21:28 Mântuitorului! (Luca 24,32). Într-un sens mai deplin şi mai desăvârşit decât înainte, ei "L-au găsit pe Acela despre care a scris Moise în lege şi prooroci". Nesiguranţa, chinul şi disperarea au făcut loc unei certitudini desăvârşite, unei credinţe neumbrite. Nu e de mirare că după înălţarea Sa ei "erau continuu în templu lăudându-L şi binecuvântându-L pe Dumnezeu". Oamenii, ştiind numai despre moartea infamă a Mântuitorului, se aşteptau să vadă pe faţa lor expresia amărăciunii, a confuziei şi a înfrângerii; dar au văzut bucurie şi biruinţă. Ce pregătire primiseră aceşti ucenici pentru lucrarea care le stătea înainte! Ei trecuseră prin cele mai adânci încercări care fuseseră posibile în experienţa lor şi au văzut cum, atunci când orice viziune omenească era pierdută, Cuvântul lui Dumnezeu se împlinise triumfând. De aici înainte ce putea slăbi credinţa şi ce putea răci zelul iubirii lor? În cea mai aprigă durere, ei avuseseră "o mângâiere puternică", o nădejde care era ca "o ancoră a sufletului, tare şi neclintită" (Evrei 6,18.19). Ei fuseseră martori ai înţelepciunii şi puterii lui Dumnezeu şi erau încredinţaţi că "nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, şi nici o altă făptură" nu erau în stare să-i despartă "de dragostea lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru". "În toate aceste lucruri, spuneau ei, suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit." (Rom. 8,38.39.37). "Cuvântul lui Dumnezeu dăinuieşte în veac." (1 Petru 1,25). "Şi cine ne osândeşte? Hristos a murit, mai mult, El a înviat şi este chiar la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi." (Rom. 8,34)