Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 52:10


52:10 Viaţa lui Isus dovedea că El Se aştepta la mult, de aceea şi încerca mult. Chiar din copilărie, El a fost adevărata lumină care a strălucit în întunericul moral al lumii. El S-a descoperit pe Sine ca fiind adevărul şi călăuza oamenilor. Concepţiile Sale cu privire la adevăr şi puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbaţii cei sfinţi, inspiraţi chiar de El. Comuniunea cu Dumnezeu, o deplină consacrare a vieţii faţă de El, în împlinirea cuvântului Său, fără să ţină seama de educaţia falsă sau de obiceiurile şi tradiţiile vremii, au fost cele care au marcat viaţa lui Isus.