Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 47:23


47:23 cuvinte deschid ochii pentru ca toţi să poată vedea. Cunoaşterea lui Dumnezeu este o cunoaştere care nu trebuie lăsată deoparte atunci când timpul nostru de probă se încheie, o cunoaştere care este de cel mai mare folos pentru lume şi pentru noi, fiecare, în mod individual. Atunci, de ce să dăm noi la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, când el este înţelepciune şi mântuire? "De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare." (Evrei 2, 1-3). Noi suntem nepăsători faţă de mântuirea noastră dacă acordăm autorilor care nu au decât o idee confuză de ceea ce înseamnă religia locul cel mai important şi cel mai mare respect şi facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminaţi cu privire la adevăr pentru aceste zile de pe urmă nu vor găsi învăţături, în cărţile studiate în general astăzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însă Biblia este plină de cunoştinţa lui Dumnezeu şi este în stare să-i înveţe pe elevi şi studenţi să fie utili în această viaţă şi în vederea vieţii veşnice.