Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 19:57


19:57 Un înger vizită pământul pentru a vedea câţi sunt pregătiţi să-L primească pe Isus. Dar nu a găsit nici un semn de aşteptare. El nu a auzit nici un glas de laudă şi de triumf pentru că timpul venirii lui Mesia era la uşi. Îngerul zăbovi câtva timp asupra cetăţii alese şi a templului, unde prezenţa divină se manifestase timp de veacuri, dar şi acolo a văzut aceeaşi nepăsare. Preoţii, în fastul şi mândria lor, aduceau jertfe întinate la templu. Fariseii se adresau oamenilor cu glas tare sau făceau rugăciuni pline de încumetare la colţurile străzilor. În palatele regilor, în adunările filozofilor, în şcolile rabinilor, toţi erau la fel de ignoranţi şi nepăsători faţă de faptul minunat care umpluse tot cerul de bucurie şi laudă, că Răscumpărătorul omenirii era gata să vină pe lume.