52:1 Exemplul lui Hristos în contrast cu formalismul
52:2 Despre copilul Isus se dă această mărturie divină: "Iar Pruncul creştea şi se întărea, era plin de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca 2, 40). După vizita la Ierusalim, la vârsta de 12 ani, El S-a întors împreună cu părinţii Săi şi "a venit în Nazaret şi le era supus... Şi Isus creştea în înţelepciune, în statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor" (Luca 2, 51.52).
52:3 În zilele Domnului Hristos, cei care-i învăţau pe copii şi tineri erau formalişti. În timpul lucrării Sale, Domnul Hristos le-a spus rabinilor: "Vă rătăciţi pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Matei 22, 29). Şi i-a acuzat că "învaţă ca învăţături nişte porunci omeneşti" (Matei 15, 9). Tradiţia era luată în considerare, respectată şi ridicată în slăvi mai presus decât Scripturile. Învăţăturile oamenilor şi nesfârşitele ceremonii ocupau o parte atât de mare în viaţa celui care trebuia să înveţe, încât educaţia care oferea adevărata cunoaştere de Dumnezeu era neglijată. Marii învăţători zăboveau continuu asupra lucrurilor mici, cerând ca orice detaliu să fie respectat în ceremoniile religioase, iar religia devenise cea mai mare obligaţie. Ei plăteau zecime din "izmă, mărar şi chimen" (Matei 23, 23), în timp ce lăsau "nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia" (Matei 23, 23). Astfel, erau introduse o mulţime de absurdităţi, nimicuri, care îndepărtau de la tineri lucrurile esenţiale care erau necesare în slujirea lui Dumnezeu.
52:4 În sistemul educaţional nu exista loc pentru acea experienţă personală în care sufletul cunoaşte puterea acelui "aşa zice Domnul" şi ajunge să se bizuie pe cuvântul divin, singurul care poate aduce pace şi putere de la Dumnezeu. Ocupaţi cu un şir nesfârşit de ceremonii, elevii din aceste şcoli nu aveau parte de ore liniştite în care să poată avea comuniune cu Dumnezeu şi să-I asculte glasul vorbind inimilor lor. Ceea ce rabinii considerau educaţie superioară era în realitate
52:5 cel mai mare obstacol în calea adevăratei educaţii. Aceasta era potrivnică oricărei dezvoltări reale. Instruiţi astfel de ei, puterile tinerilor erau reprimate, iar minţile lor înguste, limitate.
52:6 Fraţii şi surorile lui Isus au învăţat numeroasele tradiţii şi ceremonii ale rabinilor, însă Domnul Hristos nu a putut fi convins să fie interesat de acestea. În timp ce auzea la tot pasul "să faci cutare" şi "cutare să nu faci", El Şi-a văzut de drum, fiind independent de aceste restricţii. Cerinţele societăţii şi cerinţele lui Dumnezeu se ciocneau continuu; şi în copilăria Sa, când obiceiurile şi învăţăturile cărturarilor învăţaţi Îl puteau afecta, El nu a frecventat şcolile lor.
52:7 Domnul Isus n-ar fi urmat nici un obicei care I-ar fi cerut să Se îndepărteze de voia lui Dumnezeu şi nici nu S-ar fi lăsat învăţat de cuvintele oamenilor, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. El împiedica pătrunderea în mintea Sa a acelor sentimente şi ceremonii care nu Îl aveau pe Dumnezeu la bază. El nu lăsa ca aceste lucruri să-L influenţeze. Astfel, El ne-a învăţat că este mult mai bine să previi răul decât să încerci să-l corectezi, după ce acesta a găsit un punct de sprijin în minte. Şi, prin exemplul Său, Domnul Hristos i-a învăţat şi pe alţii să nu se pună în situaţia de a fi întinaţi. Dar nici nu Se aşeza fără rost într-o poziţie care-L aducea în conflict cu rabinii, care, în decursul anilor, ar fi însemnat slăbirea influenţei Sale asupra poporului. Din aceleaşi motive, El nu a putut fi determinat să ţină acele ritualuri fără sens sau să repete acele obiceiuri pe care, mai târziu, în lucrarea Sa, le-a condamnat cu atâta hotărâre.
