor. Deşi Îl recunoşteau ca fiind fără păcat, au declarat că moartea Lui era necesară pentru siguranţa lor ca popor: "Dacă-L lăsăm aşa", spuneau conducătorii iudei, "toţi vor crede în El, şi vor veni Romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul". (Ioan 11,48). Dacă Hristos ar fi sacrificat, ei ar putea deveni încă o dată un popor puternic şi unit. Au raţionat în felul acesta şi au contribuit la hotărârea marelui preot că ar fi mai bine să moară un om decât să piară întreaga naţiune. 3:36 În felul acesta, conducătorii iudei clădiseră "Sionul cu sânge şi Ierusalimul cu nelegiuire". (Mica 3,10). Şi totuşi, în timp ce-L omorau pe Mântuitorul, pentru că le mustra păcatele, atât de mare era îndreptăţirea lor de sine, încât se socoteau ca fiind poporul lui Dumnezeu, favorizat, şi aşteptau ca Domnul să-i libereze de vrăjmaşi. "De aceea", continuă profetul, "Sionul va fi arat ca un ogor şi Ierusalimul va ajunge un morman de pietre şi muntele templului o înălţime acoperită de păduri." (vers.12) 3:37 Timp de aproape patruzeci de ani, după ce căderea Ierusalimului fusese pronunţată de Hristos Însuşi, Domnul a amânat judecăţile Sale asupra cetăţii şi a poporului. Minunată a fost îndelunga răbdare a lui Dumnezeu faţă de aceia care au respins Evanghelia Sa şi faţă de ucigaşii Fiului Său. Parabola pomului neroditor reprezenta procedeele lui Dumnezeu cu naţiunea iudaică. Porunca se dăduse: "Taie-l, la ce să mai cuprindă pământul degeaba!" (Luca 13,7), dar mila divină îl cruţase pentru încă puţină vreme. Printre iudei erau mulţi care nu cunoscuseră caracterul şi lucrarea lui Hristos. Iar copiii nu se bucuraseră de aceste privilegii sau nu primiseră lumina pe care părinţii lor o lepădaseră. Prin 3:38 predicarea apostolilor şi a tovarăşilor lor, Dumnezeu dorea ca lumina să se reverse şi asupra acestor copii; lor urma să li se îngăduie să vadă cum s-a împlinit profeţia nu numai la naşterea şi în viaţa lui Hristos, ci şi în moartea şi învierea Sa. Copiii nu trebuiau condamnaţi pentru păcatele părinţilor; dar atunci când, cu toată cunoaşterea luminii întregi, dată părinţilor, copiii au lepădat lumina mai mare dată lor, ei au devenit părtaşi la păcatele părinţilor şi au umplut măsura nelegiuirii lor. 3:39 Îndelungata răbdare a lui Dumnezeu faţă de Ierusalim nu a făcut decât să-i întărească pe iudei în nepocăinţa lor. În ura şi cruzimea lor faţă de ucenicii lui Isus, ei au lepădat ultima ofertă a harului. Atunci Dumnezeu Şi-a retras protecţia de la ei şi a îndepărtat puterea Sa restrictivă, înfrânătoare, de la Satana şi îngerii săi, iar naţiunea a fost lăsată sub stăpânirea conducătorului pe care şi l-au ales. Copiii ei refuzaseră harul lui Hristos, care i-ar fi făcut în stare să-şi supună pornirile rele, dar acum ele au devenit dominante. Satana a trezit cele mai cumplite şi mai josnice pasiuni ale sufletului. Oamenii nu mai judecau, ci erau fără raţiune - stăpâniţi de pasiune şi mânie oarbă. În cruzimea lor, deveniră satanici. În familie şi în popor, printre clasele de sus şi cele de jos, era neîncredere, gelozie, ură, luptă, răzvrătire, crimă. Nicăieri nu era nici o siguranţă. Prietenii şi rudele se trădau unii pe alţii. Părinţii îşi ucideau copiii, iar aceştia pe părinţii lor. Conducătorii poporului nu aveau putere să-i conducă. Pasiuni nestăpânite îi făcuseră tirani. Iudeii primiseră o mărturie mincinoasă pentru a-L condamna pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu. Acum, acuzaţii mincinoase făceau ca propria viaţă să fie nesigură. Prin acţiunile lor, ei spuseseră cu multă vreme înainte: "Lăsaţi-ne în pace cu Sfântul lui Israel". (Is. 30,11). Acum, dorinţa lor era împlinită. Teama de Dumnezeu nu-i mai tulbura. Satana era la cârma naţiunii şi 3:40 cele mai înalte autorităţi, civile şi religioase, se găseau sub dominaţia lui. 3:41 Conducătorii grupurilor potrivnice se uneau uneori pentru a prăda şi tortura victimele lor nenorocite, pentru ca iarăşi să se arunce unii asupra celorlalţi şi să ucidă fără milă. Nici chiar sfinţenia templului nu putea înfrâna cruzimea lor groaznică. Închinătorii erau loviţi chiar în faţa altarului, iar sanctuarul era mânjit cu trupurile celor ucişi. Cu toate acestea, în încumetarea lor oarbă şi hulitoare, instigatorii acestei lucrări diavoleşti declarau în mod deschis că nu se temeau că Ierusalimul avea să fie distrus, deoarece era cetatea lui Dumnezeu. Pentru a-şi întări puterea şi mai mult, ei îi mituiau pe unii prooroci mincinoşi, ca să vestească, chiar în timp ce legiunile romane asediau templul, că poporul va trebui să aştepte eliberarea de la Dumnezeu. Până la urmă, mulţimile s-au prins cu putere de credinţa că Cel Preaînalt va interveni pentru înfrângerea adversarilor lor. Dar Israel refuzase cu dispreţ ocrotirea divină, iar acum nu mai avea nici o apărare. Nefericitul Ierusalim, sfâşiat de certuri interne, cu străzile înroşite de sângele locuitorilor lui, care se omorau unii pe alţii, în timp ce oştile duşmane îi distrugeau întăriturile şi-i ucideau pe oamenii de război! 3:42 Toate proorociile făcute de Hristos, cu privire la distrugerea Ierusalimului, s-au împlinit literal. Iudeii au trăit realitatea adevărului din cuvintele Sale de avertizare: "Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura". (Mat. 7,2) 3:43 Au apărut semne şi minuni care prevesteau distrugerea şi prăpădul. În miez de noapte, o lumină nenaturală strălucea deasupra templului şi altarului. Pe cer, spre apus, se arătau carele oamenilor de război, adunându-se pentru bătălie. Preoţii care slujeau noaptea în sanctuar erau îngroziţi de nişte sunete misterioase; pământul se cutremura şi mulţimi de glasuri erau auzite strigând: "Să fugim de aici". Poarta dinspre răsărit, care era atât de grea încât abia putea fi închisă de mai mulţi oameni şi care era asigurată cu bare imense 3:44 de fier, prinse adânc în caldarâmul de piatră tare, s-a deschis la miezul nopţii, fără vreo unealtă omenească. (Milman, The History of the Jews, cartea 13) 3:45 Timp de şapte ani, un bărbat a colindat străzile Ierusalimului, anunţând nenorocirile care aveau să vină peste cetate. Zi şi noapte el rostea cu glas de tânguire: "Glas de la răsărit; glas de la apus; glas din cele patru vânturi; glas împotriva Ierusalimului şi împotriva Templului; glas împotriva mirilor şi a mireselor; glas împotriva întregului popor!" (Ibidem). Acest personaj ciudat a fost întemniţat şi biciuit, dar nici o plângere nu s-a auzit de pe buzele lui. La toate insultele şi tratamentul brutal, el răspundea: "Nenorocire, nenorocire pentru Ierusalim! Nenorocire, nenorocire pentru locuitorii lui!" Strigătul lui de avertizare n-a încetat până când a fost ucis în asediul pe care-l prevestise. 