Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 21:3


21:3 Nici un adevăr nu este mai clar arătat în Biblie ca acela că Dumnezeu, prin Duhul Său cel Sfânt, îi conduce în mod deosebit pe slujitorii Săi de pe pământ în marile mişcări, pentru a face să înainteze lucrarea de mântuire. Oamenii sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, folosiţi de El pentru împlinirea planurilor Sale de har şi de milă. Fiecare are o parte de îndeplinit; fiecăruia îi este acordată o măsură de lumină, adaptată la nevoile timpului său şi îndestulătoare spre a-l face în stare să împlinească lucrarea pe care Dumnezeu i-a dat s-o facă. Cu toate acestea, nici un om, oricât ar fi fost el onorat de Cer, n-a ajuns la o înţelegere deplină a marelui Plan de Mântuire sau chiar la o apreciere desăvârşită a planului divin în lucrarea timpului său. Oamenii nu înţeleg pe deplin ce ar dori Dumnezeu să aducă la îndeplinire prin lucrarea pe care le-o dă de făcut; ei nu înţeleg sub toate aspectele ei solia pe care o rostesc în numele Său.