Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 20:64


20:64 Ce ar trebui să citească copiii noştri? Iată o întrebare serioasă, care necesită un răspuns serios. Sunt îngrijorată când văd în familii creştine ziare şi reviste care conţin poveşti care nu influenţează mintea în bine. I-am urmărit pe cei care au gust pentru ficţiune şi care şi-l cultivă. Ei au avut privilegiul de a asculta adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu, de a se familiariza cu convingerile pe care este întemeiată credinţa noastră; însă ei au crescut până la vârsta maturităţii lipsiţi de adevărata evlavie. Aceşti tineri atât de preţioşi au nevoie să pună la temelia caracterului lor cel mai bun material - dragostea şi frica de Dumnezeu şi cunoaşterea lui Hristos. Însă mulţi nu au o cunoaştere inteligentă a adevărului, aşa cum este acesta în Isus. Mintea lor se hrăneşte cu povestiri senzaţionale. Ei trăiesc într-o lume fictivă şi nu sunt pregătiţi pentru datoriile practice ale vieţii. Am urmărit copii cărora li s-a îngăduit să crească în acest mod. Fie că sunt în cămin sau în altă parte, ei sunt ori fără astâmpăr, nervoşi sau visători, ori sunt incapabili de a conversa, fie şi asupra celor mai comune subiecte. Facultăţile nobile, cele care puteau fi întrebuinţate în vederea atingerii unor scopuri înalte, au fost degradate, ajungând la contemplarea lucrurilor uşuratice sau chiar mai rău decât atât, până ce posesorul acestora a ajuns să fie satisfăcut cu asemenea subiecte şi doar cu greu mai poate ajunge la ceva mai înalt. Gândul sau conversaţia cu privire la cele religioase au devenit pentru el plictisitoare. Hrana mintală pentru care căpătase o oarecare plăcere a fost contaminată în efectele ei, care l-au condus spre gânduri necurate şi senzuale. Cu toată sinceritatea am simţit milă pentru aceste suflete când mi-am dat seama cât de mult pierd neglijând ocaziile de a-L cunoaşte pe Hristos, în care sunt concentrate toate speranţele noastre pentru viaţa veşnică. Cât de mult timp preţios este irosit, timp în care ei ar putea studia Modelul în privinţa adevăratei evlavii.