52:8 Deşi a fost supus părinţilor Săi, Isus a început încă de la o vârstă foarte fragedă să contribuie El Însuşi la formarea caracterului Său. Mama Sa I-a fost primul învăţător, dar El primea continuu învăţătură de la Tatăl Său din ceruri. În loc să se aplece atent asupra celor învăţate de
52:9 rabini de-a lungul secolelor, Domnul Isus, călăuzit de Învăţătorul Divin, a studiat cuvintele lui Dumnezeu, curate şi neîntinate, şi a studiat de asemenea marea carte a naturii. Cuvintele "Aşa vorbeşte Domnul" erau întotdeauna pe buzele Sale şi "Stă scris" era motivaţia adusă pentru orice faptă care se deosebea de obiceiurile familiei. El a adus o atmosferă mai curată în viaţa de familie. Deşi nu S-a lăsat învăţat de rabini, neducându-Se la şcolile lor, totuşi adesea ajungea în contact cu ei şi întrebările pe care le punea El, ca şi când ar fi fost unul care frecventa anumite şcoli, îi punea în încurcătură pe oamenii învăţaţi; căci practicile lor nu erau în armonie cu Scripturile şi ei nu aveau înţelepciunea care vine de la Dumnezeu. Chiar şi acelora care nu priveau cu ochi buni nerespectarea de către El a obiceiurilor populare, educaţia Lui li se părea mai înaltă decât a lor înşişi.
52:10 Viaţa lui Isus dovedea că El Se aştepta la mult, de aceea şi încerca mult. Chiar din copilărie, El a fost adevărata lumină care a strălucit în întunericul moral al lumii. El S-a descoperit pe Sine ca fiind adevărul şi călăuza oamenilor. Concepţiile Sale cu privire la adevăr şi puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbaţii cei sfinţi, inspiraţi chiar de El. Comuniunea cu Dumnezeu, o deplină consacrare a vieţii faţă de El, în împlinirea cuvântului Său, fără să ţină seama de educaţia falsă sau de obiceiurile şi tradiţiile vremii, au fost cele care au marcat viaţa lui Isus.
52:11 Religia însemna, după părerea rabinilor, să facă încontinuu ceva şi să-şi arate superioritatea prin îndeplinirea unor fapte exterioare; în vreme ce, prin neascultarea continuă de Cuvântul lui Dumnezeu, ei au pervertit calea Domnului. Însă educaţia care Îl are la bază pe Dumnezeu îi va conduce pe oameni să-L caute pe Dumnezeu "şi să se silească să-L găsească bâjbâind" (Fapte 17, 27). Cel infinit nu este şi nu va fi niciodată limitat de organizaţii omeneşti sau de planuri omeneşti. Fiecare suflet trebuie să aibă o experienţă personală în dobândirea cunoaşterii voinţei şi căilor lui Dumnezeu. În toţi aceia
52:12 care sunt învăţaţi de Dumnezeu, trebuie să fie descoperită o viaţă care nu este în armonie cu lumea, obiceiurile ei, practicile ei sau experienţele ei. Prin studiul Scripturii, prin rugăciune stăruitoare, ei pot auzi solia Lui către ei: "Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu"(Ps. 46, 10). Când orice alt glas amuţeşte, când orice interes vremelnic este dat la o parte, liniştea din suflet face să fie mai bine auzit glasul lui Dumnezeu. În acest fel avem odihna în El. Pacea, bucuria şi viaţa sufletului este Dumnezeu.
52:13 Când copilul caută să se apropie mai mult de tatăl său, mai mult decât oricare altă persoană, el îi arată dragostea sa, credinţa sa, deplina sa încredere. Iar copilul se odihneşte în siguranţă în înţelepciunea şi tăria tatălui. Aşa este şi cu copiii lui Dumnezeu. Domnul ne spune: "Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi." "Veniţi la Mine şi vă voi da odihnă." "Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi îi va fi dată."
52:14 "Aşa vorbeşte Domnul: blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul! Căci este ca un nenorocit în pustie şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat şi fără locuitori. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
52:15 Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă roadă." (Ier. 17, 5-8).
52:16 Special Testimonies on Education, 27 august 1896.
52:17 Pentru studiu suplimentar
52:18 Instructorul tineretului - Lipsa de respect a tinerilor, 8 oct. 1896