47:1 Învăţătorul divin
47:2 Cei care învaţă zilnic de la Domnul Isus Hristos se pregătesc să fie conlucrători cu Dumnezeu şi, oricare ar fi profesia sau meseria lor, ei îşi pot activa puterile date de Dumnezeu după modelul caracterului lui Hristos pe când era în trup. Tinerii vor avea acea influenţă pe care au primit-o în viaţa din cămin şi prin educaţia în şcoală. Dumnezeu îi socoteşte pe profesori responsabili în ce priveşte lucrarea lor ca educatori. Ei trebuie să înveţe zilnic în şcoala lui Hristos pentru a-i putea ridica pe copiii şi tinerii care au avut parte de o educaţie deficitară în cămin, care nu şi-au format deprinderi în privinţa studiului, care au puţine cunoştinţe cu privire la viaţa veşnică, pentru care a fost plătit cel mai mare preţ de către Dumnezeul cerurilor, Acela care L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru a trăi o viaţă de umilinţă şi a muri de cea mai ruşinoasă moarte, "pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică".
47:3 Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne pregăti pentru o şcoală mai înaltă. Pentru această şcoală, tinerii trebuie educaţi, disciplinaţi şi instruiţi prin formarea unor caractere morale şi intelectuale, pe care Dumnezeu să le aprobe. Ei nu trebuie să fie învăţaţi obiceiurile, distracţiile şi jocurile acestei societăţi lumeşti întinate, ci lucrurile lui Hristos, ei trebuie să primească acea învăţătură care să-i facă să corespundă spre a fi conlucrători cu fiinţele cereşti. Însă ce farsă este acea educaţie care trebuie îndepărtată de la cel care a primit-o, dacă vrea să fie socotit vrednic de a intra în viaţă aceea care se măsoară după viaţa lui Dumnezeu, el însuşi fiind salvat ca prin foc.
47:4 În trecut, educaţia consta într-un efort stăruitor de a umple minţile celor care învăţau cu un material care să nu fie de mică valoare şi recunoscut în şcolile mai înalte. Învăţătorii naţiunii iudaice susţineau că îi învaţă pe copii şi tineri să înţeleagă curăţia şi desăvârşirea legilor acelei împărăţii care trebuia să rămână
47:5 veşnic, însă ei au pervertit adevărul şi puritatea. Deşi spuneau despre ei înşişi: "Templul Domnului, templul Domnului suntem noi", totuşi L-au răstignit pe întemeietorul structurii organizatorice iudaice, Acela către care ţinteau toate rânduielile lor. Ei au eşuat în a discerne taina evlaviei. Adevărul, acela care era viaţa şi inima tuturor slujbelor lor, a fost dat la o parte. Ei ţineau şi încă ţin la pleavă, umbre şi lucrurile care întruchipau adevărul. Lucrurile reprezentate în vederea discernerii adevărului au devenit atât de pervertite de propriile lor născociri, încât ochii lor au ajuns orbiţi. Ei nu şi-au putut da seama că tipul a întâlnit antitipul în moartea Domnului Isus Hristos. Cu cât perverteau mai mult cifrele şi simbolurile, cu atât minţile lor deveneau mai confuze, astfel că ei nu au putut să-şi dea seama cât de perfectă era structura organizatorică iudaică, instituită şi întemeiată de Însuşi Domnul Hristos şi arătând înspre El ca fiind realitatea. Mâncărurile, băuturile şi diferitele rânduieli s-au înmulţit atât de mult, până ce religia ceremonială a devenit unica lor modalitate de închinare.
47:6 În învăţătura Sa, Domnul Hristos a căutat să-i educe şi să-i înveţe pe evrei să vadă ce trebuia înlăturat prin jertfa pe care avea să o aducă El Însuşi, jertfa cea vie. "Duceţi-vă", spunea El, "şi învăţaţi ce înseamnă milă voiesc, iar nu jertfă" (Mat. 9, 13). El a arătat că a avea un caracter curat este de cea mai mare importanţă. El S-a lipsit de orice fel de fast sau pompă, cerând acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă sufletul, şi a socotit că aceasta este singura calificare necesară pentru Împărăţia cerurilor. El a învăţat că adevărata religie nu constă în forme sau ceremonii, atracţii sau etalări exterioare. Domnul Hristos ar fi făcut El Însuşi aceste lucruri dacă ar fi fost esenţiale pentru formarea caracterului după modelul divin. Însă ceea ce era El şi autoritatea Sa divină aveau la bază propriile Sale merite. El, Maiestatea cerului, a umblat pe pământ, ascuns în haina umanităţii. Tot farmecul Său şi biruinţele Sale aveau să dea mărturie despre legătura Sa vie cu Dumnezeu.
