Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 22:5


22:5 Dumnezeu le-a acordat acestor oameni, pe care lumea îi admiră, daruri intelectuale de nepreţuit; i-a înzestrat cu minţi capabile, însă ei nu le-au folosit pentru slava lui Dumnezeu. Ei s-au despărţit de El aşa cum a făcut şi Satana; dar, în ciuda faptului că s-au despărţit de Dumnezeu, ei încă reţin multe dintre preţioasele nestemate ale gândirii pe care El li le-a dat, şi pe acestea ei le aşează într-un cadru eronat, pentru a face atrăgătoare propriile lor păreri, inspirate de prinţul răului. Este adevărat că în scrierile păgânilor şi ale celor necredincioşi se găsesc idei valoroase, care sunt atrăgătoare pentru minte. Însă există o motivaţie pentru aceasta. Oare nu a fost Satana un purtător de lumină, unul care a stat în prezenţa slavei lui Dumnezeu din ceruri şi aproape de Isus în putere şi măreţie? În cuvinte inspirate, el este descris ca întruchipând "cea mai înaltă desăvârşire, plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe" (Ezechiel 28, 12). Profetul spune: "Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu, şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe... erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu şi umblai în mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua în care ai fost făcut până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine... Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc pe pământ, te dau privelişte împăraţilor. Prin