Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 47:5


47:5 veşnic, însă ei au pervertit adevărul şi puritatea. Deşi spuneau despre ei înşişi: "Templul Domnului, templul Domnului suntem noi", totuşi L-au răstignit pe întemeietorul structurii organizatorice iudaice, Acela către care ţinteau toate rânduielile lor. Ei au eşuat în a discerne taina evlaviei. Adevărul, acela care era viaţa şi inima tuturor slujbelor lor, a fost dat la o parte. Ei ţineau şi încă ţin la pleavă, umbre şi lucrurile care întruchipau adevărul. Lucrurile reprezentate în vederea discernerii adevărului au devenit atât de pervertite de propriile lor născociri, încât ochii lor au ajuns orbiţi. Ei nu şi-au putut da seama că tipul a întâlnit antitipul în moartea Domnului Isus Hristos. Cu cât perverteau mai mult cifrele şi simbolurile, cu atât minţile lor deveneau mai confuze, astfel că ei nu au putut să-şi dea seama cât de perfectă era structura organizatorică iudaică, instituită şi întemeiată de Însuşi Domnul Hristos şi arătând înspre El ca fiind realitatea. Mâncărurile, băuturile şi diferitele rânduieli s-au înmulţit atât de mult, până ce religia ceremonială a devenit unica lor modalitate de închinare.