29:1 Domnul Hristos ca educator
29:2 În înţelepciunea Sa, Domnul îmbracă adevărurile spirituale în reprezentări şi simboluri. Prin folosirea figurilor de stil, adesea el putea adresa acuzatorilor şi vrăjmaşilor Săi cele mai vădite şi grăitoare mustrări, iar aceştia nu puteau găsi în cuvintele Sale motive de condamnare. Prin pilde şi comparaţii, El a găsit cea mai bună metodă de a transmite adevărul divin. Într-un limbaj simplu, folosind reprezentări şi ilustraţii din lumea naturală, El a deschis în faţa ascultătorilor Săi adevărurile spirituale şi a dat viaţă unor principii preţioase care nu le-ar fi rămas în minte, doar poate cu greu ar fi lăsat vreo urmă, dacă El nu Şi-ar fi legat cuvintele de scenele dinamice ale vieţii, de experienţă sau de natură. În acest fel, El le stârnea interesul, îi făcea să se întrebe asupra anumitor lucruri, iar când le câştiga toată atenţia, El le întipărea în mod hotărât în minte mărturia adevărului. Astfel, El a fost capabil de a impresiona destul de puternic inima ascultătorilor Săi, astfel încât aceştia, ori de câte ori priveau lucrul de care El legase lecţia, îşi aduceau aminte de cuvintele divinului Învăţător.
29:3 Învăţătura lui Isus era cu totul diferită de cea a cărturarilor învăţaţi. Ei susţineau că interpretează legea, atât cea scrisă, cât şi cea tradiţională. Însă tonul formal al învăţăturii lor arată că ei nu vedeau nimic în doctrinele cuvintelor sfinte care să aibă putere. Ei nu prezentau nimic nou şi nu rosteau cuvinte care să împlinească căutările sufletului. Ei nu ofereau hrană oilor şi mieilor înfometaţi. Obiceiul lor era de a zăbovi asupra părţilor întunecate ale legii, iar urmarea acestui mod de gândire a fost o bolborosire de absurdităţi pe care nu o puteau înţelege nici cei învăţaţi şi nici oamenii de rând.
29:4 Domnul Hristos a venit pentru a descoperi lumii adevărul divin. El învăţa ca unul care avea putere. El a vorbit aşa cum nu a vorbit niciodată vreun om. Nu exista ezitare în modul Lui de a vorbi şi nici
29:5 o umbră de îndoială în ceea ce rostea. El vorbea ca unul care înţelegea fiecare parte a subiectului prezentat. El a putut deschide taine pe care patriarhii şi profeţii ar fi dorit să le cunoască, pe care curiozitatea omenească era nerăbdătoare să le înţeleagă. Însă, dacă oamenii n-au putut pricepe cele mai simple şi mai clare adevăruri, cum puteau înţelege ei tainele care erau ascunse de ochiul muritor? Domnul Isus nu a considerat nedemn să repete adevăruri vechi, care erau cunoscute; căci El era autorul acestor adevăruri. El era slava Templului. El a despărţit definitiv de minciună adevărurile care fuseseră pierdute din vedere, fuseseră aşezate într-un loc nepotrivit şi interpretate greşit, apoi mutate din locul lor iniţial; şi, prezentându-le ca pe nişte nestemate preţioase în toată strălucirea lor, El le-a reaşezat la locul cuvenit şi le-a poruncit să stea neclintite pentru totdeauna. Ce lucrare a fost aceasta! A avut un asemenea caracter, încât nici un om nu a putut să o înţeleagă sau să o facă. Numai mâna divină a putut lua adevărul, care, fiind amestecat cu minciună, a slujit cauzei vrăjmaşului lui Dumnezeu şi omului, şi să-l aşeze în acel loc unde să poată glorifica pe Dumnezeu şi mântui omenirea. Lucrarea Domnului Hristos a fost să dea din nou lumii adevărul în prospeţimea şi frumuseţea lui originară. El a reprezentat lucrurile spirituale şi cele cereşti prin lucruri din natură şi prin experienţe. El a dat mană proaspătă sufletului înfometat şi a prezentat o nouă împărăţie care avea să fie întemeiată în mijlocul oamenilor.
29:6 Rabinii evrei prezentau cerinţele legii ca pe un cerc istovitor de pretenţii excesive. Ei au făcut exact ce face Satana în zilele noastre - prezentau legea în faţa oamenilor ca fiind un cod rece, rigid, de porunci şi tradiţii. Superstiţiile întunecau şi acopereau lumina, slava, demnitatea şi cerinţele cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu. Ei pretindeau că vorbesc poporului în locul lui Dumnezeu. După păcatul lui Adam, Domnul nu a mai vorbit direct omului; neamul omenesc a fost dat în mâinile lui Hristos şi legătura cu omenirea s-a ţinut prin El. Hristos a fost Acela care a proclamat Legea pe Muntele
29:7 Sinai şi El a cunoscut sensul exact al tuturor preceptelor ei, gloria şi măreţia legii cerului. În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos defineşte legea şi caută să imprime în minţile ascultătorilor Săi cerinţele atotcuprinzătoare ale preceptelor lui Iehova. Învăţăturile Lui au venit ca o nouă revelaţie pentru popor; iar învăţătorii legii, cărturarii şi fariseii, ca şi oamenii de rând au fost uimiţi de învăţătura Lui. Cuvintele lui Hristos nu erau noi, dar, cu toate acestea, ele veneau cu puterea unei revelaţii; căci prezentau adevărul în lumina sa proprie, şi nu în lumina în care învăţătorii îl prezentaseră poporului. El nu acorda nici o atenţie tradiţiilor şi poruncilor omeneşti, ci deschidea ochii înţelegerii lor spre a privi lucrurile minunate ale Legii lui Dumnezeu, care este temelia scaunului Său de domnie de la începutul lumii; şi atâta timp cât aveau să rămână cerurile şi pământul de-a lungul veacurilor nesfârşite ale veşniciei, aceasta avea să fie marele standard al neprihănirii, o lege sfântă, dreaptă şi bună.
29:8 Sistemul economiei iudaice era Evanghelia ilustrată, o prezentare a creştinismului care a fost dezvoltată atât de repede, cât puteau înţelege minţile oamenilor lumina spirituală. Satana caută întotdeauna să întunece adevărurile care sunt clare, iar Domnul Hristos caută întotdeauna să deschidă mintea pentru a înţelege fiecare adevăr esenţial cu privire la mântuirea omului căzut. Până în ziua de azi, sunt încă aspecte ale adevărului care nu se văd cu claritate, legături care nu sunt înţeleseşi profunzimi nepătrunse ale Legii lui Dumnezeu care nu sunt pricepute. Există o incomensurabilă vastitate, demnitate şi slavă în Legea lui Dumnezeu; şi, cu toate acestea, lumea religioasă a dat la o parte această Lege, aşa cum au făcut evreii, pentru a înălţa tradiţiile şi poruncile omeneşti. Înainte de Hristos, oamenii întrebau în zadar: "Ce este adevărul?" Întunericul acoperea pământul şi negură mare popoarele. Chiar şi Iudea era învăluită în beznă, deşi vocea lui Dumnezeu le vorbea oamenilor prin profeţii Săi. Adevărul lui Dumnezeu fusese redus la tăcere de către superstiţiile şi tradiţiile acelora care pretindeau că îl
29:9 interpretează, iar vrajba, lupta, gelozia şi prejudecăţile îi despărţeau pe cei care susţineau că sunt copii ai lui Dumnezeu. Apoi a fost trimis un Învăţător de la Dumnezeu, chiar Acela care era Calea, Adevărul şi Viaţa. Domnul Isus a prezentat adevărul curat şi bogat al cerului, pentru a străluci în mijlocul întunericului moral şi negurii de pe pământ. Dumnezeu spusese: "Să fie lumină spirituală" şi lumina slavei lui Dumnezeu a fost descoperită prin chipul Domnului Isus Hristos.
29:10 Domnul Hristos S-a descoperit ca Mântuitor al oamenilor. Oamenii nu trebuia să se încreadă în faptele lor, în propria lor neprihănire sau în ei înşişi în nici un fel, ci în Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. În El a fost descoperit Cel care mijloceşte la Tatăl. Prin El a fost dată invitaţia: "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul: de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna." Această invitaţie răsună de-a lungul vremii până la noi, cei de astăzi. Fie ca mândria, preţuirea de sine sau autoîndreptăţirea să nu reţină pe nimeni de a-şi mărturisi păcatele, pentru a se putea îndeplini această făgăduinţă: "Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare" (Prov. 28, 13). Nu ascundeţi nimic de Dumnezeu şi nu neglijaţi mărturisirea greşelilor voastre fraţilor voştri, când acestea au o legătură cu ei. "Mărturisiţi-vă greşelile unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi" (Iacov 5, 16). Multe păcate sunt lăsate nemărturisite şi ne vom confrunta cu acestea în ziua socotelilor finale; de aceea, este mai bine să vă vedeţi păcatele acum, să le mărturisiţi şi să le îndepărtaţi, atâta timp cât Jertfa ispăşitoare mai pledează încă în favoarea voastră. Nu încetaţi să învăţaţi care este voia lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. Sănătatea sufletului vostru, unitatea fraţilor voştri poate depinde de modul în care vă urmăriţi scopul în aceste lucruri. De aceea, umiliţi-vă sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată înălţa la vreme de nevoie, "aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre; căci El Însuşi Se îngrijeşte de voi."
29:11 Este un fapt deplorabil că inima care greşeşte nu doreşte să fie criticată sau să fie supusă umilirii prin
29:12 mărturisirea păcatului. Unii îşi văd greşelile, însă, gândind că mărturisirea acestora le-ar micşora demnitatea, îşi scuză relele făcute şi se sustrag de la disciplina pe care mărturisirea ar impune-o sufletului. Gândul greşelii lor vădite va rămâne, le va umbri bucuriile şi le va stânjeni mişcările; căci, refuzând calea mărturisirii, ei nu pot fi exemple de credincioşie pentru oameni. Ei văd greşelile altora; însă cum pot avea ei curajul de a da sfatul: "Mărturisiţi-vă unii altora greşelile şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi", când ei nu au aplicat acest sfat în viaţa lor? Cât de mult vor învăţa pastorii sau poporul dintr-un adevăr pe care îl înlătură şi l-ar uita dacă ar fi cu putinţă, pentru că nu este plăcut; pentru că nu le măguleşte mândria, ci mustră şi provoacă durere? Pastorii şi poporul, dacă vor fi mântuiţi, trebuie să fie mântuiţi zi de zi, ceas de ceas. Ei trebuie să flămânzească şi să înseteze după neprihănirea lui Hristos şi după iluminarea Duhului Sfânt. Membrii bisericii - cei aşezaţi în poziţii de încredere - trebuie să fie botezaţi cu Spiritul lui Dumnezeu, căci altfel nu vor fi calificaţi pentru poziţiile pe care le acceptă.
29:13 Cineva poate avea cunoştinţa Scripturilor care nu-l va face înţelept în vederea mântuirii, deşi el s-ar putea să fie în stare să-şi domine adversarii în controversă publică. Dacă sufletul lui nu tânjeşte după Dumnezeu; dacă nu îşi cercetează inima cu o candelă aprinsă, ca să vadă dacă nu există pe undeva ascuns vreun rău; dacă nu este stăpânit de dorinţa de a răspunde rugăciunii Domnului Hristos ca toţi ucenicii Săi să fie una, după cum El şi Tatăl sunt una, atunci el se măguleşte în zadar cu gândul că este creştin. Cunoştinţa lui, începută cu ambiţie, este continuată cu mândrie; însă sufletul lui este lipsit de dragostea divină, de blândeţea şi bunătatea lui Hristos. El nu este un om înţelept în ochii lui Dumnezeu. El s-ar putea să aibă iscusinţa de a învinge un adversar; însă înţelept în ce priveşte mântuirea, nu poate fi fără Duhul Sfânt. Şi "roada Duhului
29:14 este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor" (Gal. 5, 22). Talentul, elocvenţa sau studiul egoist al Scripturii nu vor produce dragoste pentru Dumnezeu sau conformare după chipul lui Hristos. Nimic în afară de puterea divină nu poate regenera inima şi caracterul omului şi să imprime în suflet dragostea lui Hristos, care se va manifesta întotdeauna prin dragoste faţă de aceia pentru care El a murit.
29:15 Review and Herald, 28 noiembrie 1893