22:62 Cu o dorinţă negrăită, aceia care primiseră solia, aşteptau venirea Mântuitorului lor. Timpul în care aşteptau să-L întâlnească era la uşi. Aşteptau ceasul acesta cu o deosebită solemnitate. Stăteau în dulce comuniune cu Dumnezeu, o pregustare a păcii pe care urmau să o moştenească în strălucirea de sus. Nici unul dintre aceia care au experimentat această nădejde şi încredere nu a putut uita acele ceasuri preţioase de aşteptare. Cu câteva săptămâni înainte de timpul acela, afacerile pământeşti au fost părăsite în mare parte. Credincioşii sinceri cercetau cu atenţie orice gând şi simţământ al inimii, ca şi când ar fi fost pe patul de moarte şi ar mai fi avut doar câteva ceasuri până să închidă ochii asupra scenelor pământeşti. Nu s-au făcut "haine pentru înălţare" (vezi note suplimentare), dar toţi simţeau nevoia unei dovezi interioare că erau pregătiţi să se întâlnească cu Mântuitorul; hainele lor albe erau curăţia sufletului - caracterul curăţit de păcat prin sângele ispăşitor al lui Hristos. Dacă s-ar mai vedea iarăşi, în poporul care mărturiseşte a fi al lui Dumnezeu, acelaşi spirit de cercetare a inimii, aceeaşi credinţă hotărâtă şi sinceră, dacă ei ar fi continuat în felul acesta să se umilească înaintea Domnului şi să-şi înalţe cererile la tronul milei, ar fi avut o experienţă mai înaltă decât au acum. Se vede prea puţină rugăciune, prea puţină convingere adevărată despre păcat, iar lipsa unei credinţe vii îi lasă pe mulţi lipsiţi de harul atât de bogat oferit de Mântuitorul nostru.