17:76 Când Franţa L-a lepădat în mod făţiş pe Dumnezeu şi a dat la o parte Biblia, oamenii nelegiuiţi şi duhurile întunericului au tresăltat pentru îndeplinirea scopului atât de multă vreme dorit - un regat fără restricţiile Legii lui Dumnezeu. Deoarece hotărârea împotriva unei lucrări nelegiuite nu a fost adusă repede la îndeplinire, de aceea, "inima fiilor oamenilor este plină de dorinţa de a face rău". (Ecl. 8,11). Dar călcarea unei legi drepte şi neprihănite trebuie în mod inevitabil să ducă la nenorocire şi ruină. Cu toate că judecăţile n-au venit imediat, păcătoşenia oamenilor a lucrat în mod sigur la pieirea lor. Veacurile de apostazie şi crimă adunaseră o comoară de mânie pentru ziua plăţii; iar când nelegiuirea lor a ajuns la culme, cei care L-au dispreţuit pe Dumnezeu au învăţat prea târziu că este un lucru grozav să calci în picioare răbdarea divină. Spiritul înfrânător al lui Dumnezeu, care pune piedică puterii pline de cruzime a lui Satana, fusese retras în mare măsură şi aceluia a cărui singură desfătare este nenorocirea oamenilor i-a fost îngăduit să lucreze în voie. Aceia care aleseseră să slujească revolta au fost lăsaţi să-i culeagă roadele, până când ţara a fost plină de crime prea groaznice pentru ca pana să le descrie. Din provinciile pustiite şi din oraşele ruinate, s-a auzit un strigăt groaznic - un strigăt de amară deznădejde. Franţa a fost zguduită ca de cutremur. Religia, legea, ordinea socială, familia, statul şi biserica - toate au fost doborâte la pământ de către mâna nelegiuită care se ridicase împotriva Legii lui Dumnezeu. Un mare adevăr spunea înţeleptul: "Cel nelegiuit va cădea prin nelegiuirea lui". "Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruie multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. Dar cel rău nu este fericit." (Prov. 11,5; Ecl. 8,12.13). "Pentru că au urât ştiinţa şi n-au ales frica Domnului", "de aceea se vor hrăni cu roada umbletelor lor, şi se vor sătura cu sfaturile lor". (Prov. 1,29.31)