13:15 "Din fericire, ei n-au pierdut din vedere principiul pe care se bazase acest aranjament şi au acţionat prin credinţă. Care era acel principiu? Era dreptul Romei de a forţa conştiinţa şi de a interzice cercetarea liberă. Dar nu erau ei şi supuşii lor protestanţi aceia care aveau să se bucure de libertatea religioasă? Da, dar numai ca o favoare specială stipulată în înţelegere, şi nu ca un drept. Însă, pentru aceia care nu erau cuprinşi în această înţelegere marele principiu al autorităţii avea să acţioneze, căci conştiinţa nu era luată în consideraţie. Roma era judecătorul infailibil şi trebuia ascultată. Acceptarea înţelegerii propuse urma să fie o recunoaştere de fapt, că libertatea religioasă era acordată numai Saxoniei reformate; iar în ceea ce priveşte restul creştinătăţii, cercetarea liberă şi mărturisirea credinţei reformate erau considerate crime şi trebuiau tratate cu temniţa şi rugul. Puteau ei consimţi să se limiteze libertatea religioasă, să se ducă vestea că Reforma îşi făcuse ultimii ei convertiţi? Că îşi cucerise ultima palmă de pământ şi că, oriunde Roma îşi întindea domeniul în ceasul acela, acolo stăpânirea ei avea să fie veşnică? Puteau reformatorii să declare că erau nevinovaţi de sângele acelor sute şi mii de oameni care în urma acestei înţelegeri aveau să-şi dea viaţa în ţările catolice? Aceasta