Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Principiile fundamentale ale educaţiei creştine

Principiile fundamentale ale educaţiei creştine 16:9


16:9 Materiile de studiu trebuie să fie, în general, puţine şi bine alese, iar cei care frecventează colegiile noastre trebuie să beneficieze de o instruire diferită de cea din şcolile obişnuite. În general, dacă au avut părinţi înţelepţi şi temători de Dumnezeu, au fost învăţaţi principiile creştine. Cuvântul lui Dumnezeu a fost respectat în căminele lor, iar învăţăturile acestuia au fost făcute legea căminului. Ei au fost crescuţi şi învăţaţi potrivit Evangheliei, iar când vin în şcoli, aceeaşi educaţie trebuie continuată. Principiile, obiceiurile şi practicile lumii nu constituie educaţia de care au nevoie; însă ei trebuie să vadă că profesorii din şcolile lor au grijă de sufletele lor, că ei se interesează de bunăstarea lor spirituală şi că religia este cel mai important principiu pe care îl au în vedere; căci iubirea şi frica de Domnul constituie începutul înţelepciunii. Tinerii despărţiţi de atmosfera din cămin, de regulile din familie şi de îngrijirea părinţilor, dacă sunt lăsaţi să-şi aleagă ei înşişi tovarăşii, vor avea de făcut faţă, în general, în viaţa lor, unei crize care nu favorizează evlavia sau respectarea principiului.