Printable ModeTragedia veacurilor, 24
|
24:1 Cap. 22 - Profeţii împlinite 24:2 Când a trecut timpul în care a fost aşteptată pentru prima oară revenirea Domnului - în primăvara anului 1844 - aceia care aşteptaseră cu credinţă revenirea Sa au fost pentru o vreme cuprinşi de îndoială şi de nesiguranţă. În timp ce lumea îi privea ca fiind doborâţi şi dovediţi că nutriseră o amăgire, izvorul lor de mângâiere a rămas tot Cuvântul lui Dumnezeu. Mulţi au continuat să cerceteze Scripturile, examinând din nou dovezile credinţei lor şi studiind cu atenţie profeţiile, pentru a căpăta o lumină mai deplină. Mărturia Bibliei care sprijinise poziţia lor părea clară şi hotărâtă. Semne care nu puteau greşi arătau spre venirea lui Hristos ca fiind aproape. Călăuzirea deosebită a Domnului atât în convertirea păcătoşilor, cât şi în reînviorarea vieţii spirituale printre creştini era dovada că solia venea din cer. Şi cu toate că aceşti credincioşi nu-şi puteau explica dezamăgirea, se simţeau asiguraţi că Dumnezeu îi condusese în experienţa prin care trecuseră. 24:3 Întreţesute cu profeţiile pe care ei le socotiseră că se referă la timpul celei de a doua veniri, erau şi învăţături special potrivite la situaţia lor de nesiguranţă şi îndoială şi care-i încurajau să aştepte cu răbdare şi credinţă că ceea ce era acum întunecat pentru înţelegerea lor urma să fie explicat la timpul potrivit. 24:4 Printre aceste învăţături era şi profeţia din Habacuc 2,1-4: "M-am dus la locul meu de strajă şi stăteam pe turn ca să veghez şi să văd ce are să-mi spună Domnul, şi ce-mi va răspunde la plângerea mea. Domnul mi-a răspuns şi a zis: 'Scrie proorocia, şi sap-o pe table, ca să se poată citi uşor! Căci este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit va trăi prin credinţa lui'". 24:5 Încă din anul 1842, îndrumarea dată în această profeţie, de a "scrie proorocia şi a o săpa pe table ca să fie citită uşor", a sugerat lui Charles Fitch pregătirea unei hărţi profetice pentru a ilustra vedeniile lui Daniel şi cele din Apocalipsa. Publicarea acestei hărţi a fost privită ca o împlinire a poruncii date prin Habacuc. Însă nimeni n-a observat atunci că în aceeaşi profeţie se vorbeşte şi despre o aparentă amânare în împlinirea viziunii - un timp de întârziere. După dezamăgire, acest pasaj a devenit foarte plin de înţeles: "Vedenia este pentru un timp hotărât, se apropie de împlinire şi nu va minţi; dacă întârzie aşteapt-o căci va veni şi se va împlini negreşit... Cel neprihănit va trăi prin credinţa lui". 24:6 De asemenea, o parte din proorocia lui Ezechiel a fost un izvor de putere şi de mângâiere pentru credincioşi: "Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 'Fiul omului, ce înseamnă acest cuvânt de batjocură, pe care-l întrebuinţaţi în ţara lui Israel: Zilele se lungesc, şi toate vedeniile rămân neîmplinite?' De aceea spune-le: 'Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu... Se apropie zilele, şi toate vedeniile se vor împlini! Voi vorbi; ce voi spune se va împlini, şi nu va mai fi amânat'. Casa lui Israel zice: 'Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, şi prooroceşte pentru vremuri depărtate!' De aceea spune-le: 'Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, 24:7 pe care-l voi rosti, se va împlini', zice Domnul, Dumnezeu." (Ezec. 12,21-25.27-28) 24:8 Aceia care aşteptau s-au bucurat că Acela, care cunoaşte sfârşitul de la început, privise prin veacuri şi, prevăzând dezamăgirile, le dăduse cuvinte de curaj şi de nădejde. Dacă n-ar fi fost aceste părţi din Scriptură, care să-i îndemne să aştepte cu răbdare şi să ţină cu tărie la încrederea lor în Cuvântul lui Dumnezeu, ei şi-ar fi pierdut cu totul credinţa. 24:9 Parabola celor zece fecioare din Matei capitolul 25 ilustrează, de asemenea, experienţa poporului advent. În Matei capitolul 24, ca răspuns la întrebarea ucenicilor Săi privitoare la semnele venirii Sale şi ale sfârşitului veacului, Hristos arătase unele dintre evenimentele cele mai importante din istoria lumii şi a bisericii, de la prima şi până la a doua Sa venire; şi anume: distrugerea Ierusalimului, marea încercare a bisericii sub persecuţiile păgâne şi papale, întunecarea soarelui şi lunii şi căderea stelelor. După aceasta, El a vorbit despre venirea Împărăţiei Sale, spunându-le şi parabola care descrie cele două categorii de servi care aşteaptă venirea Sa. Capitolul 25 începe cu aceste cuvinte: "Atunci Împărăţia cerurilor se aseamănă cu zece fecioare". Aici este vorba de biserica din timpul sfârşitului, aceeaşi care este descrisă şi la încheierea capitolului 24. În această parabolă, experienţa lor este ilustrată prin tabloul unei nunţi din Orient. 