Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 23:23


23:23 Necredincioşia bisericii faţă de Hristos, îngăduind ca încrederea şi dragostea ei să se îndepărteze de la El şi făcând ca iubirea faţă de lucrurile pământeşti să ocupe sufletul, este asemenea călcării jurământului căsătoriei. Păcatul prin care Israel s-a depărtat de Domnul este prezentat prin această comparaţie; iar iubirea minunată a lui Dumnezeu, pe care ei au dispreţuit-o în felul acesta, este descrisă în mod mişcător astfel: "Ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea! Erai de o frumuseţe desăvârşită, ba ajunseseşi chiar împărăteasă. Ţi s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţea ta, căci erai desăvârşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, dar te-ai încrezut în frumuseţea ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău cel mare". "Ai fost femeia prea curvă,