19:1 Responsabilitatea părinţilor
19:2 Dumnezeu a îngăduit ca lumina reformei sanitare să strălucească asupra noastră în aceste vremuri ale sfârşitului, pentru ca, umblând în lumină, să putem scăpa din multe primejdii la care vom fi expuşi. Satana lucrează cu putere mare ca să îi facă pe oameni să-şi îngăduie pofta, să-şi satisfacă propriile înclinaţii şi să-şi petreacă zilele în nechibzuinţă şi nesăbuinţă. Necumpătarea slăbeşte atât energiile minţii, cât şi ale trupului. Cel care este înfrânt în acest fel s-a aşezat el însuşi pe terenul lui Satana, loc în care este ispitit şi hărţuit, iar în cele din urmă stăpânit după plăcere de vrăjmaşul oricărei neprihăniri. Părinţii trebuie să fie conştienţi de obligaţia lor de a da lumii copii cu caractere armonios dezvoltate, copii care au puterea morală de a rezista ispitei şi a căror viaţă să fie o onoare la adresa lui Dumnezeu şi o binecuvântare pentru semenii lor. Cei care îşi încep viaţa având principii ferme vor fi pregătiţi să rămână neîntinaţi în mijlocul poluării morale a acestui veac. Fie ca mamele să valorifice orice ocazie de a-şi creşte copiii spre a fi utili.
19:3 Lucrarea mamei este sfântă şi importantă. Ea trebuie să-şi înveţe copiii încă din leagăn deprinderi în vederea tăgăduirii de sine şi a stăpânirii de sine. Timpul ei, într-un sens special, aparţine copiilor ei. Însă, dacă acesta este ocupat în cea mai mare parte cu nebuniile acestui veac degradat, dacă societatea, îmbrăcămintea şi distracţiile îi absorb atenţia, copiii ei nu pot fi educaţi în mod corespunzător.
19:4 Multe mame care se plâng de lipsa de cumpătare care există pretutindeni nu cercetează suficient de adânc pentru a depista cauza. Prea adesea, aceasta este chiar masa din cămin. Multe mame, chiar dintre cele care pretind a fi creştine, pun zi de zi pe masa familiei o hrană mult prea bogată şi condimentată, hrană care trezeşte apetitul şi încurajează îmbuibarea. În anumite familii,
19:5 felurile de mâncare care conţin carne sunt pe primul loc şi, ca urmare, sângele este plin de tumori canceroase şi scrofuloase. Iar când, după aceea, urmează suferinţa şi boala, Providenţa este învinuită de ceea ce, de fapt, este consecinţa unei căi greşite. Repet: necumpătarea începe la masă şi, în majoritatea cazurilor, apetitul este îngăduit până când indulgenţa ajunge o a doua natură.
19:6 Cine mănâncă prea mult sau mănâncă hrană nesănătoasă îşi slăbeşte puterea de a se împotrivi cerinţelor altor pofte şi pasiuni. Mulţi părinţi, pentru a evita sarcina de a-şi educa copiii în vederea unor obiceiuri de tăgăduire de sine, le îngăduie să mănânce şi să bea după bunul lor plac. Dorinţa de a satisface gustul şi tentaţiile fireşti nu scade o dată cu trecerea anilor; şi aceşti tineri, neînvăţaţi să fie ţinuţi în frâu, pe măsură ce cresc, sunt stăpâniţi de impuls şi ajung sclavi ai poftei. Când îşi iau locul în societate şi încep să înfrunte viaţa, ei nu au putere să se împotrivească tentaţiei. Rezultatele rele ale educaţiei greşite în ce priveşte îngăduinţa de sine le putem vedea în cei lacomi, în cei care fumează, în cei beţivi şi alcoolici.
19:7 Când auzim creştini şi creştine care se plâng de urmările teribile ale necumpătării, se ridică de îndată întrebare: Cine i-a educat pe acei tineri? Cine a hrănit în ei aceste pofte nestăpânite? Cine a neglijat solemna responsabilitate de a le forma caracterele pentru a fi utili în această viaţă şi pentru societatea viitoare a îngerilor?
19:8 Când părinţii şi copiii se vor întâlni la judecata finală, ce scenă va avea loc! Mii de copii care au fost sclavi ai poftei şi viciului înjositor, ale căror vieţi constituie nişte epave morale, vor sta faţă în faţă cu părinţii care i-au făcut să fie ceea ce sunt. Cine, dacă nu părinţii, trebuie să poarte această răspundere înfricoşătoare? Oare Domnul a făcut ca aceşti tineri să fie stricaţi? Oh, nu! Atunci cine a făcut această lucrare teribilă? Oare nu păcatele părinţilor, transmise copiilor în pofte şi pasiuni pervertite? Şi oare această lucrare nu a fost
19:9 continuată şi completată de aceia care au neglijat să-i educe potrivit cu exemplul pe care l-a dat Dumnezeu? După cât este de sigur că ei există acum, la fel de sigur este şi faptul că ei vor fi judecaţi în faţa lui Dumnezeu.
