16:44 "Am observat cu mult timp înainte", spunea el, "marea seriozitate a comportamentului lor. Ei dăduseră o dovadă continuă despre umilinţa lor, îndeplinind pentru ceilalţi călători nişte servicii pe care nici unul dintre englezi nu era dispus să le facă; pentru serviciile făcute ei nu doreau şi nu primeau nici o plată, spunând că era spre binele inimii lor mândre ca să se umilească, căci iubitorul lor Mântuitor făcuse mult mai mult pentru ei. Fiecare zi le dăduse ocazia să arate blândeţea pe care nici o provocare nu o putea clinti. Dacă erau îmbrânciţi, loviţi sau doborâţi, se ridicau şi porneau mai departe; dar nu s-a auzit nici o plângere din gura lor. Acum urma să se dovedească dacă erau eliberaţi de spiritul fricii, al mândriei, mâniei şi răzbunării. Chiar în timpul psalmului ce deschidea slujba lor, marea s-a dezlănţuit şi a sfărâmat în bucăţi vela principală, iar un val a acoperit vasul şi s-a revărsat pe punte ca şi când adâncul ne înghiţise. Printre englezi s-a produs o panică grozavă. Dar germanii cântau în linişte. Am întrebat pe unul dintre ei după aceea: 'Nu v-aţi speriat?' El a răspuns: 'Mulţumesc lui Dumnezeu, nu'. Apoi am continuat: 'Dar femeile şi copiii voştri nu s-au speriat?' El a răspuns amabil: 'Nu, femeilor şi copiilor noştri nu le este teamă de moarte.'" (Whitehead, Life of the Rev. John Wesley, p.10)