24:1 Caracterul creştin exemplificat de profesori şi studenţi
24:2 În Numele Mântuitorului meu, fac apel la toţi tinerii şi tinerele care se socotesc fii şi fiice ale lui Dumnezeu, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Fac apel la profesorii din şcolile noastre să dea un exemplu bun celor cu care vin în contact. Cei care se vor pregăti pentru a modela caracterul tinerilor trebuie să înveţe în şcoala lui Hristos să fie blânzi şi smeriţi cu inima, aşa cum a fost Modelul divin. În îmbrăcăminte, în comportament, în toate căile lor, ei trebuie să exemplifice caracterul creştin, relevând faptul că ei sunt călăuziţi de regulile înţelepte ale marelui Învăţător. Tânărul creştin trebuie instruit în mod serios să poarte răspunderi cu o inimă plină de curaj şi voinţă puternică. El trebuie să fie pregătit să facă faţă încercărilor vieţii cu răbdare şi tărie. Ei trebuie să caute să-şi formeze un caracter după modelul divin, urmând principii demne în ceea ce priveşte conduita şi întărindu-şi acele obiceiuri care să-l facă în stare să câştige cununa de biruinţă.
24:3 În şcoala vieţii, tinerii pot semăna seminţe care să producă o recoltă nu de spini, ci de grâne preţioase pentru hambarul cerului. Nu există un timp mai favorabil decât timpul petrecut în şcoală, în care cunoaşterea puterii harului mântuitor al lui Hristos să fie supusă principiilor legii divine şi este în interesul studenţilor să trăiască o viaţă evlavioasă. Viaţa încununată cu biruinţă rezultă din legătura cu Hristos. Nici un om nu trăieşte pentru el însuşi. Viaţa noastră este întreţesută cu a tuturor celorlalţi în ţesătura omenirii şi voi trebuie să fiţi conlucrători cu Dumnezeu pentru mântuirea celor care pier în nenorocire şi ruină. Voi trebuie să fiţi instrumente care să-i influenţeze pe toţi cei cu care vă asociaţi pentru o viaţă mai bună, pentru a îndrepta minţile oamenilor către Isus.
24:4 Ioan scrie: "V-am scris, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi
24:5 aţi biruit pe cel rău" (1 Ioan 2, 14 u.p.). Iar Pavel îl îndeamnă pe Tit să le poruncească tinerilor să fie "cumpătaţi" (Tit 2, 6). Înălţaţi-vă sufletul ca să fiţi cum a fost Daniel, un slujitor credincios, statornic, al Domnului oştirilor. Cumpăniţi bine calea pe care merg picioarele voastre; căci vă aflaţi pe un loc sfânt şi îngerii lui Dumnezeu sunt împrejurul vostru. Este adevărat că trebuie să simţiţi că aveţi de urcat pe cea mai înaltă treaptă a scării în privinţa educaţiei. Filozofia şi educaţia constituie studii importante; însă sacrificiul vostru de timp şi bani nu valorează nimic dacă nu veţi folosi realizările voastre spre slava lui Dumnezeu şi spre binele omenirii. Dacă dobândirea cunoaşterii ştiinţei nu constituie un mijloc pentru atingerea celor mai înalte scopuri, ea este fără valoare. Educaţia care nu oferă o cunoaştere care să dureze cât veşnicia nu este de nici o valoare. Dacă nu păstraţi în faţa voastră cerul şi viaţa veşnică, realizările voastre nu au o valoare de lungă durată. Însă, dacă Isus este Învăţătorul vostru, nu doar într-o singură zi a săptămânii, ci în fiecare zi, în fiecare oră, veţi avea aprobarea Lui în toate realizările voastre.
24:6 Daniel a avut mereu ca ţintă slava lui Dumnezeu şi voi, de asemenea, puteţi spune: Doamne, doresc să cunosc nu pentru preamărirea eului, ci pentru a împlini aşteptările lui Isus, ca să-mi pot desăvârşi un caracter creştin inteligent, prin harul pe care El mi l-a dat. Vor studenţii noştri să fie credincioşi faţă de principii aşa cum a fost Daniel?
24:7 În viitor, va fi o nevoie mult mai mare de bărbaţi şi femei cu pregătire şcolară decât a fost în trecut; căci câmpuri largi se deschid în faţa noastră, albe, gata pentru seceriş. În aceste câmpuri, voi puteţi fi împreună lucrători cu Dumnezeu. Însă, dacă sunteţi iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, dacă sunteţi nestatornici, dacă îngăduiţi ocaziilor de aur să treacă fără a dobândi cunoştinţe, fără a aşeza materiale solide în clădirea caracterului vostru, veţi fi mici şi infirmi în orice lucru de care vă veţi apuca.
24:8 În timp ce o bună educaţie este de mare folos dacă este însoţită şi de consacrarea celui ce o are, totuşi cei care nu au
24:9 privilegiul de a dobândi cunoştinţe înalte într-o şcoală să nu considere că nu pot înainta în viaţa intelectuală şi spirituală. Dacă se vor strădui să dobândească tot mai multe cunoştinţe, dacă vor căuta să adune câte ceva în fiecare zi şi dacă vor birui orice răutate din caracter prin cultivarea trăsăturilor de caracter ale lui Hristos, Dumnezeu le va deschide canale de înţelepciune şi se va putea spune despre ei aşa cum s-a spus despre tinerii evrei din vechime, că Dumnezeu le-a dat înţelepciune şi pricepere.
24:10 Nu este adevărat că cei mai strălucitori tineri au întotdeauna cele mai mari succese. Cât de adesea bărbaţi talentaţi şi educaţi au fost aşezaţi în poziţii de încredere şi s-au dovedit necorespunzători şi au eşuat! Strălucirea lor avea înfăţişarea aurului, însă, când a fost încercat, s-a dovedit a fi doar tinichea şi zgură. Ei au contribuit la propria lor cădere prin necredinţă. Ei nu au fost harnici şi perseverenţi şi nu s-au îndreptat spre esenţa lucrurilor. Nu au vrut să înceapă de la capătul scării şi, cu efort plin de răbdare, să urce treaptă cu treaptă, până să ajungă în vârf. Ei au umblat în lumina lor proprie şi nu au fost dependenţi de înţelepciunea pe care numai Dumnezeu o poate da. Eşecul lor nu s-a produs din cauză că nu li s-a oferit nici o şansă, ci datorită faptului că nu au fost cumpătaţi. Ei nu au considerat ca având vreo valoare avantajele educaţiei lor, aşa că nu au înaintat în cunoaşterea religiei şi a ştiinţei. Mintea şi caracterul lor nu au fost echilibrate de principiile înalte ale dreptăţii.
24:11 Fie ca tinerii noştri să fie cumpătaţi şi să chibzuiască bine pe ce cale merg. Să evite păcatul, pentru că acesta este distrugător şi neplăcut lui Dumnezeu. Să cerceteze ce posibilităţi au la îndemână şi să-L caute pe Dumnezeu, pentru ca, prin harul Său, să-i ţină pe cărarea neprihănirii. Să caute sfatul şi călăuzirea Domnului pentru a-şi trăi viaţa pentru slava Numelui Său în lume.
24:12 În dobândirea educaţiei, succesul nu trebuie privit ca
24:13 depinzând de şansă sau destin; acesta este dat de Dumnezeu, care a citit inima lui Daniel, care a privit cu plăcere la curăţia motivelor lui, la hotărârea lui neclintită de a-L onora pe Domnul. Daniel nu a umblat în propria lui lumină, ci a făcut din Domnul înţelepciunea sa. Filozofia divină a constituit temelia educaţiei sale. El a primit cu bunăvoinţă sfatul Domnului. Ce bine ar fi ca toţi tinerii să fie ca Daniel! Însă mulţi nu sesizează importanţa supunerii faţă de disciplina divină.
24:14 Ce bine ar fi ca toţi să realizeze că fără Hristos nu pot face nimic! Cei care nu adună împreună cu El risipesc. Gândurile şi faptele lor nu vor contura un caracter neprihănit, iar influenţa lor va distruge ceea ce este bine. Faptele noastre au o acţiune dublă; căci ele au influenţă atât asupra altora, cât şi asupra noastră. Influenţa lor va fi o binecuvântare sau un blestem pentru cei cu care avem de-a face. Cât de puţină importanţă dăm noi acestui lucru!
24:15 Faptele noastre formează obiceiuri, iar obiceiurile caracterul, şi dacă nu vom fi pregătiţi să ne unim cu agenţii cerului în lucrarea de mântuire, nici nu vom fi pregătiţi pentru a intra în locuinţele cereşti, pe care Domnul Isus S-a dus să ni le pregătească; căci nimeni nu va fi acolo în afară de aceia care şi-au supus voinţa şi umblarea dorinţei pe calea lui Dumnezeu. Cel al cărui caracter este verificat, care a trecut cu bine testul încercării, care este părtaş de natură divină se va număra printre cei asupra cărora Dumnezeu va pronunţa o binecuvântare.
