Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 25:5


25:5 Acceptarea acestei concluzii însemna renunţarea la calculul anterior al perioadelor profetice. Dar se constatase temeinic că cele 2300 de zile începuseră atunci când a intrat în vigoare decretul lui Artaxerxe, cu privire la refacerea şi clădirea Ierusalimului, în toamna anului 457 în.Hr. Luând această dată ca punct de plecare, se vedea o armonie desăvârşită în aplicarea tuturor evenimentelor profetizate în explicarea acelei perioade din Daniel 9,25-27. Şaizeci şi nouă de săptămâni, adică primii 483 de ani din cei 2300 urmau să ajungă până la Mesia, Cel Uns; iar botezul lui Hristos şi ungerea cu Duhul Sfânt, anul 27 d.Hr., împlinea exact specificarea făcută. La mijlocul săptămânii a şaptezecia, Mesia urma să fie omorât. La trei ani şi jumătate de la botezul Său, Hristos a fost răstignit, adică în primăvara anului 31 d.Hr. Astfel, cele şaptezeci de săptămâni - sau 490 de ani - erau rezervate pentru Iudei. La încheierea acestei perioade, naţiunea a sigilat lepădarea lui Hristos prin persecutarea ucenicilor Săi, iar apostolii s-au îndreptat către neamuri în anul 34 d.Hr. Primii 490 de ani din cei 2300 fiind încheiaţi atunci, mai rămâneau 1810 ani. Şi începând cu anul 34 d.Hr., cei 1810 ani se terminau în anul 1844. "Atunci, spunea îngerul, sanctuarul va fi curăţit". În modul acesta, toate prevederile anterioare ale profeţiei s-au împlinit indiscutabil la timpul stabilit.