23:19 Dar bisericile, în general, n-au primit avertizarea. Slujitorii lor, care erau străjeri "asupra casei lui Israel" ar fi trebuit să fie primii în cunoaşterea semnelor venirii lui Isus, n-au învăţat adevărul nici din mărturia profeţilor şi nici din semnele timpurilor. Pentru că nădejdile şi ambiţiile pământeşti le umpluseră inimile, iubirea faţă de Dumnezeu şi credinţa în Cuvântul Său s-au răcit. Iar când a fost prezentată doctrina adventă, ea n-a făcut decât să trezească prejudecăţile şi necredinţa lor. Faptul că solia era, într-o mare măsură, predicată de laici a fost folosit ca argument împotriva ei. Ca şi în vechime, mărturia lămurită a Cuvântului lui Dumnezeu a fost întâmpinată cu întrebarea: "A crezut vreunul din conducători sau farisei?" Şi văzând cât de grea era sarcina de a combate argumentele scoase din perioadele profetice, mulţi descurajau studiul profeţiilor, învăţând că aceste cărţi profetice erau pecetluite şi nu puteau fi înţelese. Mulţimile, încrezându-se orbeşte în pastorii lor, au refuzat să asculte avertizarea; şi alţii, deşi convinşi de adevăr, nu îndrăzneau să-l mărturisească spre a nu fi "scoşi afară din sinagogă". Solia pe care Dumnezeu o trimisese pentru încercarea şi curăţirea bisericii a descoperit cu toată siguranţa cât de mare era numărul acelora care îşi lipiseră sentimentele de acest pământ, mai mult decât de Hristos. Legăturile care-i ţineau prinşi de pământ erau mai puternice decât atracţiile cerului. Ei au ales să asculte de glasul înţelepciunii omeneşti şi s-au îndepărtat de solia adevărului venită să cerceteze inima.