19:10 Satana este gata să-şi facă lucrarea; el nu va neglija să prezinte momeli faţă de care copiii nu au puterea morală de a se împotrivi. Am văzut că, prin ispitirile sale, el instituie mode care se schimbă tot timpul, petreceri şi distracţii atractive, astfel ca mamele să fie conduse să-şi consume timpul cu lucruri uşuratice, în loc să-şi educe şi să-şi instruiască copiii. Copiii noştri au nevoie de mame care să-i înveţe încă din leagăn să-şi stăpânească patima, să-şi ţină în frâu pofta şi să biruiască egoismul. Au nevoie de aceste lucruri, cuvânt cu cuvânt, precept după precept, aici puţin, dincolo puţin.
19:11 Evreii au fost învăţaţi cum să-şi crească copii pentru a evita idolatria şi nelegiuirea naţiunilor păgâne: "Puneţi-vă dar în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun. Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntarii între ochii voştri. Să învăţaţi pe copiii voştri în ele, şi să le vorbeşti despre ele când vei fi acasă, când vei merge în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula." (Deuteronom 11, 18.19)
19:12 Femeia trebuie să deţină poziţia pe care Dumnezeu a rânduit-o la început pentru ea, aceea de a fi egală soţului ei. Lumea are nevoie de mame nu doar cu numele, ci în adevăratul sens al cuvântului. Putem spune cu toată certitudinea că datoriile specifice ale femeii sunt mai sfinte decât cele ale bărbatului. Ar trebui ca femeia să fie conştientă de caracterul sacru al lucrării sale şi, în temere de Dumnezeu şi prin puterea Lui, să-şi ia în serios misiunea vieţii ei. Să-şi crească copiii spre a fi utili în această lume şi pentru acel cămin din lumea mai bună care va urma.
19:13 Poziţia femeii în familie este mai sacră decât cea a regelui pe tronul său. Marea ei lucrare constă în a face ca viaţa ei să fie un exemplu pe care copiii ei să dorească să-l imite. Şi, prin cuvânt şi exemplu, ea trebuie să le umple minţile cu cunoştinţe folositoare şi să-i înveţe să
19:14 lucreze cu sacrificiu de sine pentru binele altora. Marele stimulent pentru mama care trudeşte, care este împovărată, ar trebui să fie acela că fiecare copil care este crescut în mod corespunzător şi care are podoaba lăuntrică, podoaba unui duh blând şi liniştit, va străluci în curţile Domnului.
19:15 Le implor pe mamele creştine să fie conştiente de responsabilitatea lor şi să trăiască, nu pentru a-şi fi pe plac lor înseşi, ci pentru a-I da slavă lui Dumnezeu. Domnul Hristos nu Şi-a plăcut Lui Însuşi, ci a luat chip de rob. El a părăsit curţile cereşti şi Şi-a îmbrăcat divinitatea în natura umană, pentru ca prin propriul Său exemplu să ne înveţe cum putem să fim înălţaţi la starea de fii şi fiice ale familiei regeşti, copii ai regelui ceresc. Însă care ar fi condiţiile pe baza cărora putem să obţinem marea Lui binecuvântare? "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic" (2 Corinteni 6, 17.18).
19:16 Domnul Hristos S-a umilit de la poziţia de egal cu Dumnezeu la aceea a unui rob. Căminul Său era în Nazaret, un loc devenit proverbial pentru nelegiuirea lui. Părinţii Săi erau dintre cei mai săraci oameni. Era tâmplar şi lucra cu mâinile pentru a-şi face partea în susţinerea familiei. Timp de treizeci de ani, El le-a fost de ajutor părinţilor Săi. Viaţa Domnului Hristos ne arată datoria pe care o avem de a fi harnici în lucrul nostru şi de a le purta de grijă celor care ne-au fost încredinţaţi.
19:17 În lecţiile pe care le-a dat ucenicilor Săi, Domnul Isus i-a învăţat că Împărăţia Sa nu era una lumească, în care toţi luptă pentru poziţia cea mai înaltă; El le-a dat lecţii de umilinţă şi de sacrificiu de sine pentru binele altora. Umilinţa Sa nu a constat într-o subestimare a propriului Său caracter şi a capacităţilor Sale, ci în faptul că S-a făcut una cu omenirea căzută, pentru a-i ridica pe oameni la o viaţă nobilă. Cu toate acestea, cât de puţini văd ceva atrăgător în umilinţa lui Hristos! Cei lumeşti caută continuu să se înalţe mai presus de alţii; însă Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, S-a umilit pe Sine pentru a-l înălţa pe om. Adevăratul ucenic al lui Hristos Îi
19:18 va urma exemplul. Mamele din această generaţie ar trebui să simtă caracterul sacru al misiunii lor, nu încercând să rivalizeze cu vecinele lor mai bogate în privinţa felului cum arată, ci căutând să-L onoreze pe Dumnezeu în îndeplinirea cu credincioşie a datoriei. Dacă principiile corecte cu privire la cumpătare ar fi sădite în tineri care trebuie să se formeze, ar fi necesare mai puţine campanii pentru cumpătare. Tăria de caracter - stăpânirea morală - va predomina şi, în puterea lui Isus, ispitele acestor zile de pe urmă vor fi respinse.
19:19 Unul dintre cele mai grele lucruri este acela de a te dezvăţa de obiceiurile pe care ţi le-ai îngăduit pe parcursul vieţii. Demonul excesului are o putere uriaşă şi nu este uşor de învins. Însă, dacă părinţii încep lupta împotriva acestuia chiar din casa lor, din propriile lor familii, prin principiile pe care le sădesc în copiii lor încă din pruncie, atunci pot nădăjdui că vor avea succes. Se merită, mamelor, să folosiţi preţioasele ore care v-au fost date de Dumnezeu pentru formarea caracterelor copiilor voştri şi să-i învăţaţi să adere strict la principiile de cumpătare în mâncare şi băutură.
19:20 Părinţilor le este încredinţată datoria sacră de a apăra organismul fizic şi constituţia morală ale copiilor lor, astfel încât sistemul nervos să fie echilibrat, iar sufletul să nu fie pus în primejdie. Taţii şi mamele trebuie să înţeleagă legile vieţii, pentru ca nu cumva, prin necunoaşterea lor, să îngăduie să se dezvolte în copiii lor tendinţe greşite. Alimentaţia afectează atât sănătatea fizică, cât şi cea morală. Atunci cât de mult ar trebui să fie preocupate mamele să pună pe masă hrana cea mai simplă, cea mai sănătoasă, pentru ca organele digestive să nu fie slăbite, nervii să nu fie dezechilibraţi şi astfel educaţia pe care au dat-o copiilor lor să fie contracarată.
19:21 Satana ştie că nu poate avea putere prea mare asupra minţii atunci când apetitul este ţinut sub control, însă nu mai este aşa atunci când apetitul este nestăpânit şi de aceea el caută continuu să-i facă pe oameni să fie îngăduitori faţă de poftă. Sub influenţa alimentaţiei nesănătoase, conştiinţa este amorţită, mintea este întunecată şi capacitatea acestora de a fi
19:22 impresionate este slăbită. Însă vinovăţia călcătorului de lege nu este mai mică datorită faptului că el şi-a tot încărcat conştiinţa până ce aceasta a devenit insensibilă.
19:23 Din moment ce starea de sănătate a minţii depinde de condiţia normală a forţelor vitale, cât de multă grijă ar trebui dovedită pentru a nu fi folosite nici stimulente, nici narcotice! Cu toate acestea, vedem că mulţi dintre cei care pretind că sunt creştini folosesc tutunul. Ei deplâng relele care vin datorită necumpătării; cu toate acestea, în timp ce vorbesc împotriva băuturilor alcoolice, chiar aceşti oameni fumează. Trebuie să se facă o schimbare în atitudinea faţă de folosirea tutunului înainte de a putea ajunge la rădăcina răului. Pătrundem mai adânc în acest subiect. Ceaiul şi cafeaua alimentează pofta, făcând-o să simtă nevoia unor stimulenţi şi mai puternici. Şi apoi ajungem şi mai aproape, în casă, la folosirea hranei, şi întrebăm: Este cumpătarea practicată în toate lucrurile? Sunt aduse la îndeplinire aici acele reforme care sunt esenţiale pentru sănătate şi fericire?
19:24 Fiecare creştin adevărat trebuie să-şi ţină sub control poftele şi patimile. Dacă nu se eliberează de sub robia poftei, el nu poate fi un slujitor adevărat şi ascultător al lui Hristos. Îngăduirea poftei şi a patimii anulează efectul adevărului asupra inimii. Este imposibil ca spiritul şi puterea adevărului să sfinţească o persoană, suflet, trup şi spirit, atâta timp cât aceasta este stăpânită de dorinţe senzuale.
19:25 Cumpătarea creştină şi igiena biblică, pag. 75-80, 1890