47:7 Prezicerea Domnului Hristos cu privire la distrugerea templului a constituit o lecţie pentru curăţirea religiei, făcând fără efect formele şi ceremoniile. El Însuşi S-a prezentat ca fiind mai mare decât Templul şi S-a proclamat pe Sine Însuşi: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa". El era Acela în care aveau să-şi găsească împlinirea toate ceremoniile şi serviciile tipice. El S-a aşezat înainte în locul templului; toate serviciile oficiate în biserică erau centrate doar pe El.
47:8 În trecut, te puteai apropia de Hristos prin forme şi ceremonii, însă acum El Se afla pe pământ, atrăgând atenţia către Sine, prezentând o preoţie spirituală, aşezându-l pe omul păcătos la piciorul tronului harului. "Cereţi şi vi se va da", a făgăduit El, "căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide!" (Matei 7, 7). "Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." (Ioan 14, 14.15). "Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte... Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui." (Ioan 14, 21). "Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui." (Ioan 15, 9.10).
47:9 Aceste lecţii le-a dat Domnul Hristos în învăţătura Sa, arătând că serviciul ritual nu mai este în vigoare şi nu mai are nici o valoare. "Dar vine ceasul, şi acum a şi venit", spunea El, "când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr." (Ioan 4, 23.24). Adevărata circumciziune este închinarea faţă de Hristos în duh şi adevăr, nu prin forme şi ceremonii, cu pretenţii făţarnice.
47:10 Cerul era conştient de marea nevoie a omului de un Învăţător divin. Dumnezeu Îşi dovedea mila şi simpatia în favoarea omului decăzut şi legat de carul lui Satana; iar când a venit împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Său.
47:11 Cel rânduit în sfatul ceresc a veni pe pământ ca Învăţător. El nu era altul decât Creatorul lumii, Fiul Dumnezeului nemărginit. Dumnezeu, în bunătatea Lui cea mare, L-a dat lumii noastre; şi pentru a împlini nevoile omenirii, El a luat asupra Lui natura omenească. Spre uimirea oştilor cereşti, El a umblat pe acest pământ ca fiind Cuvântul Cel veşnic. Pregătit pe deplin, El a părăsit curţile cereşti pentru a veni în lumea noastră stricată şi întinată de păcat. În mod tainic, El S-a legat de natura umană. "Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi." (Ioan 1, 14). Excesul de bunătate, bunăvoinţă şi dragoste a lui Dumnezeu a constituit o surpriză pentru lume, un har ce putea fi simţit, şi nu doar spus prin vorbe.
47:12 Faptul că Domnul Hristos, în copilăria Sa, creştea în înţelepciune şi statură şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor nu a constituit un lucru de mirare; căci, potrivit legilor rânduielii Sale divine, talentele Sale trebuia să se dezvolte, iar facultăţile Sale să se întărească prin exerciţiu. El nu a căutat nici şcolile profeţilor, nici învăţătura rabinilor; El nu avea nevoie de educaţia dobândită în aceste şcoli; căci învăţătorul Lui era Dumnezeu. Când Se afla în prezenţa învăţătorilor şi a conducătorilor, întrebările Lui constituiau lecţii instructive şi El îi uimea pe oamenii mari cu înţelepciunea şi cu marea Lui pricepere. Răspunsurile la întrebările lor au deschis câmpuri de gândire asupra unor subiecte cu privire la misiunea lui Hristos, care niciodată nu le trecuseră prin minte.
47:13 Belşugul de înţelepciune şi de cunoaştere în cele ale ştiinţelor, pe care Domnul Hristos le dovedea în prezenţa oamenilor învăţaţi, a constituit o surpriză pentru părinţii şi fraţii Săi. Ei ştiau că El nu fusese educat niciodată de învăţătorii cei mari în ştiinţa omenească. Fraţii Lui erau supăraţi din cauza întrebărilor şi răspunsurilor Lui, căci îşi dădeau seama că El era un învăţător pentru învăţătorii cei învăţaţi. Ei nu Îl puteau înţelege pentru că nu ştiau că El are acces la pomul vieţii, un izvor de cunoaştere despre care ei nu auziseră nimic. El avea întotdeauna o demnitate aparte şi o individualitate care se deosebea de
47:14 mândria sau aroganţa omenească, deoarece El nu lupta după măreţie.
47:15 După ce Domnul Hristos a consimţit să părăsească locul Său înalt, a coborât de la o înălţime infinită ca să devină om. El ar fi putut lua asupra Lui orice condiţie socială ar fi dorit. Însă măreţia şi rangul nu însemnau nimic pentru El; astfel se face că a ales cea mai umilă şi smerită viaţă omenească. Locul naşterii Sale a fost Betleemul şi, pe de o parte, părinţii Săi erau săraci; însă Dumnezeu, Stăpânul lumii, era Tatăl Său. Nici o urmă de lux, tihnă, mulţumire de sine sau îngăduinţă nu a fost adusă în viaţa Sa, care a fost o continuă tăgăduire şi sacrificiu de sine. Fiind umil încă de la naştere, El nu avea în mod vădit nici măreţie, nici bogăţii, pentru ca cel mai umil credincios să nu fie nevoit să spună că Domnul Hristos nu a cunoscut niciodată lupta cu sărăcia chinuitoare. Dacă ar fi deţinut lucruri exterioare, bogăţii sau măreţie, clasa de oameni cea mai săracă ar fi evitat societatea Sa; de aceea El a ales starea cea mai umilă a unui număr mai mare de oameni. Adevărul de origine divină avea să fie tema Sa principală: El avea să semene adevărul pe pământ; şi El a venit într-un astfel de mod spre a fi accesibil tuturor, pentru că doar adevărul putea impresiona inimile omeneşti.
47:16 Mulţumirea lui Hristos în orice condiţii îi provoca pe fraţii Săi. Ei nu îşi puteau explica motivul păcii şi seninătăţii Sale; şi nici o convingere din partea lor nu Îl putea determina să participe la vreunul din planurile sau aranjamentele lor care purtau amprenta de lucru comun sau vinovat. De fiecare dată, El pleca de la ei declarând cu fermitate că ei îi conduceau greşit pe ceilalţi şi erau nevrednici de numele de fii ai lui Avraam. El trebuia să fie un astfel de exemplu, încât copiii mici şi membrii mai tineri ai familiei Domnului să nu poată vedea nimic în viaţa sau caracterul Său care să justifice vreo faptă rea. Tu eşti cu totul deosebit, spuneau membrii propriei Sale familii. De ce să nu fii ca ceilalţi copii? Însă acest lucru nu era posibil, pentru că Domnul Hristos avea să fie un semn şi o minune încă din copilăria Sa, în măsura în care ascultarea strictă şi integritatea erau cerute.
47:17 Întotdeauna bun, curtenitor, fiind continuu de partea celor apăsaţi, fie că erau evrei sau dintre neamuri, Domnul Hristos era iubit de toţi. Prin viaţa şi caracterul Său desăvârşit, El a răspuns la întrebarea pe care o pune Psalmul 15: "Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă." (Ps. 15, 1.2). În copilărie şi tinereţe, viaţa Lui a fost de o aşa manieră, astfel încât, atunci când Şi-a început lucrarea ca învăţător, le-a putut spune ucenicilor Săi: "Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui" (Ioan 15, 9).
47:18 Pe măsură ce Isus creştea, lucrarea începută în copilărie mergea mai departe şi continua să crească în înţelepciune şi în statură, fiind tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. El nu a ţinut partea familiei Sale doar pentru că erau înrudiţi prin legături naturale; El nu le lua apărarea niciodată dacă erau vinovaţi sau dacă făcuseră ceva rău; ci El lua întotdeauna apărarea aceluia despre care ştia că este de partea adevărului.