24:10 "Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, care şi-au luat candelele, şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: 'Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!'" (Matei 25,1-6) 24:11 Venirea lui Hristos, aşa cum a fost vestită de prima solie îngerească, a fost înţeleasă ca fiind reprezentată prin venirea 24:12 mirelui. Reforma larg răspândită, care avusese loc prin vestirea apropiatei Sale veniri, corespundea cu ieşirea fecioarelor. În această parabolă, ca şi în aceea din Matei capitolul 24, sunt reprezentate două clase. Toţi şi-au luat candelele, adică Biblia şi, prin lumina ei, au ieşit să-L întâmpine pe Mire. Dar, atunci când şi-au luat candelele, cele neînţelepte n-au luat cu ele untdelemn, aşa cum au făcut cele înţelepte. Cei reprezentaţi de fecioarele înţelepte primiseră harul lui Dumnezeu, puterea transformatoare şi iluminatoare a Duhului Sfânt care face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărare. În temere de Dumnezeu, ei studiaseră Scripturile pentru a cunoaşte adevărul şi căutaseră cu stăruinţă curăţia inimii şi a vieţii. Aceştia avuseseră o experienţă personală, o credinţă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său care nu putea fi distrusă prin dezamăgire sau întârziere. Ceilalţi şi-au luat candelele, dar n-au luat ulei. Ei acţionaseră dintr-o pornire momentană. Temerile le fuseseră trezite de solia solemnă, dar se sprijiniseră doar pe credinţa fraţilor, fiind mulţumiţi cu lumina slabă a bunelor emoţii, fără o înţelegere profundă a adevărului sau o lucrare reală a harului în inimă. Aceştia au mers în întâmpinarea Domnului plini de nădejdea unei răsplătiri imediate; dar nu erau pregătiţi pentru întârziere şi dezamăgire. Când au venit încercările credinţa lor i-a părăsit, iar lumina s-a stins. 24:13 "Deoarece mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit". Prin zăbovirea mirelui este reprezentată trecerea timpului când Domnul a fost aşteptat, dezamăgirea şi aparenta întârziere. În acest timp de nesiguranţă, interesul celor superficiali şi cu inimile împărţite a început în curând să se clatine, iar eforturile lor să slăbească. Dar aceia a căror credinţă era întemeiată pe o cunoaştere personală a Bibliei aveau picioarele pe stânca pe care valurile dezamăgirii nu o puteau clătina. "Toate au aşteptat şi au adormit"; o categorie în neglijenţa şi părăsirea credinţei, cealaltă aşteptând cu răbdare până ce i se va da o lumină mai clară. Cu toate acestea, în noaptea încercării, şi cei din urmă păreau să piardă, într-o oarecare măsură, 24:14 zelul şi devoţiunea. Cei cu inima împărţită şi superficiali nu s-au mai putut sprijini pe credinţa fraţilor. Astfel că fiecare trebuia să stea sau să cadă pentru sine însuşi. 24:15 Cam în acelaşi timp a început să apară şi fanatismul. Unii care se pretindeau a fi credincioşi zeloşi ai soliei au respins Cuvântul lui Dumnezeu ca singură călăuză infailibilă şi, pretinzând că sunt conduşi de Duhul, s-au supus propriilor sentimente, impresii şi imaginaţii. Erau şi unii care manifestau un zel orb şi bigot, condamnându-i pe toţi aceia care nu erau de acord cu ei. Ideile şi practicile lor fanatice n-au obţinut nici o aprobare din partea majorităţii adventiştilor; ei n-au făcut decât să aducă un blam asupra cauzei adevărului. 24:16 Satana căuta prin toate mijloacele lui să se împotrivească şi să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Poporul fusese profund trezit de mişcarea adventă, mii de păcătoşi convertindu-se şi bărbaţi credincioşi consacrându-se lucrării de vestire a adevărului, chiar în acel timp de întârziere. Prinţul răului îşi pierdea supuşii; şi pentru a aduce ocară asupra lucrării lui Dumnezeu, căuta să-i amăgească pe unii care mărturisiseră credinţa şi să-i aducă la extremism. Apoi, agenţii lui erau gata să observe orice greşeală, orice scădere, orice faptă nepotrivită, pe care să le prezinte înaintea oamenilor în lumina cea mai exagerată pentru a-i face nesuferiţi pe adventişti şi credinţa lor. Astfel, cu cât era mai mare numărul acelora pe care-i putea folosi pentru mărturia credinţei în a doua venire, în timp ce puterea sa le stăpânea inimile, cu atât mai mare câştig urma să aibă, atrăgând atenţia lumii asupra lor ca să fie consideraţi reprezentanţi ai întregului corp al credincioşilor. 24:17 Satana este "pârâtorul fraţilor" şi duhul lui este acela care-i inspiră pe oameni să caute greşeli şi defecte la poporul lui Dumnezeu, pe care apoi să le trâmbiţeze, în timp ce faptele lor bune sunt trecute sub tăcere. Totdeauna el este activ atunci când Dumnezeu este la lucru pentru mântuirea sufletelor. Când fiii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit şi Satana în mijlocul lor. În orice redeşteptare religioasă, 24:18 el este gata să aducă oameni cu inima nesfântă şi neechilibraţi. Când aceştia au primit unele doctrine şi au câştigat un loc între credincioşi, el lucrează prin ei spre a introduce teorii care îi vor duce în rătăcire pe cei nepregătiţi. Nici un om nu dovedeşte că este un bun creştin numai pentru că se găseşte în tovărăşia copiilor lui Dumnezeu, în casa de rugăciune şi ia parte la masa Domnului. Satana este adesea acolo, chiar în împrejurările cele mai solemne, prin aceia pe care-i poate folosi ca unelte ale sale. 24:19 Prinţul răului se luptă pentru orice palmă de teren pe care poporul lui Dumnezeu înaintează în călătoria a spre cetatea de sus. În toată istoria bisericii, nici o reformă nu a putut fi înfăptuită fără să întâmpine piedici serioase. Aşa a fost în zilele lui Pavel. Oriunde apostolul întemeia o biserică, acolo erau unii care pretindeau că au primit credinţa, dar aduceau cu ei rătăciri care, dacă ar fi fost primite, ar fi îndepărtat poporul de la iubirea pentru adevăr. Şi Luther a suferit necazuri şi încurcături mari din cauza persoanelor fanatice, care pretindeau că Dumnezeu le vorbise şi puneau ideile şi părerile lor mai presus decât mărturia Scripturilor. Mulţi din cei lipsiţi de credinţă şi experienţă, şi foarte încrezuţi în ei înşişi, cărora le plăcea să audă şi să vorbească lucruri noi, erau înşelaţi de pretenţiile noilor învăţători şi se uneau cu agenţii lui Satana în lucrarea lor de a dărâma ceea ce Dumnezeu ajunsese să clădească. Şi fraţii Wesley, precum şi alţii, care aduseseră binecuvântări lumii prin influenţa şi credinţa lor, aveau să se lovească la fiecare pas de cursele lui Satana care îi împingea la fanatism pe cei cu exces de zel, neechilibraţi şi nesfinţiţi. 24:20 William Miller nu simpatiza cu acele influenţe care conduceau spre fanatism. El declara, ca şi Luther, că orice duh trebuie verificat prin Cuvântul lui Dumnezeu. "Satana", spunea Miller, "are o mare putere asupra minţilor unora din zilele noastre. Şi de unde să ştim ce duh este în ei? 24:21 Biblia răspunde: 'După roadele lor îi veţi cunoaşte'... Sunt multe duhuri care au apărut în lume; şi ni se porunceşte să cercetăm duhurile. Duhul care nu ne face să trăim cumpătat, în neprihănire şi evlavie în această lume, nu este Duhul lui Hristos. Din ce în ce mă conving mai mult că Satana este amestecat în aceste mişcări nesăbuite... Mulţi din mijlocul nostru, care pretind că sunt pe deplin sfinţiţi urmează tradiţiile oamenilor şi sunt tot atât de necunoscători ai adevărului ca şi ceilalţi care nu au asemenea pretenţii." (Bliss, pp. 236.237). "Duhul rătăcirii ne va depărta de adevăr, dar Duhul lui Dumnezeu ne va conduce la adevăr. Dacă ziceţi: 'S-ar putea ca un om să fie în rătăcire şi să creadă că are adevărul. Cum să înţelegem?' Răspundem: Duhul şi Cuvântul sunt în deplin acord. Dacă un om se judecă prin Cuvântul lui Dumnezeu şi se descoperă în armonie desăvârşită cu întregul Cuvânt, atunci el trebuie să creadă că are adevărul; dar dacă descoperă că duhul care-l conduce nu se armonizează cu tot conţinutul Legii lui Dumnezeu sau a Cărţii Sfinte, atunci să meargă cu atenţie ca să nu cadă în cursa celui rău." (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol.8 nr. 23, 15 ian. 1845). "Adesea am găsit o mai mare dovadă de evlavie într-o privire caldă şi amabilă, pe un obraz umed de lacrimi şi într-o vorbire înecată de suspine decât în multă gălăgie prin care unii îşi arată creştinismul lor." (Bliss, p. 282) 24:22 În zilele Reformei, adversarii ei au pus toate relele fanatismului pe seama acelora care luptau cel mai stăruitor împotriva lui. O cale asemănătoare a fost urmată şi de împotrivitorii mişcării advente. Şi nefiind mulţumiţi cu prezentarea eronată şi exagerată a greşelilor celor extremişti şi fanatici, au pus în circulaţie rapoarte nefavorabile care nu aveau nici cea mai slabă urmă de adevăr. Aceste persoane erau animate de prejudecăţi şi de ură. Pacea le fusese tulburată de vestea că Hristos este la uşi. Se temeau că ar putea fi adevărat, dar sperau că nu va fi, şi aceasta era secretul luptei lor împotriva adventiştilor şi a credinţei lor. 24:23 Faptul că vreo câţiva fanatici pătrunseseră în rândurile adventiştilor nu era un motiv temeinic de a considera că mişcarea aceasta nu era de la Dumnezeu, aşa cum constituia prezenţa fanaticilor şi a amăgitorilor în biserica din zilele lui Pavel sau ale lui Luther nu motiv suficient de a condamna lucrarea lor. Să se trezească poporul lui Dumnezeu din somn şi să înceapă cu sinceritate lucrarea de pocăinţă şi de reformă; să cerceteze Scripturile pentru a înţelege adevărul aşa cum este el în Isus; să se consacre deplin înaintea lui Dumnezeu şi nu va lipsi dovada că Satana este încă activ şi veghetor. El îşi va da pe faţă puterea, cu toată amăgirea posibilă, chemându-i în ajutor pe toţi îngerii căzuţi din împărăţia sa. 24:24 Nu vestirea celei de a doua veniri a fost aceea care a provocat fanatismul şi dezbinarea. Acestea au apărut în vara anului 1844, când adventiştii erau în dubiu cu privire la poziţia adevărată. Predicarea primei solii îngereşti şi a "strigătului din miezul nopţii" ţinteau în mod direct să reprime fanatismul şi neînţelegerea. Aceia care au participat la aceste mişcări solemne lucrau în armonie; inimile lor erau pline de iubire unul pentru altul şi pentru Isus, pe care aşteptau să-L vadă în curând. Credinţa lor unică, o fericită şi unică nădejde, i-a înălţat mai presus de stăpânirea oricărei influenţe omeneşti şi s-a dovedit a fi un scut împotriva asalturilor lui Satana. 24:25 "Pentru că mirele zăbovea, toate au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: 'Iată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare!' Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele." (Matei 25,5-7). În vara anului 1844, adică la mijlocul timpului dintre data fixată prima dată, pentru sfârşitul celor 2300 zile, şi toamna aceluiaşi an, timp hotărât ulterior ca împlinire a perioadei, solia a fost vestită prin cuvintele Scripturii: "Iată, mirele vine!" 24:26 Faptul care a dus la această mişcare a fost descoperirea că decretul lui Artaxerxe pentru rezidirea Ierusalimului, care forma punctul de plecare pentru perioada de 2300 de zile, a intrat în vigoare în toamna anului 457 în.Hr., 24:27 şi nu la începutul anului, aşa cum se crezuse iniţial. Începând din toamna anului 457, cei 2300 de ani se încheiau în toamna anului 1844 (vezi notele suplimentare). 24:28 Argumentele scoase din tipurile Vechiului Testament arătau şi ele spre toamnă, ca fiind timpul când trebuia să aibă loc evenimentul reprezentat prin "curăţirea sanctuarului". Acest lucru a devenit foarte lămurit atunci când atenţia a fost îndreptată asupra modului în care tipurile, care avuseseră legătură cu prima venire a lui Hristos, se împliniseră. 24:29 Junghierea mielului pascal era o umbră a morţii lui Hristos. Pavel spune: "Hristos, paştele nostru a fost jertfit". (1 Cor. 5,7). Snopul cu primele roade care era legănat de paşti înaintea Domnului preînchipuia învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului şi a întregului Său popor, Pavel spune: "Hristos ca prim rod; apoi aceia care sunt ai lui Hristos la venirea Sa". (1 Cor. 15,23). Asemenea snopului de legănat care era primul seceriş adunat înainte de marele seceriş, Hristos era primul rod al secerişului nepieritor al celor răscumpăraţi, care la învierea viitoare vor fi adunaţi în grânarul lui Dumnezeu. 24:30 Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce priveşte evenimentul, ci şi în ceea ce priveşte timpul. În ziua a patrusprezecea a lunii întâia iudaice, chiar în ziua şi în luna în care timp de cincisprezece lungi veacuri fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos a mâncat paştele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca "Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii". În aceeaşi noapte a fost luat de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit şi omorât. Şi ca antitip al snopului de legănat, Domnul nostru a fost înviat dintre morţi a treia zi ca "prim rod al celor adormiţi", modelul tuturor celor drepţi înviaţi, ale căror "trupuri stricăcioase" vor fi schimbate, şi "făcut asemenea trupului slavei Sale. Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos." (Filip. 3,20.21) 24:31 În acelaşi fel, simbolurile care sunt legate de a doua venire trebuie să se împlinească la timpul arătat de serviciul simbolic. 24:32 În sistemul iudaic, curăţirea sanctuarului, sau ziua cea mare de ispăşire, avea loc în ziua a zecea a lunii a şaptea iudaice (Lev. 16,29-34), când marele preot, după ce făcea ispăşire pentru tot Israelul îndepărtând în felul acesta păcatele din sanctuar, ieşea şi binecuvânta poporul. Tot aşa se credea că Hristos Marele nostru Preot urma să Se arate, pentru a curăţi pământul prin distrugerea păcatului şi a păcătoşilor, ca apoi să binecuvânteze cu nemurire poporul Său care Îl aşteaptă. Astfel, ziua a zecea a lunii a şaptea, Ziua cea mare a Ispăşirii, timpul curăţirii sanctuarului, care în anul 1844 cădea la douăzeci şi două octombrie, a fost considerată ca timp al revenirii Domnului. Acest lucru era în armonie cu dovezile prezentate mai înainte, că cele 2300 de zile urmau să se încheie în toamnă, iar concluzia părea bine fondată. 24:33 În parabola din Matei capitolul 25, timpul de aşteptare şi de aţipire este urmat de venirea mirelui. Acest lucru era în concordanţă cu argumentele prezentate atât în profeţie, cât şi în simboluri. Toate acestea produceau o puternică convingere cu privire la faptul că sunt vrednice de încredere, iar "strigătul din miezul nopţii" a fost vestit de mii de credincioşi. 24:34 Asemenea revărsării unui val puternic, mişcarea s-a răspândit în toată ţara. Din oraş în oraş şi din sat în sat, ea a pătruns până în cele mai izolate locuri din ţară, "până când poporul lui Dumnezeu care aştepta a fost trezit. Fanatismul dispărea din faţa acestei vestiri, ca roua dimineţii înaintea soarelui care răsare. Credincioşii vedeau cum îndoiala şi nesiguranţa erau alungate, iar nădejdea şi curajul le influenţa inimile. Lucrarea era lipsită de acele extreme manifestate totdeauna când firea omenească nu este controlată de influenţa Cuvântului şi Duhului lui Dumnezeu. Se asemăna în caracter cu acele timpuri de umilire şi întoarcere la Domnul, care se produceau în Israelul din vechime ca urmare a soliilor de mustrare din partea slujitorilor Săi. Ea purta caracteristicile care sunt specifice lucrării lui Dumnezeu din toate veacurile. Se manifesta puţină bucurie plină de extaz, dar era o profundă cercetare a inimii, mărturisirea păcatului şi părăsirea lumii. 24:35 Povara care apăsa din greu sufletele lor era pregătirea pentru întâlnirea cu Domnul. Se rugau stăruitor şi se consacrau fără rezerve lui Dumnezeu. 24:36 Descriind această lucrare, Miller spunea: "Nu se manifestă o exprimare a bucuriei; se pare că ea este reţinută pentru acea zi din viitor, când pământul şi cerul se vor uni într-o bucurie de nespus. Nu se aud strigăte; acestea sunt de asemenea rezervate pentru aclamaţia din ceruri. Cântăreţii sunt tăcuţi; ei aşteaptă să se unească cu oştile îngereşti şi corul din ceruri... Nu se manifestă nici o contradicţie în sentimente; toţi sunt o inimă şi un gând." (Bliss, pp. 270. 271) 24:37 Altcineva care a participat la această lucrare mărturisea: "Pretutindeni s-a produs cea mai profundă cercetare a inimii şi umilire a sufletului înaintea Dumnezeului cerului. Ea a produs împuţinarea iubirii pentru lucrurile din lumea aceasta, o aplanare a controverselor şi certurilor, o mărturisire a păcatelor, o prăbuşire înaintea lui Dumnezeu şi rugăciuni de pocăinţă din inimi zdrobite, către El, pentru iertare şi primire. Ea a produs o aşa mâhnire de sine şi umilinţă în suflet cum niciodată nu se mai văzuse. Aşa cum Dumnezeu profetizase prin Ioel, că va fi atunci când ziua cea mare a Domnului urma să fie la uşi, ea a produs o sfâşiere a inimilor şi nu a hainelor şi o întoarcere la Domnul cu post, cu plânset şi bocet. Aşa cum Dumnezeu spusese prin Zaharia, un spirit de îndurare şi de rugăciune s-a revărsat peste copiii Săi; au privit spre Acela pe care L-au străpuns, a fost un mare bocet în ţară... şi aceia care Îl aşteptau pe Domnul şi-au amărât sufletele înaintea Lui." (Bliss in Advent Shield and Review, vol. I, p. 271, January, 1845) 24:38 Dintre marile mişcări religioase începând din zilele apostolilor, nici una n-a fost mai liberă de nedesăvârşirea omenească şi de cursele lui Satana aşa cum a fost aceea din toamna anului 1844. Chiar şi acum, după trecerea multor ani, toţi cei care au luat parte la mişcarea aceea şi care au stat hotărâţi pe platforma adevărului simt încă influenţa sfântă a acelei lucrări binecuvântate şi dau mărturie că a fost de la Dumnezeu. 24:39 La strigătul: "Iată, mirele vine, ieşiţi-I în întâmpinare", aceia care aşteptau... s-au ridicat şi şi-au aprins candelele; ei au studiat Cuvântul lui Dumnezeu cu un interes foarte mare, necunoscut mai înainte. Îngeri din cer au fost trimişi să-i trezească pe aceia care se descurajaseră şi să-i pregătească pentru a primi solia. Lucrarea nu s-a întemeiat pe înţelepciunea şi pe pregătirea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Nu cei mai talentaţi, ci cei mai umili şi devotaţi au fost printre primii care au auzit şi au luat aminte la chemare. Fermierii şi-au lăsat recoltele pe câmp, meseriaşii şi-au lăsat sculele şi, cu lacrimi de bucurie, au ieşit să vestească avertizarea. Aceia care mai înainte fuseseră în fruntea lucrării au fost printre cei din urmă care s-au alăturat ei. Bisericile, în general, şi-au închis uşile faţă de această solie şi o mare grupă dintre aceia care o primiseră s-au retras din legăturile lor cu ele. În providenţa lui Dumnezeu, această proclamaţie s-a unit cu cea de a doua solie îngerească şi a dat putere acelei lucrări. 24:40 Solia "Iată mirele vine!" n-a fost o problemă de argumentare, cu toate că dovezile din Scriptură erau lămurite şi precise. Ea a mers cu o putere constrângătoare care mişca sufletul. Nu se manifesta nici o îndoială sau reţinere. Cu ocazia intrării triumfale a lui Hristos în Ierusalim, poporul care venise din toate părţile ţării la sărbătoare s-a adunat spre Muntele Măslinilor şi unindu-se cu mulţimea care-L însoţea pe Isus şi, prinzând inspiraţia momentului, au sporit măreţia strigării: "Binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!" (Matei 21,9). În acelaşi fel s-au comportat şi necredincioşii care veneau la adunările adventiste - unii din curiozitate, alţii pentru a lua în râs - au simţit puterea convingătoare care însoţea solia: "Iată mirele vine!" 24:41 În timpul acela se vădea o credinţă care aducea răspuns la rugăciune - credinţa care aştepta răsplătirea. Asemenea ploii ce cade peste pământul însetat, Duhul harului cobora peste cercetătorii sinceri. Aceia care aşteptau ca în curând 24:42 să stea faţă în faţă cu Răscumpărătorul lor simţeau o bucurie solemnă care nu se putea descrie. Puterea înnobilatoare, convingătoare a Duhului Sfânt mişca inimile atunci când binecuvântările Sale erau revărsate în măsură bogată peste cei credincioşi. 24:43 Cu grijă şi solemnitate, aceia care primiseră solia au ajuns la timpul în care sperau să se întâlnească cu Domnul lor. În fiecare dimineaţă simţeau că prima lor datorie era să-şi asigure dovada că sunt primiţi de Dumnezeu. Inimile lor erau strâns unite şi se rugau mult unul cu altul şi unul pentru altul. Adesea se adunau în locuri izolate pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu şi glasul rugăciunii se înălţa spre cer de pe câmpii şi din crânguri. Asigurarea aprobării Mântuitorului le era mai necesară decât hrana zilnică; iar dacă vreun nor le întuneca mintea, nu se odihneau până nu-l îndepărtau. Şi atunci când simţeau dovada harului iertător, doreau să-L vadă pe Acela pe care-L iubea sufletul lor. 24:44 Dar aveau să cadă din nou pradă descurajării. Timpul de aşteptare a trecut şi Mântuitorul lor nu S-a arătat. Cu încredere neclintită ei aşteptaseră venirea Sa, iar acum se simţeau ca Maria când, venind la mormântul Mântuitorului şi găsindu-l gol, a exclamat cu lacrimi: "Au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde L-au pus". (Ioan 20,13) 24:45 Un simţământ de respect, o teamă că solia ar putea fi totuşi adevărată a ţinut în frâu, pentru o vreme, lumea necredincioasă. Dar, cu trecerea timpului, ea n-a dispărut dintr-o dată. La început n-au îndrăznit să triumfe în faţa celor dezamăgiţi; dar pentru că nu se vedeau semnele mâniei lui Dumnezeu, şi-au revenit şi au reînceput râsul şi batjocura. O mare parte din aceia care crezuseră în venirea iminentă a Domnului şi-au părăsit credinţa. Unii care fuseseră foarte încrezători erau acum atât de răniţi în mândria lor, încât ar fi preferat să dispară din lume. Asemenea lui Iona, ei Îl acuzau pe Dumnezeu şi ar fi ales mai degrabă moartea decât viaţa. Aceia 24:46 care-şi întemeiaseră credinţa pe părerile altora, şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu, erau acum gata să-şi schimbe din nou vederile. Batjocoritorii i-au câştigat pe cei slabi şi pe cei fricoşi de partea lor şi toţi aceştia s-au unit, declarând că nu mai aveau de ce să se teamă şi nici ce să aştepte. Timpul trecuse şi Domnul nu venise, iar lumea urma să rămână aşa cum fusese mii de ani. 24:47 Credincioşii sinceri, stăruitori lăsaseră totul pentru Hristos şi se împărtăşiseră de prezenţa Lui ca niciodată mai înainte. Ei dăduseră lumii, după credinţa lor, ultima avertizare; şi aşteptând să fie primiţi în scurtă vreme în societatea Domnului lor divin şi a îngerilor sfinţi, se retrăseseră într-o mare măsură din societatea acelora care nu primiseră solia. Cu o dorinţă profundă se rugaseră: "Vino Doamne Isuse, vino cât mai curând". Dar El nu venise. Iar acum, ca să ia din nou povara grea a grijilor vieţii şi să suporte râsul şi batjocura lumii, era o încercare teribilă a credinţei şi răbdării lor. 24:48 Totuşi, această dezamăgire nu a fost atât de mare cum a fost aceea prin care au trecut ucenicii la prima venire a lui Hristos. Când Isus a intrat triumfal în Ierusalim, ucenicii Săi credeau că El era gata să urce pe tronul lui David şi să-l elibereze pe Israel de apăsătorii lui. Cu speranţa şi aşteptarea plină de bucurie, se întreceau unul pe altul să dea cinstire Regelui lor. Mulţi îşi aşterneau hainele ca un covor pe calea Lui sau întindeau înaintea Lui ramuri înfrunzite de palmier. Cu o bucurie plină de entuziasm s-au unit în aclamaţia: "Osana, Fiul lui David!" Şi atunci când fariseii, tulburaţi şi mâniaţi de această manifestare de bucurie, i-au cerut lui Isus să-Şi mustre ucenicii, El le-a răspuns: "Dacă aceştia vor tăcea pietrele vor striga". (Luca 19,40). Profeţia trebuia să se împlinească. Ucenicii împlineau planul lui Dumnezeu; cu toate acestea erau condamnaţi la o dezamăgire cruntă. Doar câteva zile au trecut şi au fost martorii agoniei şi morţii Mântuitorului, pe care L-au pus în mormânt. Aşteptările lor nu s-au împlinit, nici măcar într-un 24:49 singur punct, iar speranţele lor au murit o dată cu Isus. Până când Domnul lor n-a ieşit biruitor din mormânt, ei n-au putut pricepe tot ce a fost prevestit de profeţie, şi anume că "Hristos trebuia să sufere, şi să învie din morţi". (Fapte 17,3) 24:50 Cu cinci sute de ani mai înainte, Domnul declarase prin proorocul Zaharia: "Bucură-te, fiica Sionului, strigă de bucurie fiica Ierusalimului; Iată, Împăratul tău vine; El este drept şi biruitor; smerit, călare pe un asin, pe mânzul unei măgăriţe". (Zaharia 9,9). Dacă ucenicii şi-ar fi dat seama că Hristos mergea la judecată şi la moarte, n-ar mai fi împlinit această proorocie. 24:51 În acelaşi fel, Miller şi tovarăşii lui au împlinit profeţia şi au dat o solie despre care Inspiraţia prevestise că urma să fie dată lumii, dar ei n-ar fi dat-o dacă ar fi înţeles pe deplin proorociile care arătau către dezamăgirea lor şi către prezentarea unei alte solii ce trebuia predicată tuturor popoarelor, înainte ca Domnul să vină. Prima şi a doua solie îngerească au fost vestite la timpul potrivit şi au împlinit lucrarea pe care Dumnezeu plănuise să o aducă la îndeplinire prin ei. 24:52 Lumea se aştepta că, dacă timpul a trecut şi Hristos nu a venit, întregul sistem al adventismului se va prăbuşi. Dar în timp ce mulţi, sub această ispită puternică, şi-au părăsit credinţa, au fost alţii care au rămas hotărâţi. Roadele mişcării advente, spiritul umilinţei şi al cercetării de sine, al renunţării la lume şi al reformării vieţii, care însoţise lucrarea, mărturisea că era de la Dumnezeu. Ei nu îndrăzneau să nege că puterea Duhului Sfânt fusese aceea care lucrase în favoarea predicării celei de a doua veniri şi nu puteau găsi nici o greşeală în calculul perioadelor profetice. Cei mai abili dintre împotrivitori nu au reuşit să răstoarne sistemul lor de interpretare profetică. Ei nu puteau consimţi, fără o dovadă biblică, să renunţe la poziţiile la care ajunseseră prin studiul stăruitor şi cu rugăciune al Scripturilor, cu minţile iluminate de Duhul 24:53 lui Dumnezeu şi cu inimile arzând de puterea Lui vie; poziţii care suportaseră criticile cele mai ascuţite şi împotrivirea cea mai dârză a învăţătorilor religiei zilei şi a înţelepţilor lumii şi care stătuseră hotărâţi împotriva forţelor unite ale învăţaţilor şi oratorilor, ale batjocoritorilor şi injuriilor celor nobili sau josnici. 24:54 În adevăr, fusese o greşeală în ceea ce priveşte evenimentul aşteptat, dar nici aceasta nu putea zdruncina credinţa lor în Cuvântul lui Dumnezeu. Când Iona a vestit pe străzile Ninivei că peste patruzeci de zile oraşul va fi distrus, Dumnezeu a primit umilinţa locuitorilor din Ninive şi le-a prelungit timpul de har; dar solia lui Iona era trimisă de Dumnezeu, iar Ninive a fost pusă la încercare după voia Sa. Adventiştii credeau că în acelaşi fel Dumnezeu îi condusese să dea avertizarea despre judecată. "Ea, spuneau ei, a pus la încercare inimile tuturor acelora care au auzit-o şi a trezit iubirea pentru venirea Domnului; sau a provocat ura, mai mult sau mai puţin văzută, dar cunoscută de Dumnezeu, faţă de venirea Sa. Ea a tras o linie... ca aceia care-şi vor cerceta inimile să ştie de ce parte a ei s-ar fi găsit, dacă ar fi venit Domnul - dacă ar fi exclamat: 'Iată, acesta este Dumnezeul nostru pe care L-am aşteptat că ne va mântui' - sau dacă ar fi strigat la stânci şi la munţi să cadă peste ei şi să-i ascundă de faţa Aceluia care stă pe tron şi de mânia Mielului. În felul acesta, credem noi, Dumnezeu a încercat credinţa copiilor Săi, i-a pus la probă şi a văzut dacă în ceasul încercării vor da înapoi de la poziţia în care ar fi dorit să-i aşeze sau dacă vor renunţa la lumea aceasta şi se vor sprijini cu încredere totală pe Cuvântul lui Dumnezeu." (The Advent Herald and Signs of the Times Reporter, vol. 8, nr. 14, 13 nov. 1844) 24:55 Simţămintele acelora care încă mai credeau că Dumnezeu îi condusese în experienţa prin care au trecut sunt exprimate în cuvintele lui William Miller: "Dacă ar fi să mai trăiesc o dată viaţa, cu aceleaşi 24:56 dovezi pe care le-am avut atunci, ca să fiu cinstit faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, aş face la fel cum am făcut. Nădăjduiesc că hainele mele sunt curate de sângele sufletelor. Simt că, atât cât mi-a stat în putere, sunt liber de orice vină în condamnarea lor. Cu toate că am fost de două ori dezamăgit", scria acest bărbat al lui Dumnezeu, "tot nu m-am prăbuşit, nici nu m-am descurajat... nădejdea mea în revenirea lui Hristos este tot atât de puternică ca totdeauna. Am făcut numai ceea ce, după ani de cercetare solemnă, am simţit de datoria mea să fac. Dacă am greşit, aceasta a fost din mila şi iubirea faţă de aproapele meu şi din simţul datoriei faţă de Dumnezeu. Un lucru ştiu, n-am predicat nimic în afară de ceea ce am crezut şi Dumnezeu a fost cu mine. Puterea Lui s-a arătat în lucrare şi s-a făcut astfel mult bine. Multe mii de oameni, după cât se poate cunoaşte, au fost făcute să studieze Scripturile prin predicarea cu privire la timpul revenirii şi, prin toate mijloacele, prin credinţă şi prin stropirea sângelui lui Hristos, s-au împăcat cu Dumnezeu" (Bliss, pp. 256, 255, 277, 280, 281). "N-am alergat niciodată după zâmbetele celor mândri, nici nu m-am descurajat atunci când lumea mă privea cu încruntare. Nu voi căuta favoarea oamenilor nici acum şi nici nu-mi voi depăşi datoria ca să-mi atrag ura lor. Nu-mi voi încredinţa viaţa în mâinile lor şi nici nu mă voi teme că o voi pierde, dacă Dumnezeu, în providenţa Lui, va porunci aşa." (J.White, Life of W.Miller, p.315). 24:57 Dumnezeu nu Şi-a părăsit poporul; Duhul Său a rămas cu aceia care n-au lepădat în mod necugetat lumina pe care o primiseră şi care nu condamnaseră mişcarea adventă. În Epistola către Evrei sunt cuvinte de încurajare şi de avertizare pentru cei încercaţi, care au aşteptat în această criză: "Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit. 'Încă puţină, foarte puţină vreme' şi 'Cel ce vine, va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă; dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el'. Noi însă nu suntem 24:58 din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului." (Evrei 10,35-39) 24:59 Că acest îndemn este adresat şi bisericii din zilele sfârşitului se vede din cuvintele care arată spre apropierea venirii Domnului. "Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi". Se vede clar că va fi o aparentă întârziere şi că Domnul va zăbovi să vină. Îndemnul dat este în mod deosebit adaptat experienţei adventiştilor de la data aceea. Poporul căruia i se adresează aici era în primejdia de a-şi pierde credinţa. Ei au îndeplinit voia lui Dumnezeu, urmând călăuzirea Duhului Sfânt şi a Cuvântului Său; totuşi, n-au înţeles planul Lui în experienţa prin care au trecut şi n-au văzut calea din faţa lor, fiind ispitiţi să se îndoiască dacă Dumnezeu i-a condus cu adevărat. La timpul acesta s-au referit cuvintele: "Cel neprihănit va trăi prin credinţă". Când lumina strălucitoare a "strigătului de la miezul nopţii" a apărut pe calea lor şi au văzut profeţiile desigilate şi împlinirea rapidă a semnelor care vesteau că venirea lui Hristos era aproape, au mers, cum era şi cazul, prin vedere. Dar acum, încovoiaţi de nădejdile înşelate, au putut rămâne în picioare numai prin credinţa în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Lumea batjocoritoare spunea: "Aţi fost amăgiţi. Lăsaţi-vă credinţa şi spuneţi că mişcarea adventă a fost de la Satana. Dar Cuvântul lui Dumnezeu spune: "Dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el". A renunţa la credinţa lor acum şi a respinge puterea Duhului Sfânt care însoţise solia ar fi însemnat întoarcere spre pierzare. Dar au fost încurajaţi la statornicie prin cuvintele lui Pavel: "Să nu vă pierdeţi încrederea voastră", "aveţi nevoie de răbdare", "încă puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi". Unicul lor drum sigur era să amplifice lumina pe care o primiseră de la Dumnezeu, să ţină tare la făgăduinţele Lui şi să continue a cerceta Scripturile; să vegheze şi să aştepte cu răbdare pentru a primi mai multă lumină. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: