Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 53:16


53:16 cu un caracter corespunzător vieţii viitoare, viaţa veşnică. Toţi aceia care studiază Cuvântul, considerându-l prin credinţă ca fiind adevărul şi primindu-l în caracter, vor fi desăvârşiţi în El, care este totul în toţi. Mulţumim lui Dumnezeu pentru posibilităţile puse în faţa omenirii. Însă studierea multor autori diferiţi aduce confuzie în minte, o oboseşte şi are o influenţă dăunătoare asupra vieţii religioase. În Biblie sunt arătate în mod clar datoriile omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii săi; însă, fără a studia Cuvântul, cum am putea îndeplini aceste cerinţe? Noi trebuie să-L cunoaştem pe Dumnezeu; căci "aceasta este viaţa veşnică", spunea Domnul Hristos, "să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17, 3).