47:19 Domnul Hristos S-a dedicat cu sârguinţă studiului Scripturilor; căci El ştia că sunt pline de sfaturi preţioase pentru cei care voiau să facă din ele povaţa lor cea mai importantă. El era credincios în a-şi face datoriile în cămin, iar orele timpurii ale dimineţii, în loc să fie irosite în pat, Îl găseau adesea într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile şi rugându-Se. Fiecare profeţie cu privire la lucrarea şi mijlocirea Sa Îi era cunoscută, în special cele care se refereau la umilirea Sa, la ispăşirea şi mijlocirea Sa. În copilărie şi tinereţe, obiectivul vieţii Sale era întotdeauna în faţa Sa, o convingere profundă de a-Şi asuma lucrarea de mijlocire în favoarea omului căzut. El avea să vadă o sămânţă de urmaşi, avea să trăiască multe zile şi lucrarea Domnului avea să propăşească în mâinile Lui.
47:20 "Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu
47:21 stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi stă la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." (Evrei 12, 1.2). Domnul Hristos a studiat aceste subiecte încă din tinereţea Sa, iar universul cerurilor privea cu interes la Acela care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea. Oferindu-Se pe Sine Însuşi spre a mijloci datorită călcării de lege a neamului omenesc, Domnul Hristos a efectuat slujba unui preot. Ca o răsplată, El avea să vadă rodul muncii sufletului Său şi avea să fie mulţumit. Sămânţa Lui de urmaşi avea să trăiască multe zile pe pământ. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o va da Domnul, Dumnezeul tău." (Exod 20, 12). Prin ascultarea dovedită faţă de tatăl şi mama Sa, Domnul Hristos a fost un exemplu pentru toţi copiii şi tinerii; însă astăzi, copiii nu urmează exemplul pe care l-a dat El, iar rezultatul sigur va fi scurtarea zilelor lor. "Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale." (Efes. 1, 3-5). Înainte de a fi puse temeliile pământului, a fost făcut un legământ care prevedea că toţi cei care aveau să fie ascultători, toţi cei care prin harul îmbelşugat al lui Dumnezeu aveau să devină sfinţi în caracter, fără vină înaintea lui Dumnezeu, însuşindu-şi acest har, urmau să fie copii ai lui Dumnezeu. Acest legământ, făcut în veşnicie, a fost încheiat cu Avraam, cu sute de ani înainte de a veni Hristos. Cu cât interes a studiat Domnul Hristos neamul omenesc, spre a vedea dacă oamenii vor trage foloase de pe urma promisiunii făcute!
47:22 "Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17, 3). Aceste
47:23 cuvinte deschid ochii pentru ca toţi să poată vedea. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o cunoaştere care nu trebuie lăsată deoparte atunci când timpul nostru de probă se încheie, o cunoaştere care este de cel mai mare folos pentru lume şi pentru noi, fiecare, în mod individual. Atunci, de ce să dăm noi la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, când el este înţelepciune şi mântuire? "De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare." (Evrei 2, 1-3). Noi suntem nepăsători faţă de mântuirea noastră dacă acordăm autorilor care nu au decât o idee confuză de ceea ce înseamnă religia locul cel mai important şi cel mai mare respect şi facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminaţi cu privire la adevăr pentru aceste zile de pe urmă nu vor găsi învăţături, în cărţile studiate în general astăzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însă Biblia este plină de cunoştinţa lui Dumnezeu şi este în stare să-i înveţe pe elevi şi studenţi să fie utili în această viaţă şi în vederea vieţii veşnice.
47:24 Studiaţi cu atenţie primul capitol din Evrei. Dovediţi interes faţă de Scripturi. Citiţi-le şi studiaţi-le cu atenţie. "În ele socotiţi că aveţi viaţa veşnică", spunea Domnul Hristos, "dar tocmai ele mărturisesc despre Mine." Pentru noi, totul este să avem o cunoaştere din experienţă, individuală, a lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. "Căci viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."
47:25 Special Testimonies on Education, 23 martie 1896