Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Tragedia veacurilor

Tragedia veacurilor 12:47


12:47 cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate". (Ps. 119, 130). Studiul Scripturilor producea o schimbare puternică în mintea şi inima oamenilor. Până atunci, dominaţia papală pusese peste supuşii ei un jug de fier care-i ţinuse în neştiinţă şi degradare. O practică superstiţioasă a formelor de cult fusese menţinută cu stricteţe; dar în tot serviciul lor, inima şi mintea nu avuseseră aproape nici o participare. Predicarea lui Luther, prezentând adevărurile clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, şi apoi chiar Cuvântul însuşi, pus în mâinile oamenilor de rând, au trezit puterile lor adormite, au înnobilat şi curăţit natura lor spirituală, au dat o nouă putere şi o vigoare proaspătă minţii.