24:16 Fără Hristos nu putem face nimic. Principiile curate ale neprihănirii, virtuţii şi evlaviei sunt de la Dumnezeu. Împlinirea cu conştiinciozitate a datoriei, mila asemenea lui Hristos, dragostea pentru oameni şi faţă de propriul tău suflet, pentru că tu aparţii lui Dumnezeu şi pentru că ai fost răscumpărat cu sângele preţios al lui Hristos, vor face din tine un conlucrător al lui Hristos şi te vor înzestra cu putere de convingere, de atracţie. Trebuie să-ţi respecţi propria credinţă pentru a o prezenta cu succes altora. Prin exemplu şi cuvânt, trebuie să dovedeşti că îţi respecţi credinţa, vorbind cu respect despre lucrurile sfinte. Niciodată să nu îngăduiţi să vă iasă de pe buze cuvinte uşuratice sau fleacuri,
24:17 atunci când citaţi Scriptura. Când luaţi Biblia în mână, aduceţi-vă aminte că vă aflaţi pe un teren sfânt. Îngerii sunt împrejurul vostru, şi dacă vi s-ar deschide ochii, i-aţi vedea. Comportamentul vostru să fie astfel, încât să lăsaţi impresia fiecărui suflet cu care vă asociaţi că vă înconjoară o atmosferă sfântă. O vorbă deşartă, un râs batjocoritor pot îndrepta un suflet într-o direcţie greşită. Consecinţele sunt îngrozitoare atunci când nu există o legătură constantă cu Dumnezeu.
24:18 Abţineţi-vă de la orice rău. Păcatele obişnuite, oricât de neînsemnate ar părea, vă vor distruge simţul moral şi vor nimici impresiile Duhului lui Dumnezeu. Caracterul gândurilor lasă o anumită amprentă asupra sufletului şi orice conversaţie josnică întinează mintea. Orice păcat produce ruina celor care îl comit. Dumnezeu poate să ierte şi va ierta pe păcătosul care se pocăieşte, însă, deşi iertat, sufletul este tulburat; puterea unei minţi înnobilate, caracteristică minţii neîntinate, este distrusă. De-a lungul timpului, sufletul va purta cicatrici. Atunci, să căutăm acea credinţă care lucrează prin dragoste şi curăţă inima, pentru ca să putem prezenta lumii caracterul lui Hristos.
24:19 Review and Herald, 8 decembrie 1891
24:20 Lumea nu l-a cunoscut pe Dumnezeu prin înţelepciunea ei
24:21 Adevărul lui Dumnezeu este infinit, nemăsurat, şi cu cât îl contemplăm mai mult, cu atât apare mai mult slava lui. Adevărul a fost deschis în faţa noastră şi, cu toate acestea, cuvintele lui Pavel către galateni ni se aplică şi nouă. El spune: "O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? În zadar aţi suferit voi atât de mult? Dacă, în adevăr, e în zadar!" (Galateni 3, 1-4)
24:22 "Fără Mine", spune Domnul Hristos, "nu puteţi face nimic". Cei care încearcă să-şi aducă la îndeplinire lucrarea în propria lor putere vor eşua cu siguranţă. Numai educaţia nu poate pregăti pe cineva corespunzător pentru a avea un loc în lucrare şi nu îl va face capabil să dobândească o cunoaştere a lui Dumnezeu. Ascultaţi ce spune Pavel în această privinţă: "Căci Hristos M-a trimis nu să vă botez, ci să propovăduiesc Evanghelia; nu cu înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică. Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Căci este scris: "Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. Unde este înţeleptul? Unde este cărturarul? Unde este vorbăreţul veacului acestuia? N-a povestit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci întrucât lumea, cu înţelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii." (1 Corinteni 1, 18-21)
24:23 De-a lungul multor veacuri întunecate, în mijlocul păgânismului, Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să încerce să experimenteze descoperirea lui Dumnezeu prin propria lor înţelepciune, nu pentru a le demonstra neputinţa lor spre satisfacţia Lui, ci pentru ca oamenii înşişi să poată vedea că nu pot să-L cunoască pe Dumnezeu şi
24:24 pe Domnul Isus Hristos, Fiul Său, decât prin revelaţia din Cuvântul Său, prin Duhul Sfânt. Când Domnul Hristos a venit în lume, experimentul acesta fusese făcut, iar rezultatele au evidenţiat că lumea, prin înţelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Chiar în biserică Dumnezeu le-a îngăduit oamenilor să-şi testeze propria lor înţelepciune în această privinţă, însă, când a avut loc criza datorită căderii omului, Dumnezeu a intervenit cu putere spre a-i apăra pe ai Săi. Când biserica a fost batjocorită, când asupra poporului Său au venit necazuri şi oprimări, El i-a înălţat şi mai mult printr-o eliberare remarcabilă. Când în mijlocul poporului au venit învăţători necredincioşi, a urmat o perioadă de slăbiciune, iar credinţa poporului lui Dumnezeu părea că se clatină; însă Dumnezeu S-a ridicat şi l-a curăţit, iar cei încercaţi şi găsiţi credincioşi au fost înălţaţi.
24:25 Sunt vremuri când apostazia îşi croieşte drum între rânduri, când evlavia este dată la o parte din inimă de către cei care ar fi trebuit să ţină pasul cu Conducătorul lor divin. Poporul lui Dumnezeu se desparte de sursa tăriei lor şi urmează mândria, vanitatea, extravaganţa şi etalarea. Există idoli pe dinăuntru şi pe dinafară; însă Dumnezeu trimite Mângâietorul ca să mustre păcatul, pentru ca poporul Său să poată fi avertizat cu privire la apostazia lui şi admonestat pentru lepădarea de credinţă. Când cele mai preţioase manifestări ale iubirii Sale vor fi recunoscute şi preţuite, Domnul va turna balsamul mângâierii şi untdelemnul bucuriei.
24:26 Când oamenii sunt călăuziţi să realizeze că au greşit în calculele lor şi când sunt convinşi că înţelepciunea lor nu este decât nebunie, înseamnă că în acel moment s-au întors către Domnul ca să-L caute cu toată inima şi Îl vor găsi.
24:27 Mi-a fost arătat că fiecare biserică a noastră are nevoie de acţiunea profundă a Duhului lui Dumnezeu. O, de i-am putea îndrepta pe oameni spre crucea de pe Calvar! Le-am spune să privească asupra Celui pe care păcatele lor L-au străpuns. Le-am spune să privească la Răscumpărătorul lumii care suferă pedeapsa pentru că ei au călcat Legea lui Dumnezeu. Verdictul este: "sufletul care a păcătuit, acela va muri". Însă pe cruce păcătosul vede pe singurul Fiu al Tatălui, murind în locul Lui şi oferind viaţă
24:28 călcătorului legii. Toate fiinţele din ceruri şi de pe pământ sunt chemate să privească ce fel de dragoste ne-a dăruit Tatăl, ca să fim numiţi fii ai lui Dumnezeu. Orice păcătos poate să privească şi să trăiască. Nu priviţi la scena de pe Calvar cu nepăsare sau nesăbuinţă. Se poate oare ca îngerii să privească la noi, beneficiarii iubirii lui Dumnezeu, şi să ne vadă reci, indiferenţi, când cerul este uluit de fascinanta lucrare de răscumpărare a unei lumi căzute şi doreşte să pătrundă misterul dragostei de pe Calvar? Îngerii privesc uimiţi şi uluiţi la cei cărora le-a fost oferită o mântuire atât de mare şi se miră că dragostea lui Dumnezeu nu îi trezeşte, în timp ce ei încep să-şi strunească corzile melodioase în mulţumire şi adorare. Dar rezultatul pe care întregul cer doreşte să-l privească nu se observă printre cei ce pretind a fi urmaşii lui Hristos. Cât de grabnici suntem noi în a rosti cuvinte frumoase celor care ne sunt prieteni sau rude şi totuşi cât suntem de zăbavnici în a vorbi despre Acela a cărui dragoste este fără egal, despre Hristos cel răstignit.
24:29 Iubirea Tatălui nostru ceresc în darul singurului Său Fiu pentru lume este suficientă pentru a inspira fiecare suflet, pentru a topi orice inimă împietrită şi lipsită de iubire în vederea pocăinţei şi sensibilizării; şi cu toate acestea, să vadă oare fiinţele cereşti în cei pentru care a murit Hristos insensibilitate faţă de iubirea Sa, împietrire a inimii şi lipsa răspunsului de recunoştinţă şi dragoste faţă de Dătătorul tuturor lucrurilor bune? Oare lucruri de mică importanţă vor absorbi toată puterea fiinţei, şi dragostea lui Dumnezeu să nu primească răspuns? Va străluci în zadar Soarele neprihănirii? Având în vedere ceea ce a făcut Dumnezeu, cerinţele lui Dumnezeu să reprezinte atât de puţin pentru voi? Avem noi inimi care pot fi atinse, care pot fi impresionate de dragostea divină? Dorim noi să fim nişte vase alese? Oare nu are Dumnezeu ochiul îndreptat asupra noastră şi nu ne-a poruncit El să ducem mai departe solia luminii? Avem nevoie de tot mai multă credinţă. Trebuie să aşteptăm, trebuie să veghem, trebuie să ne rugăm, trebuie să lucrăm, implorând
24:30 ca Duhul Sfânt să fie turnat peste noi cu îmbelşugare, pentru ca să putem fi lumini în lume.
24:31 Domnul Isus a privit asupra omenirii în starea ei decăzută cu milă infinită. El a îmbrăcat trup omenesc pentru a putea ajunge la om şi pentru a înălţa omenirea. El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. El S-a coborât până la cea mai adâncă mizerie şi suferinţă umană, pentru a-l lua de acolo pe om în starea în care l-a găsit, o fiinţă coruptă, degradată de viciu, depravată de păcat şi unită cu Satana în apostazie, şi a-l înălţa până la un loc pe tronul Său. Însă s-a scris despre El că "nu S-a dat înapoi şi nu S-a descurajat", ci a mers înainte pe cărarea tăgăduirii de sine şi a sacrificiului de sine, dându-ne un exemplu, spre a merge pe urmele paşilor Lui. Noi ar trebui să lucrăm ca Isus, îndepărtându-ne de plăcerile noastre, nelăsându-ne mituiţi de Satana, dispreţuind comoditatea şi detestând egoismul, pentru a putea căuta şi găsi pe cei ce sunt pierduţi, aducând suflete din întuneric la lumină, lumina dragostei lui Dumnezeu. Noi am fost însărcinaţi să mergem şi să predicăm Evanghelia oricărei făpturi. Noi trebuie să ducem celor pierduţi vestea cea bună că Domnul Hristos poate ierta păcatul, poate reînnoi fiinţa noastră, poate îmbrăca sufletul în veşmintele neprihănirii Sale, îl poate face pe păcătos să gândească limpede, să îl înveţe şi să îl facă să fie capabil de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu.
24:32 Sufletul convertit trăieşte în Hristos. Întunericul ce-l stăpânea dispare şi o nouă lumină, cerească, străluceşte în sufletul său. "Cel care câştigă suflete este înţelept." "Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului; şi cei ce vor învăţa pe alţii să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac de veac." Ceea ce se face prin cooperarea oamenilor cu Dumnezeu este o muncă ce nu se va perima niciodată, ci va dăinui în veacurile veşnice. Cel care face din Dumnezeu înţelepciunea sa, care creşte până la statura de om în Isus Hristos, va sta înaintea regilor, înaintea aşa-numiţilor mari oameni ai lumii, manifestând mulţumire faţă de Cel care l-a chemat din întuneric la lumina Lui minunată. Ştiinţele şi literatura nu pot aduce în mintea întunecată lumina pe care Evanghelia glorioasă
24:33 o poate furniza. Doar Fiul lui Dumnezeu poate realiza marea lucrare de iluminare a sufletului. Nu este de mirare că Pavel exclama: "Căci nu-mi este ruşine de Evanghelia lui Hristos; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre salvarea oricărui om care crede." Evanghelia lui Hristos devine realitate în cei care cred şi îi face epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. În acest mod, influenţa sfinţeniei va trece spre mulţime. Inteligenţele cereşti sunt capabile să discearnă adevăratele elemente de măreţie în caracter, fiindcă doar bunătatea este estimată ca fiind eficientă de către Dumnezeu.
24:34 "Fără Mine", spunea Hristos, "nu puteţi face nimic." Credinţa noastră, exemplul nostru trebuie să fie ţinute cu mai multă responsabilitate decât au fost ţinute în trecut. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat ca niciodată înainte; fiindcă el este darul preţios pe care noi trebuie să-l prezentăm oamenilor, pentru ca aceştia să poată învăţa calea păcii şi să obţină acea viaţă care măsoară cât viaţa lui Dumnezeu. Inteligenţa umană, atât de mult exaltată de către oameni, păleşte în importanţă înaintea înţelepciunii care ne arată calea răscumpărării lui Dumnezeu, pentru a umbla pe ea. Doar Biblia ne oferă criteriile prin care să distingem calea vieţii de calea cea largă care duce la pierzare şi moarte.
24:35 Review and Herald, 15 dec. 1891