20:78 Dar de ce oare învăţătura şi predicarea celei de a doua veniri a lui Hristos nu au fost bine primite de biserică? În timp ce pentru cei nelegiuiţi venirea Domnului aduce vai şi dezamăgire, pentru cel neprihănit este încărcată de bucurie şi nădejde. Acest mare adevăr fusese mângâierea celor credincioşi ai lui Dumnezeu în toate veacurile; de ce devenise el, asemenea Autorului, "o piatră de poticnire şi o stâncă de blestem" pentru pretinsul Său popor? Domnul Însuşi făgăduise ucenicilor Săi: "După ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine". (Ioan 14,3). Mântuitorul milostiv a fost Acela care, anticipând singurătatea şi necazul urmaşilor Săi, a însărcinat pe îngeri să-i mângâie cu asigurarea că El va veni iarăşi la fel cum Se înălţa la cer. Şi atunci când ucenicii stăteau cu ochii pironiţi spre cer, pentru a prinde ultima privire a Aceluia pe care-L iubeau, atenţia le-a fost atrasă de cuvintele îngerului: "Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer." (Fapte 1,11). Nădejdea le-a fost aprinsă iarăşi de solia îngerului. Ucenicii "s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie; şi stăteau totdeauna în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu." (Luca 24, 52.53). Ei nu se bucurau pentru că Isus se despărţise de ei şi erau lăsaţi să se lupte cu încercările şi ispitele lumii, ci datorită asigurării îngerilor că El urma să vină iarăşi.