Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 25:30


25:30 "El va şedea şi va conduce de pe tronul Său şi va fi preot pe tronul Său." Acum, "pe tronul slavei Sale", împărăţia slavei încă n-a fost întemeiată. Dumnezeu nu-I "va da scaunul de domnie al tatălui Său David", o împărăţie care "nu va avea sfârşit", până când lucrarea Sa de Mântuitor nu va fi încheiată (Luca 1,32.33). Ca preot, Hristos stă cu Tatăl pe tronul Său (Apoc. 3,21). Pe tron, împreună cu Cel veşnic, stă Acela care există prin Sine Însuşi şi care "suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui", care "în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat", ca să poată veni "în ajutorul celor ce sunt ispitiţi". "Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor." (Is. 53,4; Evrei 4,15; 2,18; 1 Ioan 2,1). Mijlocirea Sa o face cu trupul Său frânt şi cu o viaţă fără pată. Mâinile rănite, coasta străpunsă, picioarele zdrobite mijlocesc pentru omul căzut, a cărui salvare a câştigat-o cu un preţ atât de mare.