Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 42:10


42:10 Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii" (1 Corinteni 1, 19-21). Acesta este planul lui Dumnezeu; şi, de-a lungul generaţiilor succesive, de-a lungul multor secole de păgânism, acest plan a fost adus la îndeplinire, nu ca experiment, ci ca o cale aprobată pentru răspândirea Evangheliei. Prin această metodă de la început, omul a fost lămurit, iar lumea a fost iluminată cu privire la Evanghelia lui Dumnezeu. Cel mai înalt grad de şcolarizare pe care îl poate atinge orice om este în Şcoala Divinului Învăţător. Aceasta este cunoştinţa de care avem nevoie în special, tot mai mult pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi, şi fiecare ar face bine să capete acest fel de educaţie. Domnul cere ca oamenii să fie învăţaţi de El. Există o mare lucrare de făcut pentru a aduce minţile omeneşti de la întuneric la lumina cea minunată a lui Dumnezeu. Ca instrumente omeneşti ale Sale, noi trebuie să îi îndeplinim planurile printr-o credinţă vie. În ce stare suntem noi - credinţa noastră nu lucrează pentru slava lui Dumnezeu sau suntem noi vase pregătite pentru lucrarea Domnului, pentru orice faptă bună?