15:2 În Ţările de Jos, tirania papală a provocat încă de timpuriu un protest hotărât. Cu şapte sute de ani înainte de venirea lui Luther, pontiful roman a fost acuzat fără teamă de doi episcopi care, cunoscând caracterul adevărat al "sfântului scaun", au fost trimişi cu următoarea solie la Roma: Dumnezeu "a făcut din împărăteasa şi mireasa Lui, biserica, o moştenire veşnică şi nobilă pentru familia ei, o zestre care nu putrezeşte şi nu piere niciodată, dându-i un sceptru şi o coroană veşnică, ale cărei beneficii ţi le-ai însuşit asemenea unui hoţ. Te-ai aşezat în Templul lui Dumnezeu; şi în loc să fii păstor, ai devenit lup pentru oi;... ne-ai făcut să credem că eşti episcopul suprem, dar te porţi mai degrabă ca un tiran... În loc să fii robul robilor, cum îţi place să te numeşti, cauţi să devii domnul domnilor... Aduci dispreţ peste poruncile lui Dumnezeu; dar... Duhul Sfânt este ziditorul tuturor bisericilor de pe întinsul lumii... Cetatea Dumnezeului nostru, ai cărei cetăţeni suntem, cuprinde toate colţurile cerului; şi este mai mare decât oraşul, numit de către sfinţii profeţi Babilonul, care pretinde a fi de origine divină şi care se înalţă prin sine până la cer, se laudă că înţelepciunea lui este nemuritoare; iar în cele din urmă, fără nici un temei, afirmă că ea n-a greşit niciodată şi nici nu poate greşi." (Gerard Brandt, History of the Reformation in and About the Low Countries, b.1, p.6)