3:46 În distrugerea Ierusalimului n-a pierit nici un creştin. Hristos dăduse ucenicilor Săi avertizarea şi toţi aceia care au crezut cuvintele Sale au aşteptat semnul făgăduit. "Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti", a spus Isus, "să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el." (Luca 21,20.21). După ce romanii, sub conducerea lui Cestius, au înconjurat cetatea, pe neaşteptate au părăsit asediul tocmai atunci când totul părea favorabil unui atac imediat. Asediaţii, nemaisperând într-o rezistenţă încununată de succes, erau pe punctul de a se preda, când generalul roman şi-a retras forţele, în aparenţă fără nici un motiv. Dar providenţa plină de milă a lui Dumnezeu dirija evenimentele pentru binele poporului Său. Semnul făgăduit fusese dat creştinilor care aşteptau, iar acum le-a fost oferită ocazia, ca toţi cei care doreau, să asculte de avertizarea Mântuitorului. Evenimentele au fost în aşa fel conduse, încât nici iudeii şi nici romanii să nu împiedice fuga creştinilor. După retragerea lui Cestius, iudeii, ieşind din Ierusalim, au urmărit armata care se retrăgea şi, în timp ce ambele forţe erau cu totul angajate în lupte, creştinii au avut ocazia să părăsească cetatea. În vremea aceasta şi ţara fusese curăţită de duşmanii 3:47 care ar fi încercat să-i împiedice. În timpul asediului, iudeii erau adunaţi la Ierusalim pentru Sărbătoarea Corturilor, şi în felul acesta, creştinii din toată ţara puteau să scape fără să fie hărţuiţi. Fără zăbavă ei au fugit spre un loc sigur - cetatea Pela, din Perea, dincolo de Iordan. 3:48 Forţele iudaice, urmărind pe Cestius şi oştirea lui, s-au aruncat asupra lor cu atâta cruzime, încât îi ameninţa cu o distrugere totală. Cu mare greutate au reuşit romanii să se retragă. Iudeii au scăpat aproape fără pierderi şi s-au întors cu prada în triumf la Ierusalim. Dar acest succes aparent le-a adus numai rău. El le-a dat un spirit de rezistenţă stăruitoare faţă de romani, care, în scurtă vreme, a adus nenorociri de nedescris asupra cetăţii blestemate. 3:49 Teribile au fost dezastrele care au căzut peste Ierusalim atunci când asediul a fost reluat de către Titus. Oraşul era împodobit în timpul Paştelui, când milioane de iudei erau adunaţi înăuntrul zidurilor. Rezervele de hrană, care, dacă ar fi fost păstrate cu grijă, i-ar fi asigurat pe locuitorii lui timp de ani de zile, fuseseră distruse mai înainte, datorită invidiei şi răzbunării grupărilor care se luptau între ele, şi acum au suferit toate ororile foamei. O măsură de grâu se vindea cu un talant. Atât de teribile erau chinurile foametei, încât oamenii mâncau pielea curelelor şi a sandalelor, precum şi pielea ce acoperea scuturile. Nenumăraţi oameni ieşeau pe furiş noaptea pentru a aduna plante sălbatice din afara zidurilor cetăţii, chiar dacă mulţi erau prinşi şi condamnaţi la moarte în chinuri groaznice. Adesea, aceia care se întorceau cu bine erau jefuiţi de ceea ce culeseseră, înfruntând atât de multe primejdii. Torturile cele mai sălbatice erau aplicate de cei care deţineau puterea, pentru a stoarce de la poporul lovit de sărăcie ultimele resturi pe care le putuseră ascunde. Şi aceste cruzimi erau deseori practicate de oameni bine hrăniţi, care doreau numai să-şi asigure rezerve şi pentru viitor. 3:50 Mii de oameni au pierit de foame şi de ciumă. Sentimentele naturale 3:51 păreau să fi fost nimicite. Soţii îşi jefuiau soţiile, iar ele, la rândul lor, îşi jefuiau soţii. Copiii puteau fi văzuţi smulgând hrana din gura părinţilor lor bătrâni. Întrebarea profetului: "Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează?" şi-a primit răspunsul înăuntrul zidurilor cetăţii blestemate. "Femeile, cu toată mila lor, îşi fierb copiii, care le slujesc ca hrană, în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu" (Is. 49,15; Plâng. 4,10). Din nou s-a împlinit profeţia de avertizare dată cu paisprezece veacuri mai înainte: "Femeia cea mai gingaşă şi cea mai miloasă dintre voi, care, de gingaşă şi miloasă ce era, nu ştia cum să calce mai uşor cu piciorul pe pământ, va privi fără milă pe bărbatul care se odihneşte la sânul ei, pe fiul şi pe fiica ei: ...şi din copiii pe care îi va naşte, căci, ducând lipsă de toate, îi va mânca în ascuns, din pricina strâmtorării şi necazului în care te va aduce vrăjmaşul tău în cetăţile tale". (Deut. 28,56.57). 3:52 Conducătorii romani s-au străduit să arunce groaza în iudei, pentru ca în felul acesta să-i determine să se predea. Prizonierii care se împotriveau când erau luaţi erau biciuiţi, torturaţi şi răstigniţi în faţa zidurilor cetăţii. Sute de oameni erau zilnic executaţi în felul acesta, iar lucrarea aceasta teribilă a continuat aşa până când, de-a lungul văii lui Iosafat şi la Calvar, crucile înălţate erau în număr atât de mare, încât abia se mai găsea loc de trecere printre ele. Atât de teribil s-a împlinit blestemul acela îngrozitor, rostit în faţa scaunului de judecată al lui Pilat: "Sângele Lui să cadă asupra noastră şi a copiilor noştri". (Matei 27,25) 3:53 Titus ar fi dorit să pună capăt acestei scene îngrozitoare şi să scutească în felul acesta Ierusalimul de umplerea măsurii blestemului. S-a umplut de groază când a văzut trupurile morţilor făcute mormane pe văi. Ca fermecat, a privit de pe culmea Muntelui Măslinilor măreţul templu şi a dat ordin ca nici o piatră să nu fie atinsă. Înainte de a începe să ia în stăpânire fortăreaţa, a făcut 3:54 un apel stăruitor către conducătorii iudei, ca să nu-l oblige să pângărească locul sfânt cu sânge. Dacă ar fi ieşit să lupte în altă parte, nici un roman n-ar fi violat sfinţenia templului. Însuşi Iosif Flavius, cu cea mai convingătoare chemare, i-a sfătuit să se predea, pentru a se salva pe ei, cetatea şi locul de închinare. Dar cuvintele lui au fost întâmpinate cu blesteme amare. Au aruncat cu suliţe în el, ultimul lor mijlocitor omenesc, în timp ce stăruia de ei. Iudeii respinseseră îndemnurile Fiului lui Dumnezeu, iar acum mustrarea binevoitoare şi îndemnul îi făceau să fie şi mai hotărâţi să reziste până la urmă. Zadarnice au fost eforturile lui Titus de a salva templul; Unul mai mare decât el declarase că nu va rămâne piatră peste piatră. 3:55 Încăpăţânarea oarbă a conducătorilor iudei împreună cu crimele detestabile care se săvârşeau în cetatea asediată provocau oroarea şi indignarea romanilor, iar, în cele din urmă, Titus s-a hotărât să ia templul cu asalt. S-a hotărât totuşi ca, dacă va fi posibil, să fie salvat de la distrugere. Dar poruncile lui au fost călcate. După ce se retrăsese în cortul său pentru noapte, iudeii, ieşind din templu, au atacat soldaţii prin surprindere. În timpul luptei, o torţă aprinsă a fost aruncată de un soldat prin poarta deschisă şi îndată încăperile, căptuşite cu cedru, din jurul Locului sfânt, erau în flăcări. Titus a alergat la locul încăierării, urmat de generalii şi ofiţerii săi, şi le-a poruncit soldaţilor să stingă focul. Cuvintele lui n-au fost luate în seamă. În furia lor, soldaţii au aruncat torţe aprinse în încăperile alăturate templului şi, după aceea, cu săbiile au ucis mulţimea de oameni care-şi găsiseră adăpost acolo. Sângele curgea ca apa, pe treptele templului. Mii şi mii de iudei au pierit. Pe deasupra zgomotului luptei, se auzeau glasuri strigând: "I-Cabod!" - s-a dus slava. 3:56 "Titus şi-a dat seama că este imposibil să potolească mânia soldaţilor; a intrat împreună cu ofiţerii săi şi a privit interiorul edificiului sacru. Splendoarea i-a umplut de uimire; şi 3:57 pentru că flăcările nu pătrunseseră încă în locul sfânt, a făcut un ultim efort pentru a-l salva şi, ieşind înainte, a cerut încă o dată soldaţilor să oprească înaintarea incendiului. Centurionul Liberalis a încercat să impună ascultarea cu ajutorul corpului de comandă; însă nici respectul faţă de împărat nu a putut opri duşmănia cruntă împotriva iudeilor; nimic nu a putut domoli furia cumplită şi dorinţa după jaf. Soldaţii au văzut totul în jur poleit cu aur, care strălucea orbitor în lumina ciudată a flăcărilor; ei au presupus că în sanctuar erau ascunse comori nebănuite. Un soldat a aruncat, pe neobservate, o torţă aprinsă printre uşi şi, într-o clipă, toată clădirea era în flăcări. Fumul orbitor şi flăcările i-au silit pe ofiţeri să se retragă şi nobilul edificiu a fost lăsat în voia sorţii. 3:58 Dacă pentru romani a fost un spectacol îngrozitor - ce ar fi fost el pentru iudei? Toată culmea colinei care domina cetatea clocotea ca un vulcan. Una după alta, clădirile se prăbuşeau cu un trosnet îngrozitor şi erau înghiţite într-un abis de flăcări. Acoperişurile de cedru erau ca o mare de flăcări; coloanele împodobite erau ca nişte limbi de foc, iar turnurile porţilor aruncau coloane de flăcări şi fum. Colinele învecinate erau luminate; şi, prin întuneric, grupe de oameni erau văzute privind cu îngrijorare plină de groază înaintarea prăpădului; pe zidurile şi înălţimile cetăţii se îngrămădeau oameni, unii aveau feţele palide de agonia disperării, alţii ameninţau, neputincioşi, cu răzbunarea. Strigătele soldaţilor romani, alergând în sus şi în jos, şi urletele răsculaţilor care piereau în flăcări se amestecau cu vuietul incendiului şi cu tunetul grinzilor care se prăbuşeau. Ecourile munţilor răspundeau aducând înapoi ţipetele oamenilor de pe înălţimi; peste tot, de-a lungul zidurilor, răsunau gemete şi vaiete; oamenii care piereau de foame îşi adunau ultimele puteri pentru a striga de groază şi deznădejde. 3:59 "Masacrul dinăuntru a fost şi mai îngrozitor decât 3:60 spectacolul de afară. Bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, ostaşi şi preoţi, aceia care luptau ca şi aceia care cereau milă au fost măcelăriţi fără deosebire. Numărul celor ucişi îl întrecea pe acela al ucigătorilor. Ostaşii trebuiau să se caţere pe grămezi de morţi pentru a aduce la îndeplinire lucrarea de exterminare" (Milman, History of the Jews, cartea 16). 3:61 După distrugerea templului, întreaga cetate a căzut repede în mâinile romanilor. Conducătorii iudeilor au abandonat turnurile invincibile, iar Titus le-a găsit pustii. A privit la ele cu uimire şi a declarat că Dumnezeu le dăduse în mâinile lui, deoarece nici o unealtă, oricât de puternică, n-ar fi putut izbuti împotriva acestor bastioane imense. Atât cetatea, cât şi templul au fost dărâmate până în temelii, iar locul pe care fusese sfântul locaş "a fost arat ca un ogor". (Ier. 26,18). În asediul şi în măcelul care a urmat, au pierit peste un milion de oameni; apoi, supravieţuitorii au fost duşi ca robi, vânduţi ca sclavi, târâţi la Roma pentru a împodobi triumful învingătorului, daţi fiarelor sălbatice în amfiteatre sau răspândiţi ca peregrini fără patrie pe tot pământul. 3:62 Iudeii îşi făuriseră singuri cătuşele; ei îşi umpluseră paharul răzbunării. În distrugerea totală care a căzut peste ei, ca naţiune, şi în toate vaiurile care i-au urmat în împrăştierea lor, ei n-au făcut decât să culeagă ceea ce ei înşişi semănaseră. Profetul spunea: "Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea", "ai căzut prin nelegiuirea ta". (Osea 13,9; 14,1). Suferinţele lor sunt reprezentate adesea ca o pedeapsă care a venit asupra lor, ca urmare a hotărârii directe a lui Dumnezeu. În felul acesta, marele amăgitor caută să-şi ascundă lucrarea. Printr-o respingere continuă a iubirii şi a milei divine, iudeii au făcut ca ocrotirea lui Dumnezeu să le fie retrasă, dar lui Satana i-a fost îngăduit să-i conducă după voinţa lui. Cruzimile oribile care au avut loc la distrugerea Ierusalimului sunt o demonstrare a puterii răzbunătoare a lui Satana asupra acelora care se supun stăpânirii lui. 3:63 Noi nu cunoaştem cât de mult Îi datorăm lui Hristos pentru pacea şi ocrotirea de care ne bucurăm. Puterea restrictivă a lui Dumnezeu este aceea care fereşte omenirea de a cădea cu totul sub stăpânirea lui Satana. Cel neascultător şi nerecunoscător are multe motive de recunoştinţă faţă de mila şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, care ţine în frâu puterea crudă şi răufăcătoare a celui rău. Dar atunci când oamenii trec peste limitele răbdării divine, această putere este retrasă. Dumnezeu nu stă înaintea păcătosului ca un executor al sentinţei date împotriva nelegiuirii; dar îi lasă pe cei care au respins mila Sa să culeagă ceea ce au semănat. Orice rază de lumină respinsă, orice avertizare dispreţuită sau neluată în seamă, orice pasiune îngăduită, orice călcare a Legii lui Dumnezeu este o sămânţă semănată, care aduce un seceriş ce nu dă greş. Duhul lui Dumnezeu, căruia păcătosul I s-a împotrivit cu înverşunare este în cele din urmă retras de la acesta, şi atunci nu mai are nici o putere să-şi stăpânească pornirile rele ale sufletului şi nici o ocrotire faţă de răutatea şi vrăjmăşia lui Satana. Distrugerea Ierusalimului este o avertizare înfricoşată şi solemnă pentru toţi aceia care glumesc cu posibilităţile harului divin şi se împotrivesc chemărilor milei dumnezeieşti. Niciodată n-a existat o mărturie mai hotărâtă cu privire la ura lui Dumnezeu faţă de păcat şi la pedeapsa sigură care va cădea peste cel vinovat. 3:64 Profeţia Mântuitorului cu privire la căderea judecăţilor lui Dumnezeu peste Ierusalim trebuie să aibă o altă împlinire, faţă de care acea distrugere teribilă era doar o umbră slabă. În soarta cetăţii alese putem vedea soarta unei lumi care a respins mila lui Dumnezeu şi a călcat în picioare Legea Sa. Întunecate sunt rapoartele decăderii omeneşti, la care pământul a fost martor în decursul lungilor lui veacuri de crimă. Inima slăbeşte şi mintea se pierde privind toate acestea. Teribile au fost rezultatele lepădării autorităţii Cerului. Însă o scenă şi mai întunecată este prezentată în descoperirea viitorului. Rapoartele trecutului - procesiunea lungă a conflictelor, a agitaţiilor şi a răscoalelor, "învălmăşeala luptei 3:65 şi haina de război tăvălită în sânge" (Is. 9,5) - ce sunt toate acestea în contrast cu grozăviile zilei aceleia, când Duhul înfrânător al lui Dumnezeu va fi retras cu totul de la cei nelegiuiţi şi nu va mai ţine în frâu răbufnirea patimilor omeneşti şi mânia satanică? Lumea va vedea atunci, ca niciodată mai înainte, rezultatele conducerii lui Satana. 3:66 Dar în ziua aceea, ca şi în zilele distrugerii Ierusalimului, poporul lui Dumnezeu va fi eliberat - toţi aceia care "vor fi găsiţi scrişi printre cei vii". (Is. 4,3). Hristos a declarat că va veni a doua oară pentru a-i strânge la Sine pe cei credincioşi: "Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerului până la cealaltă". (Matei 24,30.31). Atunci cei care nu ascultă de Evanghelie vor fi nimiciţi "de suflarea gurii Sale şi vor fi prăpădiţi cu arătarea venirii Sale". (2 Tes. 2,8). Ca şi Israelul din vechime, cei nelegiuiţi se pierd singuri; ei cad prin nelegiuirea lor. Printr-o viaţă de păcat s-au aşezat atât de departe de armonia cu Dumnezeu, starea lor a devenit atât de degradată de păcat, încât manifestarea slavei Sale este pentru ei un foc nimicitor. 3:67 Oamenii să se ferească a neglija lecţia dată de Hristos în cuvintele Sale. Aşa cum El i-a avertizat pe ucenicii Săi cu privire la distrugerea Ierusalimului, dându-le un semn al apropierii prăpădului, ca să poată scăpa, tot astfel El a avertizat lumea cu privire la ziua distrugerii finale şi i-a dat semne ale apropierii ei, încât toţi aceia care vor, să poată scăpa de mânia viitoare. Isus declară: "Vor fi semne în soare, în lună şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri". (Luca 21,25; Matei 24,29; Marcu 13,24-26; Apoc. 6,12-17). Aceia care văd aceşti prevestitori ai venirii Sale trebuie "să ştie că este aproape, chiar la uşi" 3:68 (Matei 24,33). "De aceea vegheaţi" sunt cuvintele Sale de îndemn (Marcu 13,35). Aceia care iau seama la avertizare nu vor fi lăsaţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să-i surprindă nepregătiţi. Dar pentru aceia care nu vor veghea, "Ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea". (1 Tes. 5,2-5) 3:69 Lumea nu este astăzi mai dispusă să creadă solia pentru această vreme de cum erau iudeii să primească avertizarea Mântuitorului cu privire la Ierusalim. Oricând ar veni, ziua Domnului va veni pe neaşteptate asupra celor neevlavioşi. Pe când viaţa se desfăşoară pe drumul ei neschimbat, când oamenii sunt absorbiţi de plăceri, de afaceri, de comerţ, de procurarea banilor, când conducătorii religioşi preamăresc progresele lumii, iar poporul este legănat într-o siguranţă falsă - atunci, după cum un hoţ pradă la miezul nopţii locuinţa nepăzită, tot astfel o prăpădenie neaşteptată va veni peste cei neglijenţi şi neevlavioşi "şi nu va fi chip de scăpare". (vers.3) |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: