21:19 "S-a împlinit vremea şi Împărăţia lui Dumnezeu este la uşi", fusese solia lor. La încheierea "vremii" - a celor şaizeci şi nouă de săptămâni, din Daniel capitolul 9, care urmau să se întindă până la "Unsul", Mesia - Hristos primise ungerea Duhului, după ce fusese botezat de Ioan în Iordan. Iar Împărăţia lui Dumnezeu, despre care ei spuseseră că este la uşi, fusese întemeiată prin moartea lui Hristos. Această împărăţie nu era aşa cum fuseseră ei învăţaţi să creadă, o împărăţie pământească. Nu era nici împărăţia aceea veşnică, nemuritoare, care va fi întemeiată atunci când "domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor de sub cerul întreg, vor fi date poporului sfinţilor Celui Preaînalt", acea împărăţie veşnică în care "toate puterile Îl vor sluji şi-L vor asculta". (Daniel 7,27). În Biblie, expresia "Împărăţia lui Dumnezeu" este folosită pentru a desemna atât împărăţia harului, cât şi împărăţia slavei. Împărăţia harului este scoasă în evidenţă de Pavel în Epistola către Evrei. După ce arată spre Hristos, ca Mijlocitor plin de milă, care "este mişcat de simţul slăbiciunilor noastre", apostolul spune: "Să ne apropiem cu încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har". (Evrei 4,15.16). Tronul harului reprezintă împărăţia harului, deoarece existenţa unui tron implică existenţa unei împărăţii. În multe din parabolele Sale, Hristos întrebuinţează expresia "împărăţia cerurilor" pentru a descrie lucrarea harului divin asupra inimilor